„Poluarea cu metale a solului în zona minieră Roşia Montană”
Exploatarea zăcămîntului aurifer de la Roşia Montană s-a făcut de peste 2000 de ani, cu atestare din perioada dacilor şi apoi a romanilor. A continuat în perioada medievală, pînă în prezent. Pe parcursul timpului, exploatarea aurului s-a făcut, în funcţie de evoluţia tehnologiei, prin extracţie direct din filoane, prin spălarea nisipurilor aluvionare şi apoi prin exploatări în galerii subterane sau în cariere. În urma acestor lucrări, în masivele Cîrnic, Cetate, Orlea şi Ţarina au rămas numeroase halde de steril, care au o mare concentraţie de minerale şi metale.
Cu timpul, pe aceste vechi halde de steril s-a format un strat de sol cu vegetaţie. În prezent, localitatea Roşia Montană se suprapune, în mare parte, peste vechile exploatări şi halde.
a fost tema lucrării de diplomă pe care am realizat-o la absolvirea Facultaţii de Geologie, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, în 2001.
Studiul a constat în recoltarea de probe de sol de pe terenuri cultivate (fîneţe, păşuni sau grădini), instalate pe vechi halde de steril, din perimetrul localităţii Roşia Montană. Ulterior, am determinat, prin metode de potenţiometrie, aciditatea solului şi concentraţiile de metale grele (cupru, plumb, zinc).
În perimetrul studiat, solul şi apa sînt predominant acide, cu valori extreme (pH < 3,5) în zona haldelor şi a efluenţilor. Concentraţia de cupru prezintă valori peste limita maximă admisă (100-190 mg/l, media fiind de 133mg/l) în cea mai mare parte a sa, valoarea maximă măsurată fiind de 974 mg/l. Pe alocuri, se constată o depăşire de peste 32 de ori a concentraţiei normale de cupru şi de peste 7 ori a nivelului maxim admis de toxicitate.
Aceste metale grele din sol afectează atît vegetaţia, cît şi animalele domestice şi implicit oamenii care consumă produsele de această provenienţă. În aceste condiţii de poluare, iniţiativa de a dezvolta agroturismul în zonă este nefondată.
Este important să continue exploatarea zacămintelor, aceasta fiind principala activitate economică din zonă, cu oameni calificaţi în minerit. Însă e decisiv ca noul proiect de exploatare să se facă cu tehnologia adecvată cu normele internaţionale, care să implice cele mai mici riscuri de poluare. Cei care fac lucrările de exploatare trebuie să se angajeze prin contract că vor ecologiza zona, după perioada de extracţie.
Responsabilitatea rămane celor care au obligaţia de a negocia aceste contracte, în care primează aspectele economice, industriale şi ecologice, şi abia apoi interesele politice.
Să protestezi împotriva exploatării în principiu e ca şi cum ai protesta împotriva construirii unei autostrăzi, pe motiv că se distruge solul şi vegetaţia pe traseu şi că, în final, vor muri oameni în accidente rutiere...
Foto: Lucian MUNTEAN
