TÎLC SHOW

Mama sfîșia cu zgomot peretele de hîrtie care ne despărțea lumile – lumea mea de lumea lor – și mă smulgea din visele astea chinuitoare din care ieșeai istovit, transpirat și cu o părere de rău neverbalizată.

Acum, într-o epocă a obsesiei „dezvoltării personale“, a inflației modelelor de fericire, a rețetelor de a obține absolut orice și a plutirii pe ape care nu cunosc noțiunea de adîncime, un asemenea mesaj face parte din retorica elementară a vremii.

Generația mea a învățat în școală o istorie falsificată de propagandiștii regimului ceaușist. Unele lucruri ne-au intrat în minte și n-au mai ieșit de acolo.

Adevărul este cel din scrisorile netrimise, iar autenticitatea e a scrisorilor inventate.

Formulările lui Caragiale sînt o lume aflată mereu pe punctul de a dispărea. Nu dispare.

Sînt fan al televiziunilor mici. Alea care se află pe la capătul telecomenzii, despre care nu știu exact cum supraviețuiesc, unde poți găsi o lume paralelă în care te poți cufunda la nesfîrșit.

Mi-aș dori să cred că teoria asta cu alegerea oamenilor competenți în vremuri grele e valabilă, deși nu sînt convins că se întîmplă mereu așa.

Din groapă iese, cu mare greutate, printre bulgării de pămînt, o pasăre cu toate culorile curcubeului.

Oamenii care șochează frumos reprezintă, cred, una dintre cele mai interesante părți ale istoriei.

N-a venit „liberarea”. Ci continuarea unei experiențe care ne poate învăța cîte ceva din ceea ce înseamnă să fii parte a unei comunități.

COVID-19 a lucrat perfid nu doar în plămînii celor pe care i-a atins, ci și în substanța umană a cetății.

N-am putut să mă dau optimistă deși jur că am încercat, pentru că boleșnița asta a picat perfect peste eterna mea frică de viitor, aceeași care mă face să nu mă bucur pe deplin de prezent.

Mulți dintre noi avem probabil de mici însămînțată în minte frica de bolile contagioase.

Poate cele mai vii scrisori sînt cele, cu headlines de provincie, pe care Marcus le scrie profesorului lui de retorică, în jurul vîrstei de 20 de ani.

Atlanticul tocmai fusese traversat de un singur om, fără escală, pe ruta New York-Paris.

Acest cadou misterios vrea să ne spună ceva foarte precis. Că nu sîntem de capul nostru.

O să stea cu un polizor metafizic în mîini să netezească toate colțurile în care cred ele că te poți răni.

Cred că Radu Cosașu e cel care a deslușit la un moment dat secretul ideologic al difuzării acestui serial în România comunistă.

După ce dl Andrei Pleșu a publicat articolul „O dilemă mai puțin în presa noastră...”, reacțiile de sprijin și mesajele de solidaritate au fost copleșitoare.

Corespondența amicală a lui Pliniu cel Tînăr cu Traian e cît se poate de birocratică, în mare parte a ei. Din loc în loc apar însă detalii năucitoare.

Cetățenii sînt îndemnați ca pe data de 8 mai, la ora locală 15, să ridice un pahar cu orice băutură își doresc pentru eroii celui de-al Doilea Război Mondial.

Viteza cu care acest virus reușește „performanța” de a deveni „supercelebru” poate fi pentru unii ceva „de invidiat”.

Comportamentul uman în epidemie este, cu adevărat, marele spectacol, căci pe el îl putem vedea de aproape.

Clipesc des, ies din visarea asta în semitrezie, la televizor sînt știri COVID, COVID, COVID.

Profesorul de română din liceu aducea cu Bourvil, cam pe departe, ce-i drept, dar n-am găsit alt actor mai potrivit pe care să-l distribui în rolul ăsta.

Deși ție ți se pare un fleac, eu știu cu ce a trebuit să mă lupt pentru ca acest lucru de nimic să existe.

Cămașa aloha, căzută într-un con de umbră și de mediocritate la final de secol XX, pare că revine în atenția industriei de modă, ca sursă de inspirație – da, istoria se repetă.

Eram jurnalist la Europa Liberă, iar instituția voia să facă o faptă mai puțin obișnuită.

Decît cu unii înțelepți contemporani, mult mai bine ar merge o bere cu Seneca. Îl boscorodesc în rîndurile de mai jos, dar țin la el.

Socotesc că aceste bancuri sînt atît de inteligente încît pot deturna într-un sens ceva mai civilizat atacurile furibunde antiortodoxe.

Mătasea era singurul material care să îndeplinească toate condițiile necesare realizării hărților care trebuiau să ajungă la britanicii rătăciți sau capturați pe teritorii nemțești.

În zilele astea cînd fiecare are, poate, mai mult timp să stea cu el însuși, îmi explorez peisajele interioare.

Marile animale de pradă ale succesului, vîrfurile lanțului trofic al popularității s-au cutremurat.

Eexact așa cum se întîmplă cu cea biologică, uneori și imunitatea conștiinței scade sau se prăbușește.

Toată lumea are brusc prea mult timp și la fel de multe păreri.

Nu mai există obiceiul de a se face coifuri din ziare, cînd e cald, mai ales pe stadioane.

El a fost cel mai puternic om din istorie și, totuși, S-a lăsat umil în mîinile omuleților furioși și, desigur, deștepți.

Toată lumea a citit scrisori din antichitate, chiar dacă nu-și amintește pe loc. Asta pentru că unele au devenit mai celebre decît bestseller-urile de mai tîrziu.

Am agățat accentul într-un pantof săptămîna aceasta și pentru că Paștele, pentru mine (probabil și pentru unii dintre voi), se leagă și de acest obicei, de a purta pantofi noi.

E foarte important să nu ne răzbunăm pe Lume. E unicul țap ispășitor pe care l-am avut dintotdeauna.

Și mă gîndesc totuși că, uite, cunosc o formă de tristețe. Ce material bogat mi se oferă acum!

Avem probleme cu coronavirusul, evident, dar avem probleme și cu panica, poate chiar și cu dependența de veștile proaste.

Toată lumea exercită, într-un fel, încercări monahale în aceste zile. Ce probă înaltă! Oricine poate vedea lucrurile așa înțelege mai multe din ce ni se întîmplă.

Dacă tot e vorba de extinderea domeniului luptei, am găsit printre hîrtiile mele o poezie de acum zece ani, în care văd că e vorba despre arheologie. Nu e de neiertat, mai ales că mi se întîmplă foarte rar. Cu gîndul la următorul șantier, o copiez aici. Sper să nu fie cu supărare.

Primele mașini prezidențiale au fost comandate de președintele William Howard Taft, patru la număr, pentru adăpostirea cărora a fost construit și un garaj la Casa Albă.

Unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le-am citit despre virusul care atacă lumea în momentul de față vine de la o profesoară a departamentului de microbiologie și imunologie de la Facultatea de Medicină a Universității Stanford, din Statele Unite – Karla Kirkegaard.

Se vede deja că Venus e departe de a fi doar zeița în același timp dezabuzată și pempantă a lui Botticelli sau balerina istovită a lui Degas.

Spaima, se știe, scoate la iveală bestia din om. De aceea, creștinii încearcă să-și umple sufletul cu speranță, singura „schemă de tratament“ împotriva fricii. Sus să avem inimile!

Figură fondatoare a disidenţei româneşti, Paul Goma a fost în esenţa sa un răzvrătit întru adevăr, un contestatar perpetuu al abuzurilor la care era supus individul trăind într-o societate comunistă, un denunţător acid al duplicităţii, minciunii şi individualismului care nu lăsa decît într-o măsură infimă să se nască solidarităţi.

Comoțiunea se stinge în momentul în care toată lumea pricepe că nevăstuica vrea doar o cafea și nu concurează pentru drojdiile și făinile din magazin cu care habar n-am ce facem atîta.