Criza identitară continuă

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Criza identitară continuă jpeg

Nu despre carte vreau să vorbesc, ci despre problema în sine. Cartea, cred, am înţeles-o corect: e un eseu provocator, nu o sinteză academică, nici un studiu aplicat. E şi o excepţională idee de marketing. Cred că titlul i l-a dat dl Gabriel Liiceanu – îi simt amprenta stilistică în formula De ce este România altfel?. Strict editorial vorbind, mi se pare că partea referitoare la situaţiunea politică din 2012 este un pic cam mare faţă de restul cărţii, care trece în revistă o întreagă istorie, dar în definitiv aceasta nu e o problemă: cartea a făcut ceea ce şi-a propus să facă.

Eu am însă o problemă cu „România altfel“: cred că nu înţeleg corect la ce anume se referă. Asistăm la o criză identitară la noi şi aşa se explică faptul că atîta lume doreşte să-şi lămurească problemele ori să le discute, să-şi confrunte opiniile pe tema „ce este România şi la ce foloseşte ea“. Atît cît pot eu monitoriza presa, site-urile, blogurile, observ că de cîte ori vine vorba despre România – într-un fel sau în altul, în bine sau în rău –, se stîrnesc emoţii, dezbateri, comentarii, reacţii intense. Crize identitare există însă şi în alte ţări, din motive diverse: Uniunea Europeană, globalizarea, noile tehnologii de comunicare ş.a.m.d. Din acest punct de vedere, nu mi se pare că, astăzi, România e altfel. (Şi mă refer doar la prezent – nu discut despre explicaţiile şi argumentele istorice din cartea dlui Boia, pe care le-am citit cu interes.) Apoi, mi se pare că acest „altfel“, în discursul public sau în uzul comun, e tot mai mult conotat negativ. Cînd spui „altfel“ e ca şi cum ai spune „naşpa“ – deşi „altfel“, din punct de vedere semantic, nu înseamnă neapărat mai rău decît alţii, mai urît, mai strîmb sau altcumva.

Şi apoi, despre care Românie vorbim? Cînd spunem că „România e altfel“, am impresia că se subînţelege un fel de Românie eternă, un duh – atavic sau nu – care nu piere, e un dat: vorbim mai degrabă despre o Românie simbolică şi „definitivă“. Discursul despre România reală e mult mai slab. Să nu uităm că, în decembrie 1989, cînd revoluţionarii au ocupat Comitetul Central, dl Ion Iliescu a spus „să sunăm la ambasada sovietică şi să spunem cine sîntem şi ce vrem.“ Fără s-o ştie şi fără să vrea, a pus, de fapt, marile întrebări identitare – dar a făcut-o, ce-i drept, într-un context discutabil. De atunci încoace, multe dintre discuţiile care se poartă pe aceste teme identitare se referă la o Românie eternă, simbolică, metafizică, şi foarte puţine sînt bazate pe fapte, argumente, realităţi, pe o Românie „parcursă cu piciorul“ pentru a vedea care sînt acele lucruri despre care altminteri, la nivel abstract şi general, toţi ştim să vorbim şi toţi avem păreri.

Toată această dezbatere despre „cum e România“ în spaţiul nostru public din ultimii 20 de ani mi se pare că se poartă în siajul marilor dispute interbelice pe tema „specificului naţional“. Sigur, de atunci s-au mai schimbat termenii, dar substanţa discuţiei e aceeaşi. Cînd eram student, am citit textele despre „specificul naţional“ ale marilor intelectuali interbelici, nu în cărţi, ci în presa vremii, acolo unde au apărut prima dată: le-am citit în contextul lor iniţial, alături de ştirile politice ori de ştirile despre „crima din strada Speranţei“... Pentru mine, a fost foarte util şi interesant. Întrebarea mea este ce aduce nou această dispută despre „cum e România“ faţă de ce s-a dezbătut în perioada interbelică? Mi se pare că nu prea mult, pentru că nu e pusă în contextul de azi (adică în relaţie cu apartenenţa la Uniunea Europeană, cu globalizarea şi cu alte realităţi contemporane). E mai la îndemînă şi e mai simpatic să vorbim despre acea „Românie eternă“, despre duhul ei aflat tot timpul deasupra noastră, şi e cu atît mai simpatic să găsim citate din marii clasici şi să constatăm că ce au spus ei se potriveşte şi azi. Noi, la Dilema, ne distrăm dintotdeauna cu asemenea jocuri; astă-vară, în timpul campaniei pentru referendumul privind suspendarea preşedintelui, am publicat chiar un text al lui Caragiale despre judeţul Teleorman, care se potrivea de minune cu ce s-a scris despre Teleormanul de azi – un judeţ sărac, în care oamenii sînt aduşi să voteze etc. Dar dincolo de acest joc intelectual care poate fi interesant, mi se pare că astăzi discutăm foarte mult despre România de la televizor (sau din mass-media în general). Televiziunea are un impact foarte mare asupra societăţii; dar România de la televizor este o ţară construită. De ani întregi, televiziunea ne face agenda publică: ne spune ce ne interesează, exprimă, în locul nostru, tot felul de lucruri – de la chestiunile serioase, politice şi economice, pînă la „ce-ar trebui să mîncăm“. Ni se induce tot timpul ideea că acelea sînt problemele noastre – cele despre care se vorbeşte la televizor. Or, aceasta nu e o Românie reală, e una construită: televiziunea produce de fapt un amplu discurs despre România, pe care noi îl preluăm, îl comentăm şi îl perpetuăm. Ajugem astfel într-un cerc vicios.

România e „altfel“ pentru că n-a asimilat un alt tip de discurs. Dl profesor Boia a făcut un lucru extrem de important în cărţile sale, prin faptul că a demitizat istoria şi ne-a aşezat cu picioarele pe pămînt. Problema este că n-am construit un tip de discurs firesc, normal, despre „România altfel“ în sens bun. Cînd vine vorba despre lucrurile bune, cînd cineva spune că România e altfel în sens pozitiv, tipul de discurs dominant e cel patriotic, plin de clişee de manual şcolar ori cîntece pioniereşti. Probabil că asta ne-ar trebui – un discurs firesc despre lucrurile bune – pentru a ajunge la concluzia că România e o ţară mai mult sau mai puţin normală, care, vorba cuiva, are „părţile ei“. În rest, criza identitară continuă.

Foto L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.