Activismul nu înseamnă ONG

Publicat în Dilema Veche nr. 503 din 3-9 octombrie 2013
Activismul nu înseamnă ONG jpeg

Acum 200 de ani, Alexis de Tocqueville le povestea europenilor despre capacitatea americanilor de a se întîlni, de a se asocia şi a discuta despre lucruri diverse – unele mărunte, altele afectînd întreaga localitate sau ţară. Nu era vorba doar de o cale prin care să-ţi ocupi timpul, ci mai ales de un mijloc prin care apăreau soluţii inovatoare, iar oamenii se implicau în treburile cetăţii, găseau remedii la problemele acesteia şi dezvoltau căi de implementare.

Ideea participării civice, preluată în ştiinţele sociale, a cunoscut însă afirmarea abia recent. Definit drept „capital social“, conceptul i-a atras pe economişti, fiind privit de către Banca Mondială drept un soi de panaceu universal la problemele subdezvoltării. În ultimele trei decenii, activismul civic a fost puternic promovat ca vehicul al progresului. Sociologia şi ştiinţele politice arată astăzi cum o societate bogată în asociaţii, cu oameni petrecînd mult timp împreună cu cei cu care împărtăşesc interese comune, este capabilă să genereze mai rapid căi de progres, identifică mai uşor modalităţi de a depăşi dificultăţile de moment şi de a le preveni pe cele de durată. E simplu: cînd eşti des împreună cu alţii, vorbeşti cu ei, ajungi fără să vrei la discuţii despre cum să faci viaţa mai bună. Fiecare vine cu ceea ce ştie şi, astfel, ai acces la informaţie fără să o cauţi în mod specific. Vorbeşti despre şanţul înfundat de pe marginea drumului, care se va revărsa în curţi la prima ploaie mai serioasă, şi descoperi că Gigi are un frate care are un camion, Tanţa ştie să dea cu var, Costel are o găleată de lavabil de exterior care zace în garaj, Aneta ştie despre vecinul Fane că vrea să decolmateze şanţul, dar nu are cu ce căra pietrişul rezultat, Maria are nişte bolovani negri, care ar merge plasaţi din loc în loc pe marginea şanţului, dar ar trebui vopsiţi în alb, ca să contrasteze cu verdele ierbii pe care o va planta Alecu. Uite-aşa rezultă o uliţă veselă, fără să îţi baţi capul cu viceprimarul sau să aştepţi ca primăriţa să îşi încheie povestea de dragoste cu soţul poştăriţei, care se întîmplă să fie chiar poliţist. Iar toate acestea sînt generate de o discuţie cu cei ce au venit la clubul de aeromodelism de la şcoală.

În Evul Mediu, cu cît mergeai mai la vest, o mulţime de mici proprietari şi arendaşi erau cei care se întîlneau şi discutau despre ce culturi să planteze anul următor, cum să combată dăunătorii, cînd să însămînţeze, cînd şi cum să recolteze. Obiceiul de a coopera în chestiuni agricole a condus, în opinia mea, la generarea unei puternice culturi a participării, care se reflectă şi azi în capacitatea comunităţilor locale de a reacţiona rapid la propriile nevoi. Cu cît mergeai mai la est de Elba, cu atît boierii locali erau cei care decideau de unii singuri în mai toate privinţele, iar ţăranii aşteptau, pasivi. La vest, bresle puternice aveau să preia modelul asociativ şi să îl dezvolte în tîrguri. În est nu prea erau tîrguri…

Modelele educaţionale reflectă azi aceleaşi diferenţe culturale: în România, elevii stau în bancă, scriind ce dictează profesorul. Fiica mea, elevă în Germania, îmi explica faptul că accentul cade pe lucrul în grup şi pe creativitate. Este ceea ce colegii din ştiinţele educaţiei încearcă mereu să convingă personalul didactic de la noi că ar trebui să facă. Nepoata mea, studentă la Essex, îmi spune acelaşi lucru despre premierea activităţilor de grup, despre obligativitatea de a avea atitudini critice şi despre penalizarea ternelor referate care povestesc cele citite – promovate la nesfîrşit în învăţămîntul universitar românesc.

Ieşiţi din sistemul educaţional în care au fost expuşi la lucrul împreună, tinerii continuă să acţioneze aşa cum au fost învăţaţi: participă în asociaţii unde cotizează sume modice pentru a fi împreună cu cei care au interese comune, fie că acestea sînt legate de protecţia mediului, colecţionat ceasuri, admirat maşini de epocă, susţinerea echipei de fotbal preferate, jucat volei, protejat pacea planetei, ajutat oameni nevoiaşi etc.

La noi, impulsul (extern) de a dezvolta societatea civilă a condus la proliferarea ONG-urilor think-tank ce acţionează ca grupuri de lobby şi presiune, şi care tind să impună modelul lor de activism politic drept exemplu pentru societatea civilă. Nu întîmplător, liderii lor fac des pasul către partide politice. Concentrarea aproape exclusivă asupra principiilor majore ale organizării societăţii pare a ignora faptul că viaţa cetăţii este generată, în principal, de către oamenii din cetate. Pentru aceştia, micile detalii sînt mai relevante decît nişte legi abstracte, care ar trebui să le reflecte, nu să le formeze valorile.

Mai este şi ONG-ul care acţionează ca firmă de consultanţă, investeşte veniturile în clădiri şi echipamente, precum şi în salarii mai mult decît ultrageneroase, alocate proprietarilor săi, deghizaţi în directori. Modelul deturnează atenţia de la menirea participării civice şi afectează legitimitatea formei sale vizibile de organizare formală.

Din fericire, apar şi muguri de cultură civică, elemente de activism îndreptat explicit spre formarea dezinteresată a bunului public. Organizaţii caritabile îi ajută pe cei în nevoie, bazîndu-se pe voluntariat. Ca oriunde în lume, voluntarii sînt tineri – mai avuţi, mai bine educaţi, mai deschişi către lume. Asociaţii minuscule, promovînd un interes îngust, precum colecţionarea de ceasuri sau canotajul, încep să creeze bunuri publice, fără a realiza acest lucru. Alteori, apar oameni care trag după ei comunitatea în acţiuni ce sporesc calitatea vieţii, cum ar fi întreţinerea unor spaţii verzi sau crearea unor locuri de joacă pe terenuri virane.

Urmăresc de ceva timp un exemplu de activism civic, atît de evident, încît e uşor să nu îl observi. În anii ’90, în Urbea X exista o echipă de fotbal cu tradiţie, cu patru titluri de campioană în palmares şi două cupe, cu ceva meciuri jucate prin Europa, incluzînd un legendar 3-1 aplicat, în 1966, campioanei din ţara campioană a lumii. Urbea X nu e o urbe oarecare, ci e capitala celui mai urbanizat judeţ al ţării, cu o puternică identitate locală. Echipa de fotbal a trecut, în anii 1990, în proprietatea unui sindicat ai cărui lideri se numără printre cei mai bogaţi români, în dispreţ complet faţă de ceea ce ar trebui să fie, în fapt, sindicalismul. Suspiciunile că echipa este spoliată nu au întîrziat să apară, prăpastia dintre suporteri şi patronatul sindicalist devenind prea mare pentru a construi punţi. O mînă de oameni a declanşat, atunci, acţiuni de protest. Practic, nici unul nu îşi dorea ceva pentru el, ci toţi militau pentru a reda echipa oraşului, pentru menţinerea tradiţiei. 15.000 de semnături au fost colectate în acest sens. S-a manifestat în faţa Primăriei. Iar Primăria a reacţionat la cererea contribuabililor. Uşor-uşor, echipa a redevenit a oraşului. O tentativă nereuşită de asociere cu alt club – un comportament nu tocmai corect al patronului acestuia – a dus la noi contestări ale galeriei. Şi Petrolul a rămas doar în proprietatea Primăriei, cea care, împinsă de valul de activism, tocmai construise un stadion. Ce e drept, nu acolo unde ar fi trebuit, dar un stadion frumos, faţă de care oamenii, cei care contribuiseră prin proteste la apariţia lui, au dezvoltat sentimente de apartenenţă. Exact aşa cum scrie în tratatele de dezvoltare comunitară. Restul e istorie: împinsă de publicul efervescent, echipa a promovat, s-a menţinut în prima ligă, contribuţia Primăriei o face să se autofinanţeze, deşi are acţionari, a cîştigat o cupă, a avut un bun parcurs european, meciurile sînt un adevărat spectacol. Succesul a atras creşterea numărului de suporteri activi, totodată ivindu-se şi tentaţiile de acumulare de capital politic pe seama clubului. Şi aici a început să se vadă acea cultură neparticipativă, de care vorbeam, şi distanţa de la Ploieşti la Elba. Organizarea formală în asociaţii lasă de dorit. Organizarea pe grupări a galeriei (grupările sînt însăşi esenţa participării civice, fiind opusul centralizării excesive) este contestată de acei ce înţeleg mai greu modul de funcţionare a societăţii nonautoritare şi îşi doresc o lume normativă, în care toţi vor aceleaşi lucruri, fără variaţie.

Grupările cu iz elitist nu au reuşit să găsească o cale de cooperare şi comunicare cu restul. Între suporteri, vocali „cheloşi“ caută să îşi impună voinţa cu forţa, lăsînd impresia că sînt ocrotiţi de jandarmerie şi că îndeplinesc ordinele unor anonimi care îi plătesc, posibil interesaţi să nu aibă o contrapartidă în acţiunile civice. Toate acestea sînt riscuri fireşti pentru o societate slab educată şi cu o cultură nonparticipativă. Autorităţile, şovăielnice în a utiliza legea în cazul conflictelor din galerie, par a fi eşuat pînă acum în a-şi propune să canalizeze capitalul social enorm şi spre alte acţiuni în binele cetăţii. Civismul însă îşi găseşte în continuare expresia, împingînd clubul spre modernizare, organizînd deplasări de mii de oameni, controlînd cît de cît violenţele şi generînd din ce în ce mai multe iniţiative nelegate neapărat de echipă. O cultură civică e pe punctul de a se naşte, exact aşa cum spun manualele: în comunităţi critice. O eventuală reuşită poate aduce
multe speranţe spaţiului mioritic. Nereuşita nu este o opţiune…

Bogdan Voicu este sociolog.

Foto: L. Muntean

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.
997 t foto AN Stermin jpg
p 12 adevarul ro jpg
„Turiști mai puțini, impact economic mai mare” interviu cu Andrei BLUMER
Să caute destinații mai puțin populare și cu o ofertă bogată de experiențe în natură.
997 t foto Cosman jpeg
„One dollar” și o sticlă de apă
„One dollar”, atît este prețul unei sticle de apă de 0,5 litri în Cambodgia.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 jpg
Surpriza Bizanțului vesel
Nu s-a vorbit niciodată despre sexul îngerilor, în timpul asediului de la 1453 chiar nu avea nimeni timp de așa ceva.
p 13 jpg
„Cred că Cehov e mulțumit de spectacolul nostru“
Cehov este generos, are multe fațete și poți să-i montezi spectacolele în modalităţi stilistice foarte diferite.
p 14 jpg
E cool să postești jpeg
Să-ți asculți sau nu instinctul?
Totuși, urmînd ispita de a gîndi rapid, nu cădem oare în păcatul gîndirii pripite, în fapt un antonim pentru gîndire?

Adevarul.ro

image
Arnold Schwarzenegger, despre ce înseamnă pentru el moartea și Raiul: „Nu ne vom mai revedea niciodată“
Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.
image
Legenda satului Vama Veche, locul plin de șerpi, unde s-au așezat găgăuzii
Legenda spune că satul Vama Veche a fost întemeiat de găgăuzi, iar ținutul s-a numit „Yilanlâk“ (Șerpăria).
image
Motivul pentru care chinezii forează una din cele mai adânci gropi din lume în deșertul Tarim
China a început să foreze una dintre cele mai adânci gropi din lume în căutarea unor descoperiri în adâncul Pământului. Presa de stat chineză a descris proiectul de foraj de 11.000 de metri drept „un punct de reper în explorarea de către China a adâncimii Pământului”.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.