Vacanțe aproape extreme

Publicat în Dilema Veche nr. 910 din 16 – 22 septembrie 2021
Zizi și neantul jpeg

Îmi zboară prin minte instantanee din diverse vacanțe. Într-o ordine mai mult decît aleatorie. În vacanțe mi se întîmplau mereu nenorociri: cădeam, mă loveam, îmi rupeam ceva. Toate la limita cu dezastrul. Nici una dintre întîmplările astea nu m-a dus chiar la spital și nu m-a lăsat cu vreo infirmitate, deși s-ar fi putut. Au fost, după mine, ca niște efecte ale interacțiunii cu o lume mai deschisă, mai abruptă, altfel decît cea cocoloșită de la București (deși și acolo stăteam pe afară, dar totul se desfășura într-un calm). Înțeleg că-n primul an în care am fost la mare, pe la 2 ani, era să-mi scot un ochi băgînd ambele picioare în același crac de la pijama și intrînd aproape cu ochiul în muchia de la pat. În anul următor împingeam singură un leagăn care mi-a ajuns, în final, în buză și mi-a spart niște dinți din față. Noroc că erau de lapte. Într-un alt an m-a mușcat cîinele negru vagabond Mircea pentru că m-am apropiat de el, cu intenții bune, dar necunoscute lui, în timp ce mînca. S-a dovedit, totuși, că nu era turbat. Într-un an, sania cu care mă dădeam a sfîrșit într-un pîrîu, eu sărind însă la timp de pe ea.

Era ca și cum întîlnirea cu nemărginirea, pompos spus, m-ar fi intimidat. N-am fost în stare să mi-o apropriez decît în asemenea moduri neîndemînatice. Ca și cum vecinătatea ei și interacțiunea cu formele ei de manifestare, atît cu marea, cît și cu muntele, m-ar fi copleșit prea tare și n-aș fi putut să le stăpînesc decît atît de stîngace.

Povestea asta a continuat și după ce am crescut, atunci cînd a mers mînă-n mînă cu procesul meu de maturizare. Pe la 13 ani am hotărît că pot și eu să sar un geam la „fațea” ca să ajung mai repede în locul unde trebuia scuipat cel care se punea. Am făcut-o, dar pentru că nu eram obișnuită și nici îndemînatică, am căzut cu genunchiul pe cristalul mesei pe care sărisem și am făcut praf atît geamul, cît și cristalul, precum și inima bunicii mele care nu mă cunoștea în ipostaza asta dezlănțuită.

Da, era ca și cum stihiile din jur s-ar fi transferat în mine. Mă stăpînea deodată ceva mai aprig cu care restul eului meu nu avea mare legătură. Contactul dintre cele două se producea sub forma unui șoc și a unei calamități de buzunar.

Dar toate astea au fost și inițieri. Așa am descoperit că da, am curaj, dar nu e neapărat ceva ce mi se potrivește și că trebuie s-o iau mai încet dacă vreau să rămîn în viață. Mi-am aflat cu ocazia asta și limitele, și aptitudinile, și asta mi-a prins foarte bine. M-am definit și m-am autocircumscris.

Experiența finală, ușor catastrofică, din vacanțe a fost cea despre care am mai povestit, cea cu sania cu cai. Aveam deja 16 ani și venisem, pentru prima dată, singură la Cumpătu, în Sinaia, unde, pe vremea lui Ceaușescu, era o casă de creație pentru scriitori, pictori, muzicieni, cineaști etc. Mergeam acolo de mică, multe din întîmplările de mai sus s-au petrecut acolo. Era „țara” mea. Contactul meu cu natura, porția mea de absolut montan. La 16 ani am venit cu o familie cît de cît cunoscută. Cred că m-au adus cu mașina. Am avut atunci pentru prima dată senzația lipsei de apartenență. Senzația că poți călători cu niște oameni cu care nu ai nimic în comun. Care nu sînt nici suficient de simpatici, spirituali, dar nici măcar de treabă. Cărora, practic, nu le pasă de tine. Senzația că ești singur în mulțime. Că ești un bagaj în mașina lor. Mă rog, am ajuns cu bine la destinație. Bagajul a fost luat cu succes. Am avut o cameră singură pentru prima dată în viață. Într-o vilă aproape de pădure, unde se știa că noaptea venea ursul. Că făcea ture pe la tomberoane, nu chiar ca în zilele noastre, dar suficient.

Sigur, în vila aia nu eram singură. Pe femeia care o îngrijea o cunoșteam chiar destul de bine. Dar era tot o străină. Și atunci am înțeles ce înseamnă se fii singur. Cum nu e nimeni cu care să mai împarți responsabilitățile și cum toate deciziile, de la ora la care te duci la masă la cum te îmbraci, pe unde o iei, cu cine te împrietenești, îți aparțin exclusiv. Nu e nimeni care să ți le gireze. Țin minte răspicat uriașa spaimă de atunci. Spaima propriului luat în mîini. Spaima realizării că, de fapt, totul e pe umerii mei. Sîntem doar eu și neantul, în momentele alea.

Am exagerat, desigur. Dar atunci am realizat consecințele acțiunilor noastre și responsabilitatea individuală. Am aceptat să mă sui într-un trenuleț de sănii inițiat, culmea, de un băiat mai mic. N-aveam nici eu destulă minte, la cei 16 ani ai mei. Săniile au luat o prea mare viteză și s-au ciocnit cu sania cu cai care mai făcea ture pe acolo, căutîndu-și mușterii. S-a terminat, din fericire, cu happy-end, pentru că cei doi cai ne-au sărit. Băiatul din față și-a spart capul superficial. Eu am fost zguduită de interacțiune, dar am rămas, totuși, intactă. Țin minte și acum momentul în care m-am ridicat de pe jos, ușor amețită. A fost ca-n filme: m-am uitat în jur și am pornit-o mai departe, cu o percepție ușor, dar suficient de schimbată asupra realității.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Cine a detonat „Butoiul cu pulbere al Europei” la începutul secolului XX?
După Războiul franco-prusac, ultima mare confruntare a secolului XIX, Europa occidentală și centrală se bucurau de La Belle Époque, o perioadă de pace, stabilitate și creștere economică și culturală, care se va sfârși odată cu începerea Primului Război Mondial.
image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.