Cătălin TOADER

De fapt, Gărîna a ajuns locul în care mergem, an de an, la tratament. Și ce tratament!

Comparați de The Guardian cu Radiohead, The Cinematic Orchestra și Efterklang, membrii Portico Quartet vor umple spațiul smidian cu o combinație de sunete ce va transforma poiana într-un cinematograf în aer liber, din simplul motiv că muzica lor este coloana sonoră ideală a oricărei întîmplări imaginabile. Încă de la debut, în 2005, au fost un grup eclectic, greu de definit, astfel că abia după nominalizarea la Mercury Prize, în 2008, au început să fie identificați și ca parte

Toată această perioadă a fost o permanentă căutare, o călătorie plină de descoperiri, exact ca în viață.

La mijloc de noiembrie, echipa sibiană adaugă la mozaicul început anul trecut încă şase plăcuțe colorate, nume uriașe și artiști ce așteaptă să fie descoperiți de publicul românesc laolaltă, într-un demers în care constanta va fi, neîndoielnic, excelența.

Hiromi concertează marţi la Sala Radio.

La Gărîna oamenii nu cumpără biletele propriu-zis, ci semnează în alb un contract cu cei care, dincolo de gardul Poienii Lupului, le oferă la schimb emoţii sonore greu de egalat într-o sală de concerte, oricît de modernă ar fi aceasta.

Parcă pentru a justifica tradiţia pe care oraşul o are în domeniu, o nouă instituţie de jazz se naşte la Sibiu: Jazz Mozaic Festival. Festivalul aflat la debut promite să fie un aranjament fericit de pietre care strălucesc diferit, dar se omogenizează artistic într-un mozaic desăvîrşit de sunete şi senzaţii.

Şi uite-aşa, crescînd într-un an cît altele în cinci, cel mai important festival de jazz din România, cel de la Gărâna, ajunge în această vară la ediţia a 18-a. Un majorat formal, fiindcă fenomenul socio-muzical din Poiana Lupului şi-a atins maturitatea de multă vreme.

Săptămîna aceasta, bucureștenii au parte de una dintre cele mai proaspete și mai vii manifestări culturale din ultimii ani, Festivalul Internațional de Film Experimental de la București (BIEFF) în perioada 11-15 decembrie.

Au fost momente în care gîndeam că, din păcate pentru miile de spectatori care umplu, în fiecare seară, pînă la refuz, Poiana Lupului, şi pentru echipa lui Marius Giura, Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna va avea soarta oricărei iniţiative private de bun-simţ demarate pe la noi - aceea de balon de săpun multicolor şi frumos plutitor, dar care, inevitabil, îşi va găsi sfîrşitul în strănutul bolnăvicios al sistemului.

Acţiunea se petrece în anul de graţie 1958. Un puşti de 11 ani din Amsterdam, mare pasionat al chitarei electrice, se alătură, împreună cu prietenul sau Pierre van der Linden, tobar amator, trupei Johhny & His Cellar Rockers.

L-aş fi putut numi campionat european, că tot am avut corespondentul fotbalistic, dar americanii ne-au stricat, încă o dată, planurile. Asta pentru că au trimis un pluton de chitarişti, dintre cei mai apreciaţi în lume la această oră, să se riff-uiască cu plaiurile de poveste ale Semenicului, la Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna (12-15 iulie).

Trioul pianistului Martin Gasselsberger a fost o supriză foarte plăcută, în primul rînd fiincă a anulat legenda conform căreia austriecii sînt reci, obtuzi şi distanţi. Concertul a fost o adevărată cîntare de club, cu mult swing şi blues printre ingrediente şi, extrem de important, fără nici o preluare.

Recunosc, blues-ul nu reuşeşte să-mi mai răpească timp aşa cum o făcea pe vremuri. Cu mici excepţii, şi alea foarte electrice (vezi Jimi Hendrix – Blues, singurul disc pe care-l ascult an de an), aflate departe de sound-ul original din Delta fluviului Mississippi.

Cîntare bătrînească vineri seară într-un Hard Rock Café plin de lume. Lume bună şi cu o plajă de vîrstă extrem de generoasă, de la liceeni veniţi pentru aperitivul Blaze Bayley şi pînă la romanticii incurabili over 40, dornici să rememoreze prima iubire, derulată acum multă vreme cu "Love Hurts" pe fundal.

Odată cu deschiderea graniţelor către lumea largă, spectrul social românesc s-a îmbogăţit cu cîteva specii de călători, fiecare cu particularităţile şi bugetul său: turistul-de-portofoliu (care bifează orice şi se fotografiază cu toate maşinile sport); turistul-de-fiţe (care-şi împarte timpul între shopping şi cîrciumi alese) şi turistul-de-conferinţe (genul care foloseşte singurele ore libere pentru a scotoci rafturile cu solduri).

Evenimentul de jazz al anului (în capitală) e pe cale să se producă - Pat Metheny Trio la Sala Palatului, pe 25 octombrie. Dacă despre marele Pat se ştiu multe, iar o simplă căutare pe Internet revelează mii de pagini cu rezultate, companionii săi din concertul bucureştean trebuie prezentaţi cum se cuvine. Din simplul motiv că Bill Stewart şi Larry Grenadier ar avea loc în orice trupă de pe planetă.

Ajunsă la o maturitate pe care doar festivalurile şi vinurile bune şi-o permit, dacă au condiţiile necesare, Festivalul Internaţional „George Enescu“ – cea mai complexă şi mai bogată manifestare culturală românească – împlineşte în această toamnă douăzeci de ani.

A mai trecut un an, iar întrebările despre ce surprize ne pregăteşte maestrul de ceremonii Marius Giura au conturat deja răspunsuri. Nu ştiu cum s-a descurcat cu fondurile, dar Festivalul Internaţional de Jazz de la Gărîna s-a rotunjit semnificativ, chiar dacă, odată cu vilele crescute în jurul Poienii, s-a mai pierdut din savoarea locului. Fără aversele de vedete din anii trecuţi, programul e, totuşi, consistent.

La Bucureşti, Bugge ajunge ca invitat într-un proiect local relativ recent, dar extrem de consistent, Modern Solo Piano, apărut ca urmare a unei întîmplări simpatice. Nişte oameni căutau un pian pentru Festivalul de Jazz de la Green Hours, au ajuns la TNB, iar cei de acolo le-au spus că au pian, că nu-l pot scoate din teatru, dar că pot invita artiştii să concerteze în sala de teatru.

Unul dintre cele mai clare semne de împrimăvărare este, de ani buni, aerul îmbibat de jazz bun care bate dinspre Sibiu. Poveştile muzicale din triunghiul desenat între Teatrul Gong, scena din Piaţa Mică şi Sala Thalia se încăpăţînează să se deruleze de pe un mosor plin de sevă şi de aer curat.

Titlul nu e o vreo maximă a mareşalului McLuhan, aşa cum ar putea părea, ci o afirmaţie marca Laurie Anderson, indiscutabil unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani. Printr-o aliniere fericită a planetelor, evenimentul muzical al anului e pe cale să se producă. Laurie vine la Bucureşti în cadrul unui festival de performance-uri care prinde cheag de la an la an.

Nu ştiu cîţi dintre voi au petrecut ore în şir, cu pixul şi hîrtia alături, încercînd să extragă versurile întortocheate de pe primele albume semnate de Laurie Anderson. Şi mai apoi, odată versurile extrase, să caute amici binevoitori şi mai pricepuţi în ale englezei să încerce o traducere măcar aproximativă. Se întîmpla în anii `80, pe vremea cînd vinilurile de valoare circulau încă pe canale subterane, ca un drog al libertăţii.

În mod aproape ironic, din anul 2005, de cînd a fost introdus pe merit în Jazz Hall of Fame, Herbie Hancock a părăsit jazzul pentru o formulă mai spectaculoasă, mai lejeră şi mai bănoasă, dar care nu va fi niciodată pe placul celor care ţin la loc de cinste Mayden Voyage, Mwandishi ori soundtrack-ul de la Blow-Up-ul lui Antonioni.

De ani de zile, Sibiul ne-a obişnuit cu cîteva dintre cele mai reuşite evenimente culturale pe care le putem accesa ca cetăţeni ai acestei ţări. Fie că vorbim despre teatru sau muzică în diverse stări de agregare, oraşul pare să fie un excelent centru de coagulare culturală, iar pamîntul zonei – foarte rodnic în a produce oameni cu iniţiativă.

Cu un geamantan de muzicieni importanţi adunat în cele peste trei decenii de funcţionare, Sibiu Jazz Festival, grizonat, dar deloc obosit, ne-a pregătit şi pentru ediţia din acest an un meniu variat şi plin de jazzfetamine.

Într-o perioadă în care fenomenele de nişă au mult de suferit, în mod special într-o ţară în care tot ce nu e subvenţionat moare lent, jazz-ul românesc pare să mai găsească, cine ştie de unde, resurse de oxigen.

Oraşul nu mai e de multă vreme rupt de anotimpuri şi de tradiţii. Avem gutui, nuci, noroaie, must şi chiar acoperişuri din stuf uscat, pe alocuri....