Nu merg acolo, e scump
Mă uitam, din curiozitate, pe ofertele agenţiilor de turism pentru ţări aşa-zis exotice. Cuba, Thailanda, Bali, cele „clasice“. Sute, mii de euro pentru una-două săptămîni, cu avion şi cazare într-un loc. Aşa înţeleg cînd spune cineva „N-am bani să merg acolo, e prea departe, prea scump“. E scump. Dar se poate şi altfel. E mai greu, adevărat, mai mult de „săpat“, combinat, căutat, dar diferenţele sînt uriaşe. Făceam la un moment dat un calcul cu o prietenă – cele zece zile ale ei în Franţa, fără „fiţe“, au costat fix cît luna mea în Asia de S-E, cu zboruri, hoteluri şi bani de cheltuială. Şi cum le găseşti? – mă întreabă prietenii.
Principala problemă cu destinaţiile îndepărtate e zborul. Dacă ai unul ieftin, o mare parte din buget e salvată. Iar asta găseşti urmărind site-urile unde se postează oferte – blog-uri de
, agregatoare, pagini de Facebook, forumuri obscure de vînători de preţuri mici, oameni pasionaţi de călătorii care pun „ponturi“. Un exemplu e Holiday Pirates, cu fratele mai mic şi mai activ, Flight Deals. Cîteodată, dai peste chestii spectaculoase – dacă spun că am zburat la New York cu 42 de euro dus-întors pentru că am aflat în timp util de o eroare pe site-ul unei companii aeriene, risc să-mi iau înjurături. Dar aşa a fost. Erori pe site-urile companiilor aeriene mai apar, trebuie doar să afli de ele. Una singură am mai prins, din Kathmandu în Kuala Lumpur,
Dubai, cu o companie aeriană considerată „de lux“, unde eroarea mi-a dat un bilet cu 17 dolari. Dar astea sînt excepţii, totuşi. Companiile aeriene au frecvent promoţii – în Cuba am zburat cu 500 de euro dus-întors din Bucureşti, de exemplu.
Ceea ce contează sînt flexibilitatea şi rapiditatea atunci cînd iei biletul – nu e genul de vacanţă la care te gîndeşti mult, ai date fixe. Nu, vezi oferta, verifici să nu fie chiar fix în mijlocul sezonului ploios, pui mîna pe card şi gata. Uneori, porneşti de la un singur bilet. Era 2 noaptea şi mi-a apărut pe Facebook că Air Asia au promoţie la zborul Kuala Lumpur – Paris cu 150 euro. Nu plănuiam să mergem în Asia atunci neapărat, dar am luat biletul. Bun, deci avem un bilet de întors din Asia. Şi aşa am început să construim dusul. A ieşit o vacanţă lungă de o lună şi jumătate, care a trecut prin India, Nepal, Laos, Bali, cu cîteva stopuri în Thailanda sau Malaezia, cu 13 zboruri care au fost, în total, 750 euro. Mai puţin ca un bilet „normal“ către o singură destinaţie.
Ajuns la faţa locului, preţurile sînt în general foarte mici, asta dacă nu vreţi
-uri de lux sau hoteluri de cinci stele. Cu pensiuni şi hoteluri găsite la faţa locului (7-10-15, hai maximum 20 de euro dacă e insulă şi e pe plajă camera dublă), cu mîncare la 1, 2, 5 euro şi cu transport pe care nu dai mare lucru, bugetul unei călătorii e considerabil mai mic decît cum ne gîndeam la început sau cînd răsfoiam oferte de turism.
Ce încerc să spun? Că e mai simplu decît pare să călătorim spre destinaţii care par inaccesibile, mai ales financiar, la prima vedere. Că nu ai nevoie de cine ştie ce condiţii speciale atunci cînd călătoreşti şi că ce vezi, ce experimentezi, ce trăieşti e mai important decît cum arată camera de hotel. Şi că uneori ne concentrăm prea mult pe bani, făcînd dintr-un „nu am“ – nu întotdeauna justificat sau pornit dintr-o prejudecată că totul e scump – un obstacol în a vedea şi ale locuri decît
-urile din împrejurimi sau oraşele europene unde ajungem în două-trei ore.
