Trei bancuri mistice

Stăm acasă. Așa e sigur, ne spun cei care sînt responsabili cu siguranța noastră. Închiși în case, trăncănim. Mă gîndesc că nu e nepotrivit să vă spun niște bancuri. Din colecția bancurilor mele preferate vi le ofer, astăzi, pe acestea trei, convins fiind că după fiecare se poate scrie o carte întreagă de teologie sau de filozofie, după cum preferați să priviți lumea – de sus în jos sau de jos în sus.

Primul:

Cazino. Orele 3 spre dimineață. Jucătorul pierduse tot. Mai are doar un chip de 10 dolari. Stă în fața ruletei descurajat. Deodată, aude o voce venind de sus: „Pune pe 0!”. A privit în jur.  „Nu te mai uita ca prostul, ei da, sînt eu, Domnul Dumnezeul tău și-ți spun: Pune pe 0!” Cu un gest mecanic, jucătorul a pus jetonul pe 0. No more bets. Ruleta s-a învîrtit nebunește într-un sens și bila a pornit pe drumul ei în celălalt sens. După ce se învîrte ca un motociclist de bîlci pe zidul morții, bila se înfige în căsuța 0. Zîmbetul crupierului spune că așa minuni se mai întîmplă și plătește. Jucătorul, bucuros, strînge chip-urile cîștigate și vrea să plece. Aude de sus  aceeași voce: „Unde pleci? Stai jos. Joacă mai departe. Pune tot ce ai pe 0”. Uluit, jucătorul se execută. No more bets, ruleta se rotește, bila se lansează și se duce direct în căsuța 0. Crupierul e încremenit. Așa ceva e n-a mai văzut. Jucătorul radiază. Descurajarea i-a trecut, viața pare că are sens. Vocea de sus i-a ordonat din nou: „Pune totul pe 0”. Cu încredere, a pus tot ceea ce cîștigase pe 0. Crupierul șoptește No more bets, rotirile încep și bila albă merge direct la 0. Șoc în cazino! Vestea se duce la toate mesele, lumea se strînge în jurul mesei. Crupierul e ceva între bănuitor și panicat. Jucătorul strînge chip-urile care totalizau, acum, o mică avere.  Vocea de sus, doar de jucător auzită, spune iarăși „Nu pleca. Stai la masă și pune totul pe 0”. Fermecat de ceea ce i se întîmplă, jucătorul aruncă totul pe 0. Crupierul spune No more bets și rotește. Bila se aruncă furioasă. Iarăși 0. Șefii cazinoului se gîndesc să închidă imediat. Lumea în jur exclamă. Jucătorul aude din nou vocea: „Pune totul pe 0”. Relaxat, convins că Dumnezeu l-a ales pe el dintre toți, pune totul pe 0. No more bets. Ruleta se pornește, bila o ia la goană în răspăr. Și intră, cuminte, la căsuța 13. O hărmălaie infernală izbucnește. Jucătorul, cu ochii cît cepele, privește bila așezată la 13 și nu mai poate respira. Nu înțelege nimic. Aude doar de sus cum vocea baritonală și autoritară pe care o știe bine scapă cu năduf o remarcă „Oh, shit!”.

Al doilea:

Un domn cu nimic ieșit din tiparul domnilor de azi se plimbă agale prin pădure. Deodată, în calea sa apare ursul. Fiara e turbată de foame și domnul nu are nici o șansă. Totul durează cîteva secunde, ursul îl înșfacă, deschide gura mare și, cînd să-și înfigă colții ucigători, domnul zice: „Oh, Doamne Dumnezeule…” și totul încremenește ca într-un stop-cadru cinematografic. Ursul rămîne nemișcat cu gura deschisă la doar cîțiva centimetri de capul domnului. De sus se aude o voce: „Așadar, ai ajuns să mă rogi. Toată viața ta mi-ai negat existența. Ba mai mult, ai făcut tot timpul bășcălie de mine cu prietenii tăi, intelectualii. Spuneai că sînt o nălucă pentru idioți, că sînt un vis pentru fricoși, o închipuire de Ev Mediu. Și acum, iată, ești la ananghie și îmi ceri ajutorul. În fine, sînt gata să te ajut să trăiești, cu condiția să te întorci la prietenii tăi și să le spui că, în clipa celei mai mari spaime, m-ai strigat. Și eu am venit și te-am salvat”. Omul nostru și-a revenit repede din spaimă și a evaluat, rațional, situația. Important era că ursul a fost oprit. Acum, putea negocia ceva. Cum domnul e mintos, îi spune lui Dumnezeu: „Da, acum sînt convins că exiști. Și îmi dau seama că am comis unele erori de apreciere. Dar nu pot să mă dezic de ceea ce spun de-o viață. Ce-o să zică amicii mei? Sînt om serios, am cărți scrise și premiate, conferințe strălucite, cursuri magistrale – am muncit ca să-mi fac un renume. Înțelege, Doamne, că nu pot să apar deodată, ca un caraghios, în fața lumii să-i spun povestea asta. Vor rîde de mine sau vor crede că mi-am pierdut mințile. Tocmai mințile mele, care mi-au adus atîtea realizări. Așa că, uite, îți propun ceva, Dumnezeule. În loc să mă fac eu creștin, ce-ar fi să-l faci creștin pe ursul acesta, care vrea să mă mănînce?”. „De acord”, zice Dumnezeu și realitatea revine la viteza normală. În secunda următoare, ursul îl trîntește la pămînt pe istețul domn, pune laba grea pe el ca să nu poată mișca, își unește labele și, cu ochii smeriți spre cer, spune: „Îți mulțumesc ție, Doamne, pentru masa pe care mi-o dai în seara asta și te rog pe tine, Doamne, binecuvîntează bucata aceasta de carne pe care, în bunătatea ta, mi-ai scos-o în cale exact cînd mi-era foame. Amin!”.

Al treilea:

Un domn se plimbă pe marginea prăpastiei și, neatent, cade în gol. Cu un gest reflex norocos, se prinde în cădere de creanga unui copac. Atîrnat deasupra hăului, omul nostru aude cum creanga de care atîrnă trosnește, gata să se rupă, și strigă deznădăjduit: „Hei, e cineva pe-aici? Ajutor! Doamne, mă aude cineva?”. Din cerul nesfîrșit de deasupra se aude o voce: „Dă-ți drumul! Sînt eu, Domnul Dumnezeul tău, și te voi prinde. Nu-ți fie frică! Dă-ți drumul!”. „Ce să fac?”, răspunde omul nostru în panică. „Să-ți dai drumul. Te voi prinde eu, n-avea grijă. Vei fi salvat!”, spune Dumnezeu. Omul nostru se uită în jos, vede abisul stîncos, se gîndește puțin, după care ridică ochii spre marginea prăpastiei și strigă: „Totuși, altcineva nu mă aude? Nu mai e și altcineva pe aici să mă ajute?”.

Socotesc că aceste bancuri sînt atît de inteligente încît pot deturna într-un sens ceva mai civilizat atacurile furibunde antiortodoxe. Iar dacă nu pot, atunci înseamnă că atacurile acestea sînt atît de cretine încît nici măcar trei bancuri inteligente nu le pot ridica de unde sînt.

Foto: wikimedia commons