Societate

Țăranii români erau atrași de condițiile de viață promise de cehoslovaci – găzduire, mese bune și o plată identică cu cea primită de către fermierii cehoslovaci.

Nu ne erau la îndemînă nici industria de Halloween, nici romanele lui Stephen King, nici filmele de groază, dar nevoia de sperietură și de un anumit tip de contact cu supranaturalul exista, era prezentă.

Nici nu te gîndești, aproape că nici prin minte nu-ți trece că respectivul bunic e o ființă de sine stătătoare, care a avut și are o viață proprie, o carieră, iubiri, cum afli mai tîrziu. În momentele alea îl vezi doar în raport cu tine.

Ce naivi sîntem toți copiii ăștia ai Estului care am rămas în Est, cum sperăm în permanență că tot ce ni se întîmplă e doar o situație nefastă, o conjunctură, cum ne imaginăm că într-o bună zi ne vom trezi dimineața într-o lume cu totul nouă!

O mică telenovelă a avut loc în urmă cu cîteva săptămîni în sînul Academiei Goncourt.

Capătul de acuzație dezvoltat în text este de a nu fi reformat sau înnoit învățămîntul teologic din România fie din cauza lipsei de implicare, fie dimpotrivă, prin exces de control.

Hildegard se bucură de privilegiile unei personalități-vedetă: misterioasele sale miniaturi sînt accesibile nu doar prin somptuoase volume de artă, ci și prin digitalizare.

Cei care dau din coate ca să răzbată aici sînt tot copiii altor orașe sau copiii care au venit din localități mici care nu le ofereau nici o șansă.

Există, printre musulmani, voci care susţin reflecţia şi interpretarea creatoare a islamului, există opoziţie faţă de integrismul devenit ideologie de luptă.

Structura trinitară a monoteismului creștin primește, coerent și sistematic, felurite replici sau extrapolări: timpul are trei dimensiuni.

Boala nu numai că a ieșit din micile ecrane, dar a devenit tapetul vieții noastre cea de toate zilele.

Cînd a trebuit în sfîrșit să vorbesc, mi-am dat seama cu spaimă că, de la atîta stres, îmi amorțiseră buzele. Și o jumătate de cap.

Poți fi păcătos fără să ai a-ți reproșa altceva decît faptul că nu ești pregătit pentru o aventură supranaturală de mari proporții.

Oricît de venerabilă şi de prolifică, tradiția devine în lumea modernă doar o alternativă spirituală şi, prin urmare, este condusă spre „o mărturie austeră”, fără a-și pierde însă demnitatea pe care i-o conferă propria creativitate, istorie şi adeziune din partea credincioșilor săi.

Ursul Ghiță a fost purtătorul de cuvînt al defavorizaților și apărătorul diferențelor.

Aspectul său a rezultat din modul în care răzeșii și-au construit cu înțelepciune și chiverniseală gospodăriile, din vremuri imemoriale.

De găștile culturale și literare m-am lovit cel mai des și mi se pare absurd faptul că există.

Nu certitudinea plană se potriveşte în privinţa divinului, ci drumul orientat de infinitul ţintei.

Asemenea altor națiuni (preponderent) ortodoxe, românii au o veche relație cu Sfîntul Munte Athos, milenara Republică monahală unde imperiul bizantin subzistă spiritual, în pofida catastrofei otomane de la 1453.

Ideea e că exista o anumite calitate și profunzime a conversațiilor cu oameni la care nu aveai altfel acces.

Resemnarea și victimizarea permanentă care ne aparțin, de altfel, tuturor, unui neam întreg, sînt arme bune împotriva invidiei.

În sensul de transmitere a ceva ce vine din trecut ca adevăr sau ca valoare, tradiția nu mai beneficiază de aceeași charismă.

Am înțeles ce sînt locurile comune și clișeele, și de atunci am tot luptat împotriva lor cum m-am priceput.

Orașul ubicuu care mă blochează, dar mă și călăuzește, mă conține și pe mine, și pe acel Acasă al meu.

„Adică ce se va întîmpla în apartamentul dumneavoastră?” „Activități culturale.”

Uniunea mistică cere persoanei depăşirea culturii şi chiar a intelectului, „sacrificarea” lui.

Mizele politicii vor fi mereu aceleași: puterea și banii, asortate cu efemerul și convulsivul acces la plăcere.

Toată copilăria și adolescența am umblat cu săpun și prosop în geantă.

În România, politețea și bunul-simț sînt cele mai mari blocaje ale vieții de adult, cu ele mori de foame.

Cuvintele latinești din titlu au devenit termeni tehnici pentru o disciplină nouă, hierotopia, care s-a dezvoltat la intersecția dintre studiul Noului Testament, studiul liturgic și arta sacră.

Ospitalitatea putea fi o deschidere momentană a casei pentru cei aflați în trecere sau se putea prelungi printr-o suită de gesturi integratoare pentru cei ce doreau să mai rămînă.

În vacanțe mi se întîmplau mereu nenorociri: cădeam, mă loveam, îmi rupeam ceva.

Mîncăm găini și porci, și cîte un biftec în sînge, dar cîți dintre noi mai facem legătura între friptura din farfurie și animalul viu.

Daniela Dumbravă şi Bogdan Tătaru-Cazaban, de la Institutul de Istorie a Religiilor (Academia Română), au propus o secţiune dedicată colegialităţii religioase organizate în act de ripostă faţă de o situaţie conflictuală acută, anume războiul civil din Liban.

S-ar putea spune că indianistica românească e o glosă tenace la influența lui Schopenhauer asupra lui Eminescu și, fără îndoială, a modelului iradiant pe care geniul poetului (cu tot cu ciclopicul său apetit cognitiv) l-a impus posterității.

Te simțeai ca-n „Scufița Roșie“, amenințată mereu de cîte un lup virtual care te pîndește din tufișuri în timp ce culegi floricele și e gata să te abată de la calea cea dreaptă.

Îmi dau seama că frica mea de schimbare nu vine atît din anxietate, cît din nesiguranța financiară permanentă a vieții mele în România.

Schimbarea de paradigmă culturală pe care o ilustrează dispariția cuvîntului ceaslov din vocabularul tinerei generații nu este neapărat un semn de sfîrșit al creștinismului, cît al unei anumite creștinătăți.

O altă reacție față de plictisul la care se vede obligată o întreagă clasă este rebeliunea sau fronda.