„Epoca brâncovenească”

Publicat în Dilema Veche nr. 906 din 19 – 25 august 2021
„Epoca brâncovenească” jpeg

Trebuie s-o recunoaștem, puținor domnitori sau șefi ai statelor românești de-a lungul vremii le-a reușit această performanță ca numele lor să devină la superlativ simbolul unei epoci dătătoare de conținut identitar în viața unei națiuni. Autorul performanței pe care o evoc în acest text este domnul Țării Românești Constantin Brâncoveanu, care și-a făcut loc și în sinaxarul românesc cu un talent extrem de rar și subtil, acela de a muri oportun și semnificativ. Oricît n-am căuta nod în papură lui Brâncoveanu și epocii lui, impozite prea mari, neglijarea capacității defensive a țării, concentrarea puterii economice într-un grup restrîns, nici o întreprindere istoriografică de acest gen nu va zgîria măcar piedestalul vieții și operei acestui om cu adevărat de excepție. Pentru a susține această afirmație voi evoca o etapă din receptarea epocii lui Constantin Brâncoveanu în formarea unui stil național românesc, și anume cea a perioadei interbelice. Titlul este împrumutat de la un articol scris de G.M. Cantacuzino în 1932 și publicat în volumul său Isvoare și popasuri din 1934.

Consecințele primului război mondial pun societatea românească în fața unei provocări de proporții în a găsi un numitor comun tuturor componentelor istorice ale națiunii române, adunate într-un stat menit de data aceasta a dura ceva mai multă vreme. Bucureștiul era capitala noului regat al României Mari, dar în mod compensator inima ei bătea în Transilvania, acolo unde se construiește catedrala încoronării pentru a face din ceremonialul încoronării o întemeiere simbolică. Noua construcție, o sinteză de biserici valahe cu funcție aulică, face trimitere și spre brâncovenesc. În același timp însă, transformările demografice și politice ale secolului XX aduc noi actori sociali pe scena istoriei: țăranul român și știința etnografică, pe de o parte, proletarul și avangarda artistică, pe de altă parte. Brâncovenescul reprezintă o echilibrare a unei balanțe identitare în care ingredientele etnografice se poziționau în tensiune față de cele moderniste.

Confruntat cu țărănismul ideologic și consecințele sale stilistice, pe de o parte, și cu modernismul, pe de altă parte, stilul național din anii 1930 se întoarce mai conștient și mai profund spre arta brâncovenească. Pe lîngă restauratorii și istoricii de artă și arhitectură, Ion D. Traianescu, Nicolae Ghica-Budești, Ștefan Balș, I.D. Ștefănescu, ale căror lucrări încep să dezvăluie arta veche, cel care a încercat o adevărată sinteză între vechi și nou, plasîndu-se programatic între modernism și stil național, este G.M. Cantacuzino. Următoarea definiție a artei brâncovenești formulată într-un articol intitulat „Brâncoveanu sau izbînda oltenească”, scris în anii 1932-34 și publicat în volumul Isvoare și popasuri la Editura Fundațiilor în 1934, exprimă ideea continuității ascunse între vechi și nou: „Arta brâncovenească este pentru noi semnul că există undeva în lumea formelor și a ideilor o țară a Făgăduinței unde se vor realiza însușirile noastre artistice dintre care atîtea dorm încă în somnul lor letargic cum dorm în munții, încă nespintecați, în somnul lor inform coloanele viitoarelor peristiluri, ce-și vor arunca umbra pe pămîntul țării noastre” (Isvoare și popasuri, p. 143).

Arta brâncovenească este astfel o promisiune artistică văzută ca expresie a unei năzuințe naționale, un potențial, neexploatat încă, dar care este singura și sigura sursă a inspirațiilor viitoare. G.M. Cantacuzino este programatic în aceste judecăți și anunță într-un fel ultima fază a neoromânescului, rezultat din sinteza cu modernismul. Astfel, dintre moderniști, unii au pendulat între cele două registre stilistico-ideologice (Petre Antonescu, Octav Doicescu, Henriette Delavrancea-Gibory, Duiliu Marcu și însuși G.M. Cantacuzino). Dincolo de o continuitate dorită, dar care rămîne imperceptibilă încă, la nivelul exigențelor lui G.M. Cantacuzino, ar exista o lege a dezvoltărilor stilistice care face din arta brâncovenească adevărata matrice a noului: „Epoca brâncovenească este o platformă de unde aspirația își poate lua zborul; epoca brâncovenească conține în spiritul legilor sale un program de realizări pentru mai multe secole. Cînd analizăm operele acestei epoci de izbînzi și aruncăm pe urmă o privire asupra secolelor premergătoare, vedem îndată că perioada brâncovenească este aceea în care sufletul românesc a intrat în stăpînirea posibilităților sale creatoare. De aceea domnia brâncovenească este mai mult decît un simplu capitol al evoluției noastre; ea începe o eră nouă în care mai trăim, ea înseamnă începutul maturității noastre artistice” (Isvoare și popasuri, p. 143).

Într-alt eseu din același volum, intitulat „Epoca brâncovenească”, G.M. Cantacuzino formulează apodictic „Nu există estetică fără etică” și subliniază în repetate rînduri că îndrăzneala politică a lui Brâncoveanu și coerența acțiunii sale internaționale, conflictele cărora a trebuit să le facă față în interior și exterior, suferința unui viitor incert sînt sursa reușitei lui în plan cultural. Dincolo de talentul său politic, Constantin Brâncoveanu este un artist și autorul unei descătușări de energii naționale, care depășesc cu mult simpla enumerare a influențelor externe care s-au exercitat asupra artei sale: „Dacă istoria lui Brâncoveanu pare tragică de la început pînă la sfîrșit, dacă domnia lui n-a fost decît un lung joc periculos, ce-și încerca norocul în mijlocul vicleniilor lăuntrice și mișeliilor exterioare, joc care n-a încetat a fi o singură clipă o sfidare a soartei care trebuia să se răzbune crunt în urmă, arta brâncovenească nu trădează o clipă lunga suferință a mîndrului boier, care primise cu atîta demnitate să fie pus la cîrma țării sale” (Isvoare și popasuri, p. 128-129).

Iar fraza-cheie în interpretarea fenomenului brâncovenesc este: „Judecînd după operele pe care le-a lăsat epoca brâncovenească, era de așteptat ca arhitectura românească să se dezvolte și să intre în rangul marilor arhitecturi, care fac mîndria civilizațiilor. În arta brâncovenească sînt posibilități de dezvoltare pentru un mare imperiu” (Isvoare și popasuri, p. 131).

Fără a fi istoric de meserie, G.M. Cantacuzino intuiește dimensiunea care face din arta brâncovenească un fenomen aparte, aspirația imperială, care nu e numai a lui Brâncoveanu, ci în primul rînd a clanului din care face parte, Cantacuzinii, și, mai larg, a unei elite creștine din Imperiul Otoman, din care fac parte și Mavrocordații, coagulată în jurul patriarhiei ecumenice, care cred că pot visa la imperiul creștin ortodox, măcar prin înflorirea culturală pe care o stimulează. Această intuiție a lui G.M. Cantacuzino, exprimată înainte ca Iorga să-și fi publicat capitolul din Istoria Românilor în care trimite la dimensiunea imperială a monarhiei lui Brâncoveanu, este o provocare lansată istoricilor. La peste o generație de la N. Iorga și G.M. Cantacuzino, în istoriografia românească s-a formulat „ideea imperială românească”. Brâncoveanu, în pofida mult discutatei slăbiciuni militare, a integrat această dimensiune în viziunea sa istoristă.

Însă continuatorilor lui Nicolae Iorga și G.M. Cantacuzino, rămași în țară, le-a fost dat să fie martorii dezechilibrului profund din devenirea națiunii române, cel în care extremele s-au confruntat violent și au dominat violent stilul național: proletcultismul și național-comunismul. Victima acestui dezechilibru a fost amintirea epocii brâncovenești. Cu mijloacele pașnice ale scrisului, dar nu lipsite de riscuri, istorici și artiști au știut să apere monumentele epocii brâncovenești, dar nu era un context propice să asculte argumente raționale. Că Văcăreștiul a căzut jertfă atunci este oarecum mai de înțeles decît faptul că nu a fost reconstruit după 1989. Dar aici începe altă poveste. Brâncoveanu și admiratorii lui și-au făcut datoria.

Petre Guran este dr. în istorie bizantină al École des Hautes Etudes en Sciences Sociales, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.

Foto: Hurez

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Momentul de glorie în care România a fost pe locul 2 în lume la Olimpiadă, după SUA. De ce a sfidat Ceauşescu Rusia
La Olimpiada  de vară din 1984, din Los Angeles, România a adus acasă 53 de medalii, situându-se pe locul 2 în lume, după SUA. Participarea la evenimentul sportiv a reprezentat o sfidare la adresa Rusiei, care a făcut presiune asupra lui Ceauşescu pentru a boicota evenimentul. Argumentul care l-a convins pe dictator, pe lângă cei 120.000 de dolari primiţi pentru participare, a avut legătură cu contextul economic din ţară.
image
Câmpurile morţii de sub mall-urile din Ploieşti. Descoperire făcută de arheologi
Extinderea municipiului Ploieşti spre comunele Blejoi sau Aricheştii Rahtivani a scos la iveală un veritabil câmp al morţii, care ascunde deopotrivă comori unice, vechi de mii de ani, dar şi informaţii relevante despre o civilizaţie demult apusă.
image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.