„În afara cutiei“

Publicat în Dilema Veche nr. 474 din 14-20 martie 2013
„În afara cutiei“ jpeg

Sîntem deprinşi să planificăm, să ordonăm, să controlăm, să fim pregătiţi, să venim cu lecţia învăţată. Apoi ni se cere să fim creativi, spontani, flexibili, să gîndim outside the box („în afara cutiei“). Însă „arta de a fi spontan“ nu-i cel mai la-ndemînă lucru şi nu înseamnă să (re)acţionezi haotic, ci să fii receptiv la stimulii din jurul tău, să gîndeşti şi să priveşti lucrurile din alte unghiuri, să comunici altfel. Înainte de a colora în afara marginilor, trebuie să cunoşti ce se află în interior, să stăpîneşti noţiunile de bază, indiferent de domeniu. Cînd vine vorba despre improvizaţie, fiecare dintre noi are propria reprezentare despre ce înseamnă ea, existînd nenumărate direcţii în care ne putem îndrepta. De aceea, dosarul de faţă a luat forma unui mozaic, care încearcă să surprindă, prin fiecare componentă a sa, un domeniu sau o situaţie în care improvizăm, în artă sau în viaţă. 

Ideea dosarului a pornit de la un spectacol de teatru de improvizaţie, o formă teatrală teoretizată de profesori precum Keith Johnstone – iniţiatorul „teatrului-sport“ – şi Viola Spolin. Treptat, în ultimii ani fenomenul a căpătat amploare şi în România, unde există acum cel puţin 12 trupe de acest fel. Mai mult, s-a constatat că exerciţiile făcute de actori ajută la dezvoltarea atenţiei şi a capacităţii de a asculta şi de a reacţiona spontan. Astfel, au început să apară diverse cursuri şi ateliere atît pentru actorii profesionişti, cît şi pentru copii şi adulţi care vor să-şi antreneze concentrarea, să-şi confrunte fricile, să înveţe să se sincronizeze cu cei din jur, să lucreze în echipă şi să dea libertate imaginaţiei. 

Despre libertate şi naturaleţe scriu şi Cristina Foarfă –

convins şi iubitoare de călătorii care capătă farmec abia cînd te abaţi de la drumul bătătorit –, şi Violeta Dincă – un om care, cînd intră în bucătărie, refuză să urmeze reţetele, preferînd să gătească mai mult cu sufletul, decît cu cartea de bucate în faţă. Raluca Bâra-Iacob ne arată cum, în mediul de afaceri, improvizaţia se traduce prin inovaţie, iar Cătălin Teodoru scrie despre muzica improvizatorică şi despre „limbaje sonore aventuroase şi provocatoare“. În contrapunct, interviul cu pilotul Cătălin Prunariu ne dezvăluie şi cealaltă faţă a monedei – cînd te afli la conducerea unui avion, a fi pregătit şi organizat devin lucruri esenţiale, fără de care nu poţi funcţiona la mii de kilometri în aer. În general însă, dacă privim cu atenţie, descoperim o lume întreagă de inventatori, de oameni ingenioşi care, cu mijloace puţine, din nimic uneori, reuşesc să construiască şi să creeze.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

1 jpg
Tablou de toamnă cu iarnă în fundal
Dacă în restul Europei, iarna coboară de la Nord,. aici, în Centru și Est, ea vine de la Răsărit, dinspre Munții Ural. Și nu vine singură, aduce și Gerul, uneori și Viscolul, alteori chiar Războiul. Și nu are nevoie de poduri pentru a traversa Niprul.
shutterstock 2743845837 jpg
Studiu: O problemă frecventă de somn ți-ar putea crește riscul de AVC
Problemele de somn nu te lasă doar obosit și lipsit de energie, potrivit unor noi cercetări, ele ar putea crește și riscul de accident vascular cerebral (AVC).
pexels rdne 6129440 jpg
Drama unei românce din Italia: a lipsit șase zile pentru mama bolnavă de cancer. Colegii au intrat în grevă
O româncă, în vârstă de 55 de ani, a fost concediată după 11 ani de muncă la compania Epta Costan din Limana, provincia Belluno, Italia, după ce a rămas în România șase zile peste perioada de concediu.
Tom Cruise  sursa foto Profimedia jpg
Tom Cruise, în fața unui moment dificil după „Digger”. Filmul care a costat o avere, dar a dezamăgit la box office
Tom Cruise se confruntă cu un eșec major la box office după debutul filmului „Digger”, o producție de peste 160 de milioane de dolari.
banner Eda Csoregi de la Burlacii jpg
Burlacița Eda Csoregi, dezvăluiri cutremurătoare: „Am pățit violență și pierderi de sarcină”
Eda Csoregi, una dintre concurentele de la „Burlacii: Foc în Paradis”, a făcut, în exclusivitate pentru Click!, dezvăluiri neașteptate despre cele mai grele momente din viața sa.
foto ai blog png
Reflexul fanariot și istoria care nu se repetă singură
Istoria nu se repetă singură. Istoria nu are voință, memorie sau intenții. Nu se trezește din când în când pentru a recrea aceleași catastrofe, aceleași trădări și aceleași ridicole greșeli ale trecutului.
adolescence jpg
Filme și seriale pe care orice părinte ar trebui să le vadă alături de copilul său
Sunt momente în care cele mai importante conversații dintre părinți și copii nu încep cu o întrebare direct, ci pornesc de la o scenă dintr-un film sau de la reacția unui personaj. Ecranul, atât de des acuzat că ridică ziduri între generații, poate deveni și locul în care acestea se întâlnesc și poa
maurice munteanu asia express jpg
Maurice Munteanu a clacat la „Asia Express”! A aruncat totul și a fost penalizat. „Mi-am ieșit complet din fire”
Momentul în care Maurice Munteanu a cedat nervos la „Asia Express”. Criticul de modă a ajuns în pragul disperării
Piturca Facebook jpg
Se întoarce Victor Pițurcă la națională? Fostul selecționer schimbă perspectiva: „Mă gândesc!”
Victor Pițurcă a vorbit despre naționala României, o posibilă revenire pe banca tricolorilor și criteriile care ar trebui să stea la baza selecției.