Ce fel de model de dezvoltare ne dorim?

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Ce fel de model de dezvoltare ne dorim? jpeg

„Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă“ – aşa descria cîndva Octavian Goga destinul României, ţara aflată pe locul 4 în Europa în privinţa zăcămintelor naturale deţinute, şi pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte venitul pe cap de locuitor şi nivelul de viaţă. Recentele proteste împotriva proiectului aurifer de la Roşia Montană readuc în discuţie, printre multe alte chestiuni punctuale, o preocupare majoră, insuficient dezbătută: cum se face că nu putem scăpa de destinul nostru de „săracă ţară bogată“? Ce fel de model de dezvoltare ne dorim?  

Proiectul de exploatare de la Roşia Montană are capacitatea extraordinară de a concentra, paradigmatic, toate marile problematici şi contradicţii cu care ne confruntăm ca ţară. De asta s-a şi reuşit o mobilizare cu adevărat excepţională în jurul acestui proiect. Pentru că Roşia Montană este emblematică. Pentru că Roşia Montană e mai mult decît Roşia Montană. În primul rînd, se pune chestiunea investiţiilor străine. Ne place sau nu, România e o economie dependentă, care are nevoie să atragă capital străin pentru a porni motoarele dezvoltării. Însă abia după această constatare încep întrebările cu adevărat grele: o politică prietenoasă cu investitorii străini înseamnă acceptarea haotică, de-a valma şi cu orice preţ, a oricărei investiţii străine?  

Porţi deschise orbeşte  

Se discută mult prea rar în spaţiul public autohton despre politicile pe care le-au avut vizavi de investitorii străini ţările dezvoltate. Totuşi, cel mai adesea, aceste state nu au fost foarte primitoare cu investitorii străini, exemplul cel mai cunoscut fiind cel al Finlandei, care a relaxat regimul investiţiilor străine directe abia în 1987. Japonia a limitat şi ea îndelung proprietatea străină, la plafonul de 49%, iar investiţiile în sectoarele vitale pentru economie au fost interzise complet pînă în 1963. Coreea de Sud, un caz exemplar pentru saltul economic realizat în doar cîteva decenii, a impus, cu excepţia unor zone libere, condiţii destul de restrictive investitorilor străini, pînă la finele anilor 1990. Cînd spun politici restrictive, nu mă refer la obstrucţionarea pauşală şi stupidă a investiţiilor străine, ci mai degrabă la o filtrare a lor, prin prisma nevoilor de dezvoltare ale ţării: ce sectoare economice dorim să stimulăm şi cum îi condiţionăm pe investitorii străini astfel încît şi ţara-gazdă să aibă de profitat de pe urma lor? Care este valoarea adăugată, în termeni de diversificare a activităţii economice, de inovaţie tehnologică, de creare de locuri de muncă, pe care o aduce o investiţie străină? 

Politica porţilor larg şi orbeşte deschise către investitori nu face decît să atragă un capital galopant, în căutare de profit rapid şi care nu contribuie la o dezvoltare durabilă a ţării respective. Conform unui raport al Consiliului Concurenţei din 2011, în 2003, numărul total al angajaţilor din cele 28 de companii monitorizate din cele 5 zone libere era de 1876; în 2007 (înainte de criză), scăzuse la 1617, ajungînd, în 2010, la 1117. Activitatea economică în zonele libere nu s-a diversificat, iar ponderea principală în zonele respective o au în continuare activităţile de depozitare şi de comercializare.  

Blestemul resurselor  

Acestea fiind spuse, cum ne raportăm la Proiectul „Roşia Montană“? Cînd vine vorba de investiţii străine în exploatarea resurselor, precauţiile ar trebui să fie şi mai mari. Exploatarea resurselor ca variantă de dezvoltare poate fi o strategie extrem de păguboasă, care condamnă ţările la subdezvoltare cronică. Blestemul resurselor, o sintagmă deja consacrată, se referă exact la destinul nefast al ţărilor care posedă resurse naturale şi care mizează pe ele în dezvoltarea lor, nereuşind să iasă, totuşi, din sărăcie. Motivul ţine, o dată, de capacitatea scăzută a industriei extractive de a crea locuri de muncă şi inovare. Gîndiţi-vă la ce înseamnă cele 1000 şi ceva de locuri de muncă pe care le flutură ademenitor în campaniile sale RMGC: ANOFM anunţă zilnic un număr de aproximativ 10.000 de locuri de muncă vacante. Un alt motiv e legat de ceea ce se cheamă „boala olandeză“, care se manifestă prin impactul negativ al creşterii cursului de schimb datorită veniturilor realizate din activităţi extractive asupra competitivităţii sectoarelor manufacturiere, fapt ce duce la o dependenţă tot mai mare de sectoarele extractive.  

Blestemul resurselor nu se manifestă doar prin subdezvoltare, ci şi printr-o propensiune mai mare către autoritarisme. S-a scris foarte mult pe această temă, iar majoritatea studiilor converg către aceeaşi concluzie: abundenţa resurselor minerale e corelată negativ cu nivelul de democratizare. Cu cît e mai mare ponderea veniturilor rezultate din exploatarea resurselor, cu atît e mai mare riscul autoritarismului politic: guvernele tind să se transforme în căutători de rente, corupţia creşte, iar efectul de modernizare – obţinut prin urbanizare, industrializare şi dezvoltare a sectorului serviciilor – este întîrziat. 

Desigur, doar Proiectul „Roşia Montană“ nu va transforma peste noapte România, care-şi bazează economia eminamente pe resursele sale naturale. Să nu uităm că România e una dintre ţările europene cu cele mai mari rezerve aurifere (68 de depozite în Munţii Apuseni) şi că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a publicat, în 2011, o hartă indicînd 77 de tipuri de resurse minerale (care nu includeau petrolul şi gazele!), pentru care erau active 520 de licenţe de exploatare. De aceea, Roşia Montană este mai mult decît Roşia Montană, e un simbol pentru numeroasele cazuri mai puţin vizibile, dar foarte similare ca problematică. Miza luptei pentru Roşia Montană merge dincolo de cazul concret al acestui proiect – este vorba de modelul de dezvoltare al României şi despre viitorul nostru ca ţară.  

Victoria Stoiciu este director de programe la Friedrich Ebert Stiftung. 

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.