În România, dacă nu faci parte din nici o gașcă, nu exiști

Publicat în Dilema Veche nr. 913 din 7 – 13 octombrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Pe la 15 ani, cînd am avut prima mea criză adolescentină sau, mă rog, „existențială”, tot ce-mi doream era să fac parte dintr-o gașcă de copii de vîrsta mea, nici nu conta care, putea să fie de rockeri, punkiști, depeșari sau ce mai era pe atunci, sau o gașcă din asta de cartier, fără nici o motivație, fără nici un liant, important era doar sentimentul de apartenență la grup. Nu-mi doream neapărat un iubit, sufeream însă cumplit că nu aveam un grup de prieteni, o gașcă a mea. Îi vedeam cum se strîngeau seara pe la blocuri, la bătătorul de covoare, gașca de la scara unu cu gașca de la scara trei, cum se hăhăiau la unison din te miri ce, beau cola, poșteau țigări, fetele își etalau noii blugi marca Motor și buricele goale, se cuplau între ei, permutări de n luate după k, se distrau de minune în vreme ce eu mergeam singură spre casă, o casă în care gașca „familială” alcătuită doar din mama și tata devenise insuportabilă (și cît de bine mă simțisem alături de ei pînă în urmă cu trei ani!). La școală erau alte găști din care nu făceam parte – chiuleau împreună la barul de vizavi de școală, copiau unul după altul la teze și-și împrumutau caietele de română cu comentarii, plănuiau excursii, vacanțe, se invitau unul pe altul la petreceri – „bairame”, cum se numeau pe atunci – la care eu eram rareori invitată. Erau găștile de fete în care toate se tundeau la fel, slăbeau la fel, care se armonizau uneori cu găștile de băieți populari, cei care făceau sport și își etalau mușchii. Între mine și cîteva dintre prietenele mele bune din copilărie apăruse o prăpastie – fiecare își avea deja gașca ei, mă mai chemau și pe mine să particip la întîlnirile lor de grup, de complezență, dar mă simțeam timorată și nu mă integram, nici nu aș fi avut cum, fiindcă își aveau glumele lor, amintirile lor comune, spunea unul ceva și ceilalți izbucneau în rîs, iar eu, una, nu pricepeam nimic pentru că veneam „din afară”, funcționau ca un unic organism mutant cu mai multe capete. Așadar, îmi doream cu disperare să fac parte dintr-o gașcă din asta, iar orice psiholog de atunci sau din zilele noastre ar fi spus: e ceva normal, în adolescență, gașca ține de cald, individul imatur și nesigur pe el are nevoie de acceptarea grupului și să slujească interesele grupului ca să se simtă pus în valoare, în afara grupului el nu există. Totuși, fusesem un copil sociabil, gata să se împrietenească cu oricine. N-am fost un copil introvertit și cu probleme de adaptare, în gimnaziu mă împrietenisem și cu loazele clasei, din ultimele bănci, sau cu copiii mai săraci, fără să fac vreo diferență. Totuși, în adolescență s-a rupt ceva, poate că au apărut complexele și încrederea în sine a început să scadă, însă și școala era cum era și încuraja uniformizarea, nu individualitatea; în plus, societatea în anii ʼ90 se schimba cu repeziciune, apăreau găștile copiilor celor îmbogățiți peste noapte, unii veneau la liceu cu Merțanul lui tata, ceilalți schimbau două sau trei autobuze pentru că locuiau în comuna Pantelimon. Copilul de doctor era în continuare copil de doctor, în vreme ce copilul de inginer nu mai conta pentru că întreprinderea la care lucrase tata era în faliment și tata intrase în șomaj. Iar copiii șmecherilor, ai micilor întreprinzători care „făceau” săptămînal Turcia, ca să aducă aici blugi „originali” și lanțuri de aur, își înființau propriile lor găști de șmecheri. Pe scurt, se năștea o lume „nouă”, în care nici generația părinților noștri nu se mai regăsea, darămite noi, care ne luptam cu emoțiile noastre adolescentine. În clasa a IX-a am fost atît de fericită că o gașcă din asta a unei prietene m-a luat și pe mine la un festival – Rock 93 –, încît m-am îndrăgostit imediat de primul pletos cu ochi albaștri din gașca aia care m-a băgat un pic în seamă. Îl chema Fane și marea dragoste a durat trei zile, cît a ținut festivalul. Au urmat din nou depresia și însingurarea pînă pe la 18 ani, cînd am început să fac parte din tot felul de găști bețive și pierzătoare de timp, și așa mi-am petrecut tinerețea. Cu iluzii și deziluzii.

Apoi mi s-a cam făcut lehamite de găști și am încercat să le evit, însă în așa fel încît să nu supăr pe nimeni. Rezultatul – trăiesc în continuare într-un mic apartament oferit de ai mei, ingineri, din banii lor „puși deoparte”, din fericire întreprinderea lor n-a dat faliment în anii ʼ90, altfel trebuia să mai plătesc și chirie, nu reușesc de patru ani să-mi schimb mașina din 2006, supraviețuiesc de la o lună la alta. Ca mulți alții din țara asta care nu au înțeles că „gașca” e, de fapt, cheia succesului, chiar dacă nu ai făcut parte de la bun început din ea, pentru că nu ai fost un privilegiat, poți să fii acceptat prin căsătorie, nășire, încuscrire etc. și alte legături de rudenie sau spirituale. Pentru că românii cu astea spirituale le cam au! Nu lași niciodată la nevoie un fin sau un naș, chiar și un nepot mai îndepărtat merită să fie ajutat, la nevoie, pentru că face parte din haita ta. Pentru că n-am avut nici o tangență cu găștile politice (deși cunosc mulți care au plecat de jos și „s-au ajuns”, au ales la timp gașca potrivită), de găștile culturale și literare m-am lovit cel mai des și mi se pare absurd faptul că există, fiindcă nu au nici o miză, nu prea se fac bani din cultură și literatură în România. Ce am văzut acolo m-a speriat atît de tare încît, prin anii 2000, am decis că vreau să scriu literatură pentru copii și din acest motiv – nu scria nimeni literatură pentru copii pentru că, în accepțiunea tuturor, era o literatură „mică” și neimportantă, nu-ți aducea nici prestigiu, nici glorie, nu exista aici nici o gașcă (între timp a apărut una și acolo). Un coordonator de proiecte culturale mi-a povestit, la un moment dat, că a încercat să facă un proiect în care să adune laolaltă mai mulți scriitori contemporani, fără să aibă habar de găștile lor. I-a ales pe cei care îi plăceau lui cum scriu. Și a început să dea telefoane, iar prima întrebare pe care a primit-o din partea scriitorilor nu a fost în ce constă proiectul, care e onorariul etc., ci „Cine mai vine?”. Apoi au început discuțiile și negocierile, „Păi, dacă o să fie și X, eu nu pot, avem o problemă unul cu altul, nu ne înțelegem... Dar n-ar fi bine să-l iei și pe Y? E băiat bun, scrie bine chiar dacă e la început, garantez pentru el”. Amicul meu, coordonator de proiecte, s-a luat cu mîinile de cap, jumătate dintre scriitorii aleși erau certați cu cealaltă jumătate și cei mai mulți încercau să-și împingă în proiect prietenii de pahar sau iubitele poetese. Singurii care s-au comportat profesionist și care n-au întrebat nimic au fost trei scriitori care locuiau de multă vreme în afara țării, și asta poate spune ceva despre țară, în primul rînd.

Mi-am dat seama cu timpul, cu amărăciune, că România e țara găștilor, nu doar politice, ci în orice domeniu, de la apicultură la cercetare și spitale, de la mediul universitar la cel al educatoarelor de grădiniță. Aproape în orice sat românesc există gașca primarului, grupul de „șmecheri”, mici întreprinzători locali ale căror „afaceri” înfloresc peste noapte, iar ceilalți, oamenii obișnuiți care nu fac parte din gașcă, sînt o cantitate neglijabilă, alegătorii, cumpărați cu zahăr și ulei înainte de alegeri. Veți spune că și în alte țări există găști, grupuri de interese... Da, e adevărat, însă acolo se mai ține cont și de CV-ul omului, și de profesionalismul lui, ajung prin diferite funcții și cei care nu fac parte din nici o gașcă, dar au demonstrat că sînt buni la ceva, iar lucrurile funcționează. Însă găștile din România sînt exact ca acelea din adolescența mea – într-o societate nesigură și imatură, indivizii au nevoie de apartenența la grup și să servească interesele grupului ca să fie puși în valoare. S-a văzut și la ultimul congres PNL care mie, uneia, mi-a creat un sentiment profund de gașcă tipic românească în care criteriile valorice nu contează, doar interesele comune.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.