Societate

Resemnarea și victimizarea permanentă care ne aparțin, de altfel, tuturor, unui neam întreg, sînt arme bune împotriva invidiei.

În sensul de transmitere a ceva ce vine din trecut ca adevăr sau ca valoare, tradiția nu mai beneficiază de aceeași charismă.

Am înțeles ce sînt locurile comune și clișeele, și de atunci am tot luptat împotriva lor cum m-am priceput.

Orașul ubicuu care mă blochează, dar mă și călăuzește, mă conține și pe mine, și pe acel Acasă al meu.

„Adică ce se va întîmpla în apartamentul dumneavoastră?” „Activități culturale.”

Uniunea mistică cere persoanei depăşirea culturii şi chiar a intelectului, „sacrificarea” lui.

Mizele politicii vor fi mereu aceleași: puterea și banii, asortate cu efemerul și convulsivul acces la plăcere.

Toată copilăria și adolescența am umblat cu săpun și prosop în geantă.

În România, politețea și bunul-simț sînt cele mai mari blocaje ale vieții de adult, cu ele mori de foame.

Cuvintele latinești din titlu au devenit termeni tehnici pentru o disciplină nouă, hierotopia, care s-a dezvoltat la intersecția dintre studiul Noului Testament, studiul liturgic și arta sacră.

Ospitalitatea putea fi o deschidere momentană a casei pentru cei aflați în trecere sau se putea prelungi printr-o suită de gesturi integratoare pentru cei ce doreau să mai rămînă.

În vacanțe mi se întîmplau mereu nenorociri: cădeam, mă loveam, îmi rupeam ceva.

Mîncăm găini și porci, și cîte un biftec în sînge, dar cîți dintre noi mai facem legătura între friptura din farfurie și animalul viu.

Daniela Dumbravă şi Bogdan Tătaru-Cazaban, de la Institutul de Istorie a Religiilor (Academia Română), au propus o secţiune dedicată colegialităţii religioase organizate în act de ripostă faţă de o situaţie conflictuală acută, anume războiul civil din Liban.

S-ar putea spune că indianistica românească e o glosă tenace la influența lui Schopenhauer asupra lui Eminescu și, fără îndoială, a modelului iradiant pe care geniul poetului (cu tot cu ciclopicul său apetit cognitiv) l-a impus posterității.

Te simțeai ca-n „Scufița Roșie“, amenințată mereu de cîte un lup virtual care te pîndește din tufișuri în timp ce culegi floricele și e gata să te abată de la calea cea dreaptă.

Îmi dau seama că frica mea de schimbare nu vine atît din anxietate, cît din nesiguranța financiară permanentă a vieții mele în România.

Schimbarea de paradigmă culturală pe care o ilustrează dispariția cuvîntului ceaslov din vocabularul tinerei generații nu este neapărat un semn de sfîrșit al creștinismului, cît al unei anumite creștinătăți.

O altă reacție față de plictisul la care se vede obligată o întreagă clasă este rebeliunea sau fronda.

Așteptarea unei scrisori, a unui pachet, a oricărui contact cu lumea de dincolo.

O plimbare pe litoralul socialist al României e cea mai bună lecție pentru un copil de, să zicem, 10 ani, care acum se scaldă prin Thassos.

Starea de netrudă, de fericită desfătare, de contemplare a realelor tari.

Etosul democratic rămîne rezultatul unei civilizații personaliste a libertății, așa cum nu găsești dincolo de Europa și America de Nord.

Îmi aduc aminte cît de puține ustensile aveam în casă în copilărie, prin anii 1970 și 1980.

Dacă timpul și locul îmi permit desfășurarea unui astfel de demers, aleg un om pe care îl privesc fără așteptări o perioadă și cîteodată descopăr o frumoasă poveste, un alt fel de a trăi.

În locul ăsta e un zgomot de nedescris, abia dacă îți poți aduna gîndurile.

Brâncovenescul reprezintă o echilibrare a unei balanțe identitare în care ingredientele etnografice se poziționau în tensiune față de cele moderniste.

Acest text aspru cu Aristotel, scris ca un exercițiu de școală sau ca o suită de notițe rezumative, din perspectiva unui platonism tîrziu, afin cu Proclus, e o probă de vitalitate intelectuală a lumii bizantine, oferindu-se, în amurg, să-i inițieze pe florentini într-o cunoaștere spre care aceștia aspirau cu toată ființa lor.

Știu că m-am dus la magazinul Fondului Plastic, care mi se părea suprema chestie și în a cărui vitrină mă uitam precum Fetița cu chibrituri, pentru că prețurile erau, în general, inaccesibile.

Are o lupă fantastică în care uneori relele i se par bune, iar chestiile banale devin de nesuportat.

Era mult mai ușor de supraviețuit în cuplu, puteai pleca împreună cu partenerul la repartiție, de pildă.

Hippioții de altădată au dispărut oricum și mă așteptam la asta, în locul lor sînt „familiștii”, familii cu unul sau doi copii sau grupuri de familii, dornice să experimenteze comerțul de bazar.

A pune în comunicare multiplul, diversitatea persoanelor şi a realului cu un Pol suveran ţine tot de ritm, de vibraţia unitivă.

Oamenii adună, colecționează, se identifică fetișist cu diverse simboluri de statut, caută frenetic consumul ostentativ.

Sigur că România e o țară haioasă. De ridicolul de a trăi și a te descurca aici nu scapă nimeni.

A fost pentru prima dată cînd am văzut pe propria-mi piele cum funcționează sistemul. Sistemul corupt în care trăiam.

Privesc cartierul Șchei prin geamul autobuzului, nu s-a schimbat prea mult, e același cu cel pe care mi-l aminteam din copilărie, mă simt fericită atunci cînd regăsesc locuri familiare.

Proscrierea ca sentință pronunțată de către o autoritate a ierarhiei nu este decît constatarea statutului de proscris al acelui individ.

În momentul transfigurării pe muntele Taborului, Hristos a apărut însoțit de doi profeți ai Vechiului Testament: Moise și Ilie, despre care tradiția biblică spune că au trecut miraculos din această viață.