Activismul nu înseamnă ONG

Publicat în Dilema Veche nr. 503 din 3-9 octombrie 2013
Activismul nu înseamnă ONG jpeg

Acum 200 de ani, Alexis de Tocqueville le povestea europenilor despre capacitatea americanilor de a se întîlni, de a se asocia şi a discuta despre lucruri diverse – unele mărunte, altele afectînd întreaga localitate sau ţară. Nu era vorba doar de o cale prin care să-ţi ocupi timpul, ci mai ales de un mijloc prin care apăreau soluţii inovatoare, iar oamenii se implicau în treburile cetăţii, găseau remedii la problemele acesteia şi dezvoltau căi de implementare.

Ideea participării civice, preluată în ştiinţele sociale, a cunoscut însă afirmarea abia recent. Definit drept „capital social“, conceptul i-a atras pe economişti, fiind privit de către Banca Mondială drept un soi de panaceu universal la problemele subdezvoltării. În ultimele trei decenii, activismul civic a fost puternic promovat ca vehicul al progresului. Sociologia şi ştiinţele politice arată astăzi cum o societate bogată în asociaţii, cu oameni petrecînd mult timp împreună cu cei cu care împărtăşesc interese comune, este capabilă să genereze mai rapid căi de progres, identifică mai uşor modalităţi de a depăşi dificultăţile de moment şi de a le preveni pe cele de durată. E simplu: cînd eşti des împreună cu alţii, vorbeşti cu ei, ajungi fără să vrei la discuţii despre cum să faci viaţa mai bună. Fiecare vine cu ceea ce ştie şi, astfel, ai acces la informaţie fără să o cauţi în mod specific. Vorbeşti despre şanţul înfundat de pe marginea drumului, care se va revărsa în curţi la prima ploaie mai serioasă, şi descoperi că Gigi are un frate care are un camion, Tanţa ştie să dea cu var, Costel are o găleată de lavabil de exterior care zace în garaj, Aneta ştie despre vecinul Fane că vrea să decolmateze şanţul, dar nu are cu ce căra pietrişul rezultat, Maria are nişte bolovani negri, care ar merge plasaţi din loc în loc pe marginea şanţului, dar ar trebui vopsiţi în alb, ca să contrasteze cu verdele ierbii pe care o va planta Alecu. Uite-aşa rezultă o uliţă veselă, fără să îţi baţi capul cu viceprimarul sau să aştepţi ca primăriţa să îşi încheie povestea de dragoste cu soţul poştăriţei, care se întîmplă să fie chiar poliţist. Iar toate acestea sînt generate de o discuţie cu cei ce au venit la clubul de aeromodelism de la şcoală.

În Evul Mediu, cu cît mergeai mai la vest, o mulţime de mici proprietari şi arendaşi erau cei care se întîlneau şi discutau despre ce culturi să planteze anul următor, cum să combată dăunătorii, cînd să însămînţeze, cînd şi cum să recolteze. Obiceiul de a coopera în chestiuni agricole a condus, în opinia mea, la generarea unei puternice culturi a participării, care se reflectă şi azi în capacitatea comunităţilor locale de a reacţiona rapid la propriile nevoi. Cu cît mergeai mai la est de Elba, cu atît boierii locali erau cei care decideau de unii singuri în mai toate privinţele, iar ţăranii aşteptau, pasivi. La vest, bresle puternice aveau să preia modelul asociativ şi să îl dezvolte în tîrguri. În est nu prea erau tîrguri…

Modelele educaţionale reflectă azi aceleaşi diferenţe culturale: în România, elevii stau în bancă, scriind ce dictează profesorul. Fiica mea, elevă în Germania, îmi explica faptul că accentul cade pe lucrul în grup şi pe creativitate. Este ceea ce colegii din ştiinţele educaţiei încearcă mereu să convingă personalul didactic de la noi că ar trebui să facă. Nepoata mea, studentă la Essex, îmi spune acelaşi lucru despre premierea activităţilor de grup, despre obligativitatea de a avea atitudini critice şi despre penalizarea ternelor referate care povestesc cele citite – promovate la nesfîrşit în învăţămîntul universitar românesc.

Ieşiţi din sistemul educaţional în care au fost expuşi la lucrul împreună, tinerii continuă să acţioneze aşa cum au fost învăţaţi: participă în asociaţii unde cotizează sume modice pentru a fi împreună cu cei care au interese comune, fie că acestea sînt legate de protecţia mediului, colecţionat ceasuri, admirat maşini de epocă, susţinerea echipei de fotbal preferate, jucat volei, protejat pacea planetei, ajutat oameni nevoiaşi etc.

La noi, impulsul (extern) de a dezvolta societatea civilă a condus la proliferarea ONG-urilor think-tank ce acţionează ca grupuri de lobby şi presiune, şi care tind să impună modelul lor de activism politic drept exemplu pentru societatea civilă. Nu întîmplător, liderii lor fac des pasul către partide politice. Concentrarea aproape exclusivă asupra principiilor majore ale organizării societăţii pare a ignora faptul că viaţa cetăţii este generată, în principal, de către oamenii din cetate. Pentru aceştia, micile detalii sînt mai relevante decît nişte legi abstracte, care ar trebui să le reflecte, nu să le formeze valorile.

Mai este şi ONG-ul care acţionează ca firmă de consultanţă, investeşte veniturile în clădiri şi echipamente, precum şi în salarii mai mult decît ultrageneroase, alocate proprietarilor săi, deghizaţi în directori. Modelul deturnează atenţia de la menirea participării civice şi afectează legitimitatea formei sale vizibile de organizare formală.

Din fericire, apar şi muguri de cultură civică, elemente de activism îndreptat explicit spre formarea dezinteresată a bunului public. Organizaţii caritabile îi ajută pe cei în nevoie, bazîndu-se pe voluntariat. Ca oriunde în lume, voluntarii sînt tineri – mai avuţi, mai bine educaţi, mai deschişi către lume. Asociaţii minuscule, promovînd un interes îngust, precum colecţionarea de ceasuri sau canotajul, încep să creeze bunuri publice, fără a realiza acest lucru. Alteori, apar oameni care trag după ei comunitatea în acţiuni ce sporesc calitatea vieţii, cum ar fi întreţinerea unor spaţii verzi sau crearea unor locuri de joacă pe terenuri virane.

Urmăresc de ceva timp un exemplu de activism civic, atît de evident, încît e uşor să nu îl observi. În anii ’90, în Urbea X exista o echipă de fotbal cu tradiţie, cu patru titluri de campioană în palmares şi două cupe, cu ceva meciuri jucate prin Europa, incluzînd un legendar 3-1 aplicat, în 1966, campioanei din ţara campioană a lumii. Urbea X nu e o urbe oarecare, ci e capitala celui mai urbanizat judeţ al ţării, cu o puternică identitate locală. Echipa de fotbal a trecut, în anii 1990, în proprietatea unui sindicat ai cărui lideri se numără printre cei mai bogaţi români, în dispreţ complet faţă de ceea ce ar trebui să fie, în fapt, sindicalismul. Suspiciunile că echipa este spoliată nu au întîrziat să apară, prăpastia dintre suporteri şi patronatul sindicalist devenind prea mare pentru a construi punţi. O mînă de oameni a declanşat, atunci, acţiuni de protest. Practic, nici unul nu îşi dorea ceva pentru el, ci toţi militau pentru a reda echipa oraşului, pentru menţinerea tradiţiei. 15.000 de semnături au fost colectate în acest sens. S-a manifestat în faţa Primăriei. Iar Primăria a reacţionat la cererea contribuabililor. Uşor-uşor, echipa a redevenit a oraşului. O tentativă nereuşită de asociere cu alt club – un comportament nu tocmai corect al patronului acestuia – a dus la noi contestări ale galeriei. Şi Petrolul a rămas doar în proprietatea Primăriei, cea care, împinsă de valul de activism, tocmai construise un stadion. Ce e drept, nu acolo unde ar fi trebuit, dar un stadion frumos, faţă de care oamenii, cei care contribuiseră prin proteste la apariţia lui, au dezvoltat sentimente de apartenenţă. Exact aşa cum scrie în tratatele de dezvoltare comunitară. Restul e istorie: împinsă de publicul efervescent, echipa a promovat, s-a menţinut în prima ligă, contribuţia Primăriei o face să se autofinanţeze, deşi are acţionari, a cîştigat o cupă, a avut un bun parcurs european, meciurile sînt un adevărat spectacol. Succesul a atras creşterea numărului de suporteri activi, totodată ivindu-se şi tentaţiile de acumulare de capital politic pe seama clubului. Şi aici a început să se vadă acea cultură neparticipativă, de care vorbeam, şi distanţa de la Ploieşti la Elba. Organizarea formală în asociaţii lasă de dorit. Organizarea pe grupări a galeriei (grupările sînt însăşi esenţa participării civice, fiind opusul centralizării excesive) este contestată de acei ce înţeleg mai greu modul de funcţionare a societăţii nonautoritare şi îşi doresc o lume normativă, în care toţi vor aceleaşi lucruri, fără variaţie.

Grupările cu iz elitist nu au reuşit să găsească o cale de cooperare şi comunicare cu restul. Între suporteri, vocali „cheloşi“ caută să îşi impună voinţa cu forţa, lăsînd impresia că sînt ocrotiţi de jandarmerie şi că îndeplinesc ordinele unor anonimi care îi plătesc, posibil interesaţi să nu aibă o contrapartidă în acţiunile civice. Toate acestea sînt riscuri fireşti pentru o societate slab educată şi cu o cultură nonparticipativă. Autorităţile, şovăielnice în a utiliza legea în cazul conflictelor din galerie, par a fi eşuat pînă acum în a-şi propune să canalizeze capitalul social enorm şi spre alte acţiuni în binele cetăţii. Civismul însă îşi găseşte în continuare expresia, împingînd clubul spre modernizare, organizînd deplasări de mii de oameni, controlînd cît de cît violenţele şi generînd din ce în ce mai multe iniţiative nelegate neapărat de echipă. O cultură civică e pe punctul de a se naşte, exact aşa cum spun manualele: în comunităţi critice. O eventuală reuşită poate aduce
multe speranţe spaţiului mioritic. Nereuşita nu este o opţiune…

Bogdan Voicu este sociolog.

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.