Un sport la Răsărit
Apropo de discuţiile legate de CSM Bucureşti, e acceptabilă, în cele din urmă, performanţa sportivă pe bani publici?
Pe bani publici să fie, dar s-o ştim şi noi! Iată necazul: cheltuirea fondurilor comunităţii fără consultarea ei. Cristina Neagu e un bun sportiv naţional, de aceea banul public rimează cu finanţarea salariului ei. Numai că asta trebuie bine definit, perfect legal şi cu acordul explicit al contribuabililor. Cum se face asta? E treaba celor care vor să fie largi cu punga altora. Există îndatoriri obişnuite ale unei primării – apă, căldură, curent, canalizare, asfaltare, şcoli, semafoare, marcarea drumurilor etc. – despre care nu mai trebuie nimeni consultat. Şi mai sînt proiectele speciale. Poate că unul vrea ca Bucureştiul să aibă echipă de baschet de Euroligă, altul vrea hochei, se găseşte şi un lunatic care să ceară fotbal sau un pragmatic care doreşte o Niagara la Unirii. Şi mai sînt cîţiva care o vor pe Neagu la CSM. Păi, nu mai bine întrebăm şi după aceea hotărîm? Asta ar însemna respect pentru cei care plătesc. Lumea s-a crispat greşit împărţindu-se în pro şi contra salariului de sute de mii de euro al celei mai bune handbaliste a lumii. Dar e vorba despre altceva, despre cum nişte oameni iau nişte decizii în birouri în vreme ce tu te bărbiereşti, sau te machiezi, şi cînd ieşi de la baie e gata, banii tăi au zburat! S-au dus pe Neagu, pe iepuraşi gigantici şi urîţi de Paşte, pe ouă atîrnate deasupra Căii Victoriei, legănîndu-se spasmodic în vînt, sau pe orice năzbîtie populistă. Pot fi lucruri bune sau lucruri rele. Un lucru e sigur: „bucuroşi le-om duce toate“, că aşa ne-a învăţat nea Mihai prin gura lui nea Mircea, sau invers, fir-ar ea să fie de Mioriţă miorlăiţă!
