Tot ce trebuie să faci este să povestești

Publicat în Dilema Veche nr. 914 din 14 – 20 octombrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Pentru o lungă perioadă de timp, mi-a fost teamă să vorbesc în public, o formă de anxietate socială pe care nu reușeam să o depășesc. Probabil că mulți recunosc „simptomele” – încleștarea fălcilor, palpitații și transpirații reci, frica de ridicol, frica de a nu-mi pierde ideile sau de a nu-mi găsi cuvintele care ar fi fost urmată, inevitabil, de acel lung și stînjenitor moment de tăcere în care oamenii așteaptă să le spui ceva, orice, iar tu nu-ți dorești decît să fii lăsat în pace. Orice ieșire la rampă era pentru mine o tortură, orice treaptă, podium sau scenă mă intimidau. Uram conferințele, mesele rotunde, dezbaterile de orice fel la care era musai „să iei cuvîntul”, să-ți dai cu părerea și-i invidiam pe cei care puteau vorbi liber cu nonșalanță. Mi-am închipuit o vreme că anxietatea asta pleacă dintr-o timiditate în exces, însă mi-am dat seama că nu sînt chiar cel mai timid dintre oameni. Atunci care să fie cauza?

Mi-am amintit că, la un moment dat, la vîrsta preșcolară, eram ceea ce acum s-ar numi un copil „cu tupeu”. Nu un tupeu deranjant, nici obraznic. Într-o vacanță prin Bucovina, la restaurantul hotelului unde eram cazați, o nuntă era în plină desfășurare, iar eu am ținut morțiș, fără să mă împingă nimeni de la spate, să urc pe scenă ca să cînt. „Și acum o fetiță de cinci ani de la București vrea să-i dedice miresei o melodie!” – s-a făcut anunțul la microfon. Nu mai văzusem în viața mea un microfon, însă l-am luat plină de încredere de parcă m-aș fi născut cu el în mînă, cinci sute de oameni necunoscuți mă fixau cu privirea, am început să cînt „Roata morii se învîrtește, țac, țac, țac!”, pe atunci mă jucam de-a vedetele de la televizor și dădeam spectacole de una singură în camera mea. S-a lăsat cu aplauze și ovații, căci nuntașii erau deja chercheliți, am primit chiar și flori. După mulți ani, cînd trebuia să deschid gura pe la vreun eveniment ca să zic chestii deștepte și nu știam cum să scap mai repede, mă gîndeam la micul meu moment de glorie de la restaurantul „Balada” și oftam nostalgic. Unde a dispărut copilul de atunci?

Odată, pe la începutul anilor 2000, am fost invitată la o emisiune TV în direct a Mihaelei Rădulescu, genul ăla de emisiune-maraton de divertisment cu zeci de invitați la care se uita tot poporul, duminica, de pe canapeaua din sufragerie. Tema era ceva cu Popești celebri, nu că aș fi fost eu prea faimoasă, însă tocmai scrisesem un „manual de șpagă”, o curiozitate pe atunci, probabil că intram la capitolul „alte știri diverse”. Tot acolo am cunoscut-o și pe actrița Adina Popescu (cu care încă mă mai confundă cîțiva din generația părinților mei), era foarte drăguță, a venit la mine și mi-a zis că-i spun cîteodată oamenii: „Ce bine le zici în Dilema!”. Intervenția mea de vreo cinci minute era programată în desfășurător pe la finalul emisiunii, așa că a trebuit să stau patru ore înțepenită pe un scaun cu niște emoții de nedescris, să zîmbesc frumos la cameră, să bîțîi din cap la toate melodiile la modă, să asist la toate glumele și scenetele cu Popești, în timp ce mă întrebam cu oroare cînd oare îmi vine rîndul. Cînd a trebuit în sfîrșit să vorbesc, mi-am dat seama cu spaimă că, de la atîta stres, îmi amorțiseră buzele. Și o jumătate de cap. Trăiam un fenomen straniu de paralizie temporară. Totuși, am reușit cumva să-mi spun repede „poezia” pe care o pregătisem de acasă și am plecat de acolo, promițîndu-mi că nu voi mai merge niciodată la nici o emisiune TV. Dar am mai fost.

Tot încercînd să-mi fiu propriul coach și psiholog, fiindcă, pînă în urmă cu vreo zece ani, în România, nu se mergea pentru așa ceva la terapeut, m-am prins de unde mi se trage toată angoasa asta. Din școală, minunata școală românească unde nu doar că nu există cursuri măcar opționale de oratorie și retorică, atît de necesare în societatea de acum, însă nu ai voie să vorbești neîntrebat și nu ești încurajat în general să vorbești, atunci cînd ești scos la tablă, în fața clasei, a „publicului”, nu doar că nu e un moment de glorie, însă de cele mai multe ori scopul este să te faci de rîs pentru că nu ți-ai învățat lecția. Școala care uniformizează și care ucide orice formă de spontaneitate și de naturalețe a copilului care cînta din proprie inițiativă pe la nunți străine. Școala în care elevii sînt o turmă, nu individualități și în care profesorul e singurul speaker, unica autoritate. Sau cel puțin așa era școala în urmă cu 30 de ani, însă nu cred că s-a schimbat prea mult.

Îi observ pe copiii care trebuie să spună cîteva cuvinte pe la lansările noastre de carte sau la alte evenimente dedicate lor. Sînt copii deștepți, copii care scriu și care știu să se exprime. Mulți, cînd dau pentru prima dată de microfon și de public, se crispează sau se blochează, fac fețe-fețe și transpiră, exact ca mine în urmă cu cîțiva ani. „Despre ce e vorba în textul pe care l-ai publicat în revistă?” – încerc eu să-i ajut. Se uită la mine ca niște căprioare speriate și nu-s în stare să-și povestească propriul text. „E timid!” – intervine sfios mama sau tata, îl iau de mînă pe copil și-l duc departe de balaurul microfon. Și-mi pare rău pentru că acel copil deștept și talentat va trece, la maturitate, prin aceleași chinuri prin care am trecut eu. Deși poate că ar fi fost un bun vorbitor. Nu nativ, căci foarte puțini sînt nativi, însă toată povestea asta cu oratoria se educă, se poate învăța, totul ține de exercițiu.

Eu, una, m-am „vindecat”, și tot datorită copiilor. După ce am publicat primele cărți, editura a început să organizeze vizite prin școli, iar publicul meu era alcătuit din copii. La început, aveam aceleași emoții ca în fața unui public adult, pentru că dacă un mecanism e înțepenit, cu greu mai reușești să-l pornești, dar și cînd îl pornești... Mă simțeam scoasă la tablă, în fața clasei, pînă cînd mi-am zis: „În fond și la urma urmei, sînt doar niște copii... ce tîmpenii le pot spune?”. M-au ajutat și ei, cu dezinvoltura întrebărilor. Mi-am dat seama cu timpul de greșelile de „începător” pe care le făceam – mă uitam fix la cel din prima bancă de parcă publicul meu ar fi fost alcătuit dintr-un singur spectator, iar bietul copil se simțea ba intimidat, ba foarte important. Am învățat să învălui clasa cu privirea, să mă adresez tuturor și fiecăruia în parte, în același timp. Să vorbesc rar, să folosesc cuvinte simple, să fac pauze. Dar mai ales mi-am dat seama că nu trebuie să mă lansez în cine știe ce teorii savante, tot ceea ce trebuie să fac este să povestesc. O poveste bine spusă întotdeauna va atrage atenția atît copiilor, cît și adulților, cu toții avem nevoie de poveste.

Am aplicat aceleași „tehnici” în librării, la evenimente, la conferințele și mesele rotunde pe care le uram atît înainte, privindu-mi publicul și gîndindu-mă de fiecare dată: „În fond, sînt doar niște copii!”. Culmea e că a început să-mi placă și s-o regăsesc pe Adina mică, aceea care cînta pe la nunți. Turui de n-am aer, mai fac și pauze, învălui cu privirea, pun întrebări retorice. Și povestesc. Îmi place la nebunie să povestesc. Sînt conștientă că nu voi ajunge niciodată un mare speaker motivațional, că nu sînt un bun vorbitor nativ, că n-am charisma și umorul domnului Pleșu, de pildă, sau ale lui Radu Paraschivescu, doi dintre „vorbitorii” mei preferați, dar măcar știu că nu mă voi face de rîs.

Ca și în scris, mai contează ceva – onestitatea. Onestitatea se transmite publicului, se simte. De aceea, mă enervează aproape toate discursurile sforăitoare ale politicienilor români (chiar și ale celor care nu sînt agramați) – pentru că nu sînt oneste, sînt goale de conținut, nu spun nimic, nu-i crede nimeni. Poate că ar trebui să se adreseze măcar o dată unui public alcătuit din copii, ar avea ce să învețe de acolo. Iar dacă aveți copii, încurajați-i să vorbească, să se exprime, dar mai ales să povestească!

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.