Autoportretul românilor înşişi

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Autoportretul românilor înşişi jpeg

Recunosc că mă simt zdrobit de anvergura personalităţilor din jurul meu şi trebuie să încep cu un autodenunţ: neavînd competenţe istorice, antropologice, filologice, filozofice sau sociologice, n-am căderea să vorbesc despre „altfelitatea“ românească din perspective ştiinţifice. Ca simplu avocat am însă şansa să pledez pentru o cauză, iar această cauză mi-am zis că nu este istoria triumfalistă, proslăvită în manualele şi versurile patriotarde ale copilăriei noastre, dar nici aşa-numitul excepţionalism pe dos al poporului român despre care vorbea Cristian Ghinea. Cauza ar putea purta numele de „autoportret original al românilor“. Pentru că, dacă România este specială, eu cred că originalitatea României stă taman în autoportretul românilor înşişi. Habar n-am dacă acest autoportret din 1500 sau 1800 seamănă leit cu autoportretul contemporanilor noştri, dar pentru că acesta s-a desenat sub ochii mei după 1989, permiteţi-mi să zăbovesc asupra acestui subiect inspirat de cartea dlui profesor Boia. De asemenea, aş dori să mă opresc asupra cîtorva leit-motive care încapsulează tuşele care construiesc acest autoportret, tuşe specifice cîtorva etape postrevoluţionare.

Nu pot să nu încep, într-o ordine cronologică şi logică, vorbind despre fundalul autoportretului românilor. I-aş spune „tricolorul găurit din decembrie 89“, expresia unei speranţe sincere în mai bine a românilor, o speranţă întemeiată şi pe un strigăt foarte triumfalist: „Fraţilor, am învins“, dar şi pe o nu mai puţin celebră recomandare, plină de înţelesuri şi subînţelesuri: „Mircea, fă-te că lucrezi.“ După decembrie ’89, pe acest fundal al autoportretului românilor, a apărut un curcubeu de culori confuze, care se pretau unui popor marcat de tranziţie şi dileme: „21-22, cine-a tras în noi?“, „a fost sau n-a fost revoluţie?“ ş.a.m.d.

Este perioada anilor ’90-’93 cînd, treziţi din euforia tricolorului şi a speranţelor sincere de mai bine, românii s-au văzut amplasaţi într-o stare de anxietate şi agitaţie, lăsînd sentimentul că revoluţia i-a luat pe nepregătite. Cred că cea mai bună etichetă asociată acestei perioade este o replică celebră, care mie personal îmi este foarte dragă, ca şi filmul lui Corneliu Porumboiu, din care este extrasă, A fost sau n-a fost: într-un platou TV, moderatorul încearcă să afle dacă a fost sau nu revoluţie în urbea natală, iar un bătrîn invitat, agasat la culme de insistenţele moderatorului, se ridică şi tranşează situaţiunea: „Domnilor, ce ne mai învîrtim atît în jurul cozii, am făcut şi noi revoluţia cum ne-am priceput.“ Se pare că românii au făcut revoluţia cam cum s-au priceput şi teza o dezvoltă dl profesor Lucian Boia.

A urmat o perioadă în care, după ce românii s-au „explorat“ dinăuntru, după ce au vărsat pe fundalul acestui autoportret culorile vacarmului postrevoluţionar, a venit momentul ieşirii într-un Vest mitizat – care era întotdeauna minunat, termenul frumos al comparaţiei – într-o comparaţie cu o Românie mereu hîdă. Analiza comparativă se termina mai mereu cu o constatare seacă, deloc tristă, veselă chiar: „nu e ca la noi“; Se spunea: „ei au străzi curate, nu ca la noi“; „ei au magazine pline, nu ca la noi“, „acolo sînt oameni politicoşi – nu ca la noi“. Îmi aduc aminte de scrisoarea unui prieten, ajuns pentru prima oară la Paris, care îmi scria entuziasmat că a intrat în camera de hotel cu o cartelă, „nu ca la noi“ – cu cheia. Acest „nu ca la noi“ nu era deloc expresia unei amărăciuni, a ruşinii inferiorităţii, ci mai degrabă bucuria gustului superiorităţii. Sau a pretinsei superiorităţi.

Ne-am întors apoi, din nou, acasă. Am văzut că lucrurile nu prea merg, că sistemul sanitar este bolnav, că educaţia este la pămînt, că în unele domenii n-avem legi, că în altele avem, dar sînt contradictorii, că investitorii nu se prea înghesuie, ştiţi foarte bine lista neîmplinirilor noastre postrevoluţionare. Atunci am început să protestăm vehement. Să înjurăm mai vîrtos, să urlăm cu acelaşi „dispreţ euforic“ – ca să-l citez pe Emil Cioran. „Ca la noi, la nimeni.“ Deja autoportretul nostru începea să se croiască un pic altfel. Era „la noi, ca la nimeni“.

A urmat intrarea în NATO, apoi în Uniunea Europeană. O intrare care părea, ca şi Revoluţia, să ne fi luat pe nepregătite. Unde mai pui că a coincis cu sondajele de opinie care atestau că românii îşi doresc asta, dar poate în proporţie mai mare se declarau nostalgici după epoca lui Ceauşescu. Un soi de culoare oximoronică aşternută pe autoportretul celor din perioada postrevoluţionară, traductibilă în celebra butadă: „este mai bine acum, dar a fost mai bine înainte.“

După ce ne-am văzut în Europa, am constatat că nu prea corespundem standardelor Uniunii, iar aici mă delimitez de Cristian Ghinea, în ceea ce priveşte comparaţia care trebuie avută în vedere cînd analizăm acel „altfel“ românesc. Am văzut că sîntem arătaţi cu degetul de către co-echipierii noştri europeni, ne-am simţit ruşinaţi de poziţiile retrograde pe care le ocupam în clasamentele din diverse domenii – iar aici există o grămadă de statistici – şi a trebuit să reacţionăm. Reacţia a fost aceea de a ne retrage, de a pîrjoli cîmpiile şi a otrăvi fîntînile, retragerea pentru a gusta din savoarea autocompasiunii româneşti, un soi de Bovary paliativ autohton, un veritabil brand de ţară, un fel de autoportret cu autobocete, smiorcăite şi jelite pe o lozincă de bodegă: „cînd ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum“.

Apare în 2012 o voce critică, probabil cea mai critică voce a acestui an, care demitizează, din nou, istoria României, care deplînge sau pune în evidenţă faptul că istoria naţională este altfel decît cea învăţată în manuale, şi care deplînge tarele noastre naţionale, printre ele figurînd şi această autocompasiune despre care vorbeam. Cum au reacţionat o parte dintre conaţionalii noştri? (Şi am văzut o grămadă de reacţii pe forumuri, în faţa acestui inventar, uneori poate exagerat, al tarelor noastre.) S-au simţit lezaţi, au găsit că cea mai bună apărare este atacul, au început să critice exagerările rechizitorului, în loc să preia inventarul păcatelor noastre ca sursă motivaţională pentru – să-i spunem – dezrobire. S-au descoperit, aşadar, demni: „să ne lase Europa în pace, căci nu sîntem paşalîcul lor.“ Cît despre Lucian Boia – „să-i fie ruşine că a publicat asemenea blasfemii.“ De aici pînă la reîntoarcerea la miturile istoriei naţionale nu era decît un pas, şi vocile au continuat: „de fapt, noi sîntem urmaşii Romei“, „sîntem cei mai drepţi şi cei mai viteji dintre traci“, „noi am stat de strajă, nimeni altcineva, la porţile Europei, cînd ei construiau catedrale“ şi dacă e cineva care să ne judece, la limită, acela nu poate fi altcineva decît Eminescu. Una peste alta, „sîntem mîndri că sîntem români.“

Acesta este, aşa cum îl văd prin lentila oferită de cartea dlui profesor Lucian Boia, „altfelul“ autoportretului românesc. „Fraţilor, am învins“, „am făcut Revoluţia aşa cum ne-am priceput“, „în Occident totul era roz, nu ca la noi“, „la noi, ca la nimeni“, „cînd ne-o fi mai rău, tot aşa să ne fie“, „aşa e românul, aşa a fost mereu“, „făceţi-vă că lucraţi“.

Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Când ajunge din nou în România un val de aer polar: unde se anunță ger cumplit, cât mai ninge la munte
Trei zile de iarnă autentică se anunță în mai multe județe din zona de munte. Meterologii anunță ninsori puternice și viscol. Începând de duminică însă un val de aer polar lovește România. Sunt așteptate temperaturi de până la minus 20 de grade Celsius.
image
Trufia îngroapă România. De ce nu putem fi cel mai de preț aliat pentru Occident: „Suntem ca ruda aia săracă...”
România nu reușește să profite de oportunităţi și să-și exploateze potențialul. Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins, explică ce-i lipsește României.
image
Netflix, accesat doar din propria locuinţă. Compania ia măsuri drastice: care va fi singura excepţie
Netflix urmează să ia măsuri drastice, astfel încât utilizatorii să nu îşi mai poată împărţi contul cu alte persoane. Decizia a venit, după ce datele statistice au arătat că peste 100 de milioane de utilizatori din întreaga lume folosesc, de fapt, contul altcuiva.

HIstoria.ro

image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Reglementarea prostituției în București, la sfârșitul secolului al XIX-lea
Către finalul secolului al XIX-lea, toate tentativele întreprinse pentru a diminua efectele prostituției prin regulamente, asistență medicală și prin opere de binefacere nu dădeau rezultatele așteptate, mai ales în ceea ce privește răspândirea bolilor venerice.
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.