Oca, o bunică altfel

Publicat în Dilema Veche nr. 898 din 24 – 30 iunie 2021
Zizi și neantul jpeg

Pe lîngă bunica mea oficială, Tincuța, am mai avut o bunică de împrumut, să zicem: Oca. Pe numele ei adevărat Elisabeta Roșca. Refugiată aici de la Cernăuți.

Ea a fost bunica deplasabilă. Bunica mai „de lume”, posedînd legături cu exteriorul. Capabilă să înfrunte exteriorul ostil (cel puțin pentru bunica mea, Tincuța, care fusese casnică o viață). Oca nu avusese încotro, fusese nevoită să devină așa: bărbatul ei, Paul, fusese arestat, și atunci ea, avînd și un copil mic, pe nașa mea, Zizi, trebuise să se angajeze ca să supraviețuiască. Și așa devenise muncitoare la fabrica Adesgo, din cartier.

Căci Oca era, de fapt, vecina de vizavi a bunicilor mei. Fata ei, Zizi, devenise nașa mea, pentru că era prietena cea mai bună și cea mai veche a mamei și a unchiului meu. Cînd eram mică, Oca se-nființa la bunicii mei în fiecare dimineață. În bucătăria lor se punea totul la cale. Se făcea planul zilei, cine ce și de unde lua. Și cine se ocupa de copil, copilul fiind eu. Devenisem și nepoata Ocăi prin ricoșeu, căci fata ei nu era măritată și nu avea nepoți.

De la Oca am învățat ce nu puteam de la propriii mei bunici. Mai întîi, am văzut „lumea” cu ea. Pentru mine, în copilăria mică, cel puțin o perioadă, lumea se reducea la zona Adesgo-Giurgiului. Mai mergeam la grădiniță, în zona Kiseleff, cu troleibuzul de la un capăt la altul. Dar acolo nu prea sesizam lumea din afară, era mai mult ca un tapet pe geamul troleibuzului. Și mai mergeam la cinematograful „Doina“ și la Teatrul „Țăndărică“, dar, dusă de mama, nu observam drumul pînă acolo, ci doar locurile în care ajungeam.

Pe cînd cu Oca, nu știu de ce, probabil pentru că mergeam mai mult pe jos, am început să iau notă și de existența unei alte lumi în jur. Oca mă ducea în zona bulevardului Republicii de atunci, Carol de azi, care mie, cu ochii de copil, mi se părea... străinătate. Bulevardul Republicii mă fascina încă de atunci (după ani, am locuit aproape numai în zona aceea), îmi plăceau casele, pomii, larghețea lui. Mă simțeam pe el precum prima dată pe Champs-Élysées. Oca mă ducea acolo la casa viitoarei ei cuscre, căreia îi spunea, nu foarte grațios, „Baba”. Era oarecare ură de clasă acolo, „Baba” înțeleg că era o doamnă din vechea bună societate, avută. Emigrase în Franța, împreună cu fiul ei, cu care nașa mea, fata Ocăi, avea să se căsătorească mai tîrziu (mama lui nu prea era de acord). Pentru mine, drumul acolo era probabil cu atît mai misterios cu cît era legat de o lume în care părea imposibil să ajungi: lumea „cealaltă”.

Fie că dormeam acolo, fie că rămîneam în casa Ocăi de pe aceeași stradă cu bunicii mei, din zona Adesgo, oricum era trecerea într-o altă lume. O parte din regulile bunicii mele oficiale erau eludate aici, fiindcă pășeam în împărăția Ocăi. Oca era de origine germano-poloneză și catolică. De la ea am aflat mai explicit, pentru prima oară, de Dumnezeu. Mai știam eu cîte ceva de la Tincuța, dar foarte vag – fusesem doar de Paști la biserica din cartier. Oca era credincioasă și îmi spunea în fiecare seară povestea cu Cristinel. Nu mai țin minte mare lucru, dar îmi amintesc că băiețelul ăsta era răsplătit pentru faptele lui bune (nu pedepsit ca-n anumite manuale de religie). Oca m-a familiarizat cu morala creștină, atît cît puteam eu duce cu mintea de atunci. Și m-a învățat „Înger, îngerașul meu”. Care mie mi-a plăcut la nebunie și a fost singura rugăciune pe care am știut-o ani de zile.

Nu mi-a impus nimeni credința, să nu vă imaginați asta. Oca mi-a oferit doar o alternativă la lumea, și ea mitologică, a tatălui meu, populată de personaje Disney sau suprarealiste. Și el credea în miraculos, dar nu în cel oficial recunoscut. Religia pe care mi-a prezentat-o Oca era una idilică, a amorașilor și norișorilor, a Paradisului fără Infern. O religie și ea Disney, pe gustul și mintea copiilor.

Dar eu aveam nevoie de ea. Mult timp, a fost singura pe care am cunoscut-o. Și îi sînt recunoscătoare Ocăi pentru asta. Îi sînt recunoscătoare și pentru multe altele: pentru că mi-a arătat că lumea e mai largă decît cea pe care o cunoșteam. Fiindcă mi-a dezvăluit că poate fi și altfel decît la mine acasă și la bunicii mei. La ea am învățat să apreciez manualitatea, folosirea cu cap și efect a mîinilor: ea știa să tricoteze, să croșeteze și altelele asemenea, impecabil. Aveam, de altfel, haine, pulovere, pantaloni și chiar o jachetă făcute de ea. La ea am gătit pentru prima dată, am făcut figurine în formă de iepurași și alte cele de Paștelelc catolic.

Doar că, la un moment dat, Oca a devenit la propriu reprezentanta „lumii celeilalte”. Nu, nu a murit, dar a emigrat în Austria (ceea ce, pe vremea aceea, echivala cu trecerea dincolo). A plecat după fata ei, Zizi, care plecase după iubitul ei, Mircea, care se dusese, ca-n cîntecelul cu casa lui Jack („This is the house that Jack built...”), după mama lui, „Baba”, deci tot ea fusese de vină. Dar nici de acolo nu m-a abandonat. Dimpotrivă, a făcut imens pentru mine. Dar despre asta, într-un număr viitor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.