Îţi voi fura gluma ta deşteaptă!

Publicat în Dilema Veche nr. 502 din 26 septembrie-2 octombrie 2013
Îţi voi fura gluma ta deşteaptă! jpeg

„Piloţii sînt ca bananele. Rareori îi vezi singuri.“

Eram într-un aeroport cînd ai spus asta şi m-am luminat. Nu s-a văzut, probabil, niciodată nu se vede, dar m-am destins şi m-a cuprins o bucurie albă pe dinăuntru, ca în momentul cînd eram de vîrsta ta şi pătrundeam în casa de la ţară a bunicilor, în prima zi de vacanţă. Mirosea a var şi a promisiunile unei veri lungi. Vara şi vacanţa ta se termină. Vei intra „într-a IX-a“ şi mă amuză clandestin diferenţa dintre ce laşi să se vadă că înseamnă asta pentru tine şi ce însemna pentru mine. Fix acum 30 de ani, intram în liceu, îngrozitor de stresat, necunoscînd pe nimeni şi venind de undeva din sudul Bucureştiului, spre castelul înalt şi sever de la Şosea. Pe scurt, mă scofîlcisem de frică. În primele săptămîni de şcoală, mi-am lărgit pantofii din cauza degetelor pe care le chirceam sub mine. Mergi la acelaşi liceu. A fost alegerea ta şi felul natural în care ai spus că va fi alegerea ta m-a bucurat din nou. Aveam o altă părere, treaba mea, am rămas cu ea. Tot ce faci, faci în stilul generaţiei tale. Mai exact, în stilul tău.

Cînd am văzut că te duci la examen în bermude, am înţepenit. La proba de română, ţii minte? Era îngrozitor de cald afară. „Mergi la ski? Cred că eşti singurul om din Bucureşti care se îmbracă în pantaloni lungi!“ mi-ai aruncat în glumă şi, deşi m-am simţit ca şi cum aveam clăpari în picioare, m-am bucurat din nou. Dacă aveai emoţii, ele nu te oxidau. Ai reuşit la liceu nu bine, ci excelent.

Ai făcut lucrurile în felul tău.

La cîteva zile după aflarea rezultatelor, cînd abia începuseră înscrierile la liceu, ai zis în treacăt, aşa cum le spui pe toate, ca şi cum nimic n-ar fi important: „M-am întîlnit cu colegii mei.“

– Şi ce face Miki?

– Nu cu Miki. M-am întîlnit cu colegii de liceu!

– ...

– Ne-am dat întîlnire pe Facebook

– (după ce mi-am recăpătat respiraţia) Cîţi aţi fost?

– Cam o sută.

Eu nu ştiu dacă am cunoscut 100 de colegi după patru ani de liceu. Citeam neîncrezător despre rezultatele studiilor care spun că reţelele de socializare nu amputează, ci multiplică relaţiile din lumea fizică. Acum nu mai sînt atît de sigur că-s nişte bullshit-uri. „Ceea ce sîntem noi se divide în două – o parte ocupă lumea fizică, cealaltă parte ocupă Internetul şi, prin urmare, la real-world self se adaugă web self“, după cum scria recent Clarissa Tan în The Spectator. Nu mai sînt sigur că Internetul ne va fi fatal. De fapt, nu mai am certitudini cu privire la multe alte lucruri pe care le căram în rucsac. Contactul cu tine mă reîmprospătează şi-mi expune prejudecăţile ca pe nişte răni care se usucă la soare. Felul relaxat de a fi şi ideile – cum să le zic – fireşti, libere, deschise, m-au făcut nu doar mai atent la ceea ce reprezentaţi, dar şi mai uşor şi îngăduitor cu mine. Poate că, de fapt, voi sînteţi ca bananele. Rareori sînteţi văzuţi singuri şi, fără să ştiţi, ne schimbaţi pe toţi cei din snop.

Acum un an, în timpul Jocurilor Olimpice, l-am zărit pe Petre Becheru, 52 de ani, fost campion olimpic şi acum antrenor al lotului de haltere, răsfoind, într-o staţie londoneză, volumul Crescuţi digital al lui Don Tapscott. M-am mirat că un antrenor de haltere citeşte aşa ceva. „Încerc să-i înţeleg pe copiii ăştia pe care-i antrenez.“ Şi cum sînt? Sînt muncitori? Marele sportiv s-a gîndit o clipă. „Muncitori, da, docili, nu! Vor o recompensă imediată a muncii lor. Vor să vadă că progresează în antrenament şi în rezultate. Se plictisesc repede şi, de aceea, le alcătuiesc antrenamente diverse.“

Erau nişte zile ciudat de calde la Londra. Oraşul mirosea. Am făcut cîţiva paşi împreună. Tehnicianul a continuat: „De fapt, cred că ei îşi exprimă sentimentele un pic diferit de noi. Nu sînt explozivi. De pildă, dacă îi enervezi sau îi dezamăgeşti, te ignoră. Asta e forma lor de protest: te ignoră. Dacă te apreciază, îţi caută prezenţa, da, asta fac! Îţi caută prezenţa.“ Cunosc sentimentul! Orice părinte îl ştie. Pentru că orice părinte acceptă, uşurat, recompensa de a-i fi căutată prezenţa. Răsplata maximală.

Am acceptat invitaţia Dilemei vechi, deşi, în fond, nu am nici un sfat să-ţi dau. Nu am nimic de transmis acum sau peste ani. Mă simt mîndru şi inutil în raport cu tine. Cred că merg bine împreună aceşti doi termeni. Eventual, eu pot învăţa diverse chestii de la tine. Acum cîţiva ani, într-o călătorie, citeai una dintre revistele de aviaţie care te pasionează. Ai oftat, ai făcut o comparaţie cu nu-mai-ştiu-ce ţară-asiatică şi ai întrebat retoric: „Cînd o să cumpere şi Tarom nişte avioane mai noi?!“ Aveai 13 ani şi te-ai lansat într-o teorie care m-a lăsat cu gura căscată. Ceva despre omogenizarea flotei înspre o direcţie clară, Airbus sau Boeing, despre oameni care să fie şcolarizaţi, despre eficienţă... N-am înţeles nimic, dar altceva m-a mişcat. Era pentru prima oară cînd remarcasem că vorbeai cu năduf şi cu simpatie, despre România. Eu mă despărţisem, aproape fără să bag de seamă, de iluzii şi, dintr-odată, mi-am văzut reîmprospătaţi vechi fiori, dar fără dramatismul patriotic şi fără cultura sacrificiului cu care am fost noi crescuţi. După cum mie nu-mi era ruşine că renunţasem la obsesia ţării, la fel nu era nimic patetic sau definitiv în ideile tale. Mă vindecasem. Decojită de orice generalităţi, România se redusese la cîteva observaţii concrete şi limpezi, care nu cereau eroi, ci doar bună intenţie şi ceva inteligenţă. Pentru tine, România însemna un Tarom modern, pentru Miki – softuri ca lumea, pentru altă colegă – o sală de operaţie de nivel mondial, în care să-i facă plăcere să-şi facă meseria. Nu-ţi plac concluziile, dar mi-ai oferit una.

Cît despre banane, dacă voi scrie cîndva un roman, îţi voi fura observaţia. E demnă de scriitorii moderni şi asta m-a inhibat întotdeauna. Sînt greu de găsit aceste insight-uri umane, precum piloţii pe care-i vezi întotdeauna însoţiţi de echipaj, şi de aceea voi folosi gluma ta deşteaptă drept prima frază a încrederii că pot. 

Cătălin Tolontan este jurnalist. Îl găsiţi la www.tolo.ro

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.