Autoportretul românilor înşişi

Publicat în Dilema Veche nr. 472 din 28 februarie - 6 martie 2013
Autoportretul românilor înşişi jpeg

Recunosc că mă simt zdrobit de anvergura personalităţilor din jurul meu şi trebuie să încep cu un autodenunţ: neavînd competenţe istorice, antropologice, filologice, filozofice sau sociologice, n-am căderea să vorbesc despre „altfelitatea“ românească din perspective ştiinţifice. Ca simplu avocat am însă şansa să pledez pentru o cauză, iar această cauză mi-am zis că nu este istoria triumfalistă, proslăvită în manualele şi versurile patriotarde ale copilăriei noastre, dar nici aşa-numitul excepţionalism pe dos al poporului român despre care vorbea Cristian Ghinea. Cauza ar putea purta numele de „autoportret original al românilor“. Pentru că, dacă România este specială, eu cred că originalitatea României stă taman în autoportretul românilor înşişi. Habar n-am dacă acest autoportret din 1500 sau 1800 seamănă leit cu autoportretul contemporanilor noştri, dar pentru că acesta s-a desenat sub ochii mei după 1989, permiteţi-mi să zăbovesc asupra acestui subiect inspirat de cartea dlui profesor Boia. De asemenea, aş dori să mă opresc asupra cîtorva leit-motive care încapsulează tuşele care construiesc acest autoportret, tuşe specifice cîtorva etape postrevoluţionare.

Nu pot să nu încep, într-o ordine cronologică şi logică, vorbind despre fundalul autoportretului românilor. I-aş spune „tricolorul găurit din decembrie 89“, expresia unei speranţe sincere în mai bine a românilor, o speranţă întemeiată şi pe un strigăt foarte triumfalist: „Fraţilor, am învins“, dar şi pe o nu mai puţin celebră recomandare, plină de înţelesuri şi subînţelesuri: „Mircea, fă-te că lucrezi.“ După decembrie ’89, pe acest fundal al autoportretului românilor, a apărut un curcubeu de culori confuze, care se pretau unui popor marcat de tranziţie şi dileme: „21-22, cine-a tras în noi?“, „a fost sau n-a fost revoluţie?“ ş.a.m.d.

Este perioada anilor ’90-’93 cînd, treziţi din euforia tricolorului şi a speranţelor sincere de mai bine, românii s-au văzut amplasaţi într-o stare de anxietate şi agitaţie, lăsînd sentimentul că revoluţia i-a luat pe nepregătite. Cred că cea mai bună etichetă asociată acestei perioade este o replică celebră, care mie personal îmi este foarte dragă, ca şi filmul lui Corneliu Porumboiu, din care este extrasă, A fost sau n-a fost: într-un platou TV, moderatorul încearcă să afle dacă a fost sau nu revoluţie în urbea natală, iar un bătrîn invitat, agasat la culme de insistenţele moderatorului, se ridică şi tranşează situaţiunea: „Domnilor, ce ne mai învîrtim atît în jurul cozii, am făcut şi noi revoluţia cum ne-am priceput.“ Se pare că românii au făcut revoluţia cam cum s-au priceput şi teza o dezvoltă dl profesor Lucian Boia.

A urmat o perioadă în care, după ce românii s-au „explorat“ dinăuntru, după ce au vărsat pe fundalul acestui autoportret culorile vacarmului postrevoluţionar, a venit momentul ieşirii într-un Vest mitizat – care era întotdeauna minunat, termenul frumos al comparaţiei – într-o comparaţie cu o Românie mereu hîdă. Analiza comparativă se termina mai mereu cu o constatare seacă, deloc tristă, veselă chiar: „nu e ca la noi“; Se spunea: „ei au străzi curate, nu ca la noi“; „ei au magazine pline, nu ca la noi“, „acolo sînt oameni politicoşi – nu ca la noi“. Îmi aduc aminte de scrisoarea unui prieten, ajuns pentru prima oară la Paris, care îmi scria entuziasmat că a intrat în camera de hotel cu o cartelă, „nu ca la noi“ – cu cheia. Acest „nu ca la noi“ nu era deloc expresia unei amărăciuni, a ruşinii inferiorităţii, ci mai degrabă bucuria gustului superiorităţii. Sau a pretinsei superiorităţi.

Ne-am întors apoi, din nou, acasă. Am văzut că lucrurile nu prea merg, că sistemul sanitar este bolnav, că educaţia este la pămînt, că în unele domenii n-avem legi, că în altele avem, dar sînt contradictorii, că investitorii nu se prea înghesuie, ştiţi foarte bine lista neîmplinirilor noastre postrevoluţionare. Atunci am început să protestăm vehement. Să înjurăm mai vîrtos, să urlăm cu acelaşi „dispreţ euforic“ – ca să-l citez pe Emil Cioran. „Ca la noi, la nimeni.“ Deja autoportretul nostru începea să se croiască un pic altfel. Era „la noi, ca la nimeni“.

A urmat intrarea în NATO, apoi în Uniunea Europeană. O intrare care părea, ca şi Revoluţia, să ne fi luat pe nepregătite. Unde mai pui că a coincis cu sondajele de opinie care atestau că românii îşi doresc asta, dar poate în proporţie mai mare se declarau nostalgici după epoca lui Ceauşescu. Un soi de culoare oximoronică aşternută pe autoportretul celor din perioada postrevoluţionară, traductibilă în celebra butadă: „este mai bine acum, dar a fost mai bine înainte.“

După ce ne-am văzut în Europa, am constatat că nu prea corespundem standardelor Uniunii, iar aici mă delimitez de Cristian Ghinea, în ceea ce priveşte comparaţia care trebuie avută în vedere cînd analizăm acel „altfel“ românesc. Am văzut că sîntem arătaţi cu degetul de către co-echipierii noştri europeni, ne-am simţit ruşinaţi de poziţiile retrograde pe care le ocupam în clasamentele din diverse domenii – iar aici există o grămadă de statistici – şi a trebuit să reacţionăm. Reacţia a fost aceea de a ne retrage, de a pîrjoli cîmpiile şi a otrăvi fîntînile, retragerea pentru a gusta din savoarea autocompasiunii româneşti, un soi de Bovary paliativ autohton, un veritabil brand de ţară, un fel de autoportret cu autobocete, smiorcăite şi jelite pe o lozincă de bodegă: „cînd ne-o fi mai rău, să ne fie ca acum“.

Apare în 2012 o voce critică, probabil cea mai critică voce a acestui an, care demitizează, din nou, istoria României, care deplînge sau pune în evidenţă faptul că istoria naţională este altfel decît cea învăţată în manuale, şi care deplînge tarele noastre naţionale, printre ele figurînd şi această autocompasiune despre care vorbeam. Cum au reacţionat o parte dintre conaţionalii noştri? (Şi am văzut o grămadă de reacţii pe forumuri, în faţa acestui inventar, uneori poate exagerat, al tarelor noastre.) S-au simţit lezaţi, au găsit că cea mai bună apărare este atacul, au început să critice exagerările rechizitorului, în loc să preia inventarul păcatelor noastre ca sursă motivaţională pentru – să-i spunem – dezrobire. S-au descoperit, aşadar, demni: „să ne lase Europa în pace, căci nu sîntem paşalîcul lor.“ Cît despre Lucian Boia – „să-i fie ruşine că a publicat asemenea blasfemii.“ De aici pînă la reîntoarcerea la miturile istoriei naţionale nu era decît un pas, şi vocile au continuat: „de fapt, noi sîntem urmaşii Romei“, „sîntem cei mai drepţi şi cei mai viteji dintre traci“, „noi am stat de strajă, nimeni altcineva, la porţile Europei, cînd ei construiau catedrale“ şi dacă e cineva care să ne judece, la limită, acela nu poate fi altcineva decît Eminescu. Una peste alta, „sîntem mîndri că sîntem români.“

Acesta este, aşa cum îl văd prin lentila oferită de cartea dlui profesor Lucian Boia, „altfelul“ autoportretului românesc. „Fraţilor, am învins“, „am făcut Revoluţia aşa cum ne-am priceput“, „în Occident totul era roz, nu ca la noi“, „la noi, ca la nimeni“, „cînd ne-o fi mai rău, tot aşa să ne fie“, „aşa e românul, aşa a fost mereu“, „făceţi-vă că lucraţi“.

Florentin Ţuca este managing partner la casa de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.