Tomberoane şi tomberonezi
În foarte frumosul album Bucureştii Belle-époque (2016), editat de Radu Oltean, fotografiile-document lasă să se observe numeroase detalii de viaţă cotidiană. Printre acestea, un obiect surprinzător prin forma rămasă neschimbată timp de mai bine de un secol e tomberonul. Imaginea recipientului (metalic, prins între două roţi foarte mari) împins pe străzi de angajaţii întreprinderii de salubritate de la 1896 corespunde perfect cu imaginea care ne este familiară tuturor, descrisă şi de definiţia din DEX a cuvîntului: „recipient (de tablă) în formă de semicilindru montat pe o osie cu două roți, care se folosește la transportarea pe distanțe mici a materialelor de construcție, a gunoaielor etc. (și care se descarcă prin răsturnare în jurul osiei sale)“. Cuvîntul e un împrumut din franceză, unde substantivul tombereau – derivat din verbul tomber „a cădea“ – desemna un recipient utilizat pentru transportul de materiale, descărcabile prin basculare. În franceza actuală cuvîntul nu mai este folosit în mod curent pentru recipientele în care se adună gunoiul (numite poubelles). Şi tomberonul românesc avea la început mai multe utilizări posibile, aşa cum o dovedesc vechile reclame – „Arthur Koppel (…) Tomberoane pentru cărat cereale şi gunoaie“ (Adevărul, 16.05.1905) –, dar s-a specializat treptat pentru adunarea gunoiului. De fapt, în româna actuală sensul cuvîntului s-a extins şi asupra recipientelor pentru gunoi care nu mai corespund descrierii din dicţionar şi imaginii din fotografii. Tomberoanele actuale – chiar dacă se sprijină pe roţi şi se pot răsturna în containere mai mari – sînt de fapt echivalentele pubelelor (cuvînt împrumutat tot din franceză, cu sensul „recipient portabil pentru gunoiul menajer“, DEX).
Tomberon e unul dintre franţuzismele adaptate fonetic limbii române prin crearea analogică a unei finale consonantice, în locul celei în -o accentuat, atipică pentru sistemul morfologic românesc. De altfel, prima formă de adaptare a cuvîntului a fost cea previzibilă, cu finala în diftongul -ou (ca în alte împrumuturi din franceză: birou, cadou, panou, tablou etc.). Substantivul neutru tomberou, cu pluralul tomberouri, era folosit în texte administrative şi publicistice, de pildă într-o descriere a mijloacelor de care dispunea sectorul 1 al Bucureştiului în 1934: pe lîngă autocamioane, un tractor, cotigi, existau şi „309 tomberouri, din cari 220 erau în funcţiune“ (Urbanismul, 1934, nr. 11-12). Varianta tomberou stă la originea deformărilor din limbajul popular, înregistrate de Dicţionarul limbii române (DLR) şi atestate sporadic: tumbărău (cu pluralul tumbăraie) şi tîmbărău. Al. Graur, în „Capcanele“ limbii române (1976, reeditată de Liviu Groza în 2009), critica forma tomberon: „O alterare a lui ou final găsim şi în tomberon (acceptat de Dicţionarul explicativ) în loc de tomberou (din fr. tombereau), cuvînt care, evident, a fost răspîndit de gunoieri, necunoscători ai originalului francez“ (p. 51). Tomberon circula deja în presa din prima jumătate a secolului al XX-lea: „Pentru combaterea zgomotului ce-l fac tomberoanele, s-a aplicat cauciucuri pe roatele a 60 tomberoane, obţinînd un rezultat foarte bun“ (Realitatea ilustrată, 1.11.1938); „20 bucăţi tomberoane (cotigi de gunoi) cu tracţiune animală“ (Monitorul oficial, 23.08.1939); „tomberoane şi cotige“ (Gazeta municipală, 19.01.1941).
Dicţionarele noastre nu au înregistrat încă noua accepţie, lărgită, a lui tomberon („container de gunoi menajer; pubelă“), care se asociază prototipic cu alt obiect decît cel cu roţi mari, împins de măturători pe străzile oraşului. Cît de viu şi de răspîndit e sensul extins al cuvîntului o dovedesc derivatele glumeţe pe care acesta le-a produs: adjectivul tomberonez, folosit pentru a caracteriza animalele care se hrănesc din recipientele de gunoi din spaţiile publice („cîini tomberonezi pursînge“, motociclism.ro; „una bucată motan, 2 luni, rasa tomberoneză“, ibidem) şi substantivul masculin (tomberonez – „cîine sau motan fără stăpîn“) sau feminin (tomberoneză – „pisică sau căţea fără stăpîn“). În ultima vreme, adjectivul se aplică tot mai des şi urşilor – „ursul tomberonez“ (catavencii
.ro); „urşii tomberonezi sînt mare atracţie turistică“ (wall-street.ro); „Vorbim despre urși tomberonezi, obișnuiți cu omul“ (academiacatavencu.info), iar substantivul se foloseşte şi pentru a-i denumi, depreciativ şi agresiv, pe oamenii fără adăpost care caută prin gunoaie: „Ieşenii sînt terorizaţi zilnic de tomberonezi (…). Familii întregi din Iaşi sînt îngrozite numai la gîndul de a-şi duce la tomberoane propriul gunoi menajer, din cauza miilor de aurolaci, deli[n]cvenţi şi oameni ai străzii care şi-au împărţit containerele“ (agorapress.ro); „Cum să ajungi să trăieşti ca un tomberonez, deşi e posibil să ai şi casă şi maşină“ (obiectiv-mehedintean.ro).
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
