Un mojito în La Bodeguita, un daiquiri în El Floridita
Dacă aş fi fost un extraterestru aterizat prin voia lui Fidel în Cuba, nu mi-ar fi luat mult să aflu, pe lîngă multe alte lucruri utile cum ar fi care e cel mai bun rom, cum se pufăie un trabuc sau că despre Che numai de bine, că aici a trăit cîndva un scriitor american, mare iubitor de cocktailuri, de mare şi plimbări lungi. N-ai cum să-l ratezi pe Hemingway în Havana, dai ba peste cîrciumile unde a băut, ba peste hotelul unde avea o cameră, ba peste cărţile lui în ediţii piratate (deh, blocada americană), ba peste poveşti cu barca lui de pescuit, ba peste vila transformată în muzeu. Şi nu poţi uita nici că, atunci cînd a cîştigat Nobelul, Hemingway spunea că e un premiu care aparţine Cubei, ţara sa adoptivă, în care a creat.
Mariel, nepoata scriitorului, zicea că în Cuba sînt trei simboluri, „Che, Fidel şi bunicul meu“. Nu e tocmai departe de adevăr, Hemingway fiind cu succes al doilea cubanez necubanez (după señor Guevara).
Casa lui Hemingway, pe atunci în afara Havanei, loc de refugiu departe de aglomeraţia oraşului (înainte locuise o perioadă într-un hotel în centru, Ambos Mundos), era închisă cît am fost în Cuba (se făcea un film acolo). Mi-aş fi dorit să văd Finca, locuinţa lui unde obiectele, hainele, hîrtiile lui Hemingway au rămas, dar care este în pericol, din cauza lipsei de grijă a statului cubanez, a cărui proprietate este.
M-am resemnat şi am zis că măcar cîrciumile trebuie văzute. Bineînţeles, locurile lui Hemingway atrag turişti cu autobuzul. E cam greu să stai în vreunul dintre baruri să bei liniştit un cocktail. Turiştii vin şi pleacă, după ce consumă regulamentar un
de 6 dolari (la Bodeguita) sau un
de 7 în Floridita. Ca să vă faceţi o idee, în locurile unde nu a băut Hemingway cocktailul e 2, hai 3 dolari. Ca să nu mai vorbim că în Cuba salariul mediu e undeva pe la 15-17 dolari.
Cu La Bodeguita del Medio am avut noroc. Am trecut de cîteva ori pe acolo şi nu se putea intra, dar pînă la urmă am ajuns dimineaţa, cînd nu era aproape nimeni. La Bodeguita e o adevărată instituţie a Havanei, un loc pe unde s-au perindat un număr impresionant de celebrităţi, de la şefi de stat pînă la actori, muzicieni sau sportivi. Se spune că aici s-a inventat
-ul (plecăciuni!). Lucrul acesta se vede cel mai bine dacă te uiţi pe pereţi, acoperiţi de sus pînă jos cu fotografii şi autografe. Deasupra tuturor tronează, bineînţeles, Papa Hemingway. Înscrisul care a făcut cele două baruri celebre, „My mojito in La Bodeguita, my daiquiri in El Floridita“, se află, în original, la loc de cinste deasupra barului, la fel şi cîteva fotografii (dintre care una cu Fidel în persoană) sau alte obiecte ce amintesc de scriitor. Tot aici venea des şi un alt mare iubitor al Cubei, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Fidel Castro, Gabriel García Márquez.
La Floridita însă n-am mai fost atît de norocoasă. Era plin. Mai mică şi ceva mai luxoasă decît La Bodeguita, El Floridita are o istorie mult mai veche, de pe la 1800. Se spune că Hemingway venea special de la Finca, aflată la aproape 30 de kilometri distanţă de centrul Havanei, în La Floridita pentru
. Şi aici avem un număr impresionant de fotografii sau alte obiecte ce amintesc de americanul adoptat şi îndrăgostit de Cuba. La bar stă chiar Hemingway în persoană de bronz, mai precis o statuie în mărime naturală numai bună să se fotografieze turiştii cu ea. Statuia este mai recentă, pînă acum punctul de atracţie fiind un bust al scriitorului. Aici mai veneau şi Ezra Pound, John Dos Passos sau Graham Greene (care a şi scris o carte numită
N-am stat prea mult în cele două baruri, recunosc. Transformate în loc de peregrinare şi în bifă pe harta turistică a Havanei, nu cred să mai fi păstrat prea mult din farmecul care-l făcea pe Hemingway să se întoarcă acolo. Totuşi, măcar din curiozitate, faceţi-le o vizită dacă ajungeţi în Cuba.
Ceva mai încolo, la nişte vînzători de cărţi în stradă, am găsit
Mă gîndeam la ea de fiecare dată cînd vedeam vreun bătrîn pescar stînd cu undiţa pe mal sau urcîndu-se într-o barcă. De departe, părea publicată la o editură americană. Dacă se uita mai bine, pînă şi extraterestrul aterizat în Cuba de la început şi-ar fi dat seama că era printată grosier după un PDF.
Foto: C. Foarfă
