Certitudini inadecvate

Publicat în Dilema Veche nr. 913 din 7 – 13 octombrie 2021
Certitudini inadecvate jpeg

Cioran despre inanitatea dovezilor de existenţă a lui Dumnezeu, într-o anecdotă din Silogismele amărăciunii: cea cu universitarul (din Europa Centrală) care îi cere unei studente să prezinte argumentele în cauză. Domnişoara le expune (argument istoric, ontologic…), adăugînd imediat că nu crede în ele. Profesorul se enervează, le reia el însuşi. În van. Poziţia interlocutoarei e de neclintit. „Profesorul se ridică atunci, roşu de credinţă: «Domnişoară, vă dau cuvîntul meu de onoare că El există!».”

Înfruntare teologico-filozofică sub tratamentul dizolvant al parodiei? În ce mă priveşte, reţin ironia faţă de o dispută dusă pe nivelul demonstrabilelor, al accesibilelor cu raţiunea limitată la ea însăşi, sigură de poziţia ei de vîrf pe scara realului, fără de care nu rămîne decît convingerea privată. Profesorul „roşu de credinţă”, studenta galbenă de incredulitate, amîndoi îl plasează pe Dumnezeu sub speţa certitudinii pe care o deţii, peste care eşti stăpîn: unul pentru a o afirma, cealaltă pentru a o respinge. Or, e de bun-simţ că aşa îţi vei rata ţinta, că te aşezi prost faţă de ea. E limpede că nu vei putea „demonstra” existenţa transcendenţei prin consideraţii imanente. Raţiunea însăşi se împotriveşte.

S-a spus nu de puţine ori: nu certitudinea plană se potriveşte în privinţa divinului, ci drumul orientat de infinitul ţintei. Un drum în care raţiunea îşi are din plin partea ei: depistare a erorilor de perspectivă, a fundăturilor; căutare a drumului, a sensului; veghe de a rămîne deschisă, pregătită să preia ceea ce ţinta pune în intelectul contemplativ, supraraţional al fiinţei. Argumentul lui Anselm nu poate fi socotit oare, el însuşi, formularea în termeni raţionali a unei intuiţii de dincolo de raţiune, a unei raţiuni deschise spre ceea ce o depăşeşte şi o orientează?

Şi totuşi sîntem adesea înclinaţi să ne referim la un Dumnezeu conceput sub speţa certitudinii accesibile, a protectorului manifest, a dăruitorului de asistenţă imediată, incontestabilă, sensibilă. Chiar credincioşi fiind, nu-i putem prea des suporta prezenţa preaîndepărtată, ascunsă în zenitul transcendenţei lui şi în adîncul greu accesibil al fiinţei noastre. Tînjim după dovezi, sperăm în evidenţe cumva palpabile, rîvnim la certitudini cît de cît familiare. În aşa măsură că, în secolul al XIV-lea, dominicanul Eckhart, pentru care filozofia şi teologia se deschid către o mistică intelectuală, vorbea despre insuficienţa unui atare raport cu divinul. El susţinea că mai puternic unitiv e contactul cu Dumnezeu prin lipsa decît prin oferta darurilor Lui particulare. A te concentra pe ceea ce El oferă ca daruri particulare înseamnă – pentru o mistică radicală – piedică, mijlocire care stînjeneşte întîlnirea directă, absorbantă. Sigur că asemenea distincţie nu lucrează decît în misticii de vîrf. Dar tema ei îl poate interpela şi pe credinciosul comun. Ne poate interpela în măsura în care dorinţa „derivatelor” („bunul ăsta”, „bunul celălalt”) pe care le aşteptăm de la Dumnezeu riscă să ne abată privirea de la El însuşi.

Dar atunci, dacă divinul e mai El însuşi fără semne, fără daruri evidente, cum de atîţia oameni, culturi, secole i-au putut lua urma? Cum de şi-au fundamentat existenţa în transcendenţa Lui? Sau, pur şi simplu: cum de au avut conştiinţa Lui? Şi nu doar adepţii credinţelor religioase, ci şi filozofii lumii vechi? Şi orizontul lor cuprindea, în mod firesc, un reper divin. Cum e posibil?

Epicur, bruftuluit atît de grosolan de-a lungul secolelor sub cuvînt de ireligiozitate, nu punea la îndoială existenţa zeilor. Nu avea nevoie de „dovezi” pentru existenţa lor. Mulţumită lui Andrei Cornea – care a început să ne ofere o ediţie completă Platon –, avem şi colecţia scrierilor şi fragmentelor păstrate de la filozoful Grădinii. Volumul bilingv Epicur şi epicureismul antic a fost publicat, în 2016, sub egida Centrului de Editare și Traducere „Traditio” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coeditare cu Editura Humanitas, care l-a republicat în 2021. „O introducere în filozofia lui Epicur”, studiu de aproape două sute de pagini, e scrisă cu atîta rigoare şi fineţe limpede că produce într-adevăr plăcere. Dimensiunile teoriei şi disciplinei epicuriene sînt expuse cu metodă, cu discernămînt, cu simpatie intelectuală, cu calma distanţă a investigaţiei. E un efort izbutit de înţelegere a gîndirii şi a specificului şcolii în contextul mental, filozofic, social din Antichitatea tîrzie. Andrei Cornea îl oferă cititorului ca materie pentru o informată, bine pregătită reflecţie. El analizează convingător legăturile, dependenţele, circulaţia temelor între diferitele componente ale concepţiei epicuriene. Cîntăreşte, pe texte, poncifele polemice şi elanurile veneraţiei stîrnite de figura filozofului. În dialog cu tezele altor cercetători – judecate, dezvoltate ori criticate –, Andrei Cornea îşi propune propriile interpretări, noi, subtile, productive; rafinează cunoaşterea unei şcoli filozofice dintre cele mari ale Antichităţii.   

Cîteva paragrafe sînt dedicate, în studiu, raportului umanului cu zeii. Andrei Cornea respinge bine argumentat teza unor interpreţi actuali pentru care zeii sînt, la Epicur, simple „constructe mentale”, lipsite de existenţă autonomă. Revenind aşadar la întrebarea de mai sus, „Cum de pot fi oamenii conştienţi de existenţa zeilor?“, care e răspunsul lui Epicur? Potrivit lui, omul are sădită în el însuşi intuiţia unor fiinţe fericite şi nemuritoare, superioare condiţiei noastre curente („a fost întipărită în noi noţiunea comună a zeului”). E drept că, spre deosebire de platonism, umanul nu are o rădăcină în divin, iar zeii nu intervin în lumea omului. Cel puţin nu intervin explicit, deliberat. Ei nu pot fi solicitaţi prin rugăciuni ori sacrificii. Sînt „vecinii” noştri, emană doar fine irizări care ajung pînă la mentalul uman. Dar aşa find, sînt modele pentru cel angajat pe calea Grădinii, sînt „prietenii” spre care el tinde, sperînd să ajungă, precum Epicur, la o existenţă netulburată, „trăind ca un zeu printre oameni”. Existenţa lor, ca şi pietatea faţă de ei sînt, aici, de la sine înţelese.

Epicur îmbină aşadar două teme care nu sînt deloc străine gîndirii religioase. Pe de o parte, intuiţia divinului, prezentă în orice fiinţă omenească. Pe de altă parte, un raport cu divinul în care acesta nu se manifestă prin daruri şi pedepse, ci numai printr-o subtilă prezenţă care, pentru uman, poate fi formativă. E drept că, la Epicur, tensiunea spre divin e mai slabă decît în metafizica absorbantă a unor mistici din tradiţiile abrahamice. Rămîne centrală, în schimb – urmărită cu disciplină, realism, austeritate –, împrietenirea dezinteresată cu zeul. Şi într-un caz, şi în celălalt, există intuiţia superiorului divin. Există ideea că raportul cel mai adecvat cu acest superior e dincolo de mijlocire, categorii curente, explicit. Iată o tulburătoare concordanţă.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Epicur (wikimedia commons)

Cea mai bună parte din noi jpeg
Am cîntat Go West la Moscova
Îmi tot fuge gîndul la fata deloc înaltă din Ucraina, care m-a oprit zîmbind pe holul Teatrului Bolșoi și mi-a făcut poze în timp ce imitam balerinele. Sper că va dansa toată viața, așa cum a visat.
Zizi și neantul jpeg
Balonzaid
Odată intrată în grupul de școlari și protejată de el, din potențială Scufiță Roșie deveneai pitic.
965 18 Adina jpeg
Pisicile și oamenii lor
Așadar sînt foarte mulți oameni care se adună în jurul acestor pisici ale nimănui – de la cei cărora „li se face milă”, ca mie, și se îndură să adopte, la donatori, la oengiști și la doctori.
965 19 Stela jpg
„Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire” – interviu cu Erwin KESSLER, directorul MARe/Muzeul de Artă Recentă –
Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire, o corvoadă culturală, din spectrul instruirii obligatorii.
p 20 WC jpg
Despre Marin Tarangul: cum începe lectura
Despre Marin Tarangul a scris Andrei Pleșu două propoziții care m-au făcut să nu mă las pînă nu îl citesc în întregime.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Francisc și Clara
Într-o istorie a prieteniilor spirituale, Francisc și Clara au o întîietate necontestată.
640px Bucharest city jpg
Zgomotul curățeniei
Dacă ne uităm în Planul de acțiune pentru aglomerarea București disponibil pe versiunea veche a site-ului Primăriei Municipiului București, observăm că măsurile sînt direcționate către zgomotul generat de traficul rutier, feroviar (tren, tramvai), aeroportuar și industrial.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O cercetătoare vorbește despre emoțiile animalelor și spune că cimpanzeii sînt capabili să se împace după ce au avut o dispută. Asta schimbă cu totul perspectiva asupra semenilor noștri care rămîn supărați ca văcarul pe sat.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.

Adevarul.ro

Serbia Belgrad harta FOTO Shutterstock jpg
Se întoarce povestea de sânge a Balcanilor? Amenințări deschise și tensiuni grave
După Ucraina, în apropierea României este extrem de aproape momentul deschiderii (sau redeschiderii) unui conflict care se poate extinde instantaneu și să cuprindă Balcanii.
politisti germani polizei pixabay
Bătaie generală cu 90 de români la un loc de joacă din Dortmund. Scânteia care a aprins scandalul
Incident violent la un loc de joacă din Germania. Protagoniștii scandalului care s-a iscat din senin au fost 90 de români care s-au îmbrâncit, insultat și bătut. Încăierarea a pus pe jar forțele de ordine.
Drulă Bode captură
Contre Bode-Drulă pe tema mașinilor de poliție BMW. Șeful MAI: Plin de tupeu, omite să spună ce rol a avut
Ministrul de Interne și fostul ministru al Transporturilor se acuză reciproc în privința procedurii de achiziție a mașinilor marca BMW pentru Poliția Română.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.