La zi în cultură

Armin şi Fritz

Armin Petras a revenit la FITS în acest an cu trei spectacole, dintre care unul, Nathan Înţeleptul după Lessing, este o coproducţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ şi a Schauspiel Stuttgart şi a avut premiera în timpul festivalului. Au mai fost prezentate Vizita bătrînei doamne de Dürrenmatt şi Cele cinci dimineţi de Fritz Kater.

Emancipare

Ex Machina, debutul regizoral al romancierului şi scenaristului britanic Alex Garland, e un SF cu practic numai patru personaje, dintre care unul e mut, în schimb cel puţin două dintre celelalte trei compensează vorbind foarte mult.

Neastîmpăr geriatric

La veteranii The Nighthawks (a nu se confunda cu nemţii cu acelaşi nume care ne-au vizitat la Gărîna în acest an) puteţi asculta cel mai infecţios-lipicios rock’n’roll de modă veche practicat în prezent pe teritoriul american. Ce-i drept, trupa acumulează peste 40 de ani de experienţă în domeniu, fără pauze, fără odihnă.

Vacile roz sînt ce par a fi

Singurul lucru exotic pe insula Elefantului au fost două bovine roz. Roz integral. Roz-roz, ca o orhidee roz. Păşteau nepăsătoare printre micile lacustre de la marginea plajei. Păreau mai degrabă nişte animale de companie, cu care stăpînul, într-o abundenţă de inspiraţie, se jucase, coafură sauvage.

Filme în Bucureşti, „Suvenir de Alba Iulia“, Lomografii

● Pînă pe 18 august, la Elite Art Gallery, în Bucureşti, are loc expoziţia „Suvenir de Alba Iulia“, care cuprinde obiecte de artă expuse anterior şi la expoziţia omonimă din Cetatea Unirii. (Stela Giurgeanu) ● În moleşeala de august, Bucureştiul e un oraş tare frumos. Un aer cald şi calm, uşor abulic, pune stăpînire pe străzile lui. Dacă v-aţi întors din vacanţă sau n-aţi plecat încă, bucuraţi-vă de el. N-o să vă pară rău. S-ar putea să fie printre puţinele momente din an cînd îl puteţi v

Satantango (fragment)

În 2007 am fost invitată la European First Novel Festival, în Budapesta. Eram sigură că o s-o întîlnesc pe Anamaria Pop. Pentru mine numele ei şi tot ce citisem din literatura maghiară erau strîns legate. Nu ne-am văzut, dar i-am lăsat atunci la ICR o carte a mea. Peste puţin timp mi-a scris să-mi mulţumească şi să-mi spună că a citit-o.

Afrikaanderi, catolici, stafii

Cele 41 de povestiri adunate aici, prin tematica lor variată, dau măsura vieţii întrucîtva spectaculoase pe care a dus-o Muriel Spark. O vreme a locuit în Africa Centrală, mai exact în Rhodesia/Zimbabwe, unde s-a mutat cu un soţ violent şi unde a şi născut un copil, părăsindu-i pe amîndoi după doar cinci ani pentru a se întoarce singură în Anglia.

Critica eroului pur

Visînd viitorul (La Imaginación del Futuro), un text semnat colectiv (La Re-sentida) în regia lui Marco Layera, investighează un trecut necunoscut direct de autori. Spectacolul este o formă de detaşare de icon-urile generaţiei anterioare, de de-eroizare a unor figuri istorice devenite repere pentru a face loc propriilor valori, exorcizează o adulaţie pe care trecerea timpului a amplificat-o aproape religios.

Mamă, copil şi baubau

În horror-ul domestic australian The Babadook, o femeie care-şi creşte singură băieţelul în vîrstă de şase ani găseşte la un moment dat în casă o carte pentru copii pe care nu-şi aminteşte s-o fi cumpărat. Nici n-arată ca o carte produsă profesionist, ci mai degrabă ca un caiet – cu copertă roşie şi ilustraţii alb-gri-negru în relief.

Trans Eurabia Express

Trilul dens al clapei mînuite de Rizan Sa’id rumegă ritmul în loop. Cînd vocea aproape abrazivă îşi face apariţia, desenînd cuvintele cu un patos melancolizat, ştii că ai ajuns în Levant. Mawal-ul din deschiderea acestui album, numit chiar „Mawal Menzal“, pune lucrurile la punct: acolo e Omar Souleyman, sirianul despre care se tot vorbeşte de ceva vreme în muzică.

Paul BREAZU

Nu merg acolo, e scump

Mă uitam, din curiozitate, pe ofertele agenţiilor de turism pentru ţări aşa-zis exotice. Cuba, Thailanda, Bali, cele „clasice“. Sute, mii de euro pentru una-două săptămîni, cu avion şi cazare într-un loc. Aşa înţeleg cînd spune cineva „N-am bani să merg acolo, e prea departe, prea scump“. E scump. Dar se poate şi altfel.

Cristina FOARFĂ

premiul de stat al austriei pentru literatura europeană

The Meaning of Life, O singurătate prea zgomotoasă, CreArt

● Dacă vă simţiţi singur(ă) în vacanţă, împrieteniţi-vă cu Bohumil Hrabal şi a sa O singurătate prea zgomotoasă (Editura Art). N-o să vă pară rău. (Matei Martin) ● Duminică, 9 august, Paramount Chanel, de la ora 23, The Meaning of Life. Pentru fanii Monty Python. Şi nu numai. (Stela Giurgeanu)

Un mare scriitor european – Laudatio în onoarea lui Mircea Cărtărescu

Acest Mircea este scindat în două personaje: cel care vorbeşte la persoana întîi şi care stă – cîndva, în anii ’90 ai secolului al XX-lea – la masa de scris, şi Mircea, micul băiat născut în acelaşi an cu autorul, într-o familie de oameni simpli, de condiţie mai modestă, din Bucureşti.

premiul de stat al austriei pentru literatura europeană

„Un act de credinţă, o formă de cunoaştere“ – discurs de mulţumire

În ceea ce mă priveşte, fiecare premiu pe care l-am primit în cei patruzeci de ani despre care v-am vorbit m-a luat prin surprindere şi mi-a dat acel sentiment ambiguu în legătură cu care vechii greci foloseau cuvîntul hybris.

Mircea CĂRTĂRESCU

De cîte ori a murit Kurt Cobain?

În 1975, Mick Jagger, aflat în vîrful topurilor muzicale şi convins că faima durează la infinit, adică pînă la 40 sau 45 ani, declara că mai bine să fie mort decît să cînte hit-ul „(I Can’t Get No) Satisfaction“ (1965) la vîrstele respective.

Pătrunderi

Acţiunea ambiţiosului lungmetraj de animaţie Inside Out acoperă cîteva zile din viaţa unei fetiţe de 11 ani, Riley, care suferă din cauza faptului că s-a mutat de tot din Minnesota la San Francisco. Dar grosul acţiunii se desfăşoară în capul lui Riley, unde dezrădăcinarea ei are repercusiuni cataclismice.

Conspiraţionisme

Din reputaţia de trupă prog-rock a trio-ului britanic Muse a mai rămas, pe noul album intitiulat Drones, doar afinitatea pentru teme conspiraţionist-distopice care a ajutat genul în anii ’60 să se desprindă de rock’n’roll-ul problemelor triviale, al zbînţuielilor şi al vulgului.

Turismul de maree

Nu am nimerit decît o singură dată pe o plajă în faza ei aparent tipică, adică foarte aglomerată. Auzisem în prealabil poveşti despre cît de irespirabil de aglomerate sînt, dar aceste poveşti se aflau în competiţie liberă şi contradictorie cu cele despre aversiunea pentru expunerea la soare.

Marin Sorescu, Colonia fabricii, Gargantua şi Pantagruel

● Moni Stănilă recompune, în Colonia fabricii (Editura Cartea Românească, 2015), o emoţionantă cronică de familie. Personajele de aici sînt puternice şi au poveşti care-ţi rup sufletul pentru că simţi, la fiecare pagină, cum istoria mare le suflă nemilos în ceafă. O lume sub vremi care se încăpăţînează să rămînă în picioare. O carte de-o frumuseţe discretă şi tulburătoare. (Ana Maria Sandu) ● În revista Observator cultural, Iulia Popovici publică în serial o anchetă despre efectele implementăr

Cum să cauţi o lume mai bună, din interior şi de pe margini (in şi off)

Olivier Py îşi deschidea editorialul cu o întrebare: faţă de ororile pe care ni le aduce actualitatea din ultima vreme, am renunţat oare la o lume mai bună? Şi răspundea tot el: forţa Avignon-ului este să pună această întrebare nu numai în termeni intelectuali, ci şi prin momentele de experienţă împărtăşită cu publicul.

Mirella PATUREAU

Abandonul scriitorilor

Cît de importantă mai este literatura, cînd alte lucruri devin mai importante?

Formule de lucru în teatrul contemporan

Cu o structură stufoasă, dar nu haotică, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu are întotdeauna în vedere, pe lîngă latura performativă, complexă şi cu o largă adresabilitate, către mai multe publicuri, şi una teoretică, în care se includ o multitudine de cărţi, sprijinite sau susţinute într-o formă sau alta de FITS.

Un horror foarte bun

De la premiera sa canneză de anul trecut, horror-ul indie american It Follows n-a făcut decît să acumuleze elogii. Eroii adolescenţi ai acestui al doilea lungmetraj semnat de David Robert Mitchell locuiesc într-o suburbie pe care regizorul-scenarist o face oarecum atemporală.

Pop virtual

Sîntem în 2015, Google Glass ne-a şuierat pe lîngă urechi, pentru a ajunge să se prăbuşească sub un morman de cvasiindiferenţă, şi e destul de straniu ce se întîmplă cu muzica/muzicile de ceva vreme încoace. Critica şi publicul salivează, aşteptînd să se întîmple viitorul cu o salvă de tun.

Paul BREAZU

Niveluri de viaţă, „A Brief History of the European Future“, Sticletele

● Dacă vreţi să aflaţi ce înseamnă să fii climatolog şi să vezi cu ochii tăi cum se apropie catastrofa, să primeşti ameninţări cu moartea şi să fii dat afară de la job, citiţi un reportaj excelent din Esquire, semnat de John H. Richardson: „When the End of Human Civilization Is Your Day Job“ – www.esquire.com/news-politics/a36228/ballad-of-the-sad-climatologists-0815/. (Luiza Vasiliu) ● Mi-am luat anul trecut Niveluri de viaţă a lui Julian Barnes (Editura Nemira, 2014). Am plecat cu ea într-o

Zona Nouă – un festival cu multă, multă poezie

Zona Nouă a început acum vreo cîţiva ani din energia unor oameni tineri de la Facultatea de Litere din Sibiu şi, bineînţeles, a lui Radu Vancu şi Dragoş Varga şi a revistei Transilvania. Ce-a fost întîi un cenaclu literar, restrîns ca dimensiuni şi cu o deschidere nu prea mare, a devenit în timp un adevărat proiect cultural.

„Am ales o viaţă românească“ – interviu cu traducătoarea Fanny CHARTRES

Pe măsură ce am început să cunosc Bucureştiul, am avut parte de întîlniri cu oameni minunaţi, care îmi sînt în continuare foarte dragi, chiar dacă nu ne vedem atît de des cît ne-am dori. Au fost norocul meu. Decizia de a rămîne în România are legătură cu ei. Fac parte dintr-un fel de tablou de familie.

Voci în cartierul imaginar

Supranumit „un Kafka portughez“, Gonçalo M. Tavares face însă figura unui ficţionar pursînge, în siajul livresc-filozofic al lui Borges..

Falimentul educaţiei în trei paşi

Antisocial pune în discuţie eşecul educaţiei în România. Georgescu trece de bariera strictă a sistemului de învăţămînt şi aruncă o privire peste modelele de educaţie în familie, reuşind, astfel, să facă o scanare asupra modului în care este pregătit pentru viaţă un tînăr în România de azi.

Starea naţiunii

P’tit Quinquin al lui Bruno Dumont e o producţie de televiziune difuzată anul trecut de Arte în patru episoade, după ce fusese prezentată la Festivalul de Film de la Cannes ca un lungmetraj de 200 de minute. Cahiers du Cinéma l-a declarat nu doar filmul „cel mai bun din 2014“, ci şi „cel mai comic din ultimii ani“.

După (aproape) 20 de ani

După cazurile (aici recenzate) Dead Can Dance sau Black Sabbath, seria cvasi-resuscitărilor de trupe rock legendare continuă cu acest Sol Invictus, iepurele scos din joben după aproape 20 de ani de absenţă de către californienii Faith No More.

Chestionarul lui Cici

De cîţiva ani, o dată la cîteva luni, primesc un e-mail în care sînt invitat să răspund la un chestionar despre Coreea de Sud, de la o anume doamnă Choi, care scrie în numele unei entităţi cu un acronim vag şi jucăuş, CICI. „Ia să vedem ce mai zice Cici…“, îmi spun de fiecare dată.

„A World Without Work“, True Detective, Dalida

● Şi, dacă tot aţi intrat pe theatlantic.com, mai citiţi un articol al aceluiaşi senior editor, Derek Thompson: „A World Without Work“. E foarte aproape momentul în care maşinile îi vor înlocui pe lucrători. „E un lucru bun?“, se întreabă autorul. Citiţi şi veţi afla. (Mircea Vasilescu) ● Nu rataţi, pe 24 şi 25 iulie, Marele Picnic ShortsUp. În cele două seri, începînd cu ora 18, sînteţi invitaţi la Grădina Botanică din Bucureşti la un festival de scurtmetraje în aer liber. Nu uitaţi să v

Cum interacţionăm cu operele de artă

De la sutele de mii de pergamente ale Bibliotecii din Alexandria şi pînă la milioanele de volume din Biblioteca Congresului din Washington, cea mai mare provocare pentru bibliotecari a rămas clasificarea şi catalogarea arhivelor.

George PLEŞU

Un muzeu cît un oraş

Nu, n-am dansat tango la Buenos Aires. Dintre zecile de filme cu tango, nu-mi reveneau în minte decît cîteva fărîme din Happy Together al lui Wong Kar-wai, filmat chiar în Bar Sur, din San Telmo, o zonă fermecătoare, un amestec de Lisabona şi Istanbul, cartierul cel mai vechi, cu stilul colonial predominant.

Ileana BÎRSAN

Cum să nu călătoreşti degeaba

Îmi plac eseurile pe înţelesul tuturor ale lui Alain de Botton. O carte inteligentă, plină de referinţe culturale, scrisă deseori cu un touch poetic şi care, cel mai important, îţi face poftă să călătoreşti şi să gîndeşti cum trebuie. Căci, aşa cum ne învaţă Alain de Botton aici, „călătoriile sînt moaştele reflecţiei“.

Corpus mundi

De ani buni, dansul ocupă un loc important la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi asta favorizează contactul cu noi limbaje performative şi prilejuieşte întîlnirea cu staruri în domeniu. De-a lungul timpului au fost invitate companii de marcă din peisajul european sau american, de la Sasha Waltz & Guests la Vertigo.

Gaguri şi antigaguri picturale

Potrivit genericului său de început, Un porumbel cugetînd pe o ramură (care a primit Leul de Aur la Veneţia în 2014) se subintitulează Partea finală a unei trilogii despre condiţia de fiinţă umană. În acest caz, primele două părţi ale trilogiei lui Roy Andersson ar fi Cîntece de la etajul doi şi Voi, cei vii.

Bucureşti, Bucureşti, oraş plin de farmec eşti (din nou)!

„Nu numai că nu a existat niciodată o societate atît de obsedată de artefactele culturale ale trecutului său apropiat, dar nu a existat niciodată o societate atît de capabilă de a accesa trecutul imediat atît de uşor şi atît de copios.“

Paul BREAZU

Călătoria şi orele de lucru

„Plec vreo două săptămîni. Dar o să fiu disponibilă aproape mereu, o să muncesc de acolo.“ „Cum adică munceşti? Vacanţa e pentru relaxare.“ Mda, poate data viitoare, îmi tot zic înainte să bag laptop-ul în rucsac, să mă asigur că am încărcător, roaming, conexiune de date pentru mail-uri inopinate şi un to do list adus la zi.

Cristina FOARFĂ

„Toată problema în artă e o problemă de sinceritate“ – interviu cu Mircea SUCIU, artist vizual

Ceai la Vlaicu, KineDok, Desenul din covor

● Ceai la Vlaicu, desigur, pe Aurel Vlaicu – încă un loc în centru unde poţi bea ceaiuri şi limonade bune într-o curte imensă şi plină de flori. (Iaromira Popovici) ● Iulian Ciocan, Iar dimineaţa vor veni ruşii (Editura Polirom, 2015). Ar putea fi un roman politic. Sau un roman de anticipaţie. Sau o dramă. Sau cîte şi mai cîte. Noroc că autorul evită, la limită, toate încadrările, toate încătuşările. (Matei Martin)

Cum poţi să vezi ce nu se vede – patru zile la Bienala de la Veneţia

M-am întors de la Veneţia cu 461 de poze în telefon. 461 de încercări de a pune stăpînire pe un oraş care pare al tuturor, deşi nu e, de fapt, al nimănui, 461 de încercări de a fi curatorul propriei memorii vizuale, deşi memoria nu se lasă îmblînzită de un smartphone.

Luiza VASILIU

Orice artist inteligent care lucrează figurativ ajunge să înţeleagă că totul se termină în abstracţiune. La un moment dat, epuizezi povestea, nu mai ai ce să spui şi atunci mergi pe inteligenţa emoţională şi îţi dai seama că probabil acolo se termină totul.

American Boy

Scriam săptămîna trecută despre Raymond Carver şi mă întorc acum la el pentru că este cel care l-a convins pe Tobias Wolff să scrie proză scurtă.

Scriitorul de spectacol

Una dintre calităţile Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este cea de intermediar de întîlniri cu creatori de teatru de top. Anul acesta, FITS a invitat, din nou, un spectacol creat de Joël Pommerat, artist care a descoperit noi formule de a face teatru şi a schimbat relaţia dintre text şi spectacol.

O carte-eveniment (II)

Eseurile reunite de Christian Ferencz-Flatz în excelentul său volum Incursiuni fenomenologice în noul film românesc (Tact, 2015) propun o serie de lecturi critice ale unor filme româneşti recente, punînd totodată şi o serie de probleme mai largi.

One Man Quartet

Renaud Garcia-Fons e o participare cu totul deosebită la ediţia din acest an a Festivalului de Jazz de la Gărîna, astfel că voi insista asupra lui cu acest articol tocmai pentru a compensa riscul de a fi uitat în umbra vedetelor de mai largă vizibilitate şi productivitate pe care le însoţeşte la această ediţie.

La cortvagon

Corturile roşiatic-cărămizii de pe străzile din Seul sînt făcute doar pentru coreeni. Li se spune în coreeană pojangmacha şi înseamnă literal „vagonul din cort“, sau „vagonul-cort“. Sînt cam peste tot, o stradă coreeană care nu le are, centrală sau marginală, nu e o stradă coreeană.