"Nu se duce omenirea de rîpă din cauza tineretului"

Publicat în Dilema Veche nr. 473 din 7-13 martie 2013
"Nu se duce omenirea de rîpă din cauza tineretului" jpeg

- interviu cu Liviu PAPADIMA -

Mai are vreo legătură studenţia de azi cu cea de pe vremea cînd vă făceaţi studiile?

Primul răspuns care îmi vine în minte la întrebarea asta e replica unui coleg de la Universitatea din Amsterdam, cam de aceeaşi vîrstă cu mine, care mi-a spus la un moment dat, la o discuţie de seară: „Nu ştiu ce se întîmplă cu studenţii noştri, sînt din an în an mai tineri.“

Am o oarecare distanţă faţă de vremurile studenţiei mele, dar îmi aduc aminte de ele cu mare bucurie. Am organizat, în urmă cu nişte ani, un eveniment la Litere, la care am invitat mai mulţi colegi de generaţie, ştiu sigur că era şi Florin Iaru printre ei, iar studenţii s-au amuzat teribil o oră întreagă, cînd le-am povestit cum era pe vremea noastră studenţia, cum mergeam la muncile patriotice toamna, cum se făceau transferurile de la fără frecvenţă la zi, aşa încît am început 50 în anul I şi am terminat 80 la diplomă.

Diferenţele fundamentale vin, înainte de toate, din sistemul prin care intram în facultate. Şi în momentul de faţă văd că există o mare nostalgie pentru concursurile de admitere, pe care personal n-o împărtăşesc, din multe motive. Evident, acest examen era privit cu încrîncenare la vremea respectivă. De altfel, cred că în toată viaţa mea n-am muncit intelectual mai mult ca atunci cînd eram în clasa a XII-a. Era să clachez nervos din cauza surmenajului. Mă duceam 4-5 ore la şcoală, după care alte 8-9 ore învăţam pentru examenul de admitere. Aveai dreptul să te înscrii la o singură facultate, aşa că jucai totul pe o singură carte. Iar pentru un băiat, perspectiva eşecului nu era dintre cele mai plăcute. Ştiai că te aşteaptă armata lungă, adică cea de un an şi patru luni, sau dacă aveai ghinion să pici pe graniţă, cea de doi ani. Şi nu ştiai dacă o să vii prea întreg de acolo. Dacă intrai la facultate, însă, făceai varianta scurtă de armată, cea de nouă luni, şi era mult mai lejeră.

Problemea cea mare pentru tinerii de azi e că le sînt deschise toate posibilităţile, se pot înscrie la zece facultăţi dacă vor, pot să-şi schimbe traseul dacă nu găsesc ceea ce căutau, pot să facă două-trei în paralel. Asta creează, însă, şi confuzie.

Sînt studenţii de azi mai slab pregătiţi decît cei de dinainte? Lipsa examenului de admitere a făcut mai accesibilă intrarea la facultate?

Studenţii de azi sînt de toate felurile, ca întotdeauna. Şi sînt mult mai mulţi. Examen mai există la o singură specializare de la Litere, la Comunicare şi Relaţii Publice. E o poveste destul de sensibilă asta cu admiterea. Pentru că există acest blazon în faţa opiniei publice, cum că o facultate care face concurs de admitere prin probă scrisă e o facultate serioasă. De aceea, sînt facultăţi care se fac că dau examen. Dar nu cred că asta e soluţia. Noi, la filologie, am renunţat cu greu la examen, din acelaşi motiv, al prestigiului, dar am luat această decizie după ce am făcut o analiză comparativă şi ne-am dat seama, după examen, că dacă ar fi fost doar selecţia pe bază de dosar, ar fi intrat în proporţie de 95% aceiaşi candidaţi.

Există o obsesie a performanţei în discursul despre educaţie. Ce se întîmplă însă, concret, în sistemul de învăţămînt superior?

Cînd eram eu student, eram 50 în an, acum sînt 350. Numai printr-o intervenţie divină s-ar putea spera ca cei 350 să fie la acelaşi nivel ca cei 50 de odinioară. Erau şi atunci, ca şi acum, cei din „top ten“.

Vocaţia didactică ne îndeamnă adesea să ne ocupăm prioritar de cei foarte buni. Ar fi justificat, în condiţiile în care universitatea ar trebui să fie mecanismul de triere a unei superelite. Nu este, însă. Şi atunci cînd ai 350 de studenţi, dar lucrezi de fapt cu 10 şi pe restul 340 îi laşi în plata Domnului, nu cred că e un cîştig.

Pentru mine, lucrul cel mai important în meseria asta complicată şi confuză de educator nu e neapărat punctul terminus, ci  parcursul. E adevărat, „performanţa“ e un cuvînt foarte des folosit la noi cînd vine vorba de educaţie pe toate planurile. E o mare stupiditate. Performanţa se defineşte în contexte foarte, foarte competitive. Nu asta e treaba educaţiei, ci să poată să ducă un tînăr dintr-un punct în altul, să ţină cont de unde îl ia şi să încerce să-l ducă mai departe. Dacă cerem ca din fiecare elev sau student să iasă un nobelist, ne umplem de frustrări inutile.

Dacă ar fi să-i descrieţi pe studenţii de azi, ce-aţi spune?

Dincolo de chestiunea asta a nivelului, de care toată lumea se plînge – că a scăzut, şi e o realitate produsă de mulţi alţi factori, şi nu numai la noi, ci şi în alte părţi –, pentru mine, îngrijorător e altceva. E clar, avem un tineret mult mai hedonist decît era altădată. În plus, pe vremea în care m-am format eu, aproape toată miza se punea pe educaţia formală, pe ce învăţai la şcoală. Acum, tinerii învaţă din o mie de alte locuri şi sînt supuşi unui bombardament de stimuli educaţionali. Noi aveam şcoala şi strada, atît.

Nu cred că se duce omenirea de rîpă din cauza tineretului de azi.

Ce mă îngrijorează cu adevărat e nivelul foarte scăzut al motivaţiei pe care îl au tinerii vremurilor actuale. Există mari vulnerabilităţi în capacităţile lor de a face alegeri, de a-şi gestiona propriile dorinţe. Din punctul ăsta de vedere, mi s-ar părea mult mai benefic să aibă o poziţie contestatară, chiar şi virulentă, reactivă. Un tineret supărat mi se pare preferabil unuia apatic.

La un moment dat, a apărut şi în Universitate o mică explozie de rebeliune Occupy. Administraţia a intrat într-o oarecare panică. Eu m-am dus, am stat de vorbă cu ei, i-am întrebat care e mesajul lor, le-am spus că e foarte frumos că au supărări legate de ce se întîmplă în învăţămîntul superior, am şi eu un milion etc. I-am întrebat şi dacă au nişte doleanţe concrete. Prima doleanţă pe care mi-au spus-o, pentru mine stupefiantă, a fost reintroducerea examenului scris la admitere. Evident, i-am întrebat ce relevanţă ar putea avea pentru ei această măsură şi de ce ar vrea să impună un punct de vedere pentru cei care vin după ei. Răspunsul lor a fost că s-a umplut Universitatea de neaveniţi...

Distincţia stat / privat în cazul universităţilor s-a cronicizat în ultimii ani?

Eu cred că noi, în România, amestecăm lucrurile. După mine, distincţia stat/privat, care pare a trece drept fundamentală, e una cu relevanţă minoră. Serviciile educaţionale pot fi comparate cu cele din sănătate. Chiar nu mă interesează dacă spitalul la care mă duc să mă operez are un patron sau dacă e bugetar, vreau să ştiu că chirurgii pe mîna cărora mă dau or să mă opereze bine. Aşa că distincţia majoră ar trebui să fie una singură: universităţi bune, universităţi proaste. Dar pentru ca o astfel de diferenţiere să se poată impune, ar trebui să existe o piaţă concurenţială corectă. Ceea ce nu e cazul în România. Universităţile private au presat în permanenţă să aibă legislaţie proprie şi facilităţi. Din păcate, au reuşit foarte puţine să profite de aceste facilităţi în termeni de calitate. S-au orientat, de regulă, către politici de dumping şi laissez-faire: diplome ieftine, cu efort minim. Mi se pare un lucru relevant că nu s-a îndreptat nimeni din mediul privat, deşi au fost unele tentative, spre a fonda o universitate de excelenţă. Ceea ce înseamnă studenţi puţini, taxe mari. Selecţie mare, competiţie dură, plăţi bune şi exigenţă ridicată pentru personalul didactic.

Ce fac studenţii de la Litere după ce termină facultatea?

Ce se întîmplă cu ei nu ştim foarte bine, nu avem o evidenţă a parcursului lor ulterior. Dar se pot vedea lucruri care sînt interesante şi relevante. De pildă, în ceea ce priveşte opţiunea de după licenţă, asta e mai uşor măsurabilă. O mare parte dintre absolvenţi merg, totuşi, la un masterat. Alegerea traseului pentru continuarea parcursului educaţional e elocventă. De pildă, un număr nu tocmai neglijabil de absolvenţi de filologie se îndreaptă către masterate sensibil diferite: merg la ASE, la SNSPA, lucruri de tipul ăsta. „Face sens“, au învăţat să scrie şi să citească, învaţă şi să socotească, e OK. Dar, lăsînd gluma la o parte, nu mi se pare o evoluţie nefirească. Pentru mulţi dintre colegii mei, pare ceva scandalos. Cred că e pur şi simplu o adaptare. Cîţi să se specializeze în filologie? După mine, masteratul ar trebui să deschidă o cale spre viitor. Or, dacă mergi spre specializarea filologie, în mod logic, ar trebui să urmezi apoi un doctorat în aceeaşi zonă, să te profilezi pe cercetare sau pe învăţămînt superior. Şansele de a ajunge să şi profesezi apoi în domeniul de expertiză sînt – nu e un secret pentru nimeni – limitate. Ceea ce se întîmplă e, în fond, un soi de aşezare „naturală“ a nevoii de mai multă flexibilitate curriculară – aşa cum o asigură, de exemplu, peste Ocean, sistemul cu „major“ şi „minor“.

Liviu Papadima este prorector al Universităţii Bucureşti.

a consemnat Ana Maria SANDU

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.