Un sport la Răsărit
Am putea începe să descoperim asemănări între cursele de Formula 1 și jocul de rugby? (după ciocnirea dintre Vettel și Hamilton)
Am putea continua. Pugilatul fiarelor motorizate e vechi de cînd se învîrt globul şi roţile. Mai demult, Schumacher a intrat în Damon Hill ca să facă un meci nul care îl avantaja. L-a dat naibii de fairplay, cît era el de deutsche Kultur. E de bănuit că greu găseşti mai multă adrenalină decît în Formula 1. Şi cînd ai sub talpă atîţia cai, Vestul sălbatic e după colţ. Cu cît ţii un volan mai greu în mîini, cu atît eşti mai macho. Verificaţi pe străzile noastre. În plus, un pilot e ca un cap de familie. Circul o fi pentru noi, dar pîinea e pentru ei, toţi cei din echipă, ale căror priviri grele şi al căror nerostit năduf le încasează în caz de chix. Toate astea îţi pot prăji pe alocuri conexiunile normale din creier, pot face un by-pass rutinei de comportare civilizată. Departe de a fi vreun capăt de lume, chestia asta cu pocnitura dintre băieţii buni şi răi ai circuitului era chiar aşteptată. E parte din spectacol. Într-o vreme nu îndepărtată, Formula 1 se transformase într-un soi de Tînăr şi neliniştit, te aşezai în faţa televizorului aşteptîndu-te să nu se întîmple nimic. Între timp şi-a mai revenit. Dar nimic nu vinde mai bine ca un Hamilton invitîndu-l pe Vettel în spatele casei „ca s-o regleze bărbăteşte“. În fine, n-o fi chiar un Mayweather versus Pacquiao. Dar cu buşitura din cursă începe ca toată tărăşenia să mai vină de-acasă. Apropo, pe cine puneţi banii?
