Despre neajunsurile de a fi "nou"

Publicat în Dilema Veche nr. 500 din 12-18 septembrie 2013
Despre neajunsurile de a fi "nou" jpeg

Duminică după-amiază, 1 septembrie, pe o stradă din vechea Cetate Alba Iulia, în faţa bibliotecii Batthyaneum, înfiinţată în urmă cu peste 200 de ani, o instituţie care deţine şi volume vechi de 1000 de ani, s-a adunat o mulţime de oameni pentru a asista la o discuţie în aer liber – între Horia- Roman Patapievici şi Dan C. Mihăilescu, moderată de Mircea Vasilescu – despre neajunsurile de a fi „nou“.

Horia-Roman Patapievici: Cuvîntul modern a fost format de medievali, probabil în secolul al XII-lea, cînd, pentru prima oară, ei se desemnează pe ei înşişi ca moderni în raport cu cei care i-au precedat. Iar cei care i-au precedat nu erau cei care au trăit cu o generaţie, două, trei sau patru înaintea lor, ci ceea ce se află înainte de propria lor tradiţie, care era tradiţia creştină. Este un cuvînt ce vine de la adverbul latinesc modo, care înseamnă „acum“. Modernus înseamnă „de acum“. Cuvîntul „modern“ înseamnă, deci, că noi sîntem cei de acum, noi sîntem cei recenţi, cei care, de puţin timp, asumăm ceva care ne desparte de cei care au fost înainte. La început, cuvîntul desemna o situare faţă de altceva. Cu timpul, ea a devenit o valoare în sine. Deci, modernitatea nu este ceva care se naşte odată cu cuvîntul „modern“, ci este un mecanism mental, instituţional şi cultural extrem de complex, care, în zorii săi (situaţi probabil în secolele XVI-XVII) fixa poziţia ce instituia deasupra tradiţiei raţiunea, examenul critic. Modern era acela care examina, potrivit raţiunii, tradiţiile de pînă la el şi decidea în numele raţionalităţii ce este viu şi ce este mort în tradiţiile care ne-au precedat. Modernii erau cei care se aflau de partea raţionalităţii, împotriva superstiţiei, a prejudecăţilor şi a iraţionalităţii. Acesta e momentul modernităţii clasice. După care, probabil începînd din secolul al XIX-lea, masiv în secolul XX şi extraordinar de amplu după prăbuşirea comunismului, faptul de a fi modern a început tot mai mult să însemne o conştiinţă a modernităţii care stabilea că faptul de a fi modern constituie în sine o valoare. Deci, noutatea este elementul care acum primează asupra celui de raţionalitate. Modernitatea clasică nu spunea: „Eu sînt mai bună decît tradiţia pentru că sînt mai nouă decît ea.“ Ea spunea: „Sînt mai bună decît tradiţia pentru că sînt capabilă să întemeiez raţional ceea ce este bun în tradiţie.“ Dar postmodernitatea în care sîntem angajaţi acum spune: „Eu sînt mai bună decît modernitatea pentru că sînt după ea şi, deci, sînt mai bună decît ea.“ Prin urmare, nu raţiunea este cea care ne justifică, ci simplul fapt de a fi de acum. În aceste condiţii, are sens să te întrebi asupra neajunsurilor unei astfel de poziţii care pare, totuşi, stranie. Orice partizanat am avea faţă de excelenţa epocii noastre, descrierea pe care i-am făcut-o este stranie. Există un temei pentru tradiţie, ea înseamnă ceea ce generaţii de-a rîndul au întemeiat, au construit cu sîngele, sudoarea, sacrificiile, inteligenţa sau talentul lor. Modernitatea însăşi are un temei, şi anume examinarea critică, potrivit raţiunii, a tuturor lucrurilor care se află în această lume, inclusiv a celor care se află dincolo de ea. Dumnezeu însuşi este supus examinării critice. Dar în momentul în care spui că „eu sînt mai bun decît tine pentru că sînt mai tînăr“, „eu sînt mai bun decît tine pentru că (într-o specialitate, de exemplu) am citit cărţile care au apărut pînă acum o lună, la cea mai bună editură“, şi nu pentru că „eu am înţeles toate aceste cărţi“, sîntem într-un paradox al noutăţii.

Mircea Vasilescu: Dan C. Mihăilescu, cel care prezintă în fiecare zi noutăţi editoriale, e foarte bun să continue discuţia de unde a lăsat-o Horia-Roman Patapievici. De acord, noutatea a devenit o valoare, credinţa asta în progresul care nu se mai termină ne duce, paradoxal, la situaţia în care cineva poate spune „sînt mai bun pentru că sînt mai nou decît tine“. Asta nu naşte, ca reacţie, lamentările după trecut?  

Dan C. Mihăilescu: Mă gîndeam că, aşa cum cei tineri îşi găsesc o superioritate în faptul că sînt noi, că sînt mai „upgradaţi“, mai branşaţi la prezent, şi acesta e, evident, un neajuns, o eroare, nu cumva şi noi, bătrînii, conservatorii, reacţionarii, cînd spunem că sîntem mai vechi, că am trăit mai multe, ne considerăm superiori doar prin acest fapt? Sînt două exagerări de acelaşi semn. (...) Mă bucur că aici sînt oameni de pe ambele maluri, cu vîrste între 18 şi 70 de ani, să spunem. Acum, eu vin cu sexagenarii. Noi am fost formaţi sub dictatură, cînd, prin forţa lucrurilor, prezentul era urît, alterat, umilitor... iar viitorul era, cum bine spunea un profesor, unul mic şi negru, care bate la uşă cioc, cioc, cioc şi zice: „Viitorul.“ Prin urmare, noi am fost educaţi să ţinem de trecut, de rădăcini. Neavînd ispite şi libertăţi, nefiind lăsaţi să circulăm oriunde vor muşchii noştri, noi intram... unde? În anticariate, ca să deschidem cărţile vechi, să revenim la interbelic, să revenim la Carol I, la Eminescu, la Alexandru cel Bun, pînă la Burebista. De cealaltă parte, deschideam lăzile de zestre ale familiei, intram în poduri pe unde zburau liliecii, unde dădeai de scrisorile de altădată ale bunicilor îndrăgostiţi, scrisori pe foaie roz, înfăşurate cu o fundiţă care, printre molii, mai şi mirosea a ceva. Era, deci, un fel de arheofilie. Noi trăiam prin vechime, prin actele celor vechi. Eram înnebuniţi să găsim cărţi vechi. O carte nouă era o provocare, era ceva şocant, ceva pervers. Pe cînd cartea veche, roasă, ruptă, cu tot felul de însemnări, era precum Moby Dick, balena pe care o tot căutam. Noi am fost obişnuiţi să vedem în noutate, în prezent şi în modă ceva propagandistic, ceva dat de partid. „Iar bagă ăştia ceva...“ Trecutul era subversiv. Ca atare, era o armă pentru noi. Noi am folosit trecutul în lupta cu prezentul. Căram morţii după noi, ei ne apărau. Şi am devenit nu doar arheofili, ci şi novofobi. Tot ce era nou era dubios. Şi acum vin la idiosincrazia celor din generaţia mea faţă de antipodul acestei chestiuni, generaţiile care vin după ’89-’90, pe care le-am probozit foarte mult timp şi am greşit. Îmi fac public mea culpa pentru asta. De 20 de ani trăiesc cu această obsesie cum că aceşti copii nu au rădăcini, că văd numai frunzele copacului, coroana, viitorul. Eu am fost făcut neosămănătorist, neotradiţionalist, păşunist, legionar, conservator, reacţionar. Dar, aşa cum noi am demonizat prezentul, tinerii de azi demonizează trecutul. Tot ce e vechi e urît. În afară, atenţie, moda vintage, retro începe să apară. Văd la puştanii de 14-15 ani de astăzi că ascultă Beatles. De la emo au trecut la Beatles.  

Mircea Vasilescu: Şi Marina Voica e cool astăzi, are mare succes la tineri.  

Dan C. Mihăilescu: Cred că asta se leagă şi de Vasile Ernu, că are accent rusesc.

Mircea Vasilescu: Într-un interviu în Dilemateca, cînd evocai anii aceia pe care-i evoci şi acum, vorbeai de Eric Clapton, Deep Purple, Pink Floyd şi muzica rock, care erau din Occident şi aveau o încărcătură subversivă pentru că regimul comunist nu sprijinea asemenea năzbîtii. Veneau pe sub mînă, din străinătate, discuri cu formaţiile astea. Or, ele erau noi, la modă. Sau, o banalitate – blugii care veneau din străinătate. În acelaşi timp cu tot ce ai spus despre refugiul în trecut, în interbelic, în podul bunicii şi aşa mai departe, nu era şi o asemenea mişcare contrară, la care generaţia domniilor voastre a contribuit?

Dan C. Mihăilescu: Una era să fii nou în ceauşismul deschiderii, din anii ’65-’73, şi altceva să vrei să fii nou după anii ’80. Sînt epoci în care noutatea nu este subversivă, este pur şi simplu sincronizată. Noi, din ’65, după congresul al IX-lea, ne racordasem din nou la Occident. Era o înnoire de acvariu în care noutatea nu era pur şi simplu să fii la modă, să ştii ultimul LP al lui Bob Dylan sau mai ştiu eu al cui. Era simplă sincronizare. Eram ca ei. Dar asta a dispărut. Am mai avut noi ceva nou după Phoenix, după Iris?

Horia-Roman Patapievici: Te-aş corecta puţin, Dane, ca unul care sînt contemporan cu tine. Nu cred că noi ne-am creat o viziune despre trecut prin opoziţie cu o respingere a noului, pentru că nu identificam noul cu regimul comunist. Prezentul comunist nu era noul. Îl resimţeam ca pe ceva anormal şi instalat pe timp nedefinit, iar pasiunea noastră pentru tot ce venea din Occident scăpa logicii nou – vechi. Era nostalgia şi aspiraţia spre o lume a libertăţii. Ecuaţia noastră era, de fapt, un prezent detestabil – care era statul poliţienesc – şi o lume din care venea libertatea. Pasiunea faţă de nou era pasiunea pentru ceva ce noi nu aveam atunci. Abia după ce am intrat în circuitul realităţii, modernitatea a venit spre noi cu această logică nou –vechi, sau mai degrabă cu un soi de suflu irezistibil, spre înnoirea continuă.  

Foto: L. Muntean

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.