Nu circulați fără buletin! – cum recuperăm anii ʼ90?

Publicat în Dilema Veche nr. 902 din 22 – 28 iulie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Mă bate gîndul să scriu o carte despre anii ’90, anii „tranziției românești“. În acei ani s-a scris enorm, erau mii de publicații pe piață și cărți de duzină, se citea orice, de la știri cu găini care nasc pui vii la romane de dragoste catastrofale cu tente erotice sau la bestseller-urile lui Pavel Coruț. Despre acei ani, însă, s-a scris ulterior mult prea puțin, mi se pare un deceniu interesant, însă iremediabil pierdut. Unele scene pe care mi le amintesc sau pe care le-am notat atunci, „la cald“, sînt de-a dreptul halucinante. Precum cele două de mai jos – prima în care Poliția era încă Miliție și amenda random adolescenți care spuneau bancuri cu politiști, a doua în care oamenii își plăteau facturile pentru utilități la ghișeu, nu se inventase încă Internetul. Anumite mentalități și metehne se regăsesc însă și acum și rămîne întrebarea: cît de mult ne-am schimbat, de fapt, în ultimii 30 de ani?     

● Păstrez și acum într-un sertar, ca pe un suvenir al adolescenței, un proces-verbal din iarna lui ’96. Fapta săvîrșită era următoarea: refuzul de prezentare a datelor cu privire la stabilirea identității, iar amenda – patruzeci de mii de lei. Eram cu cîțiva prieteni „pe bulevardul Kogălniceanu, în dreptul restaurantului Mamma Mia“, tocmai ieșisem dintr-un bar și ne îndreptam fiecare către casele noastre cînd pe lîngă noi a trecut impasibilă și fluierînd o patrulă de poliție. Unul dintre prieteni a văzut patrula, a rîs și a început să ne spună, destul de tare, unul dintre bancurile tembele despre polițiști, ceva de genul „De cîți polițiști ai nevoie pentru a înșuruba un bec?“ sau polițiștii plantînd pomi și sergentul care le ordona „Cu verdele în sus!“. Patrula „a sesizat“ bancul, dar a trecut mai departe tot impasibilă și tot fluierînd. La doar cîteva minute, lîngă noi s-au oprit doi civili care ne-au cerut să ne legitimăm. Din nefericire, doar unul singur dintre noi avea buletinul asupra sa. Unul dintre civili, cu parpalac și pălărie trasă pe ochi, trăgînd din țigară à la Colombo, a surîs ironic și l-a strigat pe Pantelică sau Stelică, șeful patrulei, „să se facă încoa’!“. Patrula s-a întors fără nici un fel de tragere de inimă. „Carevasăzică tulburați liniștea publică și nici măcar n-aveți acte asupra dumneavoastră?!“, a spus civilul cu parpalac. „Sînteți pasibili de amenzi între...“, dar l-au lăsat pe Pantelică sau pe Stelică să se ocupe de treaba asta de rutină. Am fost conduși cu toții de către patrula cam apatică în holul unui hotel din Piața Kogălniceanu. Acel Pantelică (sau Stelică) a rugat-o pe o recepționieră destul de amabilă să-i pregătească un ness tare (și încălzit la fierbător) din rezervele recepției, apoi s-a ocupat de întocmirea proceselor-verbale. Singurul dintre noi care avea buletinul în buzunar a fost absolvit de pedeapsă și ridicat la „rangul“ de martor. S-a purces la o scurtă verificare prin stație a datelor esențiale. Băiatul care spunea bancuri cu polițiști s-a ales cu două sute de mii amendă pentru tulburarea liniștii publice și injurii la adresa autorităților. Un altul din grup a mărturisit că se mutase doar de trei săptămîni și nu știa pe de rost nouă adresă. A discutat cu polițiștii omenește: „Vă dau seria, numărul și ultima mea adresă, e bine?“. Unul dintre ei a luat o gură de cafea: „Mda, e bine, oricum computerul nostru central știe totul despre dvs., chiar și ziua în care v-ați mutat... așa că n-are prea mare importanță ce-mi declarați!“. Curînd au sosit confirmările prin stație, iar polițistul, scuturat zdravăn de ness-ul destul de tăricel, a început să-și manifeste autoritatea. L-a luat pe băiatul care se mutase de curînd de guler și a început să răcnească: „Cum, mă, tu vrei să mă duci de nas?! Mi-ai zis că stai pe strada Armenească și colega noastră de la secție îmi spune că locuiești în Colentina. Îți bați joc de mine, nu-i așa?“. După un răspuns bălmăjit și intimidat de genul „Păi, v-am zis că vă dau adresa veche, pentru că n-o știu pe de rost pe cea nouă...“, apărătorul legii s-a scărpinat în cap, apoi a găsit argumente familiale: „Fii-mea care are cinci ani știe unde locuiește, la ce scară, la ce etaj, cine sînt vecinii noștri și cine e administratorul, iar tu, la nouășpe ani, nu știi pe ce lume te afli?“. Bineînțeles, la procesul-verbal s-au mai adăugat și alte delicte, formulate în manieră proprie, de tipul refuz... impertinență... ignoranță... etc. În timp ce completau formularele respective, noi nu aveam voie să ne apropiem de tejgheaua recepției unde ni se stabileau contravențiile. Ni s-a spus să rămînem la o distanță de cel puțin doi metri pentru că „aici sînt acte importante de scris care nu vă privesc pe voi!“. Toată treaba a durat mai mult de două ore, iar după ce am semnat procesele-verbale și ne-am recunoscut faptele, am plecat acasă cu taxiul.

● O coadă interminabilă pe bulevardul Ștefan cel Mare în fața unui sediu Electrica S.A. Oamenii așezați pe două rînduri, cu facturile în mîini, așteaptă. Nu, nu se dă nimic pe gratis, se plătește „lumina“ la o singură casă din cele patru existente. „Din cauză la computere“, mă informează o bătrînică. „Nu mai vrea să meargă, fir-ar ele de computere!“ Desigur, mai nou, funcționarul nu are nici o vină; cînd ceva merge prost dați vina pe computer! „Nu era mai bine înainte, cînd nu erau computerele astea?“, se întreabă indignat un individ cu mustață. „Nu se strica nimica, veneai, plăteai la casă și plecai, da’ acuma trebe să te bage în computerul ăla, băga-i-aș io în...“ Un body­guard destul de mărunțel permite intrarea în sediu a maximum zece persoane odată, după care închide ușa, „ca să nu fie îmbulzeală înăuntru, că cine știe ce se mai întîmplă! Avem și aer condiționat, poate se strică și ăla de la prea multă lume...“. Poartă un dialog calm cu cetățenii, mai exact le face morală. „Ce să vă fac io dacă n-ați plătit cînd v-a venit angajatu’ la ușă și ați așteptat pîn’ la ziua scadenței? Așa-i  românu’, face tot pe ultimu’ moment!“ Reflecțiile rostite cu voce tare îi sînt întrerupte de o cucoană care n-are treabă cu casieria, vrea doar să întrebe ceva la ghișeul de informații. „N-are a face, trebe să stați la coadă! Așa am primit io dispoziții, oricine vrea să intre, în orice problemă, să-și aștepte rîndul.“ Cucoana îi întoarce spatele și pleacă. O altă bătrînică țipă că ea e „operată de trei ori“ și că nu mai poate să stea în picioare. Bodyguard-ul devine milos: „Intrați în holișor și vedeți că acolo e un scaun. Așteptați pe scaun pînă vă vine rîndul!“. Bătrînica îi mulțumește fericită, dar mai sar vreo trei, toți cu operații. Mărunțelul simte că-i momentul să se impună și se străduiește să răcnească pentru a se face auzit de toată lumea: „Comportați-vă civilizat! Unde vă credeți aici? La miting?“.

După aproximativ o oră, ajungi să faci parte dintre cei zece privilegiați cărora li se deschide ușa. Casierele butonează pe rînd singurul computer disponibil, un individ cu mutră de șef anunță că a reușit să repare un al doilea calculator și-i strigă bodyguard-ului să lase să intre cîte cincisprezece cetățeni odată. Casierele par relaxate, beau cafea sau Coca-Cola, mănîncă sandwich-uri, își admiră una alteia lacul de pe unghii, își fac job-ul cu gesturi mecanice și cu mutre plictisite. La un moment dat, una dintre ele anunță că „nu mai e mărunt în casă, cei cu bancnote mari să se ducă să schimbe sau să îi aștepte pe cei cu bancnote mici“. Cîțiva se hotărăsc să încerce să schimbe banii la vreun butic din apropiere, dar cînd să intre înapoi au probleme cu bodyguard-ul, care încercă să-i convingă să se așeze la coadă și să nu intre peste rînd. Desigur, toată această situație nu se întîmplă în fiecare zi, doar atunci cînd computerele (sau angajații) nu mai vor să funcționeze, așa, ca din senin.

Așadar, dragi cetățeni, feriți-vă să plă­tiți „lumina“ în ziua scadenței și stați acasă „cînd vine angajatu’ la ușă“, fa­ce­ți‑vă prieteni la fiecare instituție publică de care credeți că veți avea vrodată nevoie și, mai ales, nu circulați fără buletin!

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.