⬆
Tema săptămînii
Pagina 100
Poze la minut
Îi văd uneori prin parcuri sau la supermarket şi încerc să-mi dau seama despre ce vorbesc. Mă întreb ce ascultă sau ce le place să citească. Sînt cum eram şi noi, sau altfel? Au aceleaşi frici, dorinţe şi nesiguranţe? De data asta, vă propun nişte personaje reale, răspunsurile lor şi un chestionar gen oracol.
Filme recomandate adolescenţilor şi părinţilor
Nu sînt mamă de adolescenţi. Am interacţionat cu cîţiva apropo de filme, dar mi se pare insuficient, nu prea ştiu de unde să-i apuc. Adolescentă fiind, mă uitam numai la filme cu adulţi, de-abia aşteptam să ajung una dintre ei.
La révolution est re:belle
Adolescenţii rebeli sînt exact ceea ce are nevoie un sistem disciplinar pentru a se conserva şi perpetua. Neavînd afinitate cu regula, nesupunerea lor o întăreşte. Rebela sau rebelul nu sînt anarhişti (stau totuşi pe banii părinţilor), nici sabotori şi nici măcar neînţeleşi.
23 septembrie
Somnul de după ce amîni alarma e cel mai greoi şi odihnitor somn din univers. Aşa îmi încep fiecare dimineaţă, cu porţii mici, dar dulci, de somn din ăsta cică „nesănătos“, pînă cînd îmi dau seama că în 20 de minute încep orele.
"O gîndire foarte matură şi temeri de copil, care persistă"
"Cred că e foarte important să-i contextualizăm puţin pe adolescenţi. Care adolescenţi? Adolescenţii de oraş, de la ţară, de clasă mijlocie, de clasă mijlocie superioară – căci niciodată n-am fost toţi la fel într-o grupă de vîrstă."
Robinson Crusoe, Gulliver şi Ştefan
Că dragostea este oarbă am înţeles din şcoala generală, cînd m-am îndrăgostit (în acelaşi timp, evident) de Robinson Crusoe, Gulliver şi Ştefan, un coleg de clasă care scria poezii. Le puneam în balanţă calităţile, stabileam ierarhii, mă răzgîndeam.
Printre ei
De mai bine de zece ani petrec zilnic cîteva ore cu adolescenţii. „Lucrez“ cu ei, pentru ei. Şi, cu cît trece timpul, îmi dau seama că „lucrez“ foarte mult şi cu mine însămi, pentru mine.
Morile de vînt şi realitatea
Dacă înainte de Revoluţie, activismul era propaganda politică, astăzi defineşte un soi de eferverscenţă tinerească, o voluptate a implicării cu orice preţ. De unde această atitudine, într-o ţară în care, pînă nu demult, lehamitea generalizată paraliza aproape orice implicare civică?
Activismul nu înseamnă ONG
Acum 200 de ani, Alexis de Tocqueville le povestea europenilor despre capacitatea americanilor de a se întîlni, de a se asocia şi a discuta despre lucruri diverse – unele mărunte, altele afectînd întreaga localitate sau ţară.
De ce moare societatea civilă
Sînt fondatorul şi am fost şeful unei fundaţii (ONG) din România. Fundaţia pe care am condus-o timp de cinci ani a cîştigat premiul UNICEF în 2012 şi premiul special la Gala Societăţii Civile, în 2012. La începutul anului 2013, am decis însă să demisionez şi să nu mai lucrez în societatea civilă.
Voluntariatul - între a da şi a primi
Voluntariatul nu se confundă cu altruismul, caritatea sau filantropia, care se încadrează în sfera „oferirii de ajutor persoanelor aflate în dificultate, fără a urmări în mod conştient vreun beneficiu.“ Dar, chiar şi cînd ofer necondiţionat, obţin ceva, fie chiar şi numai mulţumirea sufletească.
Clicktivismul
Noile tehnologii de comunicare virtuală au schimbat profund faţa planetei. Relaţiile dintre oameni şi dintre instituţii s-a schimbat fundamental. Activismul a fost şi el afectat de această euforie a abordării tehnocratice a comunicării. Clicktivismul este astăzi la mare modă.
De unde vin, unde vor să meargă?
În copilărie, puiul activist (care, de obicei, e pui de activist) are o inocenţă şi o drăgălăşenie aparte. Astfel, începuturile sînt, ca întotdeauna, primite cu un zîmbet binevoitor, uneori cu nedumerire, admirat pentru îndrăzneala sa, apostrofat cînd întrece limita, dar, în fond, neluat foarte în serios în treburile de „oameni mari“.
Legea transparenţei decizionale
Odată cu momentul 1989 şi, odată în plus, după aderarea la Uniunea Europeană ne-au intrat în atenţie şi în vocabular o serie de expresii „mari“, cum ar fi „transparenţa decizională“, „politici publice“, „decizie publică“, „implicare cetăţenească“, „implicare comunitară“, „informaţii de interes public“ ş.a.m.d.
Protestul online
În ton cu protestele din Piaţa Universităţii, mă uit la pagina de Facebook „Uniţi Salvăm“. Are peste 30.000 de like-uri şi mai bine de 40.000 de persoane vorbesc despre aceste subiecte. Zilele acestea, zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, ca să protesteze împotriva exploatărilor de la Roşia Montană.
"Sprijinul public se manifestă, din păcate, doar cînd şi cînd"
"Cred că dacă i-ai întreba pe oameni, într-un sondaj, dacă îşi doresc să trăiască într-o societate democratică, ar răspunde pozitiv într-o foarte mare măsură. Cred cu putere că statul de drept e temelia unei societăţi libere şi democratice, prin analogie cu structura de rezistenţă, fundaţia unei case – dacă temelia e şubredă, nici construcţia ulterioară nu va rezista."
"Românii nu sînt familiarizaţi cu ideea de activism"
"Participarea activă la luarea deciziilor stă la baza oricărui stat democratic. Cum sprijinim dezvoltarea societăţii civile, ne implicăm şi în procesul de elaborare a politicilor publice în domeniile de interes pentru organizaţiile societăţii civile."
Să-ţi pese
N-am copii. Dar cînd o să-i am, o să le scriu lungi scrisori, aşteptînd să se facă mari şi să le citească. Iar cînd o să se facă mari, o să le dau pachetul meu de scrisori legate cu panglici colorate (sau vreun folder trimis pe mail cu WeTransfer), împreună cu o Dilemă veche de tot, din 26 septembrie 2013, în care am rugat cîţiva scriitori, jurnalişti etc. să le scrie o scrisoare copiilor lor.
Dragă Luca,
Stau şi te aştept. Iar. E tîrziu şi sînt nervos. Fumez. Cine mai merge să-i vadă a treia oară cîntînd pe proştii ăia? Te iubesc foarte tare, dar mă enervezi îngrozitor. Nu cred că m-a enervat cineva în halul ăsta. Şi asta de vreo doi ani încoace. Nimeni, sînt sigur, niciodată, nimeni.
Draga mea Chira,
Se aude un sforăit nemaipomenit din patul tău. Începe de undeva de jos, dintr-un demisol de zgomote fonfăite, creşte, se ridică pînă în pod, se subţiază, se transformă într-un piuit păsăresc şi cade după vreo patru secunde înapoi, în pivniţa de balauri răguşiţi.
Îţi voi fura gluma ta deşteaptă!
„Piloţii sînt ca bananele. Rareori îi vezi singuri.“ Eram într-un aeroport cînd ai spus asta şi m-am luminat. Nu s-a văzut, probabil, niciodată nu se vede, dar m-am destins şi m-a cuprins o bucurie albă pe dinăuntru, ca în momentul cînd eram de vîrsta ta şi pătrundeam în casa de la ţară a bunicilor, în prima zi de vacanţă.
Dragă Tudor, dragă Crina,
Ai văzut, dragă Crina, chiar azi ne-am luptat vreo jumătate ceas – fiindcă vrei să te-nvăţ karate –, timp în care m-ai atacat continuu, deşi eu am de vreo trei ori greutatea ta, de vreo două ori înălţimea ta, oasele niţel mai tari şi o gură prin care am tot repetat: „Apără-te, nu ataca, apără-te!“
Dragul tatii,
Mi-am dat seama, de ceva vreme, de unde cunosc privirea asta a ta, atît de hipnotizată & de hipnotică, pe care o ai cînd te uiţi la desenele animate cu Thomas sau la Lightning McQueen, aka Fulger din Cars: e, fără rest, privirea hipnotizată & hipnotică a lui Pound din filmuleţul de pe YouTube în care-l ascultă pe Pasolini citindu-i Cantos în versiune italiană.
Iubitu mieu fiiu,
"Iată, acum va să ne aducă vrémea şi să ne tragă cătră lucrurile vieţii cei de véci şi cătră slava cea neschimbată. Că pre viaţa această d-acum iată că o aşteaptă moartea şi pre slava ei va să o ajungă ocara şi batjocura."
Dragul meu băiat,
Vei începe curînd clasa a VIII-a, ştiu că eşti furios şi disperat, dar aşa vei fi toată viaţa. Ai dreptate, şcoala e inutilă – uită-te la mine şi studiază ravagiile produse de anii de chin –, însă, ca bonus, te va tîmpi. Încearcă să te fereşti, fandează, învaţă cît mai puţin posibil.
Dragă Saşa,
Încep să scriu această scrisoare a zecea oară. Mă tem, aşa cum m-am temut să te ţin prima oară în braţe. Exagerez. Atunci m-am temut mult. Mult mai mult. Am avut o teamă cum nu am mai avut niciodată în viaţa mea.
Draga mea Katrina,
Am să-ţi descriu, dragă Katrina, o poză cu tine mititică. Poza asta în care porţi o pereche de ghete galbene şi salopeta verde de la naşă-ta e făcută într-o seară de septembrie, la primul tău protest. Îţi explic imediat ce e asta. Deocamdată, tu stai pe jos şi te joci, şi oamenii mari îţi fac poze.
Dragă Maria,
Cele mai uimitoare fiinţe pe care le-am văzut în viaţa mea au fost nişte arici mari de tot, un pui de bufniţă cît palma şi un căluţ de mare. Le-am văzut pe toate de foarte aproape, şi toate erau libere să plece; nu erau în spatele unor garduri, iar eu nu le-am tulburat trecerea decît ca să le admir eleganţa.
Dragă Marc,
Semănăm în atîtea privinţe, mai ales cînd e vorba despre defecte, complexe, slăbiciuni, isterii, orgolii, încît am decis să-ţi scriu ţie, nu Sarei. Pe ea o văd pregătită să străbată deşertul Sonora fără echipament, după care să se certe cu o gaşcă de traficanţi mexicani de droguri, pe care să-i scoată din minţi.
Dragă Thom,
Am primit scrisoarea ta azi dimineaţă. O să-ţi răspund din punctul meu de vedere, iar Elaine, desigur, din al ei. În primul rînd, dacă te-ai îndrăgostit, ăsta e un lucru bun, e probabil cel mai bun lucru care i se poate întîmpla cuiva. Nu lăsa pe nimeni să-l facă să pară neimportant sau frivol.
Dragă Vlad,
Adevărul e că sînt foarte obosită. M-am gîndit de multe ori că poate ai venit prea tîrziu. Sînt „acea“ femeie de 36 de ani – vorba lui Po, ursul panda – căreia, printre micile ei disperări, inerente vîrstei şi zgomotului fiinţei sale fricoase, i-a mai crescut un cap, cel al neputinţei şi al îndoielii de a fi ce şi-a dorit dintotdeauna – mamă.
"De-a lungul anilor, au încălcat legea şi statul român, dar şi compania"
"E inadmisibil ca prim-ministrul să ofere nişte argumente, să ajute partea adversă – adică RMGC – într-un astfel de posibil proces. Dacă va da statul în judecată, RMGC se va folosi cu siguranţă de acea afirmaţie în care premierul însuşi recunoaşte că statul român a greşit."
Riscuri şi răspunderi
Acum vreo două săptămîni, cînd Guvernul Ponta a propus legea care permite începerea lucrărilor de exploatare a aurului de la Roşia Montană, puţini şi-au imaginat că subiectul va stîrni atîtea pasiuni. Împotriva proiectului minier de la Roşia Montană au ieşit în stradă, aproape zilnic în ultimele zile, zeci de mii de oameni.
Trăsura cu joben
În 1998, filmam un documentar care s-a numit Poveşti de aur. Roşia Montană şi satele din jur sînt, practic, impregnate cu poveşti fantastice despre oloşi (uriaşi) şi pitici care exploatau aur în vremuri nu foarte clar precizate, cu vîlve, duhuri care bîntuiau galeriile de mină, ajutîndu-i pe căutătorii de aur sau pedepsindu-i pe hoţi.
Ce fel de model de dezvoltare ne dorim?
„Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă“ – aşa descria cîndva Octavian Goga destinul României, ţara aflată pe locul 4 în Europa în privinţa zăcămintelor naturale deţinute, şi pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte venitul pe cap de locuitor şi nivelul de viaţă.
Mine de aur la noi şi în lume
În prezent, în afara proiectului de la Roşia Montană, România mai are „pe rol“ o exploatare minieră auriferă. Este vorba de mina de la Certej, un proiect al societăţii Deva Gold (o societate în care investitorii majoritari sînt canadienii de la Eldorado Gold).
Alo? Sînt eu, preşul
Vineri, 6 septembrie, seara tîrziu. Zona: Piaţa Universităţii. Manifestanţii care se opun proiectului minier de la Roşia Montană scandau „Presa română, plină de cianură“. Pentru a nu ştiu cîta oară, eu, reprezentant al presei, eram acuzat la grămadă, alături de mulţi alţi jurnalişti, că sînt vîndut şi că ignor protestele.
Uniţi salvăm
Roşia Montană e exemplul cel mai bun pentru proasta guvernare de care are parte România de ani de zile, indiferent de cine vine la putere. Sau dacă nu cel mai bun, atunci cel mai periculos. Iar protestatarii au înţeles repede asta.
Raţiuni economice
Acordul dintre Guvern şi RMGC prevede o redevenţă de 6% pe venit şi o participaţie de 25% a statului român. Este greu de făcut o comparaţie cu alte state, pentru că fiecare proiect minier are particularităţile lui şi fiecare stat are priorităţile lui. Întrebarea care se pune e dacă ceea ce obţine statul este echitabil.
"Majoritatea pro-proiect va fi dezamăgită" - interviu cu Mirel PALADA, sociolog, consilier al prim-ministrului
"Ca o constanţă şi perseverenţă atitudinală a românilor la adresa proiectului, aproximativ aceleaşi rezultate ieşeau şi acum doi ani şi acum trei ani de zile. Proiectul este început prin ’96-’97, iar în 2000-2001 a apărut un prim val de punere la îndoială."
Cine îşi bate joc de moţi?
Cînd s-au închis minele din Apuseni, în urmă au rămas multe baruri, poluare şi o comă alcoolică generalizată. Cam cît i-a trebuit Arieşului să-şi recapete culoarea şi peştii, cam atît a durat şi paranghelia disponibilizaţilor.
"România are nevoie de 30 de Roşii Montane"
Dragoş TĂNASE: „Proiectul de la Roşia Montană este foarte bine gîndit, foarte robust, am selectat cianura cu cele mai bune firme de inginerie care propun cea mai bună tehnologie din lume pentru astfel de exploatări, am îmbunătăţit semnificativ proiectul faţă de varianta lui iniţială, din toate punctele de vedere."
Alchimia indeciziei
În urmă cu doi ani, preşedintele României vizita Roşia Montană. La final, trăgea o concluzie în cuvinte simple şi fără echivoc: proiectul minier „stă îngropat din cauza laşităţii politicienilor“.
"De-a lungul anilor, au încălcat legea şi statul român, dar şi compania" - interviu cu Monica MACOVEI
"E inadmisibil ca prim-ministrul să ofere nişte argumente, să ajute partea adversă – adică RMGC – într-un astfel de posibil proces. Dacă va da statul în judecată, RMGC se va folosi cu siguranţă de acea afirmaţie în care premierul însuşi recunoaşte că statul român a greşit."
„Poluarea cu metale a solului în zona minieră Roşia Montană”
Poluarea cu metale a solului în zona minieră Roşia Montană a fost tema lucrării de diplomă pe care am realizat-o la absolvirea Facultaţii de Geologie, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2001.
Pe scurt, despre Roşia Montană
Din toată disputa extrem de încinsă din ultima vreme în legătură cu Roşia Montană, lipsesc (sau apar foarte puţin – şi sînt apoi rapid reduse la tăcere) vocile geologilor, singurii specialişti care au cu adevărat multe de spus în problema asta.
Idei, senzaţii, imagini
Aşa cum probabil că ştiţi deja, în ultimul weekend al lunii august, în Cetatea de la Alba Iulia a avut loc a doua ediţie a Festivalului Dilema veche. „De ce un Festival Dilema veche?“ este o întrebare la care s-a mai răspuns deja în paginile revistei.
Despre bătrîneţe - întrebări, nelinişti, bucurii
La Alba Iulia, în deschiderea Festivalului Dilema veche, Andrei Pleşu ne-a vorbit cu mult umor şi cu eleganţă despre bătrîneţe. La conferinţă au participat oameni de toate vîrstele, însă cu toţii am părăsit sala simţindu-ne parcă mai tineri, mai optimişti. Redăm în continuare fragmentele cele mai semnificative.
Despre neajunsurile de a fi "nou"
Duminică după-amiază, 1 septembrie, pe o stradă din vechea Cetate Alba Iulia, în faţa bibliotecii Batthyaneum, înfiinţată în urmă cu peste 200 de ani, s-a adunat o mulţime de oameni pentru a asista la o discuţie în aer liber – între Horia- Roman Patapievici şi Dan C. Mihăilescu, moderată de Mircea Vasilescu.
Ce nu v-a plăcut?
Oficial, ni s-a răspuns numai de bine. Celor care ne-au felicitat, le mulţumim, cum de asemenea o facem şi celor care au cîrcotit şi la vorbele cărora am „tras cu urechea“, într-un mod cu totul şi cu totul neoficial.