Trebuie să fac o schimbare în viața mea

Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

De cîțiva ani încoace, mi-am tot propus să fac niște schimbări în viața mea și tot mă învîrt în jurul cozii pentru că nu-mi plac schimbările defel. Nu-mi plac evenimentele neprevăzute chiar dacă unele se dovedesc de bun augur, deși în general tot ce e neprevăzut duce din rău în mai rău – vă zic eu, din experiență, nu-mi place să mi se schimbe programul de pe-o zi pe alta, nu-mi plac petrecerile-surpriză, deși nu mi-a organizat nimeni vreuna, însă cred că dacă aș ajunge acasă și ar răsări niște oameni din spatele dulapului, răcnind la mine: „Surprise!”, cu un tort aniversar în brațe, exact ca-n filmele americane, aș face infarct. Nu-mi plac oamenii care se schimbă, pentru că nu cred că oamenii se pot schimba în mod fundamental, iar dacă chiar se schimbă, nu prea se schimbă în bine. Nu cred în sloganuri electorale de tipul „Votează schimbarea!”, pentru că m-am lămurit că, la nivel macro, de țară, nimic nu se poate schimba peste noapte. Nu prea îmi place să-mi schimb look-ul, nici hainele, sînt genul care poartă o pereche de pantofi ani de zile pînă cînd se rup și nu mai sînt buni de nimic, apoi își caută o pereche de pantofi identici. Într-o vreme, de ziua mea, am mers an de an la același restaurant și, după ce studiam meniul din scoarță în scoarță, îmi comandam invariabil „mușchi de vită mexican” care suna mai exotic, dar se dovedea a fi ceva oribil, apoi în anul următor uitam și-l comandam din nou. N-am schimbat niciodată iubiții ca pe șosete, cîteodată regret că n-am făcut și asta, însă dau vina într-un mod ipocrit pe loialitate, asta e calea, iar loialitatea nu are nimic de-a face cu schimbarea. Mă enervez atunci cînd un update schimbă ceva la o aplicație și nu mă mai regăsesc pe acolo, totuși nu mă consider un om retrograd, joc jocuri online cu puștani de șaișpe ani și uneori bat la mobi și la boși mai bine decît ei. Însă uneori mă simt atît de reticentă în fața schimbărilor încît nu-mi vine nici măcar să mut mobila prin casă, mi-ar da un sentiment de nesiguranță. Fiindcă frica de schimbare vine, de fapt, dintr-o doză mai mică sau mai mare, în cazul meu, de anxietate. Și, să fim serioși, cui îi plac în fond schimbările, mai ales după 40 de ani, cînd instinctul de autoconservare începe să funcționeze perfect? Cine se aruncă cu capul înainte în necunoscut? Cine nu-și dorește să aibă la dispoziție o plasă de siguranță? Orice schimbare majoră presupune o putință de (re)adaptare și cîți dintre noi sîntem cu adevărat niște oameni adaptabili? De pildă, îți poți schimba țara de pe-o zi pe alta? Poate că da, au făcut-o destui, dar cu ce preț? Cîteodată mă urăsc pentru incapacitatea mea de a schimba lucrurile tocmai din cauza asta – pentru că n-am plecat din România la timpul potrivit.

Totuși, așa cum ziceam, de cîțiva ani simt nevoia unor schimbări în viața mea, nu a unor schimbări fundamentale care să mă redefinească – de parcă ar mai avea ceva de redefinit! –, ci a unor schimbări mai mărunte legate mai degrabă de spațiu, de loc. Ca mulți alți bucureșteni get-beget, am ajuns să detest Bucureștiul, iar de cînd cu noua administrație în care îmi pusesem ceva speranțe și care deja se preconizează un mare eșec, parcă îl detest și mai mult. Aș pleca, dar unde să plec? Frecventez pe Internet grupurile orășenilor mutați la țară și sînt destui, mai ales de cînd cu pandemia, la țară, viața e fără ceas, timpul se oprește pe loc etc., etc., mîncarea oamenilor de la țară e bio, îți cultivi singur roșia, friptura țopăie din ogradă direct în farfurie (n-am tăiat niciodată o găină, cîți dintre voi au făcut-o?). Pe toate aceste grupuri, viața la țară pare idilică, e viața simplă, liniștită pe care ne-am dori-o cu toții, imposibil să refuzi o asemenea „ofertă”, în plus apartamentul cu două camere, mica ta pușcărie de București, se transformă dintr-o dată într-o ditamai casa, cu curte, grădină, un spațiu al tău unde poți să respiri. Da, mă entuziasmez eu pe loc, dă-l naibii de București, mă mut la țară, mai rău ca aici nu poate să-mi fie, apoi încep să mă gîndesc că poate nu toți oamenii sînt făcuți să trăiască la țară. Oare m-aș adapta? Aș putea să trăiesc într-un loc unde după ora opt seara nu mai e nici țipenie pe uliță, unde nu ai cu cine socializa decît cu doi-trei vecini țărani, unde nu poți ieși „în oraș” decît cel mult la cîrciuma gen magazin mixt unde alți trei bețivi își beau citirica? Îmi dau seama că nu sînt pregătită pentru o astfel de schimbare, poate nu acum, poate la pensie, asta în cazul în care voi avea vreodată o pensie. Oftez citadin din toți rărunchii – deocamdată nu mă pot rupe definitiv de București, mii de ancore invizibile, inclusiv cele profesionale, mă leagă de oraș. Totuși, aș putea să vînd apartamentul (pentru că alți bani puși deoparte n-am, ca orice artist de 40 de ani din România care se respectă), să-mi cumpăr o cămăruță în București și un teren undeva la țară. Poate îmi voi construi cu timpul o casă – e un scop, un „proiect”, nu-i așa? Dar oare toți oamenii sînt făcuți să construiască case de la zero? – mă întreb. Obține aprobări, rezolvă cu utilitățile, tocmește muncitori, nu-ți mai ajung banii, mai stai un an cu casa pe sfert construită, mai faci rost de niște bani, mai pui un acoperiș, mai stai o tură. Și uite așa, „proiectul” îți acaparează viața, nu mai ai alt scop decît să vezi casa aia terminată, să te pui pe șezlong la tine în grădină și să răsufli ușurat – am făcut-o și pe asta! Apoi, începi să faci naveta între casa de la țară și cămăruța din București, e un du-te-vino continuu între două case, nu mai pleci nicăieri în vacanță pentru că trebuie să mergi la casa de vacanță, doar de-aia ai muncit atît pentru ea, nu ca s-o lași de izbeliște. Oare sînt pregătită pentru o astfel de viață? Desigur, aș putea să mă mut definitiv la o casă la țară pe lîngă București, însă n-am rezolvat problema cu naveta și, sincer, n-am întîlnit oameni mai nefericiți ca amicii mei care au făcut acest pas și au trăit pe pielea lor manelizarea „suburbiilor” bucureștene, năduful și praful satului ilfovean populat de neamuri proaste, în plus își petrec cîteva ore bune pe zi în mașina blocată în trafic. Poate dacă faci mișcarea asta la Cluj, la Brașov, ar mai merge, sate frumoase, dealuri sau munte, oameni gospodari. Uite, aș putea să mă mut în alt oraș și-mi amintesc cît de bine m-am simțit trei luni la Gherla într-o relocare pentru un proiect de film, am fost aproape fericită acolo, însă au fost doar trei luni, oare aș fi rezistat mai mult? Și din ce-aș trăi în alt oraș? Așa, nu mai bine m-aș muta direct într-un alt oraș dintr-o altă țară, unde măcar am ceva șanse să mă angajez ca bonă sau la salubritatea locală pentru că nici la Gherla și nici în Provence nu au nevoie de scriitori și nici de jurnaliști? Oftez din nou, sînt într-o situație fără ieșire, chiar aș vrea să fac o schimbare în viața mea, dar uite că nu pot. Și ca să-mi mai treacă amocul, încep să caut pe net case ieftine la țară în Provence și în Spania și găsesc case superbe cu 20.000 de euro, aș mai rămîne și cu bani din meschinul meu apartament bucureștean. Frumos, poate la pensie, care pensie? Pentru că m-am lămurit cu casa, mă mut pe grupurile de rulotiști, cu sentimentul neplăcut că schimbările de care am nevoie se petrec de fapt doar virtual. Așadar, vînd apartamentul, iau cămăruța (fie vorba între noi, o garsonieră în București a ajuns din nou la 50.000 de euro) și-mi iau o rulotă ca să-mi trăiesc viața itinerantă pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Nu mai am nici o casă pe cap, nici o proprietate la care să plătesc taxe și impozite, mă mut din loc în loc, ca o albinuță care zumzăie din floare în floare. Pe net, viața în rulotă pare și ea una idilică, te trezești în fiecare zi în alt loc, însă îmi dau seama că nu e deloc o viață ieftină, așa cum pare. Carburant, întreținerea rulotei, faptul că nu mai poți campa mai pe nicăieri gratis (cel puțin nu în Europa occidentală), te mai costă și înnoptarea, uneori aproape ca la hotel, deși tu ești în rulota ta. Pentru o vacanță, două, e perfect (și pe timp de vară), însă poate fi o soluție permanentă? Și, în fond, oare toți oamenii sînt făcuți să stea în rulote? Dacă da, s-ar fi rezolvat de mult problema locuirii, am fi o planetă de rulotiști. Și ce fac cu pisica? Eu ca eu, dar o pisică, ce devine confuză atunci cînd îi muți locul castronașului cu apă, oare s-ar adapta în rulotă?

Trebuie să fac o schimbare în viața mea, altfel simt că o voi lua razna. Îmi dau seama că frica mea de schimbare nu vine atît din anxietate, cît din nesiguranța financiară permanentă a vieții mele în România (dacă vînd apartamentul, cheltuiesc banii aiurea și rămîn pe drumuri?), a faptului că mereu am trăit pe nisipuri mișcătoare fără să mă pot baza pe nimic concret, a faptului că de cele mai multe ori trăiești de pe-o zi pe alta fără să te gîndești la o schimbare ca la o investiție și pur și simplu nu-ți dă mîna să riști nimic. Oftez pentru ultima oară și încep să-mi caut un cort.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.