"O gîndire foarte matură şi temeri de copil, care persistă"

Publicat în Dilema Veche nr. 504 din 10-16 octombrie 2013
"O gîndire foarte matură şi temeri de copil, care persistă" jpeg

- interviu cu psihologul Alfred DUMITERSCU -

Sînt adolescenţii de azi diferiţi de generaţiile anterioare?

Cred că e foarte important să-i contextualizăm puţin pe adolescenţi. Care adolescenţi? Adolescenţii de oraş, de la ţară, de clasă mijlocie, de clasă mijlocie superioară – căci niciodată n-am fost toţi la fel într-o grupă de vîrstă. Diferenţele sînt mari. Una peste alta, cred că, particularizînd puţin, la noi, adolescenţa durează, cultural, mult mai mult. La noi e o adolescenţă lungă, care duce pînă spre 30 de ani. O tendinţă, de altfel, vizibilă, relativ recent, şi în Occident este dependenţa de părinţi – de toate felurile, nu doar statul acasă la mama şi la tata.

Deci ruptura de generaţia părinţilor nu vi se pare una reală?

Asta e foarte greu de văzut întotdeauna în timp real. E nevoie de ecoul a două generaţii ca să-ţi poţi da seama cum stau lucrurile. Dar după cele două mari rupturi ale secolului trecut – una după Primul Război Mondial, alta în jurul anilor ’60, ruptura de acum mi se pare mult mai puţin dramatică. Trecînd la contextul nostru, probabil că sînt nişte lucruri diferite: adolescenţii şi tinerii de acum, prelungind adolescenţa, au, totuşi, de negociat cu o ruptură masivă – una socială – şi cu o punere în eşec şi o dispariţie a autorităţii din partea generaţiilor anterioare… pentru că generaţiile anterioare ce le-au lăsat?

Asta dacă vorbim, totuşi, de o adolescenţă împinsă pînă spre 30 de ani… pentru că, altfel, părinţii de adolescenţi sînt, totuşi, mai tineri.

Exact, dar aici, falia e mai mult stabilită pe noua aşezare economică, în care singurul vector de succes a devenit o sumă de bani, eventual obiectivată în vile, maşini etc. Un fel de aplatizare a criteriilor de performanţă şi succes e firească, sociologic vorbind, într-o lume nouă, care încă n-a aplatizat totul şi începe sau ar putea să înceapă să-şi construiască – sau nu – nişte valori.

Şi totuşi, cum negociezi în acest caz? Ce raport poţi stabili cu un adolescent pe care îl ai acasă?

Aici sînt un milion de lucruri, care se reduc la nenumăratele variante în care se foloseşte conceptul de „comunicare“. Important e să ştii să comunici. Cred că, de fiecare dată, dificultatea e că ne uităm la o etapă de vîrstă ca şi cum ea ar fi venit din cer, ca şi cum, într-o familie, la un moment dat, se sparge acoperişul şi pică un adolescent. Sigur că, uneori, sentimentul poate fi şi acesta, în momente mai dificile, dar, de fapt, adolescentul respectiv a crescut, de la stadiul de bebeluş, în acea familie. Ce se întîmplă cu el la adolescenţă este, într-o mare măsură, rezultatul întregii istorii. „Învăţaţi să comunicaţi cu adolescentul!“ mi se pare cumva la limita stupidităţii – înveţi să comunici cu copilul tău cînd a făcut 15 ani? N-ai cum. Pînă la urmă, dificultatea vine din faptul că, la un moment dat, ceea ce era cunoscut, aparent negociat, începe să se schimbe, se schimbă termenii negocierii. Ca în orice relaţie în care, la un moment dat, unul dintre parteneri îşi schimbă poziţia: adolescentul îşi schimbă totul – masa corporală, înălţimea, numărul la pantofi, se schimbă funcţionarea endocrină –, deci nu are cum să negocieze de pe aceleaşi poziţii. Dificultatea mare pe care o are de negociat orice adolescent e că, cvasi-simultan, consecutiv şi cu pas rapid de schimbare, e cînd mult mai mic decît vîrsta lui, cînd mult mai mare. Dacă adolescenţa are o particularitate, aceasta constă în faptul că niciodată n-ai vîrsta pe care o ai, eşti totdeauna cînd mai mic, cînd mai mare. Atunci, evident, singura modalitate de a cădea la pace ar fi suficienta mobilitate din partea adulţilor, pentru a putea ghici, din cînd în cînd măcar, ce vîrstă are adolescentul cu care ei se confruntă la momentul dat. E ceva spectaculos, e suficient să ne amintim că am trecut şi noi pe-acolo; ai o plajă de mişcare de cel puţin zece ani – cinci, în sus, şi cinci, în jos, dacă nu mai mult: o gîndire foarte matură, pe de o parte, temeri de copil, care persistă, elanuri publice în care te arunci, faci tot felul de tîmpenii care, eventual, îţi pun sănătatea sau viaţa în pericol.

Acum mai asistăm la o schimbare care, sigur, e importantă, căci povestea unei civilizaţii are de-a face şi cu tehnologia. Adolescenţii de astăzi sînt prima generaţie „digitală“. Sociologic se ştie, se vede. Mie mi-e greu să cred că lucrurile astea nu schimbă într-o manieră semnificativă modalităţile de funcţionare psihică.

Şi, totuşi, felul în care se raportează la lume generaţia digitală pare diferită. Pe ce plan se va da marea bătălie?

Schimbarea pare destul de semnificativă. Dar cred că mult mai importante sînt schimbările interne, în materie de privit lumea. Iar în ceea ce priveşte relaţiile din spaţiul virtual, de ce ar fi ele mai puţin reale – cu cîte rînduri de ghilimele doriţi –, decît o relaţie în acelaşi loc şi în acelaşi timp? Care este, fundamental, la fel de virtuală, în măsura în care pune în joc fantasmele, proiecţiile fiecăruia şi, într-o mare măsură, iluzia că cel/cea la care ne raportăm este exact persoana reală pe care o avem în faţă. Sigur că forţez puţin lucrurile, e o diferenţă între o persoană în carne şi oase, pe care o ai în faţa ochilor, şi un avatar. Dar nu e o diferenţă de la cer la pămînt. În ultimă instanţă, cred că diferenţele există, dar diferenţa tehnologică, diferenţa decalată este atît de mare, încît ne face să avem senzaţia că e vorba de nişte alien-i. Sigur, modul lor de funcţionare, din multe puncte de vedere, este deja foarte diferit, vedem asta. Modul discursiv de a pune într-o naraţiune orice fel cunoaştere – s-ar putea ca ei să nu-l mai aibă la fel, pentru că sînt mult mai obişnuiţi să-şi construiască o imagine despre realitate din fragmente, nu neapărat într-o succesiune temporală care să fie şi cauzală.

Vom vedea ce dă asta. Dă, sigur, mult mai puţină răbdare, o toleranţă mult mai redusă la naraţiuni percepute ca fiind lungi. Dar şi asta cred că e ceva specific, pe de o parte, adolescenţei ca vîrstă. Cred că diferenţa cea mai mare, de fapt, va fi în faptul în care, şi cognitiv, şi emoţional, ei îşi vor putea construi universul lor de relaţie şi universul lor interior într-un mod care poate fi descris ca fiind mai fragmentar, mai divers şi, probabil, cu o toleranţă mai mare la diversitate şi la contradicţie.

Şi, în cazul ăsta, cum rămîne cu modelul parental? Mi se pare că de aici vin marile probleme de comunicare – părinţii sînt tentaţi să le prezinte ca fiind cu adevărat modelul pe care l-au trăit ei.

Părinţii adolescenţilor de astăzi fac parte dintr-o generaţie a celor care au copilărit într-o lume şi au devenit adolescenţi sau tineri în altă lume, văzînd, la rîndul lor, cum lumea părinţilor se prăbuşeşte cu desăvîrşire. Sînt foarte interesante studiile care arată că adolescenţii de azi vehiculează opiniile părinţilor sau ale bunicilor lor, de tipul: „Înainte de ’90 era mai bine, mai sigur, toată lumea avea un loc de muncă, o casă, nu-ţi era frică să mergi pe stradă“ şi multe altele.

Dar asta vine din regretele, neîmplinirile, idealizările post-factum ale părinţilor şi mai ales din uitările lor, care fac ca acea perioadă să aibă o caracteristică de securitate – în toate sensurile, cu majusculă sau cu minusculă – şi să însemne siguranţă, predictibilitate. Împotriva căreia unii dintre adolescenţii de atunci încercau o oarecare trăire de revoltă. Dar adolescenţii de acum, în mare măsură, caută predictibilitatea.

Asta vine în contextul în care părinţii, la acest capitol, sînt absolut incapabili să livreze vreo sugestie de bun-simţ, cel puţin cei care sînt suficient de oneşti. Dacă pentru părinţii generaţiei anterioare, „Fă-te, mamă, inginer, că o să ai de lucru“ era foarte clar, un părinte din ziua de azi al unui copil de 15-16-17 ani, care e cu mintea deschisă, aici şi acum, şi e onest, ce poate să spună? „Fă-te, mamă, ce vrei tu, că de unde să ştim ce-o să fie?“ Dar mesajul „Fă-te ce vrei tu“ poate fi înţeles şi poate fi trăit, pe de o parte, ca o deschidere, o acordare de încredere, un spaţiu de libertate. Pe de altă parte, este masiv generator de anxietate – tu alegi, tu dai cu capul şi nu vei putea să spui, apoi, cum au spus cei din generaţia mea, că „ei m-au pus să mă fac asta“. E o responsabilizare pe care generaţia anterioară n-a avut-o.

Cît de greu e să fii adolescent azi?

Să nu uităm că părinţii adolescenţilor au crescut crezînd că viaţa merge pe o traiectorie balistică şi s-au trezit într-o lume care arată ca o masă de ping pong, iar asta îi îngrijorează atît de mult, încît se simt obligaţi „să-şi securizeze“ copiii, dîndu-le acces la cît mai multe pîrghii. Şi atunci, ei trebuie să cînte la pian, să facă karate, călărie, tenis, înot, patinaj, patru limbi etc. – ca să facă ulterior ce cu toate astea? Nu se ştie. Să poate să facă orice. E o cursă de a căpăta tot mai multe skill-uri. Nimeni nu mai gîndeşte în termeni de profesie, pentru că profesia înseamnă un ataşament şi o implicare pe termen lung. Se vorbeşte în termen de job-uri. Iar asta înseamnă şi mult mai multă mobilitate, mult mai multă flexibilitate, în mod evident, dar şi mult mai multă anxietate, pentru că schimbarea întotdeauna presupune deconstrucţie. Deci, într-un fel sau altul, e o lume în care, paradoxal, e mult mai greu să fii adolescent, cred eu, decît într-o lume aşezată – chiar dacă prost aşezată –, aşa cum era lumea în care am fost eu adolescent, în care era foarte simplu.

Alfred Dumitrescu este psiholog, psihanalist, analist formator şi supervizor al Societăţii Române de Psihanaliză, precum şi director de cercetare calitativă al Lighthouse Research & Marketing.

a consemnat Ana Maria SANDU 

 Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.