Alchimia indeciziei

Publicat în Dilema Veche nr. 501 din 19-25 septembrie 2013
Alchimia indeciziei jpeg

- despre curajul altora -

În urmă cu doi ani, preşedintele României vizita Roşia Montană. La final, trăgea o concluzie în cuvinte simple şi fără echivoc: proiectul minier „stă îngropat din cauza laşităţii politicienilor“.

Retorica favorabilă proiectului a dominat discursul prezidenţial de-a lungul anilor, prima schimbare sesizabilă apărînd doar cînd amploarea protestelor a depăşit sfera mică, dar aglomerată a militanţilor anti-RMGC. Cinci staţii de televiziune au transmis simultan conferinţa de la Cotroceni la finalul căreia Traian Băsescu s-a delimitat de orice responsabilitate privind aprobarea exploatării, amintind că nu există o majoritate pro-prezidenţială în Parlament care să îi asculte dorinţele. Cinismul amuzat al preşedintelui putea fi sesizat fie şi doar din relatările de după eveniment. E, de altfel, uşor de înţeles. Uniunea Social-Liberală se confruntă cu cea mai gravă criză de la înfiinţarea ei, care, ironic cumva, coincide cu vizita prezidenţială în micuţa localitate din Apuseni.  

Avea dreptate Traian Băsescu să vorbească despre laşitate? Probabil că da, însă numai dacă afirmaţia îl priveşte inclusiv pe... Traian Băsescu. Sigur, preşedintele nu aprobă exploatări miniere, preşedintele nu decide soarta investiţiilor, preşedintele nu ia decizii referitoare la riscuri ecologice. Sigur că nu. Dar, la fel de bine, preşedintele nu îşi asumă decizii privind tăieri de salarii. Şi totuşi a făcut-o. A făcut-o cînd a dispus de o majoritate „peştişor de aur“, aşa cum astăzi dispun neprietenii domniei sale. Poate nu la fel de mare, nu la fel de strălucitoare, dar o majoritate funcţională. 

Să acceptăm, totuşi, cadrul discuţiei propus de preşedinte. Dacă lăsăm trecutul la o parte, este cel corect. Subiectul aparţine exclusiv majorităţii parlamentare şi executivului condus de Victor Ponta. Au cerut votul populaţiei, l-au primit, acum trebuie să îşi onoreze mandatul cum pot mai bine.  

Roşia Montană a existat pe agenda publică cu multă vreme înainte de alegerile parlamentare. Cu foarte mult timp înainte. De 14 ani, canadienii aşteaptă ca statul român să se decidă. Şi cam tot de atunci există opoziţie. ONG-uri, jurnalişti sau doar oameni fără afiliere cunoscută au spus în repetate rînduri „nu“. Motivele sînt diverse iar speculaţiile despre cine ştie ce conspiraţie a marii finanţe sau a duşmanilor ascunşi ai României rămîn în zona stupidităţii angajate, cîtă vreme nu se produce o dovadă care să probeze încălcarea legii. Trăim vremuri fericite, în care e legal să nu îţi placă un film, o investiţie sau un partid politic.  

Ceea ce ştim sigur e că argumentele pro, dar mai ales cele contra erau pe masă. Dacă era ceva neclar, putem spune că procesul decizional al autorităţilor române. În nici un caz argumentele adversarilor RMGC.  

În aceste condiţii, este stupefiantă afirmaţia premierului României: „Eu am fost împotriva proiectului Roşia Montană prima dată pentru că era susţinut de Băsescu şi am zis că, dacă îl susţine Băsescu, sigur e ceva rău.“ Victor Ponta a reuşit să marcheze, în felul acesta, o nouă limită de jos a discursului politic românesc. Or, să fim cinstiţi, asta nu e uşor.  

E bine, totuşi, că discuţia nu priveşte relaţiile României cu Rusia. Ştim bine că Traian Băsescu nu e un amic al Rusiei. Mergînd pe logica premierului, ar trebui, poate, ca Guvernul României să anunţe o candidatură a ţării la viitoarea Uniune Eurasiatică promovată de Vladimir Putin. Absurd? Evident că e absurd. E o discuţie despre transparenţă şi onestitate. Şi, în această discuţie, lipsesc amîndouă. Guvernul a produs tîrziu, incomplet şi fără entuziasm documentele care stau la baza relaţiei cu Roşia Montană Gold Corporation, doar după ce jurnaliştii de la Rise Project publicaseră o bună parte din ele. Le-a produs doar după ce manifestaţiile de stradă au cutremurat coaliţia de guvernare. Cît despre onestitate, singurele chestiuni oneste în felul în care s-a raportat mediul politic la această afacere sînt şocul şi mirarea liderilor coaliţiei de guvernare în faţa imaginilor care înfăţişau aproximativ 10.000 de oameni care nu cereau salarii mai mari sau oprirea concedierilor.  

Se fac speculaţii intense despre poziţionări în vederea unor viitoare candidaturi la preşedinţie, se vorbeşte despre costul electoral al oricărei decizii, se ezită, se dau lovituri de imagine năucitoare, care devin caduce trei răzgîndiri mai tîrziu. Cianura de la Roşia Montană are acest efect bizar: transformă întreg mediul politic românesc într-o curte a miracolelor – orbii încep să vadă, şchiopii aleargă, nebunii percep nuanţe. Alchimie curată. 

Şi totuşi, decizia nu se ia. Transferarea responsabilităţii către Parlament, decisă de premier, salutată de preşedinte şi suspectă de ipocrizie nu rezolvă, de fapt, nimic. Respingerea legii propusă de Guvern nu pune capăt asocierii dintre stat şi RMGC.  

Oricît de mult se feresc liderii politici să fie asociaţi cu decizia ultimă, unul dintre ei va trebui să semneze. În cuvintele vicepremierului Liviu Dragnea, fost coleg cu preşedintele în PD, actual coleg cu premierul în PSD şi Guvern: „Roşia Montană este un proiect pentru oameni curajoşi.“ 

Stop. Rewind. Unde am mai auzit ceva asemănător?   

Curajos, Crin Antonescu s-a delimitat şi, odată cu fluviul de argumente şi justificări, a introdus în circuitul public cuvîntul „parşivel“ (pentru istoricii viitorului, termenul denumeşte atitudinea unui partener la guvenare care, în 2013, ar vrea ceva, dar îi este teamă să recunoască). Şi mai curajos, premierul Victor Ponta stabileşte noi şi fascinante repere ale discursului dublu. Fostul curajos Traian Băsescu îşi ascunde greu satisfacţia, urmărindu-i pe cei doi. La fel şi semicurajoşii din slaba şi nefericita noastră opoziţie. 

Mai devreme sau mai tîrziu, decizia va fi luată. După umila mea opinie, paradoxal, poate, Victor Ponta se află într-o situaţie din care poate ieşi cîştigător. Dacă ia o decizie. Orice decizie. Pentru că şeful Guvernului este singurul într-o poziţie de a decide ceva. Nu preşedintele, nu şeful Senatului şi nici manifestanţii din stradă nu stau cu dosarul în mînă şi ezită. Premierul, însă, o face.  

Deputatul şi premierul trebuie să se pună de acord. Calculul politic făcut de consilierii premierului (pierdem majoritatea, vin alegerile etc.) este greşit. Dacă vreunul dintre ei îşi închipuie că oamenii care se opun proiectului vor uita o decizie favorabilă RMGC, se înşeală. La fel de greşit este să crezi că nu vei auzi niciodată acuzaţia pe care chiar premierul a formulat-o atît de plastic şi de frumos, privind ştergerea judeţului Alba de pe harta economică a României.

E nefiresc, dăunător şi prostesc să tinzi către perfecţiune la guvernare. Nu a reuşit Tony Blair (modelul politic al premierului), nu va reuşi nici Victor Ponta. Mai ales în condiţii de criză economică. Ceea ce se poate spera e un compromis rezonabil şi acceptabil pentru societate. Dar pentru asta e nevoie de o decizie. Decizia cu D.  

Adversarii politici ai domnului Ponta îl acuză că nu e capabil să se comporte astfel. Vorbesc întruna despre demagogie, lipsă de substanţă etc. Însă aceiaşi adversari politici uită că, în urmă cu un an, pasul înapoi de pe marginea prăpastiei a fost făcut de Victor Ponta, spre uriaşa insatisfacţie a exaltaţilor din propria tabără. Chiar dacă a fost tîrziu, nu a fost prea tîrziu. Ratarea referendumului pentru demiterea preşedintelui nu a dus la o sancţiune pentru Victor Ponta la alegerile parlamentare care au avut loc cîteva luni mai tîrziu. 

La ora cînd scriu aceste rînduri, premierul încă ezită. Pe o „burtieră“ la TV apare un citat: „Probabil nu se va face.“ Probabil!  

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl găsiţi pe Twitter (www.twitter.com/jaunetom).

Foto: L. Muntean

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ninsorile cuprind aproape toată România: masa de aer polar vine cu temperaturi de coșmar. Unde viscolește puternic
Ninsorile cuprind majoritatea zonelor, sâmbătă, iar în vest şi în sud se vor semnala ploi și lapoviţă. Pe crestele Carpaţilor este în continuare viscol, dar vântul se intensifică şi în jumătatea vestică a ţării.
image
Culmea absurdului. Șofer amendat pentru că a respectat legea. Poliția, învinsă cu propriile imagini
Un șofer din Timiș, amendat pentru că nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferată, a obținut anularea sancțiunii în instanță demonstrând că a respectat legea „la virgulă”.
image
Medic ATI, despre „tradiția” șpăgilor din spitale: „O preocupare otrăvită, o idolatrie de Ev Mediu”
Cazul medicului oncolog din Suceava, care a fost prins în flagrant când lua mită de la pacienții bolnavi de cancer, este criticat de un medic. Doctorița Ecaterina Petrescu Botoncea este de părere că această practică ar trebui interzisă.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.