⬆
La zi în cultură
Pagina 64
Lecţia de latină
Cobor la Orizont. Mă abordează precipitat o doamnă care mă roagă să-i văd de bagaje, se duce să-şi caute ochelarii uitaţi într-un magazin. I-am spus că nu mai mult de zece minute… timp în care am privit de la distanţă cele opt traiste, aşezate în şir indian, cîte două pe rînd.
„Poezia e altceva decît viaţa“ – interviu cu Svetlana CÂRSTEAN
„Svetlana de atunci e pentru mine o amintire care s-a estompat destul de mult şi în acelaşi timp e o surpriză de fiecare dată cînd o redescopăr în diverse texte pe care le scriam în acea vreme. Îmi dau seama că, mereu, nu fac decît să mă aproximez pe mine cea care am fost, atunci sau în alt moment al vieţii mele.“
Tot ce nu ştiţi despre proza scurtă
Îl admir enorm pe Carver nu doar pentru încrederea şi felul în care s-a dedicat genului scurt (în afara celor patru volume de povestiri a mai scris şi vreo şapte cărţi de poezie), dar şi datorită parcursului său literar care stă cu totul împotriva modelului românesc.
FITS sau teatrul-oraş
Invadat de miros de iasomie şi caprifoi, Sibiu devine la început de iunie un oraş performativ datorită Festivalului Internaţional de Teatru. Gîndit ca un impuls de explorare a spaţiului comunitar şi de testare a limitelor prin performance, FITS a cucerit de-a lungul timpului noi teritorii ludice.
O carte-eveniment (I)
Un antidot oferă eseurile reunite de Christian Ferencz-Flatz în noua lui carte, Incursiuni fenomenologice în noul film românesc. De pildă, în cadrul unei analize a actoriei lui Puiu din Aurora, Ferencz-Flatz face un inventar lucid al celor mai importante (istoric) moduri de a înţelege actoria cinematografică.
Partea din spate a pop-ului
Pe 28 noiembrie 2014, Robbie Williams anunţa pe propriul site lansarea celui de-al unsprezecelea album al său astfel: „Under the Radar e o colecţie specială de B-side-uri, demo-uri şi piese care nu şi-au făcut niciodată loc pe albumele de studio, dar care, cu toate astea, şi-au dorit mereu unul.
Noroiul, festivalul şi castelul
Nu mai e un secret pentru nimeni că vremea de la Electric Castel n-a ţinut cu noi şi că ploaia ne-a luat mai pe nepregătite decît pe autorităţi în prag de iarnă. Dovadă stă aglomeraţia din orice magazin de pe drumul Bucureşti-Cluj unde s-ar fi putut vinde cizme de cauciuc, pelerine sau măcar saci de gunoi.
Socată, trasee ghidate prin Bucureştiul necunoscut, Wimbledon
● Timp de aproape o jumătate de secol am ignorat total (sau poate chiar am dispreţuit) băutura numită socată. Am descoperit-o de curînd. Nu mai pot s-o recomand pentru anul acesta fiindcă nu se mai găsesc flori de soc. Se mai poate face însă o băutură aproape similară, cu aceeaşi reţetă, din frunze de mentă. Nu ştiu dacă-i putem zice mentolată, dar în zilele toride de vară e de-a dreptul extraordinară. (Andrei Manolescu)
● Nu rataţi, la Muzeul Naţional de Artă al României, expoziţia „Constant
Spiritul FITS – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia XXII
Una dintre constantele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu e că fiecare ediţie nouă tinde să depăşească – în amploare, în diversitatea spectacolelor, în numărul de participanţi – ediţia precedentă. Am provocat patru critici de teatru să povestească, foarte scurt, cum a fost la FITS 2015.
Gărîna 19 – Poveşti de jazz şi de mîine
La Gărîna oamenii nu cumpără biletele propriu-zis, ci semnează în alb un contract cu cei care, dincolo de gardul Poienii Lupului, le oferă la schimb emoţii sonore greu de egalat într-o sală de concerte, oricît de modernă ar fi aceasta.
Ora tatălui şi a fiului
Poetul Radu Vancu se întoarce, o dată în plus, la sinuciderea tatălui său precum făptaşul la locul crimei.
Atelier la Sfîntu Gheorghe
Festivalul Atelier – cel mai vechi festival internaţional de teatru din România – animă oraşul cu spectacole pe măsura profilului său, păstrat dincolo de toate greutăţile prin care a trecut. Cel mai complex show a fost cel al Companiei „Tompa Miklós“ din Tîrgu Mureş, Tihna, viziunea lui Radu Afrim asupra romanului lui Attila Bartis.
Chador
Prezentat în premieră internaţională la Sundance 2014, iar în premieră românească la Bucharest International Film Festival 2015 (în aprilie), filmul de debut al Anei Lily Amirpour, A Girl Walks Home Alone at Night, se adresează unui public festivalier foarte tînăr, hipsteresc-studenţesc.
Un trio pe sîrmă
Există totuşi o limită pînă la care poţi neglija un val de succes autohton. Numele trio-ului Sebastian Spanache mi-a apărut cîndva anul trecut în coada stivei de albume alocate pentru cronici, apoi mi-a sărit în ochi în recomandările de final de an ale amicilor, în lista premianţilor revistei Sunete.
Estrada Carnaval la Busan
Uneori e mai uşor să te vezi la Busan cu un prieten din România decît la Bucureşti. Aflu de la fostul meu coleg din facultate şi criticul de film Mihai Fulger că urma să vină la festivalul de film din oraşul coreean, BIFF, cel mai mare festival de filme asiatice, şi stabilim o întîlnire.
O mie de păduri într-o ghindă, Urban Fest, Noaptea Institutelor Culturale
● Omul cel bun din Seciuan de Bertold Brecht, la „Bulandra“, în regia lui Andrei Şerban, traducere şi adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima. (Ruxandra Mihăilă)
● Între 16 şi 21 iunie în Bucureşti, între zona Grozăveşti şi Parcul Naţional Văcăreşti, are loc Urban Fest, un festival organizat de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România. Conferinţe, consultări publice, tur de biciclete, ateliere de activare urbană, concerte şi plimbări în ambarcaţiuni cu vîsle. (Stela Giurgeanu)
„Am vrut ca scriitorii să dezvăluie secrete“ – interviu cu Valerie MILES
„Am urmărit să descopăr o lume, cea a scriitorului, la care adeseori cititorul nu are acces direct. Există un strat format din critici şi din alte persoane care îi vorbesc publicului despre literatură şi acest strat se interpune între cititor şi scriitor.“
Pentru că ea nu a cerut
Am scris povestea din Călătoria Ritei Malú pentru Sophie Calle. S-ar putea spune că am scris-o pentru că ea mi-a cerut-o. Totul a început cînd, într-o după-amiază, în Barcelona, mi-a telefonat acasă. Am rămas înmărmurit. O admiram, o consideram inaccesibilă.
Bijuterii vintage
Ca să încep cu o etichetă, aş spune că Adriana Bittel este Doamna prozei scurte româneşti. A debutat în 1980 cu un volum de povestiri, iar pînă la sfîrşitul deceniului a mai publicat încă două cărţi de proză scurtă şi un mic roman, Fototeca. Temă cu variaţiuni – şi acesta reeditat acum la Humanitas.
O cină cu Attila Bartis
„Urîţi ţara asta care v-a chinuit atît de mult?“ „Nu, deloc. Am avut o viaţă foarte grea aici, cu experienţe torturante, dar nu aş schimba asta.“ „Dar ţara asta v-a cerut să plecaţi de aici.“ „Da, dar tot aici sînt acasă.“
Romantici germani
În noul ei film, Amour fou, regizoarea austriacă Jessica Hausner pune în scenă o ipoteză ironică despre cum a încheiat scriitorul Heinrich von Kleist un legămînt de dublă sinucidere cu burgheza Henriette Vogel, legămînt dus la îndeplinire pe 21 noiembrie 1811.
O atemporală vară londoneză
Cînd, în 2010, Richard Russell, capul label-ului XL Recordings, îl invita pe Jamie Smith să remixeze integral ultimul album al lui Gil Scott-Heron, excelentul I’m New Here, apărut în acelaşi an la aceeaşi casă de discuri, englezul de 22 de ani a venit la întîlnire cu un Mercury Music Prize în buzunar.
Week-end-urile lungi de vară
Chiar dacă, se ştie, „viaţa mea e-un şpriţ de vară“, aş nuanţa un pic – viaţa mea e un week-end lung de vară, răcorit cu ceva şpriţuri, limonade şi prosecco-uri, şi cu o dorinţă acută de a evada săptămînă de săptămînă.
Poveşti trăsnite, tenis, Street Delivery
● Se spune că verdele dă o stare de bine. Ei bine, vă doresc să vă clătiţi ochii cu verdele ierbii de la turneele de tenis dinaintea Grand Slam-ului de la Wimbledon. În special cel de la Halle, ca să nu mai vorbesc de splendida arenă de la Queen’s. După munca pe zgura de la Roland Garros, acestea sînt nişte turnee de-a dreptul răcoritoare. Încep de luni. (Andrei Manolescu)
● Este o carte-eveniment, una dintre cele mai importante apariţii editoriale ale acestei veri. Editura Polirom a publicat
Trei poveşti de TIFF
TIFF 2015 s-a terminat de curînd. Ca să vă faceţi o idee despre cum ne-a fost la Cluj, ne-am reunit să vă spunem trei poveşti de festival. Invitat special: Cristi Luca. Acelaşi film, montaje diferite. Oboseala n-a intrat, din fericire, în cadru.
Cărţi nevîndute, creatori absenţi
„Punctul cel mai vulnerabil al pieţei de carte din România: librăriile, care sînt canalele de distribuire a cărţii. Dacă înainte de criză existau peste 500 de librării, acum sîntem la jumătate, iar cînd spun că avem 250 de librării sînt optimistă şi privesc partea plină a paharului, pentru că, de fapt, dacă am lua fiecare librărie în parte, vom vedea că din aceste 250 nu sînt mai mult de 100 cu adevărat librării."
Solilocvii
Regizorul Bobi Pricop a impresionat de la debut (Jocuri în curtea din spate) prin claritatea viziunii şi acurateţea punerii ei în practică. Artist minimalist ca vizualitate, el preferă să jongleze mai degrabă cu concepte decît cu imagini, iar forţa argumentaţiei transpare tocmai din austeritatea teatralităţii sale.
O capodoperă de cinema cinetic
Seria Mad Max – care constituie cea mai însemnată contribuţie australiană la pop-cultura „globală“ – a început în 1979. Primul film, unul de foarte mic buget, era plasat într-o societate intrată în colaps, dar încă nu post-apocaliptică – războiul nuclear la care se va face aluzie în Mad Max 2 încă nu avusese loc.
După pofta inimii
Sînt în general iritat de uşurinţa cu care fanul jazz ataşează epitetul „legendar“ în dreptul oricărui nume (în special ale celor care ajung să ne viziteze). În cazul basistului Stanley Clarke însă, avem o reputaţie ce intimidează orice tentativă de a căuta nod în papură.
Băncuţele caligrafiate ale lui Confucius
Îmi plac oraşele care au încă pomi în şi pe lîngă spaţiul pietonal. Legam atît de mult ideea de promenadă şi de străzi de copaci, încît îmi aduc aminte că la prima ieşire din ţară, acum mulţi ani, am încurcat în Viena spaţiul pentru biciclete, straşnic demarcat de verdele unor arbori, cu un trotuar.
Levantul, Trei femei înalte, Legea copiilor
● Duminică, 7 iunie, de la ora 19, la Unteatru (Bucureşti), un spectacol care a primit marele premiu la Iaşi Fringe Festival, în 2013: Trei femei înalte, după Edward Albee, cu Cristina Casian, Florina Gleznea şi Nicoleta Lefter. Regia este semnată de Andrei şi Andreea Grosu. (Stela Giurgeanu)
● Celălalt, hotar cu mine (Tracus Arte, 2015) – cartea de poezie a lui Codruţ Radi, un autor interesant, complicat: „Efortul lectorului este de adîncire într-o poezie în care conştientizarea închiderii su
„Vii la festival şi te şi loveşte succesul“ – interviu
E un festival oarecum mediu ca dimensiuni, totuşi foarte important prin scriitorii invitaţi, nu neapărat de succes, dar relevanţi pentru că au trecut prin filtre destul de serioase, nefiind simplu să devii membru clubliterar.ro în ultimii lui doi ani, iar să fii primit în „Discuţie“ e iarăşi greu, poate chiar riscant uneori.
Regele negustorilor de jucării – pentru Günter GRASS
Nu mai există scriitori – vreau să spun, nici unul care să scrie discursuri electorale pentru Willy Brandt şi un roman plasat în 1647, la sfîrşitul Războiului de 30 de ani, precum şi un roman care combină un peşte vorbitor, judecat pentru sexism, cu istoria originilor prusace ale cartofului.
Amanţi şi autori
Am constatat şi cu altă ocazie lipsa apetenţei pentru eseu a scriitorilor români. Din păcate, nu avem mari cărţi despre literatură venite de la cei care scriu literatură. Prozatorii români nu scriu şi despre arta prozei sau despre cărţile altor prozatori, clasici sau colegi de generaţie, care i-au entuziasmat sau i-au marcat.
Posibilităţi imposibile
Trei personaje stau pe scaune şi spun cîte o poveste. Minimalismul este formula estetică spre care scena Teatrului Act direcţionează spectacolele, eliminîndu-le excesul de teatralitate şi surplusul de mucava, dimpotrivă, pretinzînd esenţializarea direcţiei de scenă şi concentrarea pe elementele spectacolului.
Noua lege pop a lui Murphy
Prea sofisticată, prea subversivă, prea artsy, prea inteligentă, chiar prea britanică pentru a deveni un megastar pop, Róisín Murphy s-a făcut nevăzută acum vreo opt ani, după ce Overpowered, albumul care trebuia să funcţioneze ca upgrade către Madonna sau Lady GaGa, n-a lăsat urme chiar atît de adînci.
Un mojito în La Bodeguita, un daiquiri în El Floridita
Dacă aş fi fost un extraterestru aterizat prin voia lui Fidel în Cuba, nu mi-ar fi luat mult să aflu, pe lîngă multe alte lucruri utile cum ar fi care e cel mai bun rom, cum se pufăie un trabuc sau că despre Che numai de bine, că aici a trăit cîndva un scriitor american, mare iubitor de cocktailuri, de mare şi plimbări lungi.
„Cînd încep un proiect, mă uit la un film de Cassavetes“ – interviu cu actriţa Nina HOSS
„Documentarea mi se pare o etapă absolut necesară în înţelegerea unui personaj. Fără asta, n-aş şti de unde să încep. Nu joci viaţa ta, joci viaţa altcuiva, chiar dacă e ceva închipuit, nu real. Şi trebuie să-i dai cît mai multă profunzime şi bogăţie interioară.“
„Noi vorbim, nu gîndim“, „Bărbatul care a dat foc comunismului“, „Ultima Thule“
● Noi vorbim, nu gîndim. Nouă antologie de perle româneşti de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas). De fapt, e mai mult decît o antologie de perle. Este un rezumat al prostiei care ne înconjoară şi ţine morţiş să se autoexprime. De exemplu, din vorbirea lui Dumitru Dragomir: „Citeşti azi, citeşti mîine, citeşti poimîine, te apucă pandaliile, fratele meu!“ (Mircea Vasilescu)
● 25 de ani şi cîteva sute de partide (Baroque Books & Arts, 2015). Cristian Preda a făcut un inventar al coaliţiilor, pa
Cum devine falsul original
Vă mai amintiţi de Wolfgang Beltracchi? E unul dintre cei mai mari escroci din comerţul cu artă. Un falsificator inventiv. Între 1995 şi 2006, mai mulţi colecţionari germani (şi nu numai) au cumpărat cîteva zeci de tablouri dintr-un fond despre care credeau că ar fi „colecţia Werner Jäger“.
„Un film bun e ca un shot de adrenalină“ - interviu cu Mihai CHIRILOV
Cea de-a 14-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania are loc în perioada 29 mai – 7 iunie la Cluj. L-am întrebat pe Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, ce „comori“ a găsit pentru selecţie şi care vor fi titlurile de care se va vorbi pînă noaptea tîrziu. Cinefilii din toată ţara sper că şi-au făcut deja bagajele.
Noaptea medicilor
Cîştigător al concursului de debut de anul trecut al Editurii Cartea Românească, volumul Noaptea de gardă este, în opinia mea, primul debut poetic semnificativ al acestui an.
Trupa
Teatrul „Anton Pann“ din Rîmnicu Vîlcea a fost o prezenţă constantă în atenţia publică în ultimii ani. Ca şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ în perioada sa de glorie, trupa vîlceană reprezintă o adiere proaspătă prin instituţiile statului.
O dulce-absurdă fantezie de îmbogăţire
Noul film al lui Corneliu Porumboiu, Comoara, este, pe o bună parte din durata sa, o farsă în trei personaje. Posibilităţile în materie de comic burlesc nu sînt însă exploatate de Porumboiu la randamentul lor maxim – maximum de conflict între personaje, maximum de gălăgie, de distrugere etc.
Avalanşă
Snarky Puppy e un pluton precoce de fusion jazz newyorkez coordonat de basistul Michael League, un macro-grup de o natură diferită de orchestra tradiţională, dar şi de big band-ul construit în jurul unei clase particulare de instrumente.
4 spre 5, în 1
Am locuit în patru apartamente în cei şase ani, fiecare cu propria poveste. Glisarea dintr-unul în celălalt e în sine o poveste.
Detectareplagiat.ro, Romanian Design Week, „Playing the Granny Card“
● Un articol inteligent şi viu în The Atlantic (online, aici: http://www. theatlantic.com/magazine/archive/2015/06/playing-the-granny-card/392105/): „Playing the Granny Card“ de Liza Mundy. Pornind de la observaţia că doar în cazul speciei umane şi al balenelor ucigaşe femela trăieşte mult timp după ce nu mai are funcţie de reproducere, autoarea ajunge la discutarea unor femei celebre şi puternice din lumea de azi (Angela Merkel, Hillary Clinton, Christine Lagarde), care „redefinesc ideea de bun
„Nu am nimic de spus, doar de arătat“ - interviu cu artistul vizual Maxim LIULCA
Născut în 1987, cu studii la Cluj, reprezentat de galeriile :Baril din Cluj şi Spazio A din Torino, Maxim Liulca a expus constant în Belgia, Italia şi Austria. Poziţionat distinct printre artiştii emergenţi din generaţia sa, Maxim Liulca reuşeşte să propună un construct articulat abstract, în acelaşi timp epurat de vreo încărcătură culturală.
Tot ce nu ştiaţi despre Bacovia
„De obicei stau aproape toată ziua în casă. Nu mă plictisesc şi nu mă neliniştesc în singurătate.“
Treceprincarne
Încet-încet, spectacolul se maturizează, se îndepărtează de limbajul performativ al regizorului, devine independent de stilistica acestuia. Afrim renunţă la universul personal şi se aliază romanului lui Attila Bartis.