Iubitu mieu fiiu,
„(...) Iată, acum va să ne aducă vrémea şi să ne tragă cătră lucrurile vieţii cei de véci şi cătră slava cea neschimbată. Că pre viaţa această d-acum iată că o aşteaptă moartea şi pre slava ei va să o ajungă ocara şi batjocura. Că din biruitorii şi putérnicii lumii aceştiia, pre mulţi i-au ajunsu judecata şi mîniia mai nainte de vréme şi fură aruncaţi în întunérecele iadului. Şi judecătorii fură judecaţi de ceiia care-i judecase ei. Şi cei bogaţi apoi sărăciră, şi cei înţelepţi făr’ de zăbavă şi de năprasnă nebuniră, şi cei tari şi vîrtoşi slăbiră, iar cei sănătoşi bolnăviră. Şi nici un lucru bun şi adevărat nu iaste între oameni, cîndu nu să află în lume nici un cuvios şi plăcut lui Dumnezeu. Că feciorii vor batjocori pre părinţii lor şi muerile să vor lepăda de bărbaţii lor şi nu-i vor băga în seamă, nici bărbaţii nu vor păzi cugetele şi gîndurile muierilor lor; fétele céle tinere vor măscări pre fămeile céle bătrîne, cei bătrîni cu cei tineri vor dobîndi minte copilărească. Atuncea nu iaste de a créde pre priiateni sau pre vecini, nici vei îndrăzni să grăeşti cu frate-tău de céle de pace, nici să taineşti cu dînsul. Că el va cugeta tot céle ce suntu de vrajbă. Şi pre vremile acélea va ieşi şi va vieţui pizma şi înşălăciunea şi nedreptatea, şi limbuţiia să va întări, şi nu-şi va aduce aminte nimeni de Dumnezeu, nici îşi va aştepta nimeni moartea. Şi pentru acéia să vor înmulţi şi răutăţile, pentru că frica lui Dumnezeu nu se va pomeni nici să va băga în seamă. Că el ne-au dat minte ca să cugetăm noi înşine céle bune, iar noi gîndim în inimile noastre tot céle réle şi hicléne. Datu-ne-au putére şi bogăţie, ca să dăm noi celor neputérnici, iar noi în locul acestora ne batem joc şi ne rîdem de dânşii. Biruinţă ne-au dat în măinile noastre, ca cu dînsa să păzim şi să răscumpărăm pre cei slabi, iar noi muncim pre cei nevinovaţi şi le facem nevoe. Pentru că nu va fi calea dreptăţii, nici judecata cea dreaptă. Dragostea va peri şi să va înmulţi pizma. Bunătatea va fi ocărîtă şi batjocorită, iar făţărniciia să va cinsti şi să va crăvi. Urî-se-va înţelepţiia cea smerită şi plecată şi să va înălţa trufiia şi să va cinsti. Pieri-va adeverinţa, iar minciunile vor acoperi toată faţa pământului. O, adîncul bunătăţii şi răbdării lui Dumnezeu, că de toate răutăţile ce să fac, el nu să mînie, nici va să-şi izbîndească! Nu pentru că doar el nu poate să plătească şi să izbîndească; ce căci lui nu-i trebuiaşte mîniia, ce ne miluiaşte ca un tată, şi alte mili, încă mai multe, întinde şi arată asupra noastră.“
(Din Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie)
