Ziua cu doi polițiști și un criminal

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
Comunismul se aplică din nou jpeg

Era cam ca acum, primăvară și cred că după Paști. Să fie de atunci vreo 17 ani. Eram jurnalist la Europa Liberă, iar instituția voia să facă o faptă mai puțin obișnuită. Un ascultător fidel, care scria frecvent din închisoare pe adresa redacției, se plînsese că nu mai putea face rost de baterii pentru radioul său și nu ne mai putea asculta. Șefii se gîndiseră să mă trimită să-i fac o vizită la penitenciarul de maximă siguranță din Craiova, acolo unde își ispășea condamnarea, cu un set de baterii și cîteva pachete de țigări. Voiau să-i facem omului o surpriză de Paști și, eventual, poate ieșea și un reportaj despre condițiile de detenție. Am cerut, bineînțeles, toate aprobările de rigoare de la Direcția Penitenciarelor, m-am înarmat cu bateriile și țigările și am pornit plin de curiozitate pe drumul Craiovei. Pînă să ies din București însă, nerăbdarea, probabil, m-a făcut să forțez trecerea la un stop. De partea cealaltă a intersecției, m-a oprit un polițist vigilent. Mi-a cerut actele, iar eu, iarăși neatent, dintr-un reflex, i-am întins nonșalant legitimația de ziarist. Mi-am dat seama prea tîrziu, știam că greșisem la stop și nu-mi propusesem să-l impresionez pe polițist în mod incorect, profitînd de profesie. Dar, în loc de permisul de conducere, îi întinsesem tocmai actul acela și gestul părea de-o aroganță fără seamăn. Am încercat imediat să mă scuz, căutînd prin buzunare după permis, dar polițistul era deja ofuscat: „Am înțeles, sînteți ziarist și credeți că legitimația asta ține loc de orice, că aveți imunitate să treceți și pe roșu”. Mi-a aruncat-o înapoi în mașină, depărtîndu-se scîrbit. Am rămas atît de rușinat că mă usturau urechile. Aș fi preferat o sancțiune în locul acelui sentiment de jenă, dar cît de stupid ar fi fost să mă duc după el ca să încerc să-i explic așa ceva.  

Am plecat mai departe, dar o bună parte din drum m-am simțit de-a dreptul dominat de acea neplăcută senzație. În fine, am ajuns la Craiova, am găsit penitenciarul din mijlocul orașului și am descoperit că în jurul lui mișunau rudele condamnaților, care încercau să vorbească cu ei. Era ca la bîlci. Se strigau unii pe alții, de după gardul de beton cu sîrmă ghimpată, își lansau mesaje, cei de afară trimiteau vorbă celor dinăuntru să-l cheme pe cutare la gard sau să se ducă la poartă să ia cine știe ce pachet, se mai interesau de soarta unuia sau altuia… Paznicii din foișoare asistau impasibili la tot acest spectacol. Era ca la bîlci, iar eu a trebuit să-mi reconsider toate ideile de pînă atunci despre ce înseamnă un penitenciar „de maximă siguranță”.

M-am supus controlului de la poartă și am intrat. Am așteptat într-un birou dintr-o baracă să fie adus omul meu. Era un tip de vreo 60 de ani. S-a bucurat de baterii și de țigări, dar nu părea un tip prea simpatic. Un individ cu care nu mi-ar fi plăcut să am de-a face în mod normal. Simțeam ceva  periculos în privirea lui sau poate mă impresiona doar ideea că e pușcăriaș? Asculta Radio Europa Liberă de multă vreme, dinainte de Revoluție. M-a întrebat ce fac redactorii cu nume celebre și m-a rugat să le transmit salutări din partea lui. Nu știam de ce era condamnat și l-am întrebat. Mi-a răspuns simplu: „Crimă!”. „Cum așa?”, am zis fără să clipesc. Mi-a explicat că prima oară (!), băut fiind, s-a luat la ceartă cu un individ într-o cîrciumă. Pretindea că nu ținea minte ce s-a întîmplat, dar că la un moment dat s-a trezit băgat în duba poliției, unde i s-a spus că și-a omorît preopinentul.  A doua oară, după ce-și ispășise pedeapsa, s-a îmbătat acasă și-și mai aducea aminte că s-a certat cu nevasta. După asta s-a trezit din nou în duba poliției, unde i s-a spus că o „hăcuise”. Zicea că nici momentul celei de-a doua crime nu și-l mai amintea, dar că așa o fi fost, de vreme ce ditamai tribunalul l-a condamnat din nou.

Ce individ ne alesesem să cadorisim! L-am mai întrebat de una, de alta, mai mult de formă, și am plecat.

Pe drumul de întoarcere la București, într-o curbă, tot cu gîndul la întîlnirea cu criminalul amnezic, am trecut peste linia continuă. Era pe un deal asupra căruia exista o foarte bună vizibilitate din vale. Acolo, bineînțeles, aștepta o mașină de poliție. M-a oprit. Dezolat, mi-am scos permisul, cu mare atenție să nu repet gafa de dimineață. „De unde veniți așa grăbit?”, m-a întrebat agentul. „De la pușcărie!”, am răspuns. Omul s-a dat un pas înapoi, bănuitor, ba chiar mi s-a părut că duce mîna spre pistol. După ce i-am explicat ce am făcut acolo, a început să rîdă. M-a atenționat să merg mai atent și mi-a urat drum bun. Am scăpat din nou fără amendă. Dar a fost o zi pe care, iată, n-am uitat-o.

index jpeg 5 webp
Gustul banului
Gustul banilor poate să se refere și la un „amărît” care, cine știe cum, găsește un post sigur și bine plătit la stat, un post pe care pregătirea și experiența sa nu i-ar fi permis, în mod normal, să îl ocupe.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Nucleara
Este urmăritul penal capabil să treacă dincolo de faza încordării mușchilor și să folosească arme nucleare?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Alexandru Dragomir despre politica (noastră)
Din păcate, puțini știu cine a fost Alexandru Dragomir.
Frica lui Putin jpeg
Filosofie, feminitate, autenticitate
Aşa se explică, pesemne, de ce în filosofie s-a menținut „privilegiul” masculin, chiar şi în vremurile mai noi, de după emanciparea femeii.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Activistul european și moartea unei pasiuni
Articolul meu vrea să atragă atenția: cu excesele activismului și propagandei, UE poate pierde treimea de mijloc.
index jpeg 5 webp
Spaghete în copaci
Propun să rămînem la rețeta lui Fellini. Plus paharul cu vin.
Iconofobie jpeg
Diplomație
Se reia, observ, o dezbatere politologică mai veche.
„Cu bule“ jpeg
Format letric
Nu era atît de cunocut încît să exprime fără ambiguități noua idee, dar sensul i-a fost aproximat din context, din relația cu termenul complementar.
HCorches prel jpg
Vremuri ale fricii
Dar dincolo de negare, dacă nu apare și acceptarea, efectele pe termen lung sînt devastatoare.
p 7 Chatbot WC jpg
Idioția artificială
Ar trebui oare programată inteligența artificială (IA) să răspundă la același nivel cu întrebările care i se pun?
IMG 8779 jpeg
Comunismul se aplică din nou jpeg
Alt bîlci?
Cum ar fi să construiești un Disneyland și un Tesco la Londra, în Hyde Park?
O mare invenție – contractul social jpeg
Adevărul, premisa dreptății
Această limită este și mai evidentă dacă se înțelege că nici un proces judiciar nu se confundă cu Judecata de Apoi.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Sürdürülebilirlik
A crede înseamnă a paria pe o inevidență, a „credita” un „posibil”, dincolo de exigențele stabile ale „realului”.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pensiile francezilor
Dar vigoarea protestelor, dincolo de faptul că e vorba despre o tradiție franceză adesea desconsiderată și subiect de glume, mai arată ceva.
Frica lui Putin jpeg
Inamicii diversității
Privite în ansamblu, aceste cerințe ale cultelor, care s-au așezat, din păcate și spre detrimentul lor, cred, la remorca BOR, nu vor încuraja deloc predarea Religiei într-un spirit tolerant
AFumurescu prel jpg
Păstori, tătuci și influenseri (I)
Așa apar „tătucii” aleși democratic. Nimic nou sub soare.
index jpeg 5 webp
Un veac de Time
Scopul principal pe care cei doi și l-au propus a fost să furnizeze cît mai eficient știri cititorilor, chiar și celor mai ocupați dintre aceștia, care nu prea au timp de citit – de unde și denumirea Time.
Iconofobie jpeg
Rațiune și simțire
Se demontează aici un mit care a făcut carieră în secolul XX, mitul naturii prezumtiv candide a creaţionistului.
„Cu bule“ jpeg
Beat criță
Expresia beat criță este foarte răspîndită azi, în registrul colocvial; alte construcții în care intră cuvîntul criță cu sensul său propriu sau cu înțelesuri figurate au devenit însă extrem de rare.
HCorches prel jpg
Încă un Minister al Educației
Presiune care, în unele cazuri, se transformă în adevărate forme de bullying, fără doar și poate.
IMG 8779 jpeg
În cazul Hagi, tatăl şi fiul, să fii copilul unui mare fotbalist e binecuvîntare sau blestem?
Tot ce vine de la el nu poate fi decît excepţional. Hagi spune „eu sînt Ianis şi Ianis e Hagi”.
p 7 Curba Laffer WC jpg
Ultima redută a globalizării
Dar geopolitica nu e singurul motiv pentru eșecul celui de-al doilea val al globalizării.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cîte divizii are CPI?
Așadar, noua acuzație că președintele ar fi comis ceva contra copiilor, fie ei și din Ucraina, ar putea avea un ecou special în Rusia.

Adevarul.ro

image
Cele mai ieftine destinații de vacanță din Grecia. Insula care trece neobservată, dar merită vizitată
Pe lângă celebrele insule grecești Santorini, Mykonos și Thassos, există și alte destinații de vacanță în Grecia mai puțin cunoscute și mai ieftine. Iată care sunt acestea, conform The Travel.
image
Poliţistul care a ucis din greșeală un şofer. Nu va face nicio zi de închisoare, dar a fost obligat la daune-record
Un polițist din Vaslui a fost trimis în judecată pentru omor, dar a fost condamnat în cele din urmă pentru ucidere din culpă, după ce instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei.
image
Sfaturile primite de doi tineri pensionari MAI care vor să își crească fetița în Olanda. „Ne ajung banii?“
Doi tineri pensionari MAI, beneficiari de pensii militare, vor să se mute cu fetița în Olanda și au cerut sfaturi despre acest pas pe un grup de Facebook al românilor din diaspora.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.