Zvonuri despre alimentele de pe piaţă, din anii '80
Se spunea că laptele era degresat şi îndoit cu apă, în vreme ce smîntîna era mereu suspectată că ar fi fost făcută cu aracet, ca să pară mai consistentă.
Mierea ar fi fost şi ea, în multe cazuri, îndoită cu apă, lucru care se verifica introducînd în borcan un creion chimic. Dacă mierea se albăstrea în jurul vîrfului creionului însemna că era cu apă.
Despre bere se auzea că, uneori, prin cîrciumi, primea un aport de detergent ca să facă spumă.
Despre băuturile spirtoase tari se spunea că pot conţine alcool metilic, care provoacă orbire.
Pentru orice băutură îmbuteliată în sticle, exista permanent spaima că ar putea conţine verde de Paris. Argumentul care întreţinea spaima era că, sticlele fiind returnabile, în fluxul productiv al fabricilor de băuturi putea ajunge oricînd o sticlă nespălată în care cineva ţinuse, anterior, otravă. Iar otrava cea mai cunoscută era verdele de Paris.
Periodic, circulau poveşti despre oameni care ar fi găsit, în pîine, şobolani copţi.
Multă lume ştia că salamul de Sibiu ar fi trebuit să conţină şi carne de cal, ceea ce era de bine. Cu timpul, însă, a apărut şi vorba că în unele salamuri s-ar pune carne de şobolan. În cele din urmă, domeniul a fost monopolizat, fără drept de apel, de celebrul salam cu soia.
De altfel, soia devenise un fel de înlocuitor universal, aflat în componenţa multor alimente. Cumpărătorii nu ştiau însă niciodată în ce procent. Pe tema asta se făceau nenumărate presupuneri şi glume. La vedere era doar uleiul, pe care scria că e de soia. În ultima perioadă a comunismului, devenise aproape singurul ulei care se mai găsea (şi se dădea pe cartelă).
Cafeaua naturală dispăruse complet din comerţul „socialist“. La început, era înlocuită cu cicoarea sau cu năutul, dar, spre sfîrşitul anilor ’80, a apărut un amestec straniu, care conţinea şi ovăz. Oficial, se numea „cafea cu înlocuitori“, iar popular – „nechezol“. Se zicea că provoacă pancreatită.
După accidentul nuclear de la Cernobîl, a apărut ideea că muşeţelul e radioactiv, iar ceaiul de muşeţel a devenit nerecomandabil. Muşeţelul a decăzut din rangul de panaceu universal pe care-l avea, şi nu şi-a mai revenit nici pînă astăzi.
Orezul conţinea o cantitate însemnată de neghină şi, înainte de a fi folosit, trebuia separat bob cu bob de aceasta (operaţiune foarte migăloasă). Aici nu mai e vorba de un zvon greu de verificat, ci de o realitate de-a dreptul palpabilă.
Un zvon de tip clasic a fost, însă, acela că o organizaţie teroristă ar fi injectat mercur în portocalele dintr-o ţară din care România făcea import (portocalele mai apăreau în comerţul nostru prin preajma „sărbătorilor de iarnă“). Lumea ştia că mercurul e otrăvitor, iar efectul zvonului a fost că, în acel an, mulţi n-au mai tînjit după portocale.
Foto L. Muntean
