„Un act de credinţă, o formă de cunoaştere“ – discurs de mulţumire

Publicat în Dilema Veche nr. 599 din 6-12 august 2015
„Un act de credinţă, o formă de cunoaştere“ – discurs de mulţumire jpeg

Nostalgia

Stimaţi prieteni,  

Scriu literatură de aproape patruzeci de ani. Pot spune că în această lungă perioadă – o viaţă de om – am scris de toate: versuri, romane, povestiri, eseuri, scrieri de critică şi istorie literară, articole politice şi culturale, cărţi pentru copii, cărţi de călătorii, jurnale, o epopee şi chiar o piesă de teatru. Asemenea lui Franz Kafka, aş putea să spun, privind în urmă, că „în definitiv, eu nu sînt nimic altceva decît literatură“. În fiecare dintre felurile de literatură în care am scris am făcut-o măcar onorabil, căci am scris întotdeauna, chiar şi-n genurile considerate minore, cu toate puterile mele, ca şi cînd fiecare vers, fiecare frază, fiecare imagine, fiecare gînd ar fi singurul lucru din scrisul meu care ar rămîne în urma unui incendiu devastator. Nici un moment nu mi-am abandonat, nici măcar într-un modest articol publicat într-o revistă din provincie, convingerile artistice şi ataşamentul faţă de rădăcinile istorice ale artei mele – marea tradiţie europeană.

Într-un singur gen de literatură am eşuat însă întotdeauna. Este genul extrem de dificil al discursurilor de mulţumire. Probabil că aici experienţa este esenţială, aşa încît se descurcă mai bine cei care-au avut mai des ocazia să le rostească. În ceea ce mă priveşte, fiecare premiu pe care l-am primit în cei patruzeci de ani despre care v-am vorbit m-a luat prin surprindere şi mi-a dat acel sentiment ambiguu în legătură cu care vechii greci foloseau cuvîntul

. Mi s-a părut de fiecare dată prea mult, mi s-a părut nemeritat. Mai ales premiile mari şi importante, pe care s-a întîmplat să le primesc în ultimii ani, mai curînd m-au speriat, fiindcă pentru mine e prea de ajuns, ca premiu, simpla mulţumire pe care-o am cînd termin o carte şi simt că am spus acolo ce-am vrut să spun. Tot ce e dincolo de asta e pentru mine prilej de tulburare şi frămîntare sufletească. Pentru că un premiu nu e doar o recompensă, ci şi o mare povară, o presiune teribilă asupra celui care l-a primit. Nu înainte, ci abia după ce l-ai primit trebuie să te dovedeşti demn de el. Am simţit întotdeauna că premiile literare nu recompensează opera ta trecută, ci pe cea viitoare, care trebuie să confirme încrederea care ţi s-a arătat. Abia cartea mea viitoare va spune dacă am meritat cu adevărat premiul primit astăzi. Este motivul pentru care m-am simţit mereu obligat faţă de oamenii care-au investit în mine, şi cea mai mare îngrijorare a mea a fost ca nu cumva să-i dezamăgesc în viitor. În orice discurs de mulţumire rostit de mine cu sinceritate ar trebui, deci, să intre, alături de gratitudinea şi de bucuria mea, şi exprimarea unei mari şi irepresibile angoase. 

La fel de greu, într-un astfel de discurs, e să vorbesc despre mine. N-o fac niciodată cu plăcere. Sînt genul de autor care nu se reciteşte niciodată, care nu trăieşte între scriitori, care nu se numeşte, măcar, pe sine însuşi, scriitor. Scrisul este pentru mine un act de credinţă, o formă de cunoaştere, o cale către interior, după expresia lui Novalis. Nu scriu nici măcar ca să public cărţi. De fapt, tot ce-am scris vreodată este un lung jurnal, adică o lungă conversaţie, dusă de patruzeci de ani încoace, cu mine însumi. Scriu numai de mînă, într-un discurs continuu din care nu şterg nimic şi la care nu adaug nimic. Nu scriu niciodată cînd nu simt că trebuie să scriu, aşa încît cuvîntul „scriu“ este, într-un fel, impropriu pentru ceea ce fac la masa mea de lucru. În locul lui, ar trebui să spun „sînt scris“. Şi într-adevăr, situaţia mea nu seamănă cu nimic mai mult decît cu a unui maestru al tatuajului care-şi exercită arta pe propria piele. Încetul cu încetul, el îşi acoperă trupul cu scene şi imagini atroce, mirifice, fantastice, kitsch, neliniştitoare, înveselitoare, cu bucle şi înflorituri care nu ocolesc nici ţeasta, nici buzele, nici pleoapele, nici coastele, nici ombilicul, nici sexul, nici degetele. În cele din urmă, rămîne pe pielea sa doar un mic petic curat, cel dintre sprîncene, în care acul de tatuaj gravează, scrijelind pielea şi umplînd rănile cu cerneală, ultima figură, ochiul triunghiular, divin şi clarvăzător. Cei mai mulţi autori se opresc aici, căci ce mai poţi tatua după ce ţi-ai acoperit toată pielea? De unde-ţi poţi procura încă una? Trebuie să te resemnezi că visul tău literar a luat sfîrşit. În această situaţie m-am aflat înainte să încep

. Căzusem într-o deznădejde adîncă, fiindcă fiecare centimetru din pielea mea era deja acoperit cu versuri, cu fraze, cu parabole şi cu simboluri. Ce-aveam să fac mai departe, pînă la sfîrşitul vieţii mele? Şi deodată am înţeles că trupul meu nu avea numai epidermă, ci şi profunzime. Că mi-au mai rămas spaţii vaste neexplorate, în adîncul misterios al trupului meu. Şi-am început să-mi tatuez inima, plămînii, intestinele şi rinichii, să-mi umplu cu înflorituri de cerneală venele şi arterele, pentru ca în cele din urmă să ajung la palatul de cristal pe care-l avem toţi sub bolta craniană, îndepărtatul şi melancolicul nostru creier care, după un vers al lui Rilke, „asemeni unui alb oraş îndepărtat / Singur stă la capătul razei“.

asta este: un mare tatuaj tridimensional al întregului meu trup. Cînd l-am terminat, jalea mea a fost fără margini, ca atunci cînd nu mai aveam loc pe piele. Mi-au trebuit cinci ani, sterili şi foarte trişti, pînă să-nţeleg că viaţa mea în literatură nu s-a-ncheiat cu

, ci abia a-nceput. În cartea pe care-o voi publica în curînd merg mai departe cu

-ul meu de durere şi cerneală: acolo mi-am tatuat cel mai adînc adînc al meu: viaţa interioară. Mi-am scrijelit memoria şi voinţa, dorinţele şi pulsiunile, plăcerile întunecate şi suferinţele extatice. Am tatuat fiecare pliu şi fiecare excrescenţă a fiinţei ce, în miezul creierului nostru, ne locuieşte: diafanul nostru suflet. 

În fine, un discurs de mulţumire e greu de alcătuit şi pentru că recunoştinţa nu are nevoie de cuvinte. Cînd este adevărată, ea se exprimă mult mai bine printr-o strîngere de mînă, printr-o privire în ochi, printr-un zîmbet. Am aflat că am primit Premiul de Stat al Austriei pentru literatură cînd m-am întors, în primăvară, de la Leipzig, unde mai primisem un premiu german important. Mi-e greu să exprim în faţa dumneavoastră surprinderea cu care-am găsit acasă, în cutia de scrisori, un plic pe care se afla numele ministrului Culturii din Austria. Cînd l-am deschis şi am citit scrisoarea nu mi-a venit să cred. Nu sînt obişnuit cu asemenea dovezi de preţuire. Am simţit în acelaşi timp o enormă mîndrie şi bucurie, dar şi o la fel de mare spaimă. Căci nu e joacă pentru mine să primesc un asemenea premiu, un asemenea cec în alb care trebuie onorat pînă la ultimul său bănuţ. Dar emoţia mea nu se lega numai de asta. Vă mărturisesc acum, cu toată sinceritatea, că Austria este, din toată Europa şi alături de ţara mea natală, ţara pe care-o iubesc cel mai mult. Am trăit cîndva un an la Viena, am călătorit şi-am avut lecturi în multe alte oraşe din uimitoarea dumneavoastră ţară, mitologia mea literară e încărcată de autorii de neuitat ai marii modernităţi austriece, şi nu în ultimul rînd cel mai puternic editor al meu, fără de care n-ar fi existat un destin al cărţilor mele în spaţiul german, este austriac. Adeseori ne-am gîndit, soţia mea şi cu mine, într-o clipă de reverie, să ne-ntoarcem în Austria pentru un timp mai îndelungat, căci sîntem profund legaţi, prin prieteni şi nostalgii, de dumneavoastră şi de patria dumneavoastră. 

În loc de discursul pe care l-aţi aşteptat în zadar rostesc deci, azi, în faţa dumneavoastră, un simplu „mulţumesc“. Mulţumesc cu toată recunoştinţa statului austriac şi Ministerului austriac al Culturii pentru marea şi nemeritata onoare pe care mi-au făcut-o acordîndu-mi acest grandios premiu. Am văzut lista precedenţilor laureaţi: sînt pe ea cîţiva dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Mulţumesc juriului care mi-a acordat încrederea sa. Mulţumesc Editurii Paul Zsolnay din Viena, prin grija căreia scrierile mele au fost publicate exemplar şi făcute cunoscute în întreg spaţiul german şi nu numai. Mulţumesc traducătorilor mei, care-au făcut din traduceri opere de artă, la fel de inspirate ca şi originalul. Vă mulţumesc dumneavoastră tuturor, celor care vă bucuraţi alături de mine la această minunată ceremonie găzduită de oraşul lui Mozart, Salzburg. Vă doresc să aveţi parte de imensa mea bucurie, lăsîndu-mi doar mie neliniştea şi incertitudinile. Mulţumesc, mulţumesc!

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Podul peste Dunăre de la Brăila arată jalnic. Asfaltul a crăpat și s-au format șanțuri ca pe „arătură”, spun șoferii VIDEO
Șoferii care trec pe podul peste Dunăre de la Brăila sunt revoltați. Deși a fost dat în folosință în urmă cu un an, podul arată deplorabil. Asfaltul a crăpat și s-au format numeroase șanțuri, exact ca pe un drum abandonat.
image
Surse: Dani Mocanu a rămas fără permis după ce a fost prins „zburând” pe A2. Ce viteză avea manelistul
Polițiștii au amendat sâmbătă, 13 iulie, șoferul unei mașini marca BMW, care circula cu o viteza uimitoare pe A2. Potrivit unor surse, la volan s-ar fi aflat manelistul Dani Mocanu.
image
Turiștii, terorizați de marea de alge de pe litoral. „Acolo unde au curățat, valurile aduc din nou cantități mari de alge” VIDEO
Zeci de mii de turiști goniți de caniculă în stațiunile de pe Litoral au parte, în aceste zile, de o surpriză mai puțin plăcută: apele Mării Negre au devenit verzi din cauza tonelor de alge aduse la mal și care miros a hazna.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.