Certitudini inadecvate

Publicat în Dilema Veche nr. 913 din 7 – 13 octombrie 2021
Certitudini inadecvate jpeg

Cioran despre inanitatea dovezilor de existenţă a lui Dumnezeu, într-o anecdotă din Silogismele amărăciunii: cea cu universitarul (din Europa Centrală) care îi cere unei studente să prezinte argumentele în cauză. Domnişoara le expune (argument istoric, ontologic…), adăugînd imediat că nu crede în ele. Profesorul se enervează, le reia el însuşi. În van. Poziţia interlocutoarei e de neclintit. „Profesorul se ridică atunci, roşu de credinţă: «Domnişoară, vă dau cuvîntul meu de onoare că El există!».”

Înfruntare teologico-filozofică sub tratamentul dizolvant al parodiei? În ce mă priveşte, reţin ironia faţă de o dispută dusă pe nivelul demonstrabilelor, al accesibilelor cu raţiunea limitată la ea însăşi, sigură de poziţia ei de vîrf pe scara realului, fără de care nu rămîne decît convingerea privată. Profesorul „roşu de credinţă”, studenta galbenă de incredulitate, amîndoi îl plasează pe Dumnezeu sub speţa certitudinii pe care o deţii, peste care eşti stăpîn: unul pentru a o afirma, cealaltă pentru a o respinge. Or, e de bun-simţ că aşa îţi vei rata ţinta, că te aşezi prost faţă de ea. E limpede că nu vei putea „demonstra” existenţa transcendenţei prin consideraţii imanente. Raţiunea însăşi se împotriveşte.

S-a spus nu de puţine ori: nu certitudinea plană se potriveşte în privinţa divinului, ci drumul orientat de infinitul ţintei. Un drum în care raţiunea îşi are din plin partea ei: depistare a erorilor de perspectivă, a fundăturilor; căutare a drumului, a sensului; veghe de a rămîne deschisă, pregătită să preia ceea ce ţinta pune în intelectul contemplativ, supraraţional al fiinţei. Argumentul lui Anselm nu poate fi socotit oare, el însuşi, formularea în termeni raţionali a unei intuiţii de dincolo de raţiune, a unei raţiuni deschise spre ceea ce o depăşeşte şi o orientează?

Şi totuşi sîntem adesea înclinaţi să ne referim la un Dumnezeu conceput sub speţa certitudinii accesibile, a protectorului manifest, a dăruitorului de asistenţă imediată, incontestabilă, sensibilă. Chiar credincioşi fiind, nu-i putem prea des suporta prezenţa preaîndepărtată, ascunsă în zenitul transcendenţei lui şi în adîncul greu accesibil al fiinţei noastre. Tînjim după dovezi, sperăm în evidenţe cumva palpabile, rîvnim la certitudini cît de cît familiare. În aşa măsură că, în secolul al XIV-lea, dominicanul Eckhart, pentru care filozofia şi teologia se deschid către o mistică intelectuală, vorbea despre insuficienţa unui atare raport cu divinul. El susţinea că mai puternic unitiv e contactul cu Dumnezeu prin lipsa decît prin oferta darurilor Lui particulare. A te concentra pe ceea ce El oferă ca daruri particulare înseamnă – pentru o mistică radicală – piedică, mijlocire care stînjeneşte întîlnirea directă, absorbantă. Sigur că asemenea distincţie nu lucrează decît în misticii de vîrf. Dar tema ei îl poate interpela şi pe credinciosul comun. Ne poate interpela în măsura în care dorinţa „derivatelor” („bunul ăsta”, „bunul celălalt”) pe care le aşteptăm de la Dumnezeu riscă să ne abată privirea de la El însuşi.

Dar atunci, dacă divinul e mai El însuşi fără semne, fără daruri evidente, cum de atîţia oameni, culturi, secole i-au putut lua urma? Cum de şi-au fundamentat existenţa în transcendenţa Lui? Sau, pur şi simplu: cum de au avut conştiinţa Lui? Şi nu doar adepţii credinţelor religioase, ci şi filozofii lumii vechi? Şi orizontul lor cuprindea, în mod firesc, un reper divin. Cum e posibil?

Epicur, bruftuluit atît de grosolan de-a lungul secolelor sub cuvînt de ireligiozitate, nu punea la îndoială existenţa zeilor. Nu avea nevoie de „dovezi” pentru existenţa lor. Mulţumită lui Andrei Cornea – care a început să ne ofere o ediţie completă Platon –, avem şi colecţia scrierilor şi fragmentelor păstrate de la filozoful Grădinii. Volumul bilingv Epicur şi epicureismul antic a fost publicat, în 2016, sub egida Centrului de Editare și Traducere „Traditio” al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coeditare cu Editura Humanitas, care l-a republicat în 2021. „O introducere în filozofia lui Epicur”, studiu de aproape două sute de pagini, e scrisă cu atîta rigoare şi fineţe limpede că produce într-adevăr plăcere. Dimensiunile teoriei şi disciplinei epicuriene sînt expuse cu metodă, cu discernămînt, cu simpatie intelectuală, cu calma distanţă a investigaţiei. E un efort izbutit de înţelegere a gîndirii şi a specificului şcolii în contextul mental, filozofic, social din Antichitatea tîrzie. Andrei Cornea îl oferă cititorului ca materie pentru o informată, bine pregătită reflecţie. El analizează convingător legăturile, dependenţele, circulaţia temelor între diferitele componente ale concepţiei epicuriene. Cîntăreşte, pe texte, poncifele polemice şi elanurile veneraţiei stîrnite de figura filozofului. În dialog cu tezele altor cercetători – judecate, dezvoltate ori criticate –, Andrei Cornea îşi propune propriile interpretări, noi, subtile, productive; rafinează cunoaşterea unei şcoli filozofice dintre cele mari ale Antichităţii.   

Cîteva paragrafe sînt dedicate, în studiu, raportului umanului cu zeii. Andrei Cornea respinge bine argumentat teza unor interpreţi actuali pentru care zeii sînt, la Epicur, simple „constructe mentale”, lipsite de existenţă autonomă. Revenind aşadar la întrebarea de mai sus, „Cum de pot fi oamenii conştienţi de existenţa zeilor?“, care e răspunsul lui Epicur? Potrivit lui, omul are sădită în el însuşi intuiţia unor fiinţe fericite şi nemuritoare, superioare condiţiei noastre curente („a fost întipărită în noi noţiunea comună a zeului”). E drept că, spre deosebire de platonism, umanul nu are o rădăcină în divin, iar zeii nu intervin în lumea omului. Cel puţin nu intervin explicit, deliberat. Ei nu pot fi solicitaţi prin rugăciuni ori sacrificii. Sînt „vecinii” noştri, emană doar fine irizări care ajung pînă la mentalul uman. Dar aşa find, sînt modele pentru cel angajat pe calea Grădinii, sînt „prietenii” spre care el tinde, sperînd să ajungă, precum Epicur, la o existenţă netulburată, „trăind ca un zeu printre oameni”. Existenţa lor, ca şi pietatea faţă de ei sînt, aici, de la sine înţelese.

Epicur îmbină aşadar două teme care nu sînt deloc străine gîndirii religioase. Pe de o parte, intuiţia divinului, prezentă în orice fiinţă omenească. Pe de altă parte, un raport cu divinul în care acesta nu se manifestă prin daruri şi pedepse, ci numai printr-o subtilă prezenţă care, pentru uman, poate fi formativă. E drept că, la Epicur, tensiunea spre divin e mai slabă decît în metafizica absorbantă a unor mistici din tradiţiile abrahamice. Rămîne centrală, în schimb – urmărită cu disciplină, realism, austeritate –, împrietenirea dezinteresată cu zeul. Şi într-un caz, şi în celălalt, există intuiţia superiorului divin. Există ideea că raportul cel mai adecvat cu acest superior e dincolo de mijlocire, categorii curente, explicit. Iată o tulburătoare concordanţă.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase.

Foto: Epicur (wikimedia commons)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.