TÎLC SHOW

Cine sînt eu? e o carte care ne pune niște diagnostice teribile și care, de fapt, ne arată cine sîntem noi, românii.

În 2:13, „scaunul de domnie al Satanei“ este localizat de Ioan în Pergam, și e probabil ca în spatele acestei imagini să se ascundă un alt templu al lui Augustus divinizat și al zeiței Roma (templu de care știm doar din surse scrise).

Decretul regal datează din 2 octombrie 1666 și garantează unui număr de 50 de pescari din localitatea Bruges accesul la apele britanice; nu oricum, ci pentru totdeauna! Fishing forever, cum ar spune englezul, nu-i așa?

Un bărbat își surprinsese soția în propria locuință, în propriul dormitor și în propriul pat matrimonial în tovărășia erotică a unui bărbat necunoscut lui. Probabil că soția nu bănuia că soțul ei va veni pe neașteptate.

– Mă urmăreşti, nu-i aşa? – Sigur, avocata americancă urmăreşte un ţigan est-european pentru a-l sacrifica într-un ritual satanic!

A căzut repede în depresie, găsindu-și alinarea, culmea, în buclucașele gogoși cu ciocolată. Închis în cabinetul cu telefoane de urgență, Purcil privea în gol și se îndopa cu aluatul umplut cu cremă dulce. În mai puțin de doi ani, a ajuns la respectabila greutate de trei sute cincisprezece kilograme.

Călătoriile din vacanţe sînt şi prilejul de a întîlni, la celălalt capăt al drumului, cuvintele din care provin sau cu care sînt înrudite cele de acasă: cale, drum, stradă, uliţă, şosea… Nu e de mirare că tocmai căile de comunicaţie au denumiri adesea împrumutate din alte limbi: drumurile leagă spaţii şi îşi transmit denumirile generice sau specializate.

Am preferat, pesemne, Luceafărul de seară: să faci ce crezi că e util și poți face cît de cît bine. Și, dacă se poate, să-ți mai și placă.

Poţi spera la orice cînd eşti Roger Federer. Nu e vorba de număr (Nadal are zece Roland Garros), ci de ideea că pe acest om îl va scoate din circuit doar, cîndva, oboseala gloriei şi o carne mai puţin elastică, deşi nu e nici asta foarte sigur. Federer e un rege uriaş fără să fie un tiran necruţător.

Românii vor un nou Năstase, o Nadia, un Hagi sau un Patzaichin. Totul sau nimic. Ei bine, Halep pur și simplu nu are geniul lui Năstase și, să recunoaștem, nici perseverența și încăpățînarea lui Patzai­chin, cel care a cîștigat cu pagaia ruptă. Nu e chiar așa, din alte sfere.

Pe alte meleaguri, foștii colegi de liceu și de facultate se împrăștie, chiar fără să plece din țară, de nu-i mai adună nimeni nicio­dată.

Am venit ca un super sărăntoc în State, acuşi sînt doar sărăntoc. Eram prea „ţigan“ pentru familia de aristocraţi de Oltenia a fostei mele prietene

Fără biftec tartar, el practic nu mai trăia, ci viețuia.

Registrul colocvial preia permanent cuvinte şi expresii din limbajul copiilor sau din cel folosit de adulţi cînd se adresează copiilor (aşa-numitul „baby talk“).

Veneam cu creionul roșu la mine, făceam corecturi, amendamente, sugestii pentru mai departe. Cred că în viața mea nu am fost mai autocritic.

Cu Hagi e greu să te plictiseşti. Adesea, tumultul gîndurilor, pasiunii, nervilor sau bucuriilor sale îi doboară vorbele precum o bilă de bowling popicele.

După ascensiunea tinerilor revoluționari Connors, John McEnroe și Ilie Năstase în vîrful clasamentelor, lumea tenisului a încetat să mai fie o lume a gentlemanilor.

Prevenirea risipei de cîrpe. Nu ştergi niște pilitură, apoi mai absorbi un strop de acetonă sau paraloid, după care gata, iei altă cîrpă.

Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Émile Zola, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Louis Braille, Pierre Curie sînt cîțiva dintre marii oameni ai Franței aflați în Panthéon. Între aceștia, doar patru personalități feminine, printre care și Marie Curie.

Îmi spune că trebuie să îmi schimb în fiecare zi cămaşa (alt şoc!) şi că nu pot să vin cu acelaşi costum în fiecare zi. Sînt confuz, dar iau deodorantul – asta era chestia de plastic – şi decid că o să mă adaptez.

O doamnă și un domn. Pe ea o cheamă Artemis Olifantiadis, pe el Gruță Căcăuț. Recent, au hotărît să se căsătorească.

E frecvent în comentariile sportive în registru informal, unde apare mai ales în expresii referitoare la diferite forme de faultare: a da, a trage sau a arde la ţurloaie.

Apogeul conspirativitei livrate de sus în jos a fost atins cu prilejul protestelor față de OUG 13 – „Noaptea, ca hoții!“.

E precum cutia de bomboane a lui Forrest Gump. Trece prin toţi munţii Franţei – Vosgi, Jura, Masivul Central, Pirinei şi Alpi –, distribuind dificultăţile şi oportunităţile practic pe tot parcursul, şi nu doar concentrîndu-le în ultima jumătate.

Pe lîngă nemțoaice mari ca niște dulapuri, poți vedea chinezoaice mici care mănîncă mult de tot sau negrese care fac piruete prin restaurante.

Tu ai o superputere în buzunarul de la nădragi și totuși te întrebi cine îți va deschide portiera cînd aterizezi și cine ți-o va deschide din nou cînd ajungi la destinația finală, cu alte cuvinte, cine va face călătoria asta pentru tine.

Asta duce la populism, alt cuvînt odios vremii noastre. Poate că recuperarea respectabilității „naționalismului“ presupune și recuperarea respectabilității altor cuvinte cu soartă similară, ceea ce complică și mai mult lucrurile.

Să ne ocupăm locurile în tribune, să ne delectăm cu tabloul celor mai verzi parcele de iarbă și să ne lăsăm încîntarea din priviri să se reflecte în cel mai strălucitor alb, care răsare de pretutindeni. Urmează turneul de tenis Wimbledon cu numărul 140

Să devină, treptat, o enciclopedie ambulantă a subiectului său doctoral și – atenție, detaliu cu adevărat remarcabil! – să se metamorfozeze total în acest subiect, să-l ilustreze existențial, să funcționeze în variantă de tablou biologic, de imagine în carne și oase a lui.

Ce să faci cînd „imprimanta nu printează“?

„Obiective îndeplinite integral și pe dos“.

Pugilatul fiarelor motorizate e vechi de cînd se învîrt globul şi roţile. Mai demult, Schumacher a intrat în Damon Hill ca să facă un meci nul care îl avantaja.

– Era șampanie, nu știți că v-am spus că mi-e frică de dopurile acelea care sar în sus?

Ritualul de pe lintoul 24, înalt de un metru și ceva, o arată pe Doamna Xoc, îngenuncheată, trecîndu-și prin limbă o sfoară cu spini.

Pe 4 iulie 1917, cînd trupele americane au ajuns la mormîntul lui Lafayette, generalul Pershing trebuia să țină un discurs, dar franceza lui nu era excelentă, așa că l-a delegat pe locotenent-colonelul Charles M. Stanton să o facă. La finalul cuvîntării, acesta a exclamat: Lafayette, nous ici! (Lafayette, sîntem aici!)

„Sasu’, dom’le!“. Parcă e un pic mai simpatic. „Ai văzut?! Tace și face! Așa-s ăștia. Le dai ceva de făcut, fac. Mai lent, așa, pe ritmu’ ăla al lor, da’ fac, domnule. Că ei nu știu altceva, decît să se țină treabă. Dă-i sasului de săpat un tunel și, dacă uiți de el, îl găsești la Polu’ Nord. Ți-am zis la alegeri c-așa-s ăștia.“

Există în viaţa fiecăruia dintre noi un anumit număr de gesturi şi comportamente pe care le reluăm forţat, mecanic sau voit.

O invit în cameră. O să îmi descopere depozitele de zahăr, gem şi unt, că – deah! – nu poţi să ştii cînd loveşte foametea în Jarmania. Îmi povesteşte şi că pantalonii ăia scurţi şi foarte fain coloraţi în care joc baschet sînt, de fapt, chiloţi în lumea ei.

Maimusică s-a articulat, brusc și zgomotos, peste țeastă chiar în toiul discursului înflăcărat ținut de marele șef. Derutată de sunete, sala a început să aplaude deodată furtunos.

Apropiate de o sinonimie parţială – de contextul lăutăresc în care erau echivalente în limba mai veche –, taraf şi tacîm ilustrează atît profundele schimbări semantice pe care le au suferit turcismele intrate în română, cît şi surprinzătoarea lor vitalitate.

Găsim, în Program, măsuri urgente precum: Continuarea subfinanțării cronice la capitolul Educație, spre a evita risipa banului public.

Rugby-ul e, pentru fanii lui, un fel de Nirvana a sportului. Ei se definesc adesea în opoziţie cu alţii, mai ales cu adoratorii fotbalului.

În lungul drum de întoarcere în România, în cușeta din tren, mă jucam cu micul tanc care reușea să urce cu șenilele lui de plastic pe pătură și pe pernă.

Are garanție o sută de ani!

Ce ați spune de o plimbare în Bulgaria? Cu mai mult de un secol în urmă, fără hartă (precisă), cu amintiri într-un tratat de pace și cu un suvenir în formă de Cadrilater?

Cîtă vreme intimitatea a devenit o sperietoare – un soi de spaimă cumplită că, de fapt, e o formă de cruntă singurătate –, nevoia noastră de expunere publică e cea mai energofagă uzină din complexul industrial care ne alcătuiește.

M-am uitat la ea aşa cum m-am uitat la Merţanele cele procopsite. Cu drag, admiraţie şi multă, multă jale. Jale de sărăntoc, sărăntoc plin de hormoni.