O spusă veche

Publicat în Dilema Veche nr. 899 din 1 – 7 iulie 2021
O spusă veche jpeg

Există o veche spusă care rezumă, după mine, condiţia „polului plus”. Îi redă cu o somptuoasă simplitate înălţimea atotcuprinzătoare. „Chemat sau nechemat, Dumnezeu va fi de faţă.” Vocatus atque non vocatus Deus aderit. Carl Gustav Jung o înscrisese pe frontonul casei sale de la Küsnacht. Era, potrivit unei scrisori din noiembrie 1960, maxima sub care trebuia să-şi conducă eforturile. „Am pus inscripţia ca să amintesc pacienţilor şi mie însumi: timor dei initium sapientae [frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii, Proverbe 1,7]. Aici începe un drum nu mai puţin însemnat, pentru a ne apropia nu de «creştinism», ci de Dumnezeu însuşi, care e tema ultimă.” Cînd vorbeşte despre un alt drum decît cel religios, Jung nu are, probabil, decît intenţia de a marca ce ţintă capitală are demersul lui. E actul unui om modern care, cu îndrăzneala şi riscurile autonomiei sale de cercetare, se lansează spre un Principiu pe care îl recunoaşte drept esenţial pentru condiţia noastră.

A avea conştiinţa lui Dumnezeu – potrivit inscripţiei care consemna vechea spusă – înseamnă a avea conştiinţa prezenţei Lui care se bolteşte asupra întregului real, care nu admite încadrări regionale, nici căi exclusive. E un Pol fără de care nici o fărîmă de existent nu ar ţine, spre care şi alte intuiţii, şi alte perspective, şi alte drumuri decît cele „explicite”, „familiare”, „oficiale” sînt deschise. Un om credincios i-ar putea oare refuza Dumnezeului în care crede o asemenea nemărginită, universală prezenţă?

Istoria spusei de mai sus e, ea însăşi, expresivă în această privinţă. Jung a găsit-o în Adagia, culegere de spuse memorabile, greceşti şi latine, pe care Erasmus o publicase în 1500, la Paris, şi pe care o îmbogăţise în zece rînduri. Ediţia ultimă, a şaisprezecea, din 1536, de la Basel, cuprindea 4.151 de „articole”. Umanistul adunase astfel ceea ce putea fi un „legat” de înţelepciune antică trecut modernilor, cu noile lor căutări, descoperiri, crize, cu proaspăta lor diversitate confesională.

Pentru adagiul în cauză, Erasmus a avut ca sursă Istoria războiului peloponesiac, 1.118.3, unde Tucidide relatase: „Înainte de a porni la luptă, cu toate că se hotărîseră deja să-i atace pe atenieni, spartanii au trimis la Delfi să-l întrebe pe zeu dacă le va merge bine în război. După cum se spune, zeul le-ar fi răspuns că, de-şi vor pune toată tăria în luptă, vor fi biruitori. Şi a adăugat că el însuşi va fi cu ei, fie că îl vor chema, fie că nu”. În ceea ce priveşte înfruntarea armată, aşadar, zeul nu-şi angajează puterea, nu e partizan, nu decide. Poate că, întrebat de atenieni, ar fi dat acelaşi răspuns. Ceea ce afirmă, cu o nuanţă stranie, vrednică de oracol, este propria prezenţă la faţa locului, invocată sau nu de combatanţi, sesizată sau nu de ei, recunoscută sau nu ca atare. Zeul nu face deosebire între tabere. Multiplicitatea, diversitatea (agresivă în acest caz) e treaba umanului, ţine de nivelul lui. Zeul face deosebirea între acest nivel – al multiplului mînat de interese opuse, de vederi mărginite, parţiale – şi propria lui privire care îi însoţeşte pe toţi, care îi cuprinde din înaltul ei discret, greu de recunocut, misterios. E o privire „sferică”, atotcuprinzătoare, care îi îmbrăţişează pe muritori, fie că aceştia îşi ridică sau nu ochii spre ea.

Simone Weil, care filozofa într-un orizont unde temele vechi greceşti consună cu temele creştine, socotea că Homer a pus asupra altui război, cel troian, o privire asemănătoare cu cea a zeului. Potrivit ei, războiul dă pe faţă calitatea mobilurilor şi a relaţiilor „naturale” între oameni. Iar această calitate e de tipul forţei. În oameni şi în lume, e supranatural tot ceea ce nu se supune imperiului forţei, tot ceea ce e liber de mecanismul ei brut. Or, Homer are pentru combatanţii ambelor tabere aceeaşi privire încărcată de admiraţie, de tristeţe, de compasiune. Undeva în Caiete, Simone Weil spune: „E imposibil să-i iubeşti şi să-i înţelegi deopotrivă pe învinşi şi pe învingători, cum face Iliada, altfel decît din locul situat în afara lumii, unde stă înţelepciunea lui Dumnezeu”.

Potrivit oracolului de la Delfi şi Simonei Weil, divinul nu „rezolvă” crizele oamenilor. Le oferă doar acel „pol plus” spre care îşi pot ridica ochii, spre care îşi pot mobiliza înţelegerea. Le oferă verticala unei priviri căreia pot încerca să se asimileze. Strădania spirituală (şi cea a filozofiei vechi) constă tocmai în „a lua înălţime”, a-ţi creşte asemănarea cu privirea divină sferică, a privi realul cu nepărtinirea ei, de o egală prezenţă, de o egală efuziune. În cuvintele lui Iisus, desăvîrşirea Tatălui înseamnă într-adevăr: „El face să răsară soarele şi peste cei răi, şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).

Spusa zeului, amintită de Tucidide, reapare la Horaţiu, în Oda II, 18, 40. Poate că, în interpretarea poetului roman, ea nu mai are înălţimea stranie a oracolului. A fost întrucîtva „domesticită”, făcută mai pe înţelesul şi pe interesul comun. Poetul pune alături soarta trufaşului avid de bogăţii, care nu va scăpa de coborîrea în Hades, în „palatul lui Orcus”, şi soarta celui sărman, pe care „la capătul încercărilor, chemat sau nechemat, Zeul îl eliberează”. Aici, zeul „face dreptate” între muritori, fie şi în viaţa de dincolo; judecă, distinge, compensează, „echilibrează”. Dar dacă intervine, intervine eliberator.

Oricum, e de luat aminte că spusa cu pricina îşi dovedeşte chiar istoric încărcătura de universalitate. Traversează culturile şi secolele: de la oracolul lui Apollo rostit în cursul războiului între Atena şi Sparta la poetul din preajma lui Augustus, la umanistul creştin din Renaştere şi pînă în modernitate. În fiecare cultură şi epocă, ea a atras reflecţia, a primit interpretări influenţate de aerul timpului, a continuat să interpeleze cu înălţimea ei polară.

„Chemat sau nechemat, Dumnezeu va fi de faţă.” Neclintit, El e o referinţă care poate fi ignorată, dar care e cu neputinţă de evacuat. Oferă tuturor – cu o generoasă „indiferenţă” – posibilitatea sensului. Stă pretutindeni ca ţinta spre care se poate îndrepta vectorul credinţei, al reflecţiei, al intuiţiei, al înţelegerii, al rugii, al transformării de sine. Polul divin nu e doar „atotţiitor”. Nu ţine doar tot realul în fiinţă. El e şi atotdătător de sens. E, adesea, un sens grav, dificil, care pune la încercare şi la limită puterile umane, căci e un sens care trebuie să se lanseze pe direcţia transcendenţei, să vizeze o ţintă „cu totul Alta”. Dar, în acest efort, El stă alături de uman. Chemat sau nechemat, Dumnezeu este de faţă.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Frontonul casei lui Jung de la Küsnacht (wikimedia commons)

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.
image
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin a fost filmat de un turist. „A ajuns până la geamandură, acolo a înhăţat-o rechinul“
Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.