⬆
este românia altfel?
Nici aşa, nici altminteri?
Cartea profesorului Lucian Boia De ce este România altfel? a fost printre cele mai vîndute la tîrgul Gaudeamus din 2012 şi, de atunci, se vinde bine în continuare. S-a scris mult despre ea – de la cronici publicate în reviste culturale pînă la editoriale ori simple comentarii pe forumurile ziarelor – şi a stîrnit controverse.
Cum e făcut românul de Dumnezeu
Sînt de acord cu fondul cărţii lui Lucian Boia, chiar mai mult de 100%, aş spune 105%, în sensul că poate nu a mers destul de departe, dincolo de istorie. Putea să facă apel, de pildă, la cartea lui Dumitru Drăghicescu Din psihologia poporului român care, cînd a apărut, în 1907, a suscitat un val de proteste, cu Iorga în frunte, spunîndu-se că defăimează poporul român.
De(spre) căruţă
Propunîndu-şi să arate de ce România este altfel, cartea profesorului Lucian Boia demonstrează că, de fapt, România este la fel. Privindu-ne fără părtinire, vedem limpede că am fost mai mereu în criză, retardaţi economic şi cultural faţă de Europa, marginali şi mărginiţi.
Trebuie să plecăm din România?
Eu am două teze. Una referitoare la valoarea comparativă a acestei cărţi şi a doua referitoare la utilitatea ei. Dar trebuie să felicit totuşi Editura Humanitas şi pe dl Boia pentru succes. Inclusiv recenzia mea la cartea aceasta a fost unul dintre cele mai citite articole pe care le-am scris în viaţa mea.
Despre altfelitatea noastră
O să încep prin a schimba puţin perspectiva, înainte de a face statement-ul necesar, şi anume m-aş întreba – evident, cartea o avem, deci este – dacă ea poate să fie, dacă o astfel de carte este posibilă. Nu numai cartea dlui Boia, ci o carte care să încerce să răspundă la această întrebare – de ce este România altfel?
Autoportretul românilor înşişi
Recunosc că mă simt zdrobit de anvergura personalităţilor din jurul meu şi trebuie să încep cu un autodenunţ: neavînd competenţe istorice, antropologice, filologice, filozofice sau sociologice, n-am căderea să vorbesc despre „altfelitatea“ românească din perspective ştiinţifice.
Discursuri patriotice
În România circulă, în mare, trei tipuri de discurs patriotic. Avem mai întîi discursul triumfal: „sîntem muc şi sfîrc, nimeni nu e ca noi; am făcut, am dres, am stăvilit, am apărat, ne-am sacrificat, am salvat, am rezistat...“ Este discursul încîntării de sine, al slavei (deşarte), al suficienţei autohtone.
Ambivalenţa
Această carte a apărut într-un anumit moment, nici mai devreme, nici mai tîrziu decît atunci cînd trebuia. Şi asta spune totul. Este o carte în care, zic eu, Lucian Boia a ascultat de porunca amiralului Nelson: toţi supuşii Majestăţii sale trebuie să-şi facă datoria. Nici mai mult, nici mai puţin.
Criza identitară continuă
Nu despre carte vreau să vorbesc, ci despre problema în sine. Cartea, cred, am înţeles-o corect: e un eseu provocator, nu o sinteză academică, nici un studiu aplicat. E şi o excepţională idee de marketing. Cred că titlul i l-a dat dl Gabriel Liiceanu – îi simt amprenta stilistică în formula De ce este România altfel?.
Istoriografie şi excepţionalism
Nu e uşor să vorbeşti după şase oratori şi după o oră de discuţie. Pe de altă parte, terenul a fost marcat de intervenţii substanţiale în multe direcţii, s-a spus că sîntem 105% pentru, 105% împotrivă şi multe alte puncte de vedere, dintre care multe mi-au stîrnit o anumită patimă polemică, pe care însă mi-o voi înfrîna.
Despre naţiuni şi imaginar
"Aici sînt mai multe discursuri. Cel dominant e cel politic, care pentru mine nu este interesant. Pentru că nu face altceva decît să reconstruiască naţiunea în fiecare clipă, spunînd că românii sînt aşa sau altfel. Discursul acesta spune că românii există, ei sînt România, sînt societatea românească."
"Nu sînt nici pesimist, nici optimist"
Voi încerca să dau o replică, deşi convingerea mea profundă este că autorul n-ar trebui să vorbească niciodată. Era regula pe care o stabiliseră junimiştii. La Junimea, autorul – poetul, scriitorul, istoricul – venea, îşi citea textul, iar după aceea trebuia să tacă mîlc. Şi acolo îl forfecau, nu glumă.
Medicul şi tratamentul
E o insolenţă să vorbeşti după ce a vorbit autorul, dar sînt de pus la punct cîteva lucruri. Dl Mircea Vasilescu, făcînd afirmaţia cu titlul, a fost pe cale să mă pună într-o relaţie de reală vrăjmăşie cu unul dintre cei mai dragi autori mie, ai editurii.
Replici
Mircea Vasilescu: Văd că mi se atribuie viitoare catastrofe, precum ruperea unei legături atît de strînse ca aceea dintre dl Boia şi dl Liiceanu.
Gabriel Liiceanu: Păi, l-oi fi influenţat stilistic de-a lungul vieţii.