⬆
Tema săptămînii
Pagina 106

OMG-urile salvează mediul?
Potrivit unei recente estimări făcute de International Service for the Acquisition of Agri-Biotech Applications, pentru prima oară în lume, ţările în curs de dezvoltare au depăşit ţările dezvoltate în privinţa mărimii suprafeţelor cultivate cu mult discutatele organisme modificate genetic.

Cazul gripei aviare: nici o certitudine
În anul 2006, România s-a aflat sub o ameninţare pe cît de mediatizată pe atît de invizibilă. Presa vuia în privinţa unei epidemii de gripă aviară, la originea căreia ar fi fost neglijenţa unor firme avicole din Codlea. Autorităţile luau măsuri drastice, mergînd pînă la interzicerea deplasării persoanelor din localităţile declarate în carantină.

Dacian CIOLOŞ: "Agricultura te învaţă să fii tolerant şi în viaţa politică" - interviu
Pentru unii, agricultura este o meserie, pentru alţii – o necesitate. Dar pentru mulţi dintre noi, din ce în ce mai mulţi, agricultura devine... cultură. Cultura unui alt mod de a trăi. O filozofie de viaţă. Bio. Curată. Sau, de ce nu, un bun argument pentru a clădi o carieră şi a iniţia o reformă a stilului de a trăi în secolul XXI, cum este cazul comisarului european pentru Agricultură şi Dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

Inteligenţa pămîntului
Legăturile care există intrinsec între sănătate şi alimentaţie devin cunoscute şi recunoscute. Şi ceea ce doar bănuiam, pînă nu de mult, primeşte consistenţă. Potrivit unui recent studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, femeile din Spania au cea mai lungă durată de viaţă: 85 de ani – cu 12 ani mai mult decît moldovencele, de exemplu. Sau decît româncele, adăugăm noi.

Pericolul de a mînca ieftin
De la Sweeney Todd (personajul ficţional care şi-a ucis clienţii şi i-a făcut bucăţi) nu a mai existat atît de multă incertitudine în legătură cu ce se întîmplă exact cu carnea procesată. De data aceasta, nu mai este vorba de filmul Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street (Bărbierul diabolic din Fleet Street), ci de caii din România.

Zvonuri despre alimentele de pe piaţă, din anii '80
Se spunea că laptele era degresat şi îndoit cu apă, în vreme ce smîntîna era mereu suspectată că ar fi fost făcută cu aracet, ca să pară mai consistentă. Mierea ar fi fost şi ea, în multe cazuri, îndoită cu apă, lucru care se verifica introducînd în borcan un creion chimic. Dacă mierea se albăstrea în jurul vîrfului creionului însemna că era cu apă.

Nu muşca mîna care te hrăneşte - angoase şi certitudini alimentare
De cîţiva ani buni, încrederea se construieşte la tîrgurile de producători. Confortul psihic vine din semne ale autenticităţii: clopul şi mustaţa ciobănească a brînzarului sibian, picătura de sirop de fructe prelinsă pe marginea borcanului de gem, cămaşa cadrilată, de om simplu şi cinstit, a celui de la tarabă, vreo iconiţă încadrată în decor şi, desigur, bătăturile ţărăneşti de pe mîinile care manipulează borcane şi bucăţi de brînză.

Sîntem ceea ce mîncăm?
În excelentul dosar dedicat alimentaţiei, revista franţuzească Philosophie magazine (nr. 50 din iunie 2011) descrie perfect stilul de hrănire actual: fiecare are acum acces la preparate adaptate vîrstei şi nevoilor nutriţionale. „Borcănaşe cu piureu de fructe pentru bebeluşi, pizza congelată pentru adolescenţi, carne pentru bărbaţi şi salate uşoare pentru femei.“

"Consumatorii devin tot mai exigenţi"
Imunonutriţia este un alt curent ce prinde teren în dietetica modernă. Care îi sînt argumentele? Cîteva explicaţii vin de la Dominique Rueff, specialist în medicină generală şi cancerologie. De curînd, a apărut, la Editura Spandugino, cartea sa, intitulată Imunoslăbire, care descrie principiile nutriţiei pe baza imunităţii particulare a fiecăruia.

O lume care se pierde...
De ce un dosar despre micii meseriaşi? Pur şi simplu, în primul rînd, pentru că îmi face plăcere să am de-a face cu ei (cel puţin, cu unii dintre ei...). Îmi place să-mi duc pantofii la cizmar, pantalonii la stopat, cheia la făcut dublură, scaunul la tapiţat sau ceasul la reparat.

Despre meşteşugarii after-sales
În vecinătatea blocului meu există un atelier de croitorie, unde îţi poţi ajusta şi repara haine. Consumerismul nu este fără cusur, şi publicul foloseşte serviciile de croitorie. Serviciul nu mai este acela de a croi haine la comandă sau pantaloni după dorinţă, însă, într-o lume a hainelor proaste şi fără tipar antropometric corect, uneori, nu abandonarea lor este o soluţie, ci recondiţionarea.

Cooperaţie şi eficienţă
"Sectorul cooperaţiei meşteşugăreşti continuă să reprezinte o alternativă socio-economică, prin intermediul şi în folosul oamenilor, integrînd libertatea de acţiune economică, responsabilitatea individuală şi securitatea socială. Şi pe plan mondial, cooperaţiei i se atribuie un rol important, 2012 fiind declarat, de către ONU, Anul Internaţional al Cooperativelor."

Meseria de muşteriu
Meşteşugărie şi negustorie. De-a valma. Vreai să cumperi? Poftim. Vreai să cîrpeşti? Cin’ te-mpiedică? Nu umbli teleleu din mahala în mahala. Lumea asta, pînă-n 1847 (Focul cel Mare), era şi mai mică. Ca să nu o rătăceşti, era mititică. Cît un han. Şi erau, în Lipscani, hanuri peste hanuri.

Portrete bucureştene
Umblînd prin zona Cocor – Colţei – Moşilor vechi, cu o escală în Pasajul englez, am dat de cîteva (ultimele rămase?) ateliere ale micilor meseriaşi bucureşteni. Pe care i-am întrebat cum le mai merge, cum s-au adaptat vremurilor şi care e, pînă la urmă, povestea lor... (I. P.)

Biciclistul reparator
Magazinul la care lucrez este pe strada Colţei nr. 18, cu profil pe biciclete şi reparaţii. Mircea Comşa mă numesc, iar meseria mea de bază a fost Electromecanică în Automatică, dar, după Revoluţie, s-a cam terminat. Pasiunea mea au fost reparaţiile de biciclete.

E nevoie de "Meseriaş..."
„Repar pînă în momentul în care obiectul nu mai poate fi reparat. Pentru că nu vreau să arunc şi pentru că e mai ieftin aşa. În ceea ce priveste ochelarii, sînt sub garanţie doi sau trei ani. Îi duc, deci, la reparat fără să ezit.“ (Michel Imbert, 43 de ani, responsable business development, Paris)

Urme cu bătături - poveşti cu meşteşuguri şi meşteşugari
Îi recunoşti adesea după mîini – mari, tăbăcite, butucănoase sau îmbătrînite înainte de vreme, sub povara meşteşugului. Alteori, după spatele încovoiat, degetele înnegrite sau care poartă urmele unei bătături vechi. După felul în care povestesc despre meseria pe care o practică, uneori, de-o viaţă.

Nuiele împletite - povestea lui Gheorghe PAVEL
De o viaţă de om, de peste 50 de ani, Gheorghe Pavel face mai ales tîrne şi coşuri de toate mărimile, dar şi scaune, mese sau tăviţe florentine. A învăţat meseria în patru ani, umblînd pe la patru meşteri diferiţi din Bucureşti. La 20 de ani, a vîndut primul coş făcut de el, singur. Învăţase o meserie, pe care a practicat-o, apoi, toată viaţa.

Argintăria ca spectacol - povestea lui Mircea CRĂCIUN
Mircea Crăciun, argintarul, îşi dă lesne în vileag ataşamentul, chiar pasiunea, pentru două mîndre care-i stau mai tot timpul în preajmă. Prima dintre ele poartă veşminte spectaculoase, de „ţigăncuţă frumoasă“, pe care şi le etalează cu graţie în faţa noastră. Alături de ea şi-a clădit viaţa.

Lemnul viu - povestea lui Florin POPTEAN
În atelierul lui din Hulubeşti, l-am întîlnit pe Florin Poptean – tîmplar de-o viaţă, cu meseria sădită în el dinainte ca tatăl sau profesorii să îi pună dalta în mînă. Am descoperit un om cu toate cele zece degete. Şi, mai ales, cu o mare dragoste pentru esenţele pe care le transformă între ele.

Cum dispar meşteşugarii în Anglia
Cînd am avut nevoie de un cizmar în micul orăşel englezesc unde trăiesc – Birkenhead (dezvoltat în umbra celebrului Liverpool) –, am reuşit să-l găsesc în centrul comercial, într-un atelier care oferea mai multe servicii combinate: cizmărie, atelier de copiat chei, tocilărie, deblocare de telefoane, vînzare de ţigarete electronice.

Ca între vecini
40 de lei... un petic şi-o cusătură. Nici mai mult, nici mai puţin. „Vi se pare mult? Vă puteţi tocmi.“ „Nu ştiu să mă tocmesc, domnule.“ „Atunci, 40 de lei.“ Plătesc şi ies. A exagerat. Ştiu – şi nu mă supăr, doar am plătit. Plec – o stradă mai încolo, acasă, la nici 50 de metri depărtare.

„În afara cutiei“
Sîntem deprinşi să planificăm, să ordonăm, să controlăm, să fim pregătiţi, să venim cu lecţia învăţată. Apoi ni se cere să fim creativi, spontani, flexibili, să gîndim outside the box („în afara cutiei“). Însă „arta de a fi spontan“ nu-i cel mai la-ndemînă lucru şi nu înseamnă să (re)acţionezi haotic, ci să fii receptiv la stimulii din jurul tău, să gîndeşti şi să priveşti lucrurile din alte unghiuri, să comunici altfel.

Cum să (nu) fii pregătit - interviu cu trupa IMPROVISNEYLAND
"Noi nu avem nimic pregătit dinainte, nu există scenariu, decor, nu avem replici învăţate sau regie, totul ia naştere aici, acum, cu ajutorul vostru. Vom cere de la voi fel şi fel de sugestii: titluri de poveşti nescrise pînă acum, relaţii între personaje, spaţii în care se desfăşoară scenele, meserii pe care v-aţi dorit să le practicaţi, dar nu v-au lăsat părinţii...

Lucrurile se întîmplă şi singure
Dacă mă întrebi unde o să fiu mîine, îţi pot răspunde destul de precis. Despre săptămîna viitoare am, iarăşi, o idee vagă. Dar dacă mă întrebi unde o să fiu sau ce o să fac în cîteva luni, îţi voi răspunde că habar n-am. În schimb, dacă mă suni poimîine să-mi zici să mergem în Vamă, la schi sau la Istanbul, sînt şanse mari să zic da. Las lucrurile să se întîmple.

Despre magia inovaţiei în afaceri - work your magic
Între „ce ai de făcut“ şi „just work your magic“ se ţese, de fapt, acel teritoriu al antreprenoriatului, al libertăţii de a improviza, folosindu-te de absolut toate „armele“ de care dispui, de la fler şi experienţă la condiţii de piaţă şi cerinţele clienţilor. În business, însă, improvizaţia nu durează decît dacă se traduce în inovaţie. Work your magic!

„Aici, acum, în prezent“
De la cursurile de facultate, Mihaela a trecut la cursuri de improvizaţie pentru copii şi adulţi, dar şi la training-uri de dezvoltare personală şi de redescoperire a creativităţii. De zece ani, de cînd a intrat în prima trupă de acest gen din România, a înţeles că improvizaţia poate fi mult mai interesantă decît teatrul, pentru că te obligă să gîndeşti dramaturgic şi să naşti textul pe loc, spontan, colaborînd activ cu colegii de scenă.

Geometria aerului - interviu cu pilotul Cătălin PRUNARIU
Cu doi părinţi ingineri de aviaţie, tatăl – pilot cosmonaut şi mama – pilot amator în tinereţe, Cătălin Prunariu a început să zboare încă de cînd nu se născuse. Pe la 5 ani şi jumătate, privea spre cer spunînd că tatăl său e în „delegaţie în cosmos“. Acum, este inspector de zbor şi membru în Consiliul de Administraţie al Autorităţii Aeronautice Civile Române, pilot de linie la compania TAROM, dar şi pilot de acrobaţie.

Geamgii şi bricoleuri
Cu mai bine de un secol în urmă, grupuri răzleţe de geamgii din comuna Mărgău (Cluj) au început să migreze spre periferiile rurale ale Bucureştiului. La începuturile sale, meseria de geamgiu avea de-a face cu un parcurs itinerant, descris în termenii unor istorii picareşti.

Dincolo de reţete
Cele mai mari riscuri în bucătărie? Să nu ţi se lege cremele; să nu-ţi crească prăjitura; să pui prea mult usturoi în sos. Nu e un capăt de ţară, nimic ireparabil, rar se poate întîmpla ceva mai grav de-atît. Un refugiu, un loc sigur. Un prezent continuu, în care te poţi ancora.

În dialog muzical
Trăim într-o societate condusă, de atîţia ani, sub semnul improvizaţiei, dar vrem să ne dezvoltăm spiritual în spaţii improvizatorice: în spaţii dominate de forme de dialog, de comunicare a unor identităţi pe care încercăm să le negociem pentru a forma comunităţi. Muzica improvizatorică este, probabil, cea mai veche şi mai dominantă formă de făcut muzică – şi, probabil, singurul antidot valabil la discursurile privind „filozofia muzicii“.

Spontaneitatea în atelierele de scriere creativă
Majoritatea atelierelor de scriere creativă conţin un element de scriere spontană, deseori declanşat în urma unui stimul care poate conţine reacţia la vreun fel de imagine, o idee, un cuvînt sau un alt text scris. Lucrul important pentru mulţi scriitori este să-şi înfrîngă criticul interior, care încearcă să ne împiedice să scriem ce avem nevoie să scriem şi care creează un blocaj al cuvintelor care se aştern pe pagină.

Ada MILEA: "Cred în întîmplările neîntîmplătoare" - interviu
Întîi a fost Rodica, jertfită pe altarul opiniei publice („s-o jupuim şi s-o facem drapel“). Apoi a fost Tina, toleranta care-a rămas în Uganda. Un timp, a umblat cu graniţa-n raniţă şi cu Apolodor căruia îi era dor, lui Don Quijote i-a vînturat iluziile şi lui Sancho Panza i-a dat o insulă – alta decît cea a lui Robinson – plină de animale vorbitoare, amintiri neîntîmplate şi alte jucării. Cu o chitară şi un hanorac pe care scrie „Tăşuleasa social“, Ada Milea a fost mereu altfel.

Vîrsta de aur sau de tinichea?
La examenul de admitere am venit singură. Eram o fată dintre miile care visau, la jumătatea anilor ’90, să fie studente la Bucureşti. Timp de o săptămînă am locuit în Colentina, în apartamentul unor prieteni de familie. În fiecare dimineaţă plecam spre Universitate la 7 fără douăzeci.

"Tu, Valentino, mai întreabă-mă din subiectul 20!"
în unele proiecte de seminar, şi nu doar să învăţ anii în care autorul a inventat acel model de strategie – e un exemplu. Aleg să mă pregătesc mai puţin pentru unele materii şi mai mult pentru altele, dar nu spun că este soluţia ideală. Pînă la urmă, nu mă deranjează condiţiile din facultate, nici slide-urile uneori pline ochi cu informaţii.

D'ale studenţiei în comunism - trei secvenţe bricolate
Existau cămine separate – de fete, de băieţi şi de nefamilişti – în care nu puteai intra oricum. Cel mai adesea te descurcai cu portarul – şi încă lesne, dacă-i dădeai un pol sau o ţigară bună – sau, în cazul celor mai atleţi, prin escaladarea pieptişă a clădirii.

A doua studenţie
Prin 2007, mi-am început a doua studenţie. Că aşa se cuvine: la a doua tinereţe, meriţi să te trimiţi din nou la şcoală. Şi dusă am fost, pînă în Arizona – căci acolo m-au împins valurile, din motive mult prea lungi de explicat aici.

Ecografe 3D - interviu cu Elena OVREIU
"În timpul doctoratului am făcut stagii de cercetare în Israel şi în Columbia. Columbia a fost o mare surpriză. Deşi similară ca nivel de dezvolare cu România, au investit masiv în educaţie şi cercetare. Facultăţile sînt private, iar standardul este foarte ridicat, atît pentru studenţi, cît şi pentru profesori. Experienţa din Columbia mi-a demonstrat că şi ţările mai puţin dezvoltate pot avea universităţi aliniate la standardele occidentale."

Prima mea sesiune
Am terminat liceul şi am dat la Electronică în anul de graţie 1990. În jurnalul pe care îl ţineam în epocă, plecarea din Tulcea e descrisă ca o evadare, iar intrarea la facultate – ca o minune. Am avut bursă, la început de merit (cît încă mai credeam că am dat la facultatea potrivită), apoi socială, dar n-aveam niciodată bani.

We Didn't Start the Fire
Am intrat la facultate în vara lui ’89, în urma unui concurs destul de dur: 300 de candidaţi pe 50 de locuri. Pînă atunci însă, numărul de locuri alocat Filologiei ieşene fusese de 25; deci am fost norocoşi. Undeva, în măruntaiele birocratice ale Ministerului Învăţămîntului – sau cum i-o fi zis pe atunci – se hotărîse că ţara are nevoie de mai mulţi profesori de română, engleză, franceză etc.We Didn't Start the Fire

În mînecă, un as rece lipit de piele
Am locuit într-un cămin din Bucureşti în cei cinci ani de facultate, de la 18 la 23 de ani. Mai fusesem o singură dată în Bucureşti, atunci cînd, străbătînd împreună cu părinţii un bulevard, am privit din tramvai la deschiderea amplă, la copacii zbuciumaţi de pe o parte şi alta a drumului, şi mi-am zis „aici e de mine“.

Facultatea de a alege
În momentul în care ai devenit părinte, eşti imperativ responsabil de viaţa pe care ai dat-o, trebuie să îţi sufleci mînecile, să te îndrepţi de spate şi să te pregăteşti pentru momentul în care vei fi capabil să spui: „Fiule, am trăit pentru tine, am muncit pentru tine, mi-am sacrificat cei mai frumoşi ani din viaţă, tu trebuie să fii sprijinul meu, trebuie să fii mai bun decît mine, îmi datorezi respect şi mulţumire pentru ceea ce eşti.“

"Nu se duce omenirea de rîpă din cauza tineretului"
"Problemea cea mare pentru tinerii de azi e că le sînt deschise toate posibilităţile, se pot înscrie la zece facultăţi dacă vor, pot să-şi schimbe traseul dacă nu găsesc ceea ce căutau, pot să facă două-trei în paralel. Asta creează, însă, şi confuzie."

Să fii student în "Epoca de aur"
Cînd ne-am întîlnit să sărbătorim 20 de ani de la terminarea facultăţii, colegul nostru, Marius Oprea s-a ridicat la un moment dat în amfiteatru şi, de faţă cu foştii profesori, cu un aer mucalit, a spus că, dacă se uită bine în jur, observă că doar de capul chiulangiilor s-a ales cîte ceva...

Alexandra PATAINEA: "Piaţa muncii este competitivă" - interviu
"În această perioadă, este foarte greu să te angajezi imediat după ce ai terminat facultatea, ca să nu mai vorbim despre cei care lucrează şi pe timpul studiilor. Nu este foarte diferit ce se învaţă la şcoală faţă de ceea ce aşteaptă angajatorii; noi în facultate ne formăm şi învăţăm în mare despre ceea ce înseamnă piaţa muncii."

Nici aşa, nici altminteri?
Cartea profesorului Lucian Boia De ce este România altfel? a fost printre cele mai vîndute la tîrgul Gaudeamus din 2012 şi, de atunci, se vinde bine în continuare. S-a scris mult despre ea – de la cronici publicate în reviste culturale pînă la editoriale ori simple comentarii pe forumurile ziarelor – şi a stîrnit controverse.

Cum e făcut românul de Dumnezeu
Sînt de acord cu fondul cărţii lui Lucian Boia, chiar mai mult de 100%, aş spune 105%, în sensul că poate nu a mers destul de departe, dincolo de istorie. Putea să facă apel, de pildă, la cartea lui Dumitru Drăghicescu Din psihologia poporului român care, cînd a apărut, în 1907, a suscitat un val de proteste, cu Iorga în frunte, spunîndu-se că defăimează poporul român.

De(spre) căruţă
Propunîndu-şi să arate de ce România este altfel, cartea profesorului Lucian Boia demonstrează că, de fapt, România este la fel. Privindu-ne fără părtinire, vedem limpede că am fost mai mereu în criză, retardaţi economic şi cultural faţă de Europa, marginali şi mărginiţi.

Trebuie să plecăm din România?
Eu am două teze. Una referitoare la valoarea comparativă a acestei cărţi şi a doua referitoare la utilitatea ei. Dar trebuie să felicit totuşi Editura Humanitas şi pe dl Boia pentru succes. Inclusiv recenzia mea la cartea aceasta a fost unul dintre cele mai citite articole pe care le-am scris în viaţa mea.

Despre altfelitatea noastră
O să încep prin a schimba puţin perspectiva, înainte de a face statement-ul necesar, şi anume m-aş întreba – evident, cartea o avem, deci este – dacă ea poate să fie, dacă o astfel de carte este posibilă. Nu numai cartea dlui Boia, ci o carte care să încerce să răspundă la această întrebare – de ce este România altfel?