E nevoie de "Meseriaş..."

Publicat în Dilema Veche nr. 475 din 21-27 martie 2013
E nevoie de "Meseriaş   " jpeg

I-am întrebat, pe o serie de oameni din jurul meu, în ce măsură, dacă li se strică ceva – un pantof, un fermoar, o bicicletă, o ramă, o saltea, o pereche de ochelari etc. – îl/o repară sau îl/o aruncă şi de ce.

● „Întîi de toate, încerc să repar, orice ar fi. Arunc exclusiv în cazul în care nu găsesc un magazin/atelier specializat, sau articolul stricat nu poate fi reparat. Plecînd de la premisa empirică că reparaţia este mai ieftină, din motive financiare, aleg să repar mai întîi. Nu sînt o adeptă a risipei şi nici a consumerismului excesiv, prin urmare, am un al doilea motiv pentru care n-aş arunca. Al treilea motiv este că eu cred în necesitatea acestui tip de meserii într-o societate normală, funcţională pe principiul cererii şi ofertei de servicii, inclusiv ale celor pe care le oferă micii meseriaşi.“ (Ioana Andreescu, 39 de ani, profesoară)

● „Repar pînă în momentul în care obiectul nu mai poate fi reparat. Pentru că nu vreau să arunc şi pentru că e mai ieftin aşa. În ceea ce priveste ochelarii, sînt sub garanţie doi sau trei ani. Îi duc, deci, la reparat fără să ezit.“ (Michel Imbert, 43 de ani, responsable business development, Paris)

● „Ochelarii îi repar mai des – pentru că nu vreau să-mi fac o pereche nouă, de fiecare dată cînd pierd un şurubel de la rame. Fermoarele încerc să le repar, depinde la ce sînt ataşate. Depinde de vechimea obiectului care se strică... în funcţie de asta, decid dacă-l mai ţin sau nu.“ (S.B., 41 de ani, manager)

● „N-am mai văzut cizmari. Cizmarii cu calapod, cu petice de piele de toate culorile, cu flecuri, cuie de lemn sau de metal, tălpi «de talpă» sau de cauciuc, cu acul acela gros cu care coseau pielea. Care stăteau pe un scăunaş scund, ca cel pe care stătea bunica mea cînd mulgea vaca. Cu ochelari pe nas, ca Gepetto – eu aşa îmi amintesc. Nu mai dau pantofi la reparat de cînd – după zece ani de purtare – mi s-a rupt o sanda «grecească» din piele şi am căutat mult timp un cizmar care să vrea măcar să încerce s-o repare, respectivul mi-a reparat-o, dar nitul din talpă a ruginit şi mi-a făcut răni la picior. Ca urmare, cumpăr doar încălţăminte foarte bună. De croitori mai am nevoie, dar, în afară de înlocuit fermoare sau de cusut tivuri – chestii banale –, n-am apelat în ultimii 20 de ani la ei. Ochelarii mi-i fac în afara ţării, de cînd un control în glumă, la Viena, într-un mall, mi-a arătat că ani de zile am avut distanţa interfocală şi dioptriile complet greşite.“ (Dana Drăgoiu, 53 de ani, inginer)

...Dacă, au, în cartierul lor, anumiţi mici meseriaşi la care apelează în mod constant, şi ce fel de servicii le-au solicitat; dacă aceştia (în caz că există...) au rămas aceiaşi, în ultimul timp, şi dacă nu, cum au evoluat...

● „Singurii meşeriaşi existenţi în cartierul meu sînt cizmarul, ceasornicarul şi cel care face chei. Am apelat la cizmar şi la cel care face chei ori de cîte ori am considerat că este necesar. La ceasornicar nu am fost încă, pentru că nu am avut nevoie, dar, dacă aş avea, aş face-o fără să preget. Cei la care am apelat sînt oameni sîrguincioşi, care-şi fac meseria aşa cum au învăţat-o. Am solicitat exclusiv servicii de reparaţie/confecţionare. Sînt aceiaşi dintotdeauna. E posibil să fie şi noi, dar eu fiind conservatoare (a se citi «fidelă, dacă sînt mulţumită»), nu am căutat să îi descopăr.“ (Ioana Andreescu)

● „Croitor, cizmar, lăcătuş, magazin/atelier ochelari. Sînt aceiaşi de mult. Din ce în ce mai mulţi chinezi se instalează şi practică meseria de cizmar, combinată cu cea de lăcătuş şi fabricant de plăci de înmatriculare, (Michel Imbert)

● „În general, la piaţă se găsesc meseriaşii, nu pot spune că îi ştiu pe toţi, dar, dacă ai nevoie de ceva, pe acolo sînt. Cei de acum sînt «vechi»... nu prea apar meseriaşi noi, sînt pe cale de dispariţie...“ (S.B.)

● „Nu mai am nici un meseriaş în cartier. Am un domn stilat – că nu pot să-i spun cizmar – care face încălţăminte pe comandă, costă mii de lei o pereche. Am un atelier de porţelan pictat de mînă. Au fost, însă, o frizerie unde se foloseau briciul şi pămătuful pentru bărbierit, o farmacie unde două doamne în vîrstă preparau poţiuni şi creme, cu mojare şi balanţe – mie mi se pare că asta e o meserie –, un cizmar, un atelier de reparat haine de piele, şi au dispărut toate, cu tot cu casele în care erau. În locul lor, au apărut, într-un cartier cu case de la 1928, un soi de cubicule din sticlă şi inox, care îmi rănesc privirea şi sufletul.“ (Dana Drăgoiu, 53 de ani, inginer)

...Şi, evident, dacă sînt de părere că mai e nevoie de micii meseriaşi, şi de ce.

● „Fireşte. Pot prelungi viaţa unor obiecte. Îţi poţi face haine care să îţi vină bine.“ (Michel Imbert)

● „Da, din punctul meu de vedere, în mod clar mai este încă nevoie de ei pentru că a arunca lucruri încă foarte bune nu este un principiu economic sănătos. Mi-aduc aminte că, acum cîţiva ani, am căutat o marochinărie unde să îmi repar nişte genţi foarte bune, şi am intrat în cîteva «marochinării» unde mi s-a spus, în mod invariabil, că ei nu mai repară genţi, ci doar vînd. Atunci am realizat că micii meseriaşi sînt pe cale de dispariţie şi mi-am spus că e mare păcat.“ (Ioana Andreescu)

● „Este nevoie, întotdeauna ai ceva de reparat, iar cei care rezistă sînt cei care fac multe lucruri diverse... specializarea nu mai e rentabilă, trebuie să fii bun la toate ca să rezişti. (S.B.)

● „Da, este, nu sînt eu demodată sau nostalgică. Este nevoie de meserii, de oamenii cu mîini de aur, care făuresc ceva, ăsta e cuvîntul, e nevoie de făuritori. Pantofi, chei, haine, pălării, mănuşi, cazane de ţuică, scaune, rame de tablouri. Este nevoie de cei care îţi repară jucăria preferată, bicicleta... De cei datorită cărora eram liniştită pentru că ştiam că, orice s-ar întîmpla, există un Meseriaş.“ (Dana Drăgoiu)

anchetă realizată de Iaromira POPOVICI

Foto: L. Muntean

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Finala America Express, 19 martie 2023: Victorie la limită în ultimul joc de amuletă din acest sezon
În ediția 39 din 19 martie 2023, două echipe au luptat cot la cot pentru a obține un avantaj extrem de important în următoarea cursă. Una dintre echipe a încălcat o regulă importantă, iar gazda show-ului a oprit jocul.
image
Avertismentul unui economist român: „Criza este aici, nu o așteptați să vină“. Falimentele din SUA, semnalul de alarmă
Temerile cu privire la o nouă criză financiară la nivel mondial au erupt când trei bănci importante din SUA au dat faliment, iar unda de șoc se simte și în Europa. Profesorul de economie Radu Nechita a vorbit cu „Adevărul” despre riscul unei crize economice de amploarea celei din 2007.
image
Soprana Felicia Filip, despre marele regret din viața sa: „Am crescut copii ca și când ar fi fost ai mei“
Soprana Felicia Filip este căsătorită de 32 de ani cu regizorul de operă Cristian Mihăilescu, formând unul dintre cele mai longevive cupluri din muzica românească.

HIstoria.ro

image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.
image
Ce consideră o publicație de la Budapesta ca „simbol fascist la Timişoara, capitala culturală europeană”
Recent o publicație din Ungaria a iesit la rampă cu o serie de acuzații de promovare a unor simboluri fasciste, chiar în anul în care orașul este capitală culturală europeană. Dincolo de faptul că articolul denotă multă dezinfomare, o parte chiar intenționată, o doză de invidie și una de ipocrizie.