23 septembrie

Teona GALGOŢIU
Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
23 septembrie jpeg

Somnul de după ce amîni alarma e cel mai greoi şi odihnitor somn din univers. Aşa îmi încep fiecare dimineaţă, cu porţii mici, dar dulci, de somn din ăsta cică „nesănătos“, pînă cînd îmi dau seama că în 20 de minute încep orele. Arunc cîteva cărţi în ghiozdan, dau drumul la radio (ca să îmi fie şi mai greu să mă concentrez) şi mănînc pe repede-nainte. Îmi arunc nişte fond de ten pe faţă, dar n-am destulă răbdare, aşa că fruntea e maronie, obrajii – rozalii şi bărbia – portocalie. Încă zece minute, şi se sună. Mă îmbrac cu nişte haine la care mă gîndesc cu o seară înainte, dar mereu se dovedeşte că nu mă descurc la combinaţii premeditate. Aşa că alternez uitatul rapid la ceas cu uitatul leneş la dulapul nesatisfăcător. Îmi asum faptul că o să întîrzii, aşa că nu mă mai grăbesc. Mai probez cîteva fuste, răscolesc toată casa după ciorapii ăia, pînă cînd mă trîntesc pe jos ca să-mi trag suflul. Peste cîteva minute renunţ la dorinţa de a mă îmbrăca decent pentru că tot ce vreau e să dorm. Aşa că mă mai coafez un pic în oglinda din lift, îmi întind peticele de pe faţă în oglinda din hol, şi în sfîrşit, sînt gata de plecare. Drumul pînă la liceu e confuz, poate chiar tulburător; vuietul oamenilor şi al maşinilor e de nesuportat, în comparaţie cu zumzăitul radioului de acasă, şi alergatul pe roşu e un adevărat război contra picioarelor mele, care încă se imaginează sub plapumă, aşteptînd următoarea alarmă. Cu chiu, cu vai, ajung în clasă. Nu mă miră că nu sînt ultima ajunsă, şi că profesoara nici măcar nu e pe hol. Mă ghemuiesc în bancă, îmi aranjez manualele în ordine descrescătoare, la fel şi pixurile, şi brusc mă simt cea mai silitoare din clasă.

Unele ore se scurg mai uşor, altele mai greu, depinde de cît de mult pot să citesc pe sub bancă şi de ce inflexiuni de voce are profesoara – de la piţigăiate la pline de bas. Pauzele nu sînt cine ştie ce distracţie, asta dacă nu vrei cumva să cochetezi, în timp ce stai la coadă la supă. Dacă ai nevoie la toaletă, mai bine o laşi pentru acasă, unde nu rişti să dea cineva buzna peste tine, rîzînd în hohote şi eventual făcîndu-ţi poză.

Şi uite-aşa, ajung în ultimele 15 minute din ultima oră. Care durează cît toate la un loc, plus pauze. Mai politicos sau chiar cu înjurături, se aud din clasă diferite variante la „doamna, lăsaţi-ne să plecăm“. Profesoara răspunde cu un rînjet, ştiind cît de mult ne arde şi cît de multă putere are asupra noastră, mai ales în momentul ăla. De obicei, alege să se uite la noi cum ne topim printre bănci, sclavi ai ultimelor cîteva secunde, care par obeze şi interminabile.

Drumul spre casă e benign – în comparaţie cu tornada de ţipete şi cascadorii de pe holuri, nici o maşină nu poate să claxoneze îndeajuns de tare încît să observ. Cum ajung la mine în cameră, mă uit la laptop cu drag. Ce cuminte mă aşteaptă toată ziua, şi noaptea n-are nici o problemă dacă folosesc tastatura drept pernă sau dacă îl arunc în cealaltă parte a camerei, cu un şut, prin vis. Mă informez, mai mult din reflex, ce teme am pentru ziua următoare, că na, în generală ne verificau. Apoi mă întind în pat, casc cît să mă răzbun pentru toată oboseala acumulată de la ore şi mă uit mustăcind în cameră; sînt atîtea lucruri de făcut. Dar cumva, tot laptopul cîştigă. Că de citit, doar citesc în timpul orelor, iar de ascultat muzică – pe drum. Link-urile par să se tot nască dintr-una într-alta, aşa că cel puţin patru ore trec pe nesimţite. În pauza de cîteva minute de la net, răsfoiesc lecţia la geografie şi scriu compunerea la română. Şi peste alte cîteva ore de linkuri preanăscătoare, bîjbîind prin epuizarea cruntă de la 5 dimineaţa, pun alarma peste o oră. Ca să pot să apăs snooze la nesfîrşit, de fiecare dată, şi mai… şi mai mîndră. 

Teona Galgoţiu, elevă în clasa a X-a la Liceul „Dimitrie Cantemir“, este redactor la revista online Sub25.

 Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.