Alte veri

Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
Zizi și neantul jpeg

În vara în care s-a născut copilul meu, cum am mai scris, eram fericiți că urma un nou început: ieșise Convenția Democratică în alegeri și lumea părea să fie a noastră.

A și fost, într-un anumit fel. După ce copilul meu a luat stafilococul din spital și a trebuit să facă oxacilină din primele zile, s-a vindecat și am intrat într-un oarecare normal. Nu a fost ceea ce noi am numi azi normal. Dar a fost normalul primei veri din viața lui. Era o vară mai răcoroasă decît de obicei. Țin minte și acum momentul în care am ajuns în casa socrului meu, pe care crezusem că o renovasem. Da, nu mai avea gîndaci, camera copilului era proaspăt zugrăvită și conținea doar ce era necesar. Era luminoasă și spațioasă. Și mai era și cîinele ăla înțelept, Vasile, care stătea în fața ușii, ca și cum locul ar fi fost al lui de cînd lumea – și probabil chiar era.

Dar cam asta era tot. În afara de asta, se simțea o apăsare atît de înfiorătoare încît te dobora și, cînd te dobora, nici nu știai ce te-a doborît: mă trecea prin oase un frig fără liman. Frig ce s-ar fi putut ușor confunda cu frica. Erau, de fapt, totuna: habar n-aveam ce va urma, ce se aștepta de la mine și ce trebuia să fac. Lîngă mine era o ființă atît de vie și, în același timp, mitologică: un copil care mi se părea perfect, ca din aur. Senzația fragilității lui era atît acută, că aproape o simțeam ca pe o durere în propriu-mi trup. Dar ea nu era singura: se amesteca, pe de o parte, cu cea a slăbiciunii mele fizice, aproape epuizare, și, pe de alta, cu o enervare aproape cronică, pentru că nu mai exista nici măcar ideea de liniște, totul era o pîndă fără scăpare. La care s-a adăugat și neștiința mamei mele: cînd am întrebat-o ce e de făcut, ce facem acum, precum vulturii ăia tembeli din Cartea junglei, mi-a răspuns, simplu, că nu știe.

Încet, foarte încet, dîndu-ne dureros cu capul de pereți, am mai învățat cîte ceva. Totul anapoda, totul încercînd întîi imposibilul. De pildă, deși aveam pamperși, deși eram printre norocoșii care beneficiau de această simplificare majoră, am pus cîteva zile scutece din pînză, la sfatul nu știu cui. Apoi am fiert rufele vreo două zile într-un uriaș cazan, deși aveam o mașină de spălat nou-nouță, tot așa, că a spus nu știu cine, în mod absurd. Totul pe fondul unei case în care toate se prăbușeau: la un moment dat, s-a ars instalația electrică, de pildă. Ușa de la balcon era inaccesibilă, așa că trebuia sărit geamul ca să-ntinzi rufe. Apa caldă era în revizie vreo lună. Totul părea apocaliptic. Culminînd cu discuția pe care am avut-o cu o prietenă psiholog, pe care am întrebat-o, direct, în disperare de cauză: cînd nu mai depinde de tine copilul, cînd se termină sentimentul că trebuie să fii acolo necondiționat pentru el, alerta continuă și vinovăția îngrozitoare dacă n-ai fost pe fază vreun moment? Mi-a răspuns că niciodată.

Cred că momentul ăla, combinat cu un altul, în care copilul, altfel la locul lui, nu se mai putea opri din plîns, m-a zguduit și m-a adus la realitate. Mi-am spus că, din clipa asta, să fi avut bebelușul vreo lună, voi fi calmă, poate să vină și apocalipsa. Că n-o să-mi mai pierd cumpătul. Și așa a fost, deși nu au urmat clipe chiar pașnice. Dar le-am luat altfel și am început să simt vara.

Am simțit-o mai ales cînd am ieșit cu copilul meu în parc. Drumul pînă la parc nu era simplu, nu era chiar la o aruncătură de băț. Trebuia să străbați, inițiatic aproape, cu căruciorul imperfect o intersecție uriașă, în mijlocul căreia copilul își arunca de obicei șosetele. Momentul ăla, în care-și scotea cîte o șosetă ori un botoșel și le arunca, moment care a venit un pic mai tîrziu, ducea lucrurile în alt plan, într-unul ludic, diafan. Parcă aerul devenea mai ușor, parcă abilitățile de a te strecura prin intersecție se ascuțeau și nu te mai deranjau nici claxoanele disperate ale mașinilor, nici impolitețea crasă a unora. Nici gunoaiele, deloc puține, din drumul spre parc, pe care ajunsesem să le îndepărtez eu, ajunsesem să mă gîndesc cum să fac eu lumea mai bună, la propriu, pentru copilul meu.

Și cu atît mai mult cînd, nici nu mai știu vîrsta exact, dar țin minte perfect momentul – mama mea l-a observat –, copilul a zîmbit. S-a schimbat ceva radical atunci, aerul a devenit cu adevărat de vară, în ciuda dezastrelor casnice  care încă își urmau cursul, în virtutea unui haos prestabilit. Nu a mai contat într-atît nici că, într-o dimineață, ne-au luat foc tetinele puse la fiert (nu erau dispozitive fancy pe vremea aceea), nici că una dintre femeile care ne ajutau a făcut o criză în timp ce gătea ceva și dusă a fost, nici că alta a căzut destul de rău (dar a scăpat cu viață) în timp ce sărea geamul să întindă rufele. Lumina din vara aia a reușit, în cele din urmă, să dea iama și peste noi. L-a învăluit mai ales pe bebeluș, căpătînd o tentă aurie în jurul lui. Și apoi, pe noi, toți ceilalți din jur, cu o nuanță mai pală, dar existentă. Chiar și casa fostă a dezastrelor s-a poleit cumva în lumina unei veri ce se prefigura de durată.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.