Cum e făcut românul de Dumnezeu

Sînt de acord cu fondul cărţii lui Lucian Boia, chiar mai mult de 100%, aş spune 105%, în sensul că poate nu a mers destul de departe, dincolo de istorie. Putea să facă apel, de pildă, la cartea lui Dumitru Drăghicescu Din psihologia poporului român care, cînd a apărut, în 1907, a suscitat un val de proteste, cu Iorga în frunte, spunîndu-se că defăimează poporul român. El era un om extrem de cinstit, inteligent, cu studii de sociologie în Franţa şi, pur şi simplu, a încercat să explice anumite feluri de a se comporta ale românilor, luînd-o istoric – fără a fi un istoric, totuşi – printr-o carte consistentă, care să explice toată istoria românilor printr-un fel al nostru de a fi atavic. Aşa este românul, aşa l-a făcut Dumnezeu, prin urmare e normal ca istoria lui să aibă un traseu deosebit de cel al sîrbului, al bulgarului, al ungurului etc. Vă repet că, în momentul în care a apărut cartea, în 1907, n-avea nici o legătură cu revolta ţărănească. Este o carte care fusese gîndită şi pritocită, ca să zic aşa, de zeci de ani, dar unii, ca întotdeauna, se gîndesc că este o legătură cu momentul apariţiei, considerînd că se poate ca în cîteva săptămîni după un eveniment să scoţi o carte atît de importantă. Aşa s-a spus şi despre Spengler, că a scris cartea despre declinul civilizaţiei occidentale în 1918, fiindcă se prăbuşise Germania. N-avea absolut nici o legătură, el vorbea despre tot Occidentul, nu numai despre Germania, şi e o carte pe care o pregătise cu zeci de ani înainte de 1918. Aşadar, încă o dată, eu sînt 100% de acord cu dl Boia în ceea ce spune. Aş merge şi mai departe – de aceea am întrebuinţat în mod niţel comic ideea că sînt 105% de acord cu dînsul – spunînd că ar trebui să meargă şi la cartea lui Dumitru Drăghicescu, Din psihologia poporului român. Ca să explicăm ce s-a întîmplat în 700 de ani de istorie nu e rău să punem şi problema cum e făcut românul de Dumnezeu – din întîmplări, etnie, amestecuri, influenţe, Roma, dacii, cumanii, ce-o mai fi în amestecătura din care a ieşit românul, destul de uniformă. Precizez imediat, este aproape un miracol cînd te gîndeşti că în veacul al XVI-lea, cînd Coresi scoate cărţile lui religioase în limba română, spune în prefaţă că o pregăteşte pentru cei de aici şi de dincolo şi pînă în Moldova. Prin urmare, e un lucru aproape unic în Europa, cînd mă gîndesc la diversitatea Franţei sau a altor ţări, că la noi se vorbea – fără să existe unitate politică – aceeaşi limbă din Banat şi pînă în Basarabia. Era o minune. Deci înseamnă că acest neam românesc are, în sine, o unitate atavică de mare importanţă şi care probabil că explică multe lucruri.

Foto: L. Muntean