Tentații de pieton desuet

Publicat în Dilema Veche nr. 909 din 9 – 15 septembrie 2021
Zizi și neantul jpeg

Dintotdeauna am fost pieton. Dacă ar fi să aparțin unei categorii, din perspectiva asta, a felului în care înaintez dintr-un loc în altul, în mod sigur în cea a pietonilor m-aș integra. Nu numai pentru că nu știu să conduc, ci pentru că mă simt în largul meu aici.

Da, merg și cu bicicleta. Dar nu simt că aș aparține nici categoriei bicicliștilor în mod real. Nu sînt destul de îndrăzneață încît să merg pe carosabil, nu sînt destul de sportivă și de vitezomană. Da, pot da din pedale și înainta, cu precauție, printre oameni. Dar asta nu mă face neapărat biciclistă. Ci un pieton care înaintează, temporar, pe bicicletă.

Poate pentru că așa am apucat să mă deplasez în copilărie. Așa știam eu că se poate ajunge dintr-un loc în altul. E drept că și respectivele locuri erau la walking distance unul față de celălalt. Casa bunicilor mei față de apartamentul nostru. Școala mea față de casa bunicilor. Părea că lumea era așezată în așa fel încît eu să pot ajunge unde am nevoie pe jos. Ba chiar respectivele drumuri erau presărate cu locuri plăcute și miraculoase, ca să nu te plictisești pe ele.

Existau mereu spații inițiatice în drumurile astea. Unele erau ale tentațiilor, te simțeai ca-n „Scufița Roșie“, amenințată mereu de cîte un lup virtual care te pîndește din tufișuri în timp ce culegi floricele și e gata să te abată de la calea cea dreaptă. De pildă, în drumul nostru, nu departe de Șura Mare, unde se afla capătul troleibuzelor 82 și 87, era un cinematograf. Cred că se chema „Progresul“. Acum nu mai există. Mereu aciram să văd un film acolo. Ai mei mă duceau în general la „Doina“, în centru, și le ocoleau pe cele de cartier. Eu urmăream cu jind afișele și mi se părea suprema chestie să pot intra acolo. Odată am văzut afișul cu Mașa și Ursul. Nu era, desigur, Masha and the Bear din zilele de acum. Cred că era un film sovietic, nici nu mai știu dacă era cu actori sau de desene animate. Cert e că l-am convins pe tatăl meu să mă ducă. Cred că eram singurii, oricum printre puținii din sală, pe la orele 17-18. Experiența m-a marcat profund: țin minte ca prin ceață sala și groaza pe care o simțeam odată cu Mașa cînd, dacă îmi aduc bine aminte, se strecurase în coșul ursului ca să scape de la el.

Cum, la fel, ispite erau și cofetăriile de cartier, în special cea de lîngă biserică, după Șura Mare și înainte de Bacovia, căci așa aveam onoarea să se numească stația mea (casa memorială a poetului nu era departe). Acolo doar pe tatăl meu îl puteam convinge să cumpere tortulețele în culori nefirești, mov sau verzi, și de forme mult prea bine delimitate ca să mai aibă ceva natural în ele, care se găseau acolo. Pe mine nu mă deranjau lucurile astea, pentru mine erau, asemenea cinematografului „Progresul“, fructul interzis pentru un copil de care părinții lui aveau prea multă grijă (și asta nu e un reproș, ci o constatare). Le cumpăram mereu, de cîte ori treceam cu tatăl meu pe acolo. Cînd ajungeam acasă, mama avea mereu aceeași replică, evident critică, la adresa lor. Iar eu aceeași plăcere perversă, vorba vine, cînd le simțeam gustul excesiv de însiropat.

Tot pe acolo ne aștepta cu ispitele ei și Tutungeria, unde tatăl meu, fumător învederat, trebuia să se oprească mai de fiecare dată. Sigur că acum acest „trebuia“ sună sinistru. Atunci eu eram doar un copil care habar n-avea de toate consecințele dezastruoase ale fumatului. Nici măcar ale fumului pe care îl inhalam eu cînd stăteam pe lîngă tatăl meu ori pe lîngă bunica mea. Nu le prea trecea multora prin gînd că mi-ar putea sau ne-ar putea face rău. Totuși, mama și bunicul le atrăgeau atenția să fumeze mai puțin sau deloc. Dar, cumva, epoca îi încuraja. Nu se făcea nici un fel de educație împotriva fumatului, să fumezi era un gest aproape reflex, era ca și cum ai mînca un sandviș sau ai bea apă. Mai tîrziu, fumau destule și destui dintre colegele și colegii mei, aveau chiar teorii fermecătoare legate de asta. Avem prietene care-mi spuneau cum își compun ele pozele de femmes fatales cu țigările în mînă, cum le dă asta încredere. Și prieteni care-mi vorbeau, prin facultate, despre mitul „țigării de după“, despre cît de cool (nu exista cuvîntul în sine pe atunci, doar accepțiunea lui) ești în momentul ăla. N-am vrut să sune atît de critic, doar că, din nefericire, nici tatăl meu, nici bunica mea nu au sfîrșit-o bine și din cauza fumatului.

Dar Tutungeria nu era numai locul de unde se puteau cumpăra țigări. Era tărîmul tuturor posibilităților. Am mai scris despre asta, dar sînt în continuare fascinată de tutungerii. De altfel, tatăl meu mereu spunea că, dacă am fi trăit într-o altfel de societate, i-ar fi plăcut să fie patron de tutungerie. Acolo se găseau și foarte micile jucării de cauciuc, oameni, animale, personaje din cărți și desene animate, pe care le colecționam. Eram mereu interesată să văd ce noutăți au mai primit. Acolo se vindea și celebra „Lavandă“, cam singurul parfum neaoș, care știu că, mai tîrziu, spre sfîrșitul epocii ceaușiste, a fost înlocuit de mult mai puțin interesantul „Lăcrămioare de pădure“.

Dar va mai urma.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.