Gărîna 19 – Poveşti de jazz şi de mîine
Cea mai cu ştaif manifestare jazzistică mioritică a ajuns la borna 19 şi prinde cheag în lumea adultă a festivalurilor fără de care verile noastre ar fi mult mai sterpe. Şi o face cu stil. În ciuda tuturor „binevoitorilor“ care-i prevesteau declinul, odată cu acutizarea problemelor financiare şi cu apariţia contracandidatului „de stat“, iată că Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna nu doar că supravieţuieşte, dar se hrăneşte cu energia celor care-l doreau dispărut. Un soi de aikido cultural mulat pe încăpăţînarea sponsorilor şi a celor care cumpără bilete şi abonamente de a avea festivalul lor, aşa cum l-au crescut. De fapt, la Gărîna oamenii nu cumpără biletele propriu-zis, ci semnează în alb un contract cu cei care, dincolo de gardul Poienii Lupului, le oferă la schimb emoţii sonore greu de egalat într-o sală de concerte, oricît de modernă ar fi aceasta. Alte detalii şi programul festivalului, pe www.garana-jazz.ro.
Festivalul începe în forţă, cu un artist italian care reuşeşte să închege cu măiestrie guturalitatea folclorului din Sardinia natală şi alte sonorităţi mediteraneene sau latine cu jazz-ul contemporan. Enzo Favata Quartet deschide ediţia 2015 cu un recital care s-ar putea să fie pus prea devreme, din păcate, pentru unii. O secţie ritmică de clasă şi un pianist foarte îndrăzneţ îl vor acompania pe Fava, unul dintre cei mai iluştri necunoscuţi (cel puţin în România) dintre suflătorii din jazz-ul contemporan. Urcăm puţin în Germania, pentru a vedea la lucru un grup de muzicieni foarte aşezaţi – Nighthawks, care s-au inspirat în alegerea numelui trupei de la faimosul tablou al lui Edward Hopper, una dintre cele mai faimoase picturi din catalogul american contemporan. Recitalul lor poate va părea prea soft pentru unii, dar vă asigur că mixul de jazz, pop, afro, electro, nu-jazz, funk, dub sau arabic va demonstra că Nighthawks, grup ce-i are drept co-lideri pe trompetistul Reiner Winterschladen şi pe basistul Dal Martino, este o maşinărie foarte bine unsă, invitaţiile primite la marile festivaluri fiind o asigurare suplimentară că nu veţi fi dezamăgiţi. Al treilea recital al serii este, probabil, şi unul dintre cele mai „grele“ ale ediţiei. Motivele sînt doar două, dar sînt imposibil de contraargumentat, fiindcă se numesc
. Pianistul armean este unul dintre cei mai spectaculoşi muzicieni contemporani, iar compoziţiile sale îmbină delirant de reuşit multe motive folclorice armeneşti cu jazz-ul contemporan, rock-ul progresiv sau chiar cu elemente moderne de electro şi dub step. Remarcat de Chick Corea, Tigran este considerat nu doar un mare inovator în materie de compoziţie, dar şi unul dintre cei mai expresivi şi mai energici pianişti din lume. Cel mai probabil, recitalul va gravita în jurul celui mai nou album al său, Mockroot, imprimat exact în formula (de senzaţie) care va concerta la Gărîna (Sam Minaie – bas şi Arthur Hnatek – tobe), album care este o dedicaţie de dragoste spirituală făcută Armeniei natale, plin de elemente ce fac trimitere la natură, familie şi poezie. Pentru mine, vîrful incontestabil al acestei ediţii! Prima seară se încheie pe ritmuri latino, cu un recital ce se anunţă incendiar, mai ales pentru fanii genului. Gonzalo Rubalcaba este unul dintre cei mai importanţi pianişti cubanezi contemporani (celor care insistă că ar fi „cel mai“ le amintesc că mai există Omar Sosa, Fabian Almazan şi David Virelles), iar proiectul Volcan va erupe pe scena de la Gărîna, alimentat de maeştrii piromani Jose Armando Gola – bas, Horacio „El Negro“ Hernandez – tobe şi Giovanni Hidalgo – percuţie.
Vine week-end-ul, aşa că o călătorie sonoră pe multe meridiane e binevenită. Arifa este un proiect etno-jazz româno-germano-greco-turc format din patru muzicieni care s-au întîlnit pe cînd se şcoleau în Olanda. Alex Simu (România) – sax, clarinet & live laptop, Michalis Cholevas (Grecia) –
Franz von Chossy (Germania) – pian şi Sjahin During (Turcia/Olanda) – percuţie afro-anatoliană formează un grup foarte special, o grozavă punte artistică între Est şi Vest, plină de filigranuri aurale pe care aerul de munte al Gărînei le va decanta cum se cuvine. Cele două albume ale lor,
(2010) şi
(2012), au fost descrise de presa olandeză de specialitate ca fiind „de nivelul celor mai importante creaţii ale lui Anouar Brahem“. Vineri continuă cu recitalul duo-ului format din Adam Baldych (vioară) şi Pawel Kaczmarczyk (pian), doi dintre cei mai talentaţi muzicieni din noul val polonez. Inutil să vă spun că nu trebuie să rataţi momentul, cam orice are legătură cu muzica şi vine din Polonia trebuie bifat cu ochii închişi. În fine, un alt american faimos aterizează la Gărîna la doar cîteva luni după o vizită la Bucureşti – Ralph Towner. Celebru pentru tehnica sa impecabilă, pentru prestaţiile cu trupa Oregon, dar şi pentru compoziţiile formidabile (echipajul de pe Apollo 15 a numit două dintre craterele Lunii după două dintre piesele sale: „Icarus“ şi „Ghost Beads“), Towner vine la Gărîna cu un proiect excelent, alături de un alt chitarist nemaipomenit, austriacul Wolfgang Muthspiel. Cei doi vor propune un dialog liric şi elegant între chitara electrică a lui Muthspiel şi celebra chitară acustică cu 12 corzi a lui Towner. Seara se încheie cu un alt recital special, în care folclorul şi elementele de jazz şi blues vor fi la ordinea zilei. Macedoneanul Vlatko Stefanovski este un mic vrăjitor al chitarei electrice, iar secţia ritmică ce-l va însoţi pe scenă e formidabilă, la rîndul ei: Dino Milosavljevici – baterie şi Doko Maksimovski – bas.
Începem ziua de sîmbătă cu un recital de contrabas solo, cu nimeni altul decît Renaud Garcia-Fons în prim-plan. Faimos pentru tehnica sa impecabilă pe contrabasul cu cinci corzi şi pentru uşurinţa cu care îmbină elementele tuturor culturilor mediteraneene în propriile compoziţii, Garcia-Fons, supranumit şi „Paganini al contrabasului“, este unul dintre cei mai apreciaţi şi mai premiaţi muzicieni de jazz francezi ai momentului. Continuăm ziua cu
, unul dintre cele mai valoroase grupuri româneşti de jazz contemporan, dacă nu chiar cel mai cel. Produsul lor discografic,
este unul dintre cele mai închegate albume scoase în ultimii ani pe piaţa muzicală autohtonă, şi nu mă refer doar la jazz. Vom avea parte, fără echivoc, de muzică foarte bine scrisă şi de interpretare de ţinută, marca Sebastian Spanache – pian, Csaba Sánta – bas/contrabas şi Radu Pieloiu – tobe. Urmează pe afiş Biréli Lagrène Gypsy Project, un proiect foarte interesant, în care jazz-ul
este dus la rang de artă de unul dintre cei mai mari virtuozi ai chitarei acustice. Şi dacă cele peste 50 de albume pe care este prezent nu sînt un motiv suficient ca să doriţi să-l vedeţi pe chitaristul francez (plus Paul „Hono“ Winterstein – chitară şi Diego Imbert – contrabas), vă dau unul inatacabil: nişte băieţi foarte simpatici, pe numele lor Jaco Pastorious şi Al Di Meola, l-au considerat destul de bun încît să-l invite în turnee. Un alt recital-vedetă închide maiestuos seara de sîmbătă, fiindcă una dintre marile legende ale fusion-ului, basistul
, va urca pe scenă. Cel mai mare nume de la această ediţie, indiscutabil, ceea ce ridică şi unele probleme, cea mai mare fiind aceea că ne-ar trebui vreo trei pagini doar pentru a aminti faimoasele colaborări, legendele despre dexteritatea sa, premiile primite sau filmele şi serialele pentru care a scris coloanele sonore. Lăsăm în seama prietenului Google această acţiune şi vă spun doar că e un recital de la care nu trebuie să lipsiţi, orice s-ar întîmpla. Din simplul motiv că veţi putea să vă lăudaţi, mulţi ani de acum încolo, că aţi respirat acelaşi aer cu omul care a transformat basul electric din cenuşăreasă ritmică în instrument-vedetă, revoluţionînd, în acelaşi timp, tehnicile de interpretare. La Gărîna, Stanley Clarke va fi secondat de Beka Gochiashvili – pian/keyboards, Michael Mitchell – tobe şi Brady Cohan – chitară.
Ultima zi e deschisă, ca şi prima, de un grup italian care merită toată atenţia: Stefano Battaglia Trio. În primul rînd, fiindcă Stefano este unul dintre puţinii artişti de pe afişul acestei ediţii care scoate albumele la ECM, apoi fiindcă este un pianist senzaţional, crescut cu Bach, Scarlatti şi Haendel, de unde şi influenţele baroce din compoziţiile sale. Un trio care va delecta, indubitabil, prin contrapunctul dintre muzicalitate şi nerv ce-i caracterizează prestaţiile live. Urmează poate cel mai ludic moment al Gărînei 19: Stucky/Doran/Studer/Tacuma – Hendrix Project. Un proiect în care repertoriul marelui Jimi Hendrix este redesenat total neconvenţional de nişte muzicieni care nu se sfiesc să folosească inclusiv instrumente de jucărie. Un prilej minunat de a saluta prezenţa pe scenă a unui alt nume de legendă al jazz-ului planetar, Jamaaladeen Tacuma, nimeni altul decît basistul (în anii ’70-’80) unuia dintre cele mai bune grupuri de
din istorie, Ornette Coleman’s Prime Time. Ne ridicăm apoi de pe butuci şi ne pregătim de dans, fiindcă pe scenă va urca, pentru a închide apoteotic festivalul,
, unul dintre cele mai speciale super-grupuri contemporane, o trupă de tineri muzicieni pentru care contează mai puţin dacă piesele virează spre jazz, soul, funk sau fusion, cît faptul că energia debordantă şi plăcerea de a cînta se transferă, fără nevoie de acomodare, către public. Va fi unul dintre cele mai de succes recitaluri ale acestui an, fiindcă nu prea există inimă care să nu se lase mişcată de infuzia de sinceritate care se va prăvăli de pe scenă. Şi ştiu ce spun, fiindcă i-am văzut live de vreo două ori.
Şi nu uitaţi de concertele tradiţionale ce vor avea loc la hanul La Răscruce şi la biserica veche din Văliug. Mai e puţin.
Cătălin Toader este jurnalist freelancer.
