Despre altfelitatea noastră
O să încep prin a schimba puţin perspectiva, înainte de a face statement-ul necesar, şi anume m-aş întreba – evident, cartea o avem, deci este – dacă ea poate să fie, dacă o astfel de carte este posibilă. Nu numai cartea dlui Boia, ci o carte care să încerce să răspundă la această întrebare – de ce este România altfel? Iar aici aş enumera cîteva probleme ale titlului însuşi şi cîteva probleme ale unui posibil răspuns. Repet, dincolo de cartea aceasta. Tocmai pentru că o iau foarte în serios şi pentru că cred că este o provocare, iar din cîte ştiu de la dl Boia a fost provocarea editurii, la care dînsul era, evident, persoana cea mai potrivită să răspundă, deci pornind de la titlu, întîi avem o afirmaţie: este altfel. Deci, din titlu ştim concluzia. De unde ştim că-i altfel? Şi ce înseamnă este? Dacă este altfel, înseamnă că nu a devenit altfel, ci este altfel dintotdeauna. Şi aici vreau să glumesc şi eu ca dl Djuvara, sînt 105% împotriva a ceea ce a spus domnia sa, adică împotriva viziunii că românul e dat de la Dumnezeu şi atavic. Dacă e aşa, ne-a terminat. Mergem cu toţii la o bere, pentru că oricum n-avem ce să mai facem şi n-are rost să mai citim cartea dlui Boia, de vreme ce ăştia sîntem, cu ăştia defilăm şi... Amin! Mergem mai degrabă la un parastas. (...)
Ştim verdictul lui Cioran, apropo de relaţia dintre istorie şi psihologie. Citez: „Deficienţele actualului popor român nu sînt produsul istoriei sale, ci istoria aceasta este produsul unor deficienţe psihologice culturale.“ Nu este ceea ce face dl profesor Boia. Dar, în discurs, şi în discursul public cu atît mai mult, apar foarte multe caracteristici care ţin de psihologie. Din nou s-a pomenit – şi se insistă, după părerea mea, mult prea mult pe Drăghicescu – că psihologia explică viaţa socială. Nu, psihologia explică viaţa individuală. Faptele sociale se explică prin alte fapte sociale şi psihologia poporului român nu are cum să explice societatea română, cu condiţia să existe o psihologie a poporului român. Îmi pare rău, nu cred că există aşa ceva. Chiar dacă ne place. E poetic, e frumos, e interesant, dar am mari rezerve legat de existenţa acestui demers. Şi cu asta închei. Reiau ce spunea dl Ghinea care, ca de obicei, îmi ia crema. Apropo de altfel. Altfel faţă de ce? Comparaţia este în continuare şi ceea ce publicul aştepta. Şi cred că dacă dl Boia n-ar fi făcut acest gen de comparaţie, care este implicită, cu Occidentul, în ultimă instanţă, n-ar mai fi citit nimeni cartea, pentru că se aştepta la cu totul altceva. Dar... Altfel faţă de cine? Aş continua cu altfel, în ce fel, de ce? Şi aici cred că este fundamental ce spune dl Boia chiar de la început, şi anume totul începe printr-o întîrziere impresionantă. Or, cred că acest lucru este foarte important. Dl Murgescu a scris o carte despre decalaje, despre întîrziere... Dacă sîntem altfel prin nişte decalaje acumulate, prin nişte întîrzieri, prin nişte transformări neîmplinite înseamnă că ei au devenit altfel, noi am rămas la fel. Deci trebuie răsturnată ipoteza şi întrebat atunci nu de ce „ei“ – iar „ei“ pentru noi înseamnă doar Occidentul – au devenit –, nu au fost – altfel, ci de ce noi am rămas, într-o anumită măsură şi într-un anumit fel, la fel. Şi aici este şi partea bună a poveştii. Dacă nu sîntem de la Dumnezeu, de la natură, de la origine altfel, deci nu sîntem prinşi în altfelitatea noastră înseamnă că avem o şansă. Dacă faimosul partid „Un viitor pentru România“ a eşuat, ceea ce e interesant – viitorul pentru România s-a dus dracului –, v-aş propune un forum de consens naţional: „un trecut pentru România“.
N. red.: Intervenţia integrală a dlui Vintilă Mihăilescu poate fi citită la rubrica sa „hai-hui.ro“.
Foto L. Muntean
