Rămășițele vacanțelor socialiste

Publicat în Dilema Veche nr. 907 din 26 august – 1 septembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Cînd eram copil, prin anii ʼ80, marea și litoralul în sine însemnau pentru mine stațiunile din sud, de la Neptun și pînă la Saturn, stațiuni socialiste destinate oamenilor muncii pentru „odihnă și relaxare”. Pe atunci nu știam că mai exista și un 2 Mai sau o Vama Veche, la Mamaia nu mergeau ai mei din principiu pentru că aici mergeau muncitorii cu bilete „prin sindicat”, familii numeroase, consumatoare de „bomboane agricole” și de porumb fiert, la Constanța am nimerit o singură dată, în gazdă, și n-a fost bine.

Un sejur dura, de obicei, douăsprezece zile, iar oamenii muncii și-l procurau din timp de la ONT, adică de la Oficiul Național de Turism. Nu costa mult, dar nici puțin, oamenii muncii și-l puteau oarecum permite. Plecam din București cu trenul rapid, dis-de-dimineața, iar cînd trenul trecea podul de la Cernavodă, iar taică-miu mă ridica în brațe ca să scot capul pe fereastră și să mă uit la Dunăre, la marele fluviu mîlos care curgea pe sub noi, simțeam deja miros de mare și de vacanță. Știam deja că urma cea mai fericită perioadă din an pentru noi, o familie obișnuită din România comunistă care nici nu-și imagina că ar exista vacanțe în insulele din Grecia sau în Maldive, un timp al libertății absolute în care făceam pauză de la orice. Coboram în halta de la Neptun și un minicar, un trenuleț colorat, ne ducea pînă în fața hotelului repartizat de același ONT, uneori la Venus sau la Jupiter. Ne cazam în hoteluri care nouă ni se păreau noi, moderne, „occidentale”, mai ales că existau ceasuri la recepție care afișau orele diferite din capitalele lumii. Îi dădeam șpagă recepționerului ca să obținem o cameră mai bună, fără igrasie și fără un robinet care să picure tot timpul la baie. Mîncam niște lături pe post de cele trei mese pe zi plătite, la un restaurant din nou repartizat de „sistem”, margarină și marmeladă la micul dejun, în recipiente mici, ca pentru păpuși, uneori cîte un ou fiert, ceai cu gust de spital, chifle tari cu care puteai să-ți spargi capul. Dar, dacă aveam noroc, puteam găsi la bufetele de pe plajă Pepsi Cola, clătite cu gem de caise, uneori și printr-un noroc, chiar și niște mici sau friptură. Ceafa de porc cu cartofi prăjiți reprezenta pentru noi bunăstarea supremă, dacă îți umpleai burta cu ceafă de porc și mai dădeai pe gît și cîte un Pepsi, chiar simțeai că ai fost la mare. De aceea, poporul român al acestei generații va fi întotdeauna obsedat de mîncare, de aceea toate restaurantele de modă veche vor avea în meniu ceafă de porc cu cartofi prăjiți.       

Am revenit la Neptun într-o plimbare experiment sau mai degrabă într-un soi de documentare, după mai bine de 30 de ani. Adevărul este că experimentul m-a năucit, o prietenă m-a lăsat cu mașina în mijlocul stațiunii, îmi propusesem să merg pe plajă pînă la Mangalia. În primul moment, am avut senzația că m-am trezit brusc în copilăria mea. Am regăsit hotelurile, în aceeași ordine – „Doina”, „Dacia”, „Miorița” –, ușor fățuite, unele dintre ele căpătaseră și cîte o piscină meschină unde se bălăceau trei copii. În rest, liniște și pustiu la Neptun, în mijloc de sezon. Inițial mi s-a părut o gură de aer, după aglomerația din Vama Veche, spații verzi lăsate în paragină pe marginea drumului, buruieni cît casa, bănci dezmembrate pe marginea drumului, din cînd în cînd mai răsărea cîte un restaurant de categoria a doua unde niște chelneri plictisiți aduceau pe la mese farfurii cu cefe de porc cu cartofi prăjiți. Totul e în alt timp și în reluare. Am înaintat spre plaja de „La steaguri“, am coborît pe strada cu colaci, mingi, saltele, prosoape și alte accesorii de plajă, totul era neschimbat, aceiași oameni din anii ʼ80 se perindau pe aici în sus și-n jos, aceleași femei supradimensionate, ca niște dulapuri multifuncționale, între două vîrste, îmbrăcate în rochii cu bretele ca niște capoate de casă, cu un spate mare și ars în care cărau bocceluța de plajă a familiei, saltelele, umbrela, mai nou colaci în forme de inorog, chirăite de vreo doi-trei copii bronzați ca niște indieni care voiau nu știu ce, floricele și înghețată, iar în spate venea relaxat și bărbatul, fără nici un bagaj, însă cu un pahar de bere în mînă, în timpurile comuniste nu și-ar fi permis acest lux, nu exista bere la purtător, doar la halbă. Mi-am tot făcut loc printre acești „familiști” pînă cînd un kitsch duios al anilor ʼ90 a început să se suprapună peste trecut. Am văzut abundența ofertelor – gogoașa înfuriată și clătita gigantică, cozonac ardelenesc și sucuri fosforescente, fiecare tarabă avea ceva de oferit și de consumat, însă tot aici era și bătrînica cu cîntarul – „Verifică-ți greutatea!” –, bătrînica disperată care vrea să cîștige măcar un leu de pe urma turiștilor, pe timpuri era vreun moș cu un cîntar cu ac, acum cîntarul e nou, electronic, probabil că moșul a murit de mult.

Am ajuns pe marginea lacului pe care mi-l aminteam murdar și înnămolit, însă culmea este că apa era limpede, avea și nuferi și lebede, iar pe malul lacului își întindeau undițele aceiași pescari de pe timpuri care nu prindeau niciodată nimic, doar își pierdeau vremea la ora prînzului cînd soarele ardea prea tare și nu era vreme de plajă, poate că sînt alți pescari, mi-am zis, poate că ăștia chiar prind ceva și i-am urmărit vreo zece minute de pe o bancă, gîndindu-mă la mica excursie pe plajă pe care mi-o propusesm și, sincer, gîndindu-mă unde mă voi opri să beau o bere rece, poate la Cap Aurora, poate la Venus. Un paradis socialist într-o continuă degradare, cu mici accente capitaliste, aproape insesizabile... și am început să mă întreb, continuîndu-mi drumul pe plaja concesionată și plină de șezlonguri și de umbreluțe, om lîngă om, cu terase cu anunțuri de tipul „Nu trece nepăsător pe lîngă berea la dozator!”: oare comunismul ăsta nu e cumva etern? Regimul trece, se preschimbă, însă ce facem cu oamenii? Și oamenii trec, se schimbă generații, apar altele care nu mai au nici o raportare la comunism ca mine, de exemplu, dar ce facem cu locurile, nu le putem dinamita pur și simplu, ce facem cu hotelurile astea, de pildă, care arată exact ca atunci, însă într-o variantă și mai horror, oarecum renovată? Între timp, ajunsesem pe plajă la Jupiter, unde m-am lovit de colosul „Capitol”, un hotel tip bloc turn comunist despre care se spunea că fusese făcut prost și în pripă și că va cădea la primul cutremur mai mare. N-a căzut și străjuiește în continuare litoralul ca-n versurile lui Coșbuc, despre Ceahlău – „un uriaș cu fruntea-n soare, de pază țării noastre pus!”. În jurul lui, haos – din nou bălării, trepte ciuntite care coboară la mare sau nu duc nicăieri, o faleză în paragină și cîteva golfuri liniștite pline de alge și de stînci unde valuri se izbesc de stabilopozi.

Merg spre Cap Aurora, stațiunea cu hoteluri cu nume de pietre prețioase și în formă de vapor la care noi, „oamenii muncii”, nu aveam niciodată acces, se pare că erau hotelurile Armatei, doar în vara lui ʼ86, cea cu radiațiile, am prins, printr-o minune, bilete la hotel „Rubin”. Paragina continuă, e în continuare un teren minat și părăsit, seamănă cu un soi de Pripiat, găsesc și un leagăn ruginit și îmi închipui că e leagănul pe care m-am dat cîndva, în vara lui 1986. În mod paradoxal, aici sînt numai plaje concesionate și all-inclusive ale hotelurilor fantomatice de deasupra lor. Plaje pline de șezlonguri, însă fără oameni. Deja mi-e foarte sete, nici nu mai visez la bere, aș vrea o apă și mă reped spre un beach bar din ăsta de pe plaja post-apocaliptică. Băiatul stingher de la bar îmi zice că nu-mi poate vinde nimic cu bani, doar dacă aș avea o brățară de la recepția hotelului, ei nu lucrează cu bani, cei care trec pe acolo se pot stinge de sete, ca-n deșert.  

Ajung și pe plaja de la Venus unde orice clădire construită pe plajă are o culoare de hîrtie igienică refolosită. Mă prăbușesc la prima terasă, totuși am mers vreo cinci kilometri prin soare. Nu aparține de nici un hotel, însă nimeni nu pare dornic să-mi vîndă ceva, orice. În cele din urmă apare o fătucă și îmi dă cu o oarecare lehamite o bere rece din frigider. Mă așez la o masă din plastic, sub o salcie, sînt aproape de mare, valurile se sparg la cel mult zece metri de mine, peisajul e estival, e frumos. Curînd îmi dau seama că e o terasă a tablagiilor – apar treptat bărbații în slip, cu burți revărsate, eliberați de sub jugul consoartelor care lîncezesc pe plajă, și cer cîte „o tablă” de la bar. Și cîteva beri. Se apucă să joace, șase-patru, poartă-n casă.

Mă uit în zare spre Mangalia, mai am ceva de mers și-mi iau ca repere spendidele hoteluri socialiste de la Saturn. Comunismul e etern.

Pe de altă parte, îmi dau seama pe loc că a fost una dintre cele mai frumoase zile din acest an, nu din nostalgie, pur și simplu din încăpățînarea mea de a observa acest trecut. Nu trebuie să fugim de el, trebuie să-l înțelegem, iar o plimbare pe litoralul socialist al României e cea mai bună lecție pentru un copil de, să zicem, 10 ani, care acum se scaldă prin Thassos.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

George Clooney si Amal jpg
George și Amal Clooney vor să deschidă un restaurant de lux în Franța, dar localnicii se opun. De ce se tem oamenii
George și Amal Clooney pregătesc o afacere exclusivistă în Franța. Localnicii sunt îngrijorați.
banner Paul Ciuc jpg
Paul Ciuci de la Compact sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Paul Ciuci, solistul trupei Compact, sfidează ghinionul, nu se teme de pisica neagră! Fotografii amuzante cu Ava și Kuki, paznicii casei
Scădere economică
Tesla și SpaceX au pierdut peste 450 de miliarde de dolari din valoarea de piață după alegerile din SUA
Companiile Tesla și SpaceX, conduse de miliardarul Elon Musk, au pierdut împreună aproximativ 456 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră în cele două zile de tranzacționare de după alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului din Statele Unite.
image png
Provocarea zile pe „Adevărul: poți rezolva integrama „La examen”?
„Adevărul” aduce pe telefon și computer una dintre rubricile îndrăgite ale ediției tipărite. „Jocurile zilei” le oferă cititorilor, zilnic, provocări de atenție, cultură generală și spirit de observație.
Donald Trump la Dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă FOTO Profimedia
Doi din trei americani dezaprobă activitatea lui Trump. Profilul alegătorilor la alegerile din SUA, într-un sondaj NBC
Aproape două treimi dintre alegătorii participanți la exit-pollul publicat de NBC News pentru alegerile din SUA din 2026 dezaprobă felul în care Donald Trump își exercită funcția de președinte.
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Șoc pentru medicii din Iași. O femeie a stabilit recordul de alcoolemie, iar un bărbat a ajuns de trei ori în comă în 24 de ore
Șefa UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, dezvăluiri despre cazuri extreme la UPU Iași. O femeie deține recordul de alcoolemie.
Design fără titlu (5) png
Coincidență uluitoare! Două surori au născut în aceeași zi, la 29 de minute distanță
Patru surori au devenit mame în același an. Două dintre ele au născut băieței în aceeași zi, la numai 29 de minute distanță.
liberty
Undă verde pentru vânzarea combinatului Liberty Galați. Prețul de pornire: 200 de milioane de euro
Liberty Galați și secția Tubular vor putea fi vândute prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, au anunțat administratorii CITR și Euro Insol.
Cristela Georgescu, la sediul DIICOT
Cristela Georgescu acuză că presa a primit înaintea avocaților motivarea arestării preventive a soțului său: „O insultă la adresa dreptului de apărare”
Cristela Georgescu reacționează după ce în presă au apărut informații din motivarea Curții de Apel București privind prelungirea cu 30 de zile a arestării preventive a soțului său, Călin Georgescu.