Religie fără cultură?

Publicat în Dilema Veche nr. 911 din 23 – 29 septembrie 2021
Religie fără cultură? jpeg

Cîndva, spre sfîrşitul secolului IV, Arsenie, eruditul profesor al fiilor împăratului Teodosie, se rupe discret de lumea culturii laice, ca şi de strălucirile curţii imperiale. Dispare în deşertul egiptean, se dedică traiului monahal. Potrivit Patericului, colecţie de spuse ale Părinţilor pustiei, el ar fi declarat cu privire la maestrul său de asceză, un felah frust din regiune: „Învăţătura latinească şi grecească o cunosc, dar alfabetul acestui ţăran simplu încă nu-l cunosc”. Anecdota a fost inclusă în „bagajul” de consideraţii pe care creştinii le invocau pentru a exprima superioritatea absolută a noii Învăţături faţă de vechea paideia, faţă de cultura greco-romană. Ba chiar lipsa de valoare a celei din urmă.

La acea vreme, „bagajul” atîrna deja greu. Cu două secole şi ceva înainte, Iustin, unul dintre primii apologeţi creştini, îşi înfăţişase, în Dialogul cu evreul Trifon, convertirea drept împlinire a căutării filozofice. Potrivit unui model clasic, drumul îl purtase pe la reprezentanţi ai marilor curente din epocă: stoic, peripatetic, pitagoreic, platonic (în dialog cu ultimul simţind că „spiritul meu creştea din zi în zi”). Dar maestrul stoic era mărginit, peripateticianul lacom de cîştig, pitagoricianul îi ceruse să deprindă prea multe ştiinţe auxiliare. Iniţierea creştină apăruse ca un salt, ca o revelaţie personală, dăruită lui de Logosul divin. Iustin, numit Martirul şi Filozoful, tratează încă filozofia veche cu o anumită deferenţă, drept căutare legitimă, chiar dacă e failibilă, chiar dacă e depăşită abrupt de doctrina christică. Trifon i se adresează tocmai datorită veşmîntului său de filozof, iar cei doi convin că, asemenea credinţei fiecăruia, „filozofia nu are alt scop decît cunoaşterea lui Dumnezeu”.

Anecdota egipteană pare să spună ceva mai frust, mai disjunctiv. Asta dacă e interpretată – şi a fost interpretată – ideologic, drept partiţie socio-culturală ierarhizată. În această lectură, ea pretinde că mai priceput, mai „performant” în credinţă e insul necontaminat de paideia, faţă de care omul cultivat e inferior. Că lipsitul de educaţie poate da lecţii studiosului. Că neştiutorul de carte e mai bine aşezat, din principiu, faţă de intelectual. Primul l-ar surclasa pe cel din urmă tocmai prin „neşlefuirea” sa. Pe scurt, în credinţă, formaţia culturală încurcă.

E un loc comun, tenace pînă în ziua de astăzi: adevărata credinţă stă de partea „omului simplu”, a piosului nerătăcit de întrebări, cercetare critică, reflecţie. În spectacolul mediatic, pe posturile TV, aşa apare abundent credinţa: mase în procesiune, ochi plecaţi, convingeri imobile. Şi cîteodată stupefiante. Ca aceea a bărbatului care declara că icoanele nu poartă mască, aşa că nici el nu vede de ce şi-ar pune una. (Făcea parte dintre adepţii ÎPS Teodosie de la Constanţa, ierarhul aprig opozant faţă de vaccinare.) Nu am nici urmă de intenţie să susţin – potrivit unei partiţii cu semn schimbat – că omul simplu n-ar fi capabil de adeziune religioasă puternică, eficace, deplină. Nu despre asta e vorba. Ci despre ponciful care pretinde excelenţa de principiu, în religie, a omului necultivat. Iată o imagine ideologizată a credinţei, preluată de redactorii posturilor TV, exaltată de populiştii creştini, utilizată de unii „progresişti” pentru a combate Biserica.

În Alexandria secolului IV, vecină cu pustia egipteană, cine se delecta cu anecdote precum cea amintită? Cine le mediatiza? Erau tocmai unii ideologi creştini care urmăreau să „cucerească” spaţiul mental şi poziţiile de putere în cetate, dinamitînd codurile de civilitate ale paideiei antice, pentru a le înlocui cu unele exprimate în limbaj creştin. Peter Brown, căruia îi aparţine lectura fenomenului (Putere şi persuasiune în Antichitatea tîrzie, 1992), nu şovăie să numească o atare manevră – bazată pe celebrarea, în credinţă, a lipsei de cultură – „populism creştin”. (La o altă scară, sinistră, la fel procedează astăzi extremiştii islamişti care interzic reflecţia, cercetarea datelor credinţei, strivindu-i pe credincioşi sub stereotipuri barbare.)

Evenimentul christic legitimează el o credinţă fără inteligenţă? Cere el o tabula rasa culturală? Se revelează Christos într-o lume fără cultură, fără tradiţie, fără pregătire şi disciplină spirituală? Dimpotrivă. El vine în spaţiul unei tradiţii religioase, cea ebraică; se foloseşte de codurile, cultura, experienţa ei pentru a-şi comunica propriul mesaj vertical, pentru a chema persoana la întîlnirea cu Duhul însuşi. Da, în raport cu această întîlnire unitivă, cultura – fie ea necreştină ori creştină – e secundă. Dar nu ineficace. În tradiţiile spirituale, fie ele religioase sau filozofice, uniunea mistică cere într-adevăr persoanei depăşirea culturii şi chiar a intelectului, „sacrificarea” lui. În intensitatea ei cea mai de sus, lumina divină se pune asupra unui receptacul „nud”, în care nimic nu-i mai limitează radiaţia. Un receptacul „nud”, dar nu nepregătit, nu neinteligent.

De altfel, pustia lui Arsenie nu era un spaţiu de spiritualitate frustă, omogen necultivată. În singurătăţile ei se aflau trasee de tot felul: simplităţi ardente, încercări teribile, contemplaţie intelectuală (Antoine Guillaumont e autorul unui volum intitulat Un philosophe au désert, Évagre le Pontique), fiecare dintre ele conduse cu creativitate şi îndrăzneală spirituală. Synesios, un creştin neoplatonician contemporan cu Arsenie, dar unul citadin, silit să devină în cele din urmă episcop al Cyrenei, spunea: „E adevărat că unii ajung astfel [fără educaţie şi studiu] la ţintă; dar nu par să fi urmat efectiv un drum... Înseamnă să atingi ţinta fără să fi alergat, să străbaţi fără nici un efort de înţelegere dincolo de limitele înţelegerii”.

Au existat, în Antichitatea tîrzie, Părinţi şi autori creştini pentru care paideia antică era de nepărăsit. Ea oferea credinciosului cultivare a sufletului, rafinare a minţii, înălţime a ideilor, toate benefice pentru întîlnirea cu Christos şi cu înţelepciunea lui infinită. Unul dintre cei mai îndrăzneţi a fost Clement Alexandrinul. El avansa ideea că filozofia veche ar fi un fel de „Testament al elenilor”. Ca să pregătească întreg universul pentru revelaţia Fiului său, Dumnezeu oferise două Legi: una adresată evreilor, cealaltă lumii elene (Stromate I, V, 28). Cît despre Origen (Omilii la Exod, XI, 6), el socotea că, asimilată de creştini, înţelepciunea greacă putuse lumina sensul spiritual al Legii ebraice.

Oricum, paideia antică şi, în genere, instruirea, studiul, cercetarea savantă, reflexivitatea disciplinată, distincţia intelectuală au rămas valori de netăgăduit în lumea creştină. (Fără ele, această lume nu ar fi putut produce teologie, artă, civilizaţie.) Dar, alături de ele, a persistat clişeul potrivit căruia „sărăcia cu duhul” e cununa duhului necultivat. Iar acest clişeu s-a întors cumva, măcar în spaţiul est-european, împotriva creştinismului. Deprecierea culturii a condus, printre alte cauze, la anemierea actuală a culturii creştine, la lipsa ei actuală de expresivitate, la prea uşoara ei uitare.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: wikimedia commons

Zizi și neantul jpeg
Sistem și libertate
Am crescut într-o lume în care ceea ce astăzi considerăm nevoi de bază erau, pe la sfîrșit de ani ’70 și început de ani ’80, privite drept suprastructuri. Răsfățuri.
liceul sf sava bucuresti jpeg
Liceul avea coloane
Revederea colegilor și profesorilor dragi mi-a dat sentimentul mîngîietor că lucrurile ar putea deveni la fel de bune pe cît ni le imaginam noi în 1992.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
De ce nu-s românii ca francezii?
Cartea și bagheta mi s-au părut două lucruri indispensabile în Franța.
p 19 Sylvie Germain WC jpg
Sindromul Șarikov
Nu este vorba doar despre o lipsă de educație, ci și despre voluptatea unei agresivități manifestate zi de zi, pe rețelele de socializare, care au devenit nu doar un spațiu bun pentru defularea nervilor, ci gazdă generoasă acestei forme josnice de violență.
p 20 Gustave Thibon jpg
O lumină asupra imediatului
Pentru Putin şi adepţii lui, persoanele, fie ele ucrainene ori ruse, civili ori combatanţi, sînt nimic.
Theodor Pallady jpeg
Scopul meu ești Tu
Un adevărat apostol al dialogului, un maestru al incluziunii și un campion discret al cercetării Celuilalt, cu sau fără majusculă.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Poliția din Cehia este în căutarea unui hoț care are obiceiul să intre prin case, fără a se sinchisi de prezența locatarilor. Se spune că se uită la aceștia în timp ce dorm.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.

Adevarul.ro

image
O actriţă româncă adoptată de un cuplu britanic şi-a revăzut mama la 34 de ani după ce a fost lăsată într-un orfelinat
O actriţă foarte apreciată în Marea Britanie şi fostă prezentatoare la BBC Radio York şi BBC Country File Live, Adriana Ionică are o poveste de viaţă tulburătoare şi demnă de un film.
image
SARS-CoV-2 continuă să facă „pui“. Ultimul este şi cel mai infecţios
Noua subvariantă BA 2.75 a coronavirusului este de cinci ori mai infecţioasă decât varianta Omicron şi provoacă deja îngrijorări în rândul specialiştilor independenţi.
image
Momentul în care Roxana Donisan a fost atacată de rechin a fost filmat de un turist. „A ajuns până la geamandură, acolo a înhăţat-o rechinul“
Părinţii Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au povestit că fiica lor a găsit oferta de vacanţă în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.