meserii şi meseriaşi

În vecinătatea blocului meu există un atelier de croitorie, unde îţi poţi ajusta şi repara haine. Consumerismul nu este fără cusur, şi publicul foloseşte serviciile de croitorie. Serviciul nu mai este acela de a croi haine la comandă sau pantaloni după dorinţă, însă, într-o lume a hainelor proaste şi fără tipar antropometric corect, uneori, nu abandonarea lor este o soluţie, ci recondiţionarea.

"Sectorul cooperaţiei meşteşugăreşti continuă să reprezinte o alternativă socio-economică, prin intermediul şi în folosul oamenilor, integrînd libertatea de acţiune economică, responsabilitatea individuală şi securitatea socială. Şi pe plan mondial, cooperaţiei i se atribuie un rol important, 2012 fiind declarat, de către ONU, Anul Internaţional al Cooperativelor."

Umblînd prin zona Cocor – Colţei – Moşilor vechi, cu o escală în Pasajul englez, am dat de cîteva (ultimele rămase?) ateliere ale micilor meseriaşi bucureşteni. Pe care i-am întrebat cum le mai merge, cum s-au adaptat vremurilor şi care e, pînă la urmă, povestea lor... (I. P.)

Magazinul la care lucrez este pe strada Colţei nr. 18, cu profil pe biciclete şi reparaţii. Mircea Comşa mă numesc, iar meseria mea de bază a fost Electromecanică în Automatică, dar, după Revoluţie, s-a cam terminat. Pasiunea mea au fost reparaţiile de biciclete.

„Repar pînă în momentul în care obiectul nu mai poate fi reparat. Pentru că nu vreau să arunc şi pentru că e mai ieftin aşa. În ceea ce priveste ochelarii, sînt sub garanţie doi sau trei ani. Îi duc, deci, la reparat fără să ezit.“ (Michel Imbert, 43 de ani, responsable business development, Paris)

Îi recunoşti adesea după mîini – mari, tăbăcite, butucănoase sau îmbătrînite înainte de vreme, sub povara meşteşugului. Alteori, după spatele încovoiat, degetele înnegrite sau care poartă urmele unei bătături vechi. După felul în care povestesc despre meseria pe care o practică, uneori, de-o viaţă.

Mircea Crăciun, argintarul, îşi dă lesne în vileag ataşamentul, chiar pasiunea, pentru două mîndre care-i stau mai tot timpul în preajmă. Prima dintre ele poartă veşminte spectaculoase, de „ţigăncuţă frumoasă“, pe care şi le etalează cu graţie în faţa noastră. Alături de ea şi-a clădit viaţa.

În atelierul lui din Hulubeşti, l-am întîlnit pe Florin Poptean – tîmplar de-o viaţă, cu meseria sădită în el dinainte ca tatăl sau profesorii să îi pună dalta în mînă. Am descoperit un om cu toate cele zece degete. Şi, mai ales, cu o mare dragoste pentru esenţele pe care le transformă între ele.

Cînd am avut nevoie de un cizmar în micul orăşel englezesc unde trăiesc – Birkenhead (dezvoltat în umbra celebrului Liverpool) –, am reuşit să-l găsesc în centrul comercial, într-un atelier care oferea mai multe servicii combinate: cizmărie, atelier de copiat chei, tocilărie, deblocare de telefoane, vînzare de ţigarete electronice.